Vreau prea mult de la viata ????
Raspunsuri - Pagina 3
simonab spune:
BRAVO !!
furni spune:
Am ajuns la concluzia ca EU sunt cea care vrea prea mult de la viata... din pacate. Adica, de ce sa-mi cobor asteptarile?Nu este normal ca EL sa raspunda asteptarilor mele?
Casnicia trebuie construita umar la umar, altfel se tranf. intr-o relatie rebela care se incheie cu resemnare sau divort. Nu inteleg, daca ma consider neglijata si singura de ce sa nu-i spun: "pt. noi n-ai niciodata timp", ba-i spun ca asta inseamna comunicare! O sa spuneti: munceste din greu de dim. pana noaptea, dar oare este suficient? Sta cineva? Restul obligatiilor cui revin? NOUA! Unde ajungem peste 10-12 ani? Fiecare cu obligatiile lui: el -cariera, satisfactia profesionala, ea -casa, copiii, mobila, facturile, masinile(sic)...etc, ne vedem la fata in weekend (in traducere libera tati de duminica) cand apucam sa mai schimbam 2-3 cuvinte si poate sa 
si ne consolam ca asta-i casnicia si viata de familie. Poate asa o fi si nu pot eu sa accept! Poate intr-adevar vreau prea mult de la viata. Suntem multumiti ca avem un trai peste medie, iar cine vrea mai mult este etichetat ca rasfatat si ca i s-a urat cu binele. Si ne trezim peste ani ca din marea dragoste a ramas...si nici nu mai stim ce ne-a legat.
In fond, cred ca totul este o simpla chestiune de prioritati, important este sa avem aceeasi scala valorica. Pentru fiecare ziua are tot 24h, depinde pentru ce ne facem timp, iar familiei si relatiei TREBUIE sa i se acorde timp (chiar in detrimentul carierei). Daca gresesc, va rog spuneti-mi, poate ma linistesc si eu.
ruxi spune:
quote:
Originally posted by furni
Am ajuns la concluzia ca EU sunt cea care vrea prea mult de la viata... din pacate. Adica, de ce sa-mi cobor asteptarile?Nu este normal ca EL sa raspunda asteptarilor mele?
Casnicia trebuie construita umar la umar, altfel se tranf. intr-o relatie rebela care se incheie cu resemnare sau divort. Nu inteleg, daca ma consider neglijata si singura de ce sa nu-i spun: "pt. noi n-ai niciodata timp", ba-i spun ca asta inseamna comunicare! O sa spuneti: munceste din greu de dim. pana noaptea, dar oare este suficient? Sta cineva? Restul obligatiilor cui revin? NOUA! Unde ajungem peste 10-12 ani? Fiecare cu obligatiile lui: el -cariera, satisfactia profesionala, ea -casa, copiii, mobila, facturile, masinile(sic)...etc, ne vedem la fata in weekend (in traducere libera tati de duminica) cand apucam sa mai schimbam 2-3 cuvinte si poate sa
In fond, cred ca totul este o simpla chestiune de prioritati, important este sa avem aceeasi scala valorica. Pentru fiecare ziua are tot 24h, depinde pentru ce ne facem timp, iar familiei si relatiei TREBUIE sa i se acorde timp (chiar in detrimentul carierei). Daca gresesc, va rog spuneti-mi, poate ma linistesc si eu.
Absolut de acord cu tine, furni, asa ca vezi nu esti singura!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
camys_2000 spune:
Concluzia e clara ! Fetelor, chiar daca e greu, trebuie sa fim mereu pe faza si atat de abile incat sa-l intelegem si pe el, dar sa-l facem sa reactionmeze si in favoarea noastra din cand in cand....ca doar suntem femei, avem un suflet care trebuie mangaiat...suntem niste doamne in primul rand. Chiar daca cedam noi prima data...pana la urma trebuie sa ne primim si rasplata, nu?
Camys_2000
bunny spune:
camys,
Incearca sa te relaxezi , esti prea pornita ca totul a fost ( la trecut) si nimic nu mai este ca inainte. Dar tu? Tu nu te-ai schimbat ? Si eu patesc ca si tine, ma apuca uneori de vad numai partea rea - sau cum spunea liliana csaki 'Viata in doi nu e intotdeauna simpla si plina numai de placeri, dar daca vrei si-ti doresti inveti sa pretuiesti mai mult partile bune, sa vezi jumatatea plina a paharului, nu pe cea goala '
Cred ca fiecare trecem prin asta, mai devreme sau mai tirziu, mai mult sau mai putin. Depinde de cum 'receptionam' limbajul celuilalt si daca 'vorbim ' aceeasi limba. Ma refer la limbajul iubirii. Fiecare dintre noi avem un alt limbaj, ceea ce tie ti se pare important, poate lui nu i se pare si atunci nici nu-si da seama ca pe tine te doare.
