Infidelitate? Motive, efecte, pareri...
Raspunsuri - Pagina 11
Victoria spune:
Eu, personal, nu sunt de acord cu teoria: barbatul - vanator, e genetic programat sa insamanteze cat mai multe femele, etc, samd... Apai, daca e sa ne comportam ca intr-o haita, si femelele sunt " programate" sa se cupleze cu cel mai puternic mascul, pentru a se asigura de urmasi sanatosi... Si asa, unde ajungem? Chestia cu " barbatul e infidel genetic" e valabila si la femeie, dar nu am auzit nicaieri scuza ca deh, saraca, l-a inselat cu altul mai tanar/mai vanjos ca asa este programata genetic...
V.
veni, vidi, Victorie!
reiki spune:
quote:
Originally posted by Victoria
Eu, personal, nu sunt de acord cu teoria: barbatul - vanator, e genetic programat sa insamanteze cat mai multe femele, etc, samd... Apai, daca e sa ne comportam ca intr-o haita, si femelele sunt " programate" sa se cupleze cu cel mai puternic mascul, pentru a se asigura de urmasi sanatosi... Si asa, unde ajungem? Chestia cu " barbatul e infidel genetic" e valabila si la femeie, dar nu am auzit nicaieri scuza ca deh, saraca, l-a inselat cu altul mai tanar/mai vanjos ca asa este programata genetic...
V.
Nu esti de acord sau nu iti convine? Daca nu esti de acord care sunt argumentele tale?
Victoria spune:
Argumentele mele sunt: sa ne comportam ca niste fiinte rationale ce ne pretindem... In caz ca cineva inseala, sa admita ca a facut-o constient si deliberat, nu sa sustina ca asa l-au impins "programarile genetice..", hai sa fim seriosi.....
V.
veni, vidi, Victorie!
radu_tud spune:
Chestia de care voi vorbitzi pe aici eu o bag la sporturi extreme. E ca si cum ne-am urca fiecare intr-o masina de curse si am incepe sa ne dam cu 300 de Km pe ora pe strazile Bucurestiului. Era o analogie.
Cine nu se pricepe sa nu se apuce de asa ceva ca e riscant.
Trecind peste problemele de morala si constiintza, ramine un sport periculos.
Bafta incepatorilor si felicitari celor care rezista tentatziei.
reiki spune:
quote:
Originally posted by Victoria
Argumentele mele sunt: sa ne comportam ca niste fiinte rationale ce ne pretindem... In caz ca cineva inseala, sa admita ca a facut-o constient si deliberat, nu sa sustina ca asa l-au impins "programarile genetice..", hai sa fim seriosi.....
V.
veni, vidi, Victorie!
Astea nu imi par argumente, sunt mai mult indicati si dorinta <ta> de a recunoaste ca ai gresit. Dar oare chiar au(am gresit)?
Fiecare a argumentat de ce a facut-o sau nu, dar nu am gasit pe nimeni dintre cei care au scris care sa spuna ca programarile genetice i-au impins sa faca un lucru sau altul. Cu toti au recunoscut ca altul este motivul si si-au asumat raspunderea si au avut si curajul sa il publice pe forum.
Sau ma insel eu?
radu_tud spune:
mi se pare mie sau cineva incearca sa faca demonstratzii pe scheme genetice ?
Stimabile, astea-s chestii culturale! ... se iau prin invatzare, socializare, imitatzie, etc. ca altfel ne-am naste gata invatzatzi.
Da doamne sa fi priceput eu aiurea... ca sunt frint de oboseala si citesc deja pe diagonala.
reiki spune:
quote:
Originally posted by radu_tud
mi se pare mie sau cineva incearca sa faca demonstratzii pe scheme genetice ?
Stimabile, astea-s chestii culturale! ... se iau prin invatzare, socializare, imitatzie, etc. ca altfel ne-am naste gata invatzatzi.
Da doamne sa fi priceput eu aiurea... ca sunt frint de oboseala si citesc deja pe diagonala.
Radu Tudorica
Sa avem pardon, da ..... asa zic si eu!
leda spune:
quote:
Originally posted by mmihaela
Cel mai greu este cand o faci mental, spui(!?!#@#$%@$#@^$#) si nu te mai poti privi in ochi...decat foarte greu si dupa mult timp. Beneficiul? Sotul/sotia poate fi un amant perfect.?...?>...
daca...mai ramane cu tine?
Gata, le-am zis!
Mihaela, in felul asta minti si te minti in aceeasi masura. Nu-ti cere nimeni nici un sacrificiu. Este o experienta pe care alegi sau nu sa o traiesti. Daca nu stiai pina atunci daca sotul este un amant perfect sau nu, nu ai ce sa cauti in relatia voastra. Nu intelegi ca asta se intimpla sau nu? Nu stiu daca sufletul nostru devine mai bogat sau mai sarac dupa, dar este singurul de care trebuie sa ne facem griji. Fiecare traieste asa cum alege sa o faca. Poti sa te privesti in ochi daca iubirea te-a determinat s-o faci sau nu.
bebetica spune:
Nu am inselat pana acum dar am fost inselata urat de tot (nu dau detalii) dar daca se va ivi ocazia o voi face poate doar de dragul amintirlor, al razbunarii sau al varietatii. Uite asa !!! Vreau sa vad daca nu sunt dependenta iar daca sunt trebuie sa incerc sa nu mai fiu. Cineva merita toate acestea dar si eu merit putin din alta fericire.
Poate gresesc, nu stiu ce imi rezerva viata in viitorul apropiat dar nu voi renega cele spuse acum.