Vorbiti cit puteti de mult! Fii vesela, zimbeste ( ei nu stiu ce-i ala PMS ) sau
Nu stiu daca am voie , dar iti propun sa incerci ceva: miine e vineri, te duci frumusel, dupa servici ( nu la el la firma- acasa), iti cumperi un super buchet de flori ( doar iti plac , nu ), o sticla de vin sau ...altceva si pregatesti o cina cu sau fara luminari ( al meu la inceput cind vedea luminarile facea urit, dar cu timpul....le aprinde chiar el acum, caci stie ca-mi plac mie) .
Iti spun ca-l dezarmezi, cind o sa vada florile o sa te intrebe de unde le ai si atunci, frumos cu zimbetul pe buze poti sa-i spui ca le-ai tot asteptat de la el, dar daca nu au venit , ti le-ai cumparat singura ' ca doar stii ca-mi plac florile'.si tot asa, cu frumosul ( nu pisaceli) iti poti remodela jumatatea .
gata cu sfaturile , ma duc sa gatit ceva, caci altfel nu voi mai avea despre ce sa povestesc curind!!!
bunny
liliana csaki spune:
Furni, cred ca ai inteles doar in parte ce-am vrut sa spun, nu ma plangeam ci mesajul, din punctul meu de vedere era f. clar, intr-o casnicie trebuie sa-ti imparti responsabilitatile(cu atat mai mult cand sunt si copii), unul face ceva, altul altceva si amandoi fac si sacrificii daca vor sa traiasca peste medie, asa cum spuneai si mie una drept sa-ti spun imi cam place sa traiesc peste media din Romania, asta insemnand un trai decent si civilizat dincolo. Sunt convinsa ca-mi place mai mult sa pot sa-mi fac micile placeri fara sa ma gandesc ca trebuie sa platesc telefonul si lumina, sa pot sa le asigur copiilor mei o educatie mai buna, sa investesc acum in ei, in conditiile in care asta presupune sa ai bani,pentru ca atunci cand va veni timpul ei sa aiba o viata chiar mai buna decat a noastra, sa pot sa-mi fac concediile unde vreau fara sa exagerez insa, sa pot sa-mi fac planuri pentru o casa asa cum ne dorim fara sa ramana doar visuri, sa pot sa conduc mai mult decat o rabla nenorocita, fara sa vreau insa un Mercedes si alte asemenea, dar pentru toate astea trebuie sa facem si niste sacrificii. Oricat ne-ar placea sa ne ascundem dupa deget, cred ca o oarecare bunastare materiala te face sa privesti in general lucrurile altfel, sa fii mai multumit si chiar mai impacat cu tine insuti, sa nu mai fii atat de plin de frustrari. In toate trebuie sa existe cat de cat un echilibru iar in ceea ce ne priveste eu cred ca am gasit acest echilibru, e clar, nu primesti fara sa dai. Sigur ca ar fi cu mult mai placut sa fim cu totii rentieri, asa am avea timp suficient sa fim impreuna sa ne preocupam mai mult de celalalt dar cine stie, poate ca la un moment dat tot ar aparea motive de nemultumire. Si-apoi cred ca e mult mai importanta calitatea timpului petrecut impreuna decat cantitatea. Prefer un sot care chiar daca vine tarziu acasa, mai vine cu cate un buchet de flori, nu intra niciodata in casa fara sa ma ia in brate si sa ma sarute, imi spune ca ma iubeste si ca apreciaza ceea ce fac(chiar dupa atatia ani de casnicie), care mai citeste si o poveste copilului chiar daca e vorba numai de jumatate de ora, care iese cu copilul fie si numai in week-end in locul unuia care ar sta nu stiu cate ore cu mine dar cu telecomanda-n mana sau frustrat ca el nu poate face mai mult. Asta nu inseamna insa ca eu am dreptate absoluta, mie insa mi-e bine asa, sunt fericita cu viata mea si cred ca inca mai avem multe sa ne spunem.
camys_2000 spune:
Buna dimineata, fetelor !
Liliana, cam ca tine gandesc si eu...ash fi cea mai fericita daca al meu sotzior s-ar comporta ca al tau....Mie nu-mi trebuie prea multe de la el, ca sa fiu fericita...minutele acelea cand el mi-ar aduce un buchet de flori seara etc mi-ar domoli pornirile negative, ai dreptate.
Si saptamana viitoare, vineri, o sa fac ce a zis Bunny. Azi nu pot, ca punem faianta cateva zile...( in bucatarie, nu va ganditi la prostii) si sunt cu casa intoarsa pe dos.
Sa va povestesc cam cum era relatia noastra in urma cu un an, cateva momente: eu veneam de la facultate in fiecare weekend si stateam la el acasa, parintii plecau la tzara, si imi placea sa intind o patura in mijlocul sufrageriei, unde puneam masa si cateva lumanari, si ma simteam ca la iarba verde...era super!Daca nu veneam eu acasa o saptaman, ma trezeam cu el ca suna de pe drum, venind la mine, sau cand muncea in strainatate venea la 2 saptamani la mine,in orasul unde eram la facultate, imi aducea fel de fel de cadouri (mi-a adus odata un trandafir de plastic in care era bagata o pereche de chilotzei roshii...)...va spun, a avut si el momentele lui de glorie, dar nici eu nu eram mai prejos, eram 'calare' pe el non-stop...era dragostea aia nebuneasca, pasionala...AAAA, nu va spun ca ne trimiteam mesaje din ora in ora si le-am notat pe toate, si el si eu, am un caiet intreg de mesaje de dragoste....cred ca o sa le citim impreuna vinerea viitoare
Deci pot spune ca am trait o dragoste de vis, de aceea mi-e greu acum sa accept altceva. Bineinteles, recunosc ca si eu m-am schimbat mult, dar eu, in orgoliul meu probabil, dau vina pe el...ca nu a mai fost asha dragastos cu mine si eu, din ambitie, am renuntat incet incet la tandrete...
Bine, bine, sa nu credeti ca a scapat totusi de masajul pe care mi-l face in fiecare seara.... Si eu ii faceam masaj inainte, dar acum ma gasesc prea obosita...cred ca trebuie sa ma cam schimb, nu???
Va pup!
Camys_2000
liliana csaki spune:
DRAGA CAMYS,
Eu iti tin pumnii pentru vineri si-ti doresc din suflet sa-l redescoperi pe omul de-acum un an si sa fiti tare , tare fericiti si inteleg ca in ciuda micilor tale nemultumiri va iubiti si asta e foarte important dar si mai important e sa va spuneti sau mai bine zis sa nu incetati sa va aratati acest lucru.
si stii tu "vorba dulce mult aduce!"
pupici
Dalina spune:
Din experienta: suntem impreuna de 14 ani si casatoriti de 8 (chiar daca avem amandoi 30) si pot sa spun ca nu regret.
Relatia noastra a fost si este foarte frumoasa insa am avut si momente in care mi se parea ca merit mai mult.
De exemplu, o prietena din SUA mi-a povestit ce buchet de 80 de trandafiri a primit de la sotul ei cand a nascut primul copil!
Stiti cate flori am primit eu? 0000000000
De ce? Pentru ca sotul meu a stat toata noaptea in picioare pe hol langa reanimare (am facut cezariana) pentru a putea anunta asistentele sa imi mai faca calmante sau sa imi schimbe "punga"...
A doua zi nici nu mai putea sa mearga. Si am fost frustrata poate nu neaparat atunci - cand oricum nu stiam pe ce lume sunt ci dupa discutia cu prietena.
Oare ce e mai important? Cineva care stie sa faca gesturi aparent "mari", cat sa te "invidieze" toata lumea sau cineva care este intotdeauna alaturi de tine si pentru care somnul si confortul lui personal (bineinteles ca nu a stat toata noaptea nici macar un minut pe un scaun ca nu era...) sunt pe planul doi cand e vorba de tine? Recunosc ca este greu si in continuare imi este greu cand pierde noptile muncind acasa sau la servici mai ales acum cand il asteptam pe al doilea BB odata ca mi-e teama pentru sanatatea lui si mai ales pentru ca nu imi acorda "atentia necesara".
Oare un gest genul "plec devreme de la servici ca sa stau cu sotia mea indiferent ce se va intampla" urmat de o eventuala concediere este mai de dorit?
Cand l-am intrebat daca ma mai iubeste ca la inceput stiti ce mi-a spus? Ca ma iubeste mai mult decat atunci, pentru ca atunci avea timp sa mi-o dovedeasca iar acum nu.
Eu stiu, din pacate nu mai putem ramane ca la 18 ani, sufletul nu ne mai vibreaza la fel, adevarul este ca ne "tocim".
Important este - zic eu - ca in fiecare dimineata cand te trezesti si il vezi pe celalalt langa tine, SA ZAMBESTI SI SA TI SE ZAMBEASCA!
Dalina
Aliada spune:
Da e drept ne tocim,acum depinde cum o iei.La inceput suntem ca doua vlastare tinere dar cu timpul formam impreuna un trunchi care chiar daca nu mai tanar si verde e puternic si stabil.