Ioana si 
Stefan Dimitri
http://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b32aaebf6598
mmihaela spune:
Draga Leda...Sunt o fire optimista si 'incercareata'...pana ma 'ard'. Nu cred in nu pot, iar daca sexul nu este bun, intr-o casatorie, consider ca trebuie ameliorat.
Ok, poate trebuia sa traim impreuna noi doi, inainte de casatorie. Dar odata pasul facut, nu cred ca era motiv de ingrijorare, mai degraba de rabdare, deschidere, apropiere. Si a mai dat si roade. Am avut perioade feerice, cum a fost cea in care l-am 'nascocit' pe baietelul nostru, ce va implini in februarie 6 anisori, si pot spune cu mana pe inima ca este un dar divin. Si daca nu l-as fi avut inca, m-as intoarce in timp sa-l fac, in acea casatorie, sau ar fi fost acum marea mea dorinta. Mi-am construit familiuta cu grija si rabdare. Am facut acest 'sacrificiu', am crezut in el, si nu regret nici macar acum. Nu am crezut ca discutiile de la nunta pot ajuta la ruinarea unei familii (s-au ocupat numai parintii mei, si vezi-doamne, n-a iesit suficient...) Sapte ani nu si-au vorbit, ai mei, cu ai lui, iar eu fiind la mijloc si fiindu-mi dragi si unii, si altii, n-am priceput de ce e atata zarva. Este un exemplu, desigur, n-au fost singurele discutii. In ciuda aparentelor consider si acum, ca ne-am iubit si ne-am luat din dragoste. Cu nabadai, poate.
Iata insa ca, razand, mai mult din apropo-uri, glume mai mult sau mai putin serioase (imi spunea ca un f.vechi si f.apropiat prieten al meu, tine foarte mult la mine, dar ...altfel, si ma intreba daca am observat, etc), - acum trei ani m-am cam...aprins. Nu, nu observasem. Mai exact nu credeam. 'Stiam' ca nu e asa. As fi stiut, pentru Dumnezeu, o femeie simte asta! Sau nu?... Oricum, era treaba lui. Insa insistenta era de-a dreptul agasanta. Am inceput sa glumesc si eu...am zis sa as putea, ca de ce nu. Si gandindu-ma serios, chiar nu era deloc imposibil. Si am inceput sa-l tachinez...Si am inceput sa ma simt si bine. Si chiar tineam foarte mult, la acel cineva, nu era ceva nou...
Dar imi era ok, nu simteam ca 'pierd' ceva, ne vedeam destul de des prin natura lucrurilor, iar el fiind la fel de casatorit, nu ma gandeam ca rapesc ceva cuiva, daca ma simt bine... Apoi am aflat ca pentru el, lucrurile nu stateau tocmai cum trebuie, i se parea normal sa fie liber oficial. Am inteles in sfarsit ca imaginea era mult mai complexa, si ma gandeam serios daca eu as fi dispusa sa merg pe alt drum. Nu eram pregatita, ne mergea f.rau ca si cuplu, dar eram 'legati'. Acasa certurile se agravau insa, iar pe masura ce trecea, timpul petrecut in 'alta' companie devenea de neoprit. Si m-am cam imbogatit, cum zici tu. Si am cam inceput sa iubesc. Si sa fiu fericita. Peste putin timp, am inaintat si eu actele. Am decis ca este timp pentru toate, dar imi doream deja ca lucrurile sa se termine, si sa ma recasatoresc cat mai repede. Impropriu - sa ma casatoresc...ma grabeam ca sa 'fiu' cu celalalt, in sfarsit, cat mai repede, total si ok.
Eeeeeeeeeeeee. Si-am cunoscut-o pe sotia lui. La scurt timp am inceput sa-nnebunesc. Nu mai era nimic clar, deja doua casnicii 'pe-duca' erau bine-merci, si doritoare sa se continue, iar EU le-as fi distrus cu sange rece. Nu doresc nimanui sa treaca prin asta, dar am ales/hotarat sa raman unde eram. Am abandonat tot, insa ceva in mine s-a rupt. Cred ca a fost foarte greu de trait in preajma mea, 2'ni jumate. Tot respectul. Plangeam in somn, plangeam treaza, cu cat iubeam, cu atat ma durea fizic, lipsa... Nu mai conteaza. Imi doream sa nu fi fost atunci, atat de linistita...sa nu ma fi gandit la nimic si sa fi mers mai departe, sa fi trait, macar, acea dragoste. SAU sa nu fi cunoscut'o.
Greu i-am iertat EI ca a tacut atata timp...
In fine...asta a insemnat...mental...Greu am iertat ... si greu am privit in ochi, si de-abia atunci cand sotul meu, mi-a usurat suferinta si mi-a dat 'liber' sa merg la proces... si-ntr-un fel m-a iertat si el...
Am vorbit mult, am mai stat impreuna luni de zile, voia sa invete cum mi-ar fi placut sa se poarte, si ...sa fie iubit asa... Nu stiu ce a fost altfel, dar cumva a devenit f. aproape de ce voiam eu, de ani de zile.
Apoi mi-a respectat dorinta si a plecat.
Ma astept la reactii f. violente, dar asta e. Imi pare rau ca nu seamana cu nimic din ce am vazut pe-aici, insa doare, uneori, la fel de mult...
Si...inca o data scuze, poate cand am spus "o faci mental", nu m-am referit neaparat la sex, desi poate fi sublim, insa cred ca e fain sa-ti 'placa' ceva la cineva si sa vrei sa faca ceva in sensul asta, pentru tine, persoana iubita. NU stiu, un gest, o privire, o activitate pe care s-o faceti impreuna, sa-i placa lui, numai ca-ti face placere sa-ti fie el alaturi cand o faci tu.
Mda, m-am cam intins... imi cer iertare si pentru asta, si multumesc pentru rabdare celor care citesc...