Plecarea puiului

Nu! am zis ca nu plang. Doar nu pleaca peste mari si tari...o sa vina des acasa. "ACASA" -cat de acasa o sa ma mai simt fara ea? Ma pregatisem sufleteste de atatia ani pentru acest moment: desprinderea puiului meu, intrarea ei in viata de om matur. Cand s-au afisat rezultatele admiterii, n-am simtit mare lucru, parca traisem deja, totul. De zeci de ori. In mintea mea, in sufletul meu eram pregatita pentru pasul asta. Dar cu inima cum ramane ? Oricat incerc sa fiu brava, port in mine amintiri cu strengarita mea la varste diferite, toate foarte vii si deja mi-e dor de ea.
...Cand mi-a zambit prima oara la doua saptamani, cand am condus-o in prima zi de scoala, cand am plans amandoua la absolvire...
Intre prima poza din parc cand paseste voiniceste printre papadii si prima poza cu prietenul ei in curtea colegiului -cum a trecut timpul ? Oare i-am daruit tot ce merita ? Oare am pregatit-o bine pentru ce o asteapta ?
Nu, nu plang, i-am promis...

craciunitza spune:

Draga imagine,

Sunt sigura ca si tu ai plecat, la un moment dat, de langa parintii tai. Iti aduci aminte? Ce gandeai, ce simteai, ce visai? Iti iubesti puiul, asta inseamna ca te bucuri pentru el, mai ales acum cand viata lui are culoarea roz. Bucura-te ca e sanatoasa, ca e fericita, implinita. Cine a zis ca e usor sa fii mama? Nimeni, dimpotriva.
Ai sa vezi ca va reveni langa tine suficient de des incat sufletul tau sa nu lacrimeze dupa ea.
Sa nu plangi

Uite, eu am fost in uichend sa-mi vad puii care sunt plecati in tabara. Credeam ca daca ma duc se vor bucura, se vor simti foarte bine. Aiurea. Abia daca s-au uitat la mine si cred ca, dimpotriva, s-au simtit jenati. Asa ca am plecat cu codita intre picioare dar fericita sa vad ca se descurca bine, ca sunt sanatosi si ca am stiut sa-i educ.

vilma spune:

Da, simt ca se rupe ceva in mine numai cand imi imaginez acea clipa.
Dupa plecarea mea la facultate, mama imi povestea ca in fiecare zi cand punea masa, se gandea la mine, eu ce mananc? Cand se ducea la culcare, strangea in brate o bluza de-a mea. In fiecare zi statea cateva minute in camera mea, ramasa goala, si se gandea, probabil exact la ce spui si tu (primul zambet, primul pas, strengarii, primul examen, primul prieten, prima dragoste ranita si prima lacrima...)
Intre timp lucrurile s-au schimbat, familia pe care am intemeiat-o e aici, langa mama, si ne vedem in fiecare zi si, de multe ori, ne ciondanim .....

GabiG spune:

Fetelor, m-ati facut sa pling de-a binelea. Puiul meu de 1 an si 2 luni (peste 3 zile) este de o saptamina in Ro la mama mea si mai sta acolo pina la mijlocul lui septembrie. O inteleg asa de bine pe mama acum...De multe ori, in anii ce au trecut, mai ales dupa ce am venit aici, ii spuneam ca exagereaza cu toate temerile ei, cu telefoanele, cu grija exagerata...Iar ea, saraca, nu stia cum sa ma faca sa inteleg ca nu poate simti altfel.
Acum o inteleg si eu pe ea, imi dau lacrimile cind vad parinti cu copilasi, cind sarut pozele Francescai sau cind o aud la telefon cum "vorbeste" pe limba ei...
Cum va fi cind va trebui sa-i dau drumul din cuib?? Brrrr, nici nu vreau sa ma gindesc...
Draga imagine_me sper doar ca ti-ai construit o relatie buna cu fiica ta, asa incit sa se bucure cind vine acasa, sa fiti ca doua prietene de cite ori aveti ocazia. Ma uit cu tristete la matusa mea, fata ei (26 ani) i-a zis sa nu mai sune la ea (studiaza la 10 km distanta de casa) ca alti parinti nu stiu luni de zile de copii lor si nu e o tragedie...Are si celular, dar pe ala nici atit nu indrazneste sa o sune. Imi pare tare rau de ea...
Sper sa-ti fie usor!


Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!

Dana P spune:

As plange dar nu pot, sunt la servici si ar tabara colegii cu intrebarile, norocul meu ca port ochelari si nu se vad ochii umezi.
Draga imagine, te inteleg foarte bine. Imi aduci aminte de mama. Cand nu intr-am la facultate, ofta, se bucura ca mai stau un an cu ea.
Lovitura a devenit dubla, in 1990 intrase-m amandoua fetele la facultate. S-a rupt ceva in inima mamei. Uneori regret, oare trebuia sa raman langa ea (ei)?
Cand a primit vestea, de suparare ca plecam si raman singuri, mama si-a pierdut vocea, a stat in spital multe luni. Dar tot ofteaza, si plange cand imi aude vocea la telefon.
Se bucura si e mandra de realizarile mele, dar nu sunt langa ei si ii doare.
Cateodata, imi vine sa renunt la toate si sa plec, sa fug mancand pamantul, la AI MEI. La mama, sa-i simt palmele muncite cum imi mangaie fruntea, sa-i simt mirosul specific de mama, sa-i aud vorba calda de ardeleanca, chiar si dojana e dulce, ca e de la mama.
Nu ma pot abtine. Mai bine ma opresc.
Asa ca sa stii ca si noi, ficele, suferim, chiar daca ne tinem mai batoase si nu va aratam. Nu va aratam pentru ca va facem suferinta si mai mare.
Mi-e dor de MAMA. Duminica plec la ei sa-i vad, ca nu mai pot simt ca ma usuc.
Va pup pe toate mamele din lume,
Dana

tinaw spune:

Ce la fix a venit subiectul asta.
Ieri mi-am lasat si eu puiul la mama, pentru prima data in viata. Are 1 anisor si e pentru prima data cind e departe de mama si tatal lui. Si mi-e un dor de el................ il sun din ora in ora sa vad ce face, daca a dormit, daca a mincat........... vorba voastra fetelor. Acum o inteleg pe mama..........
Imi povestea mama la telefon ca ieri dupa ce am plecat, batea cu palmele in usa si striga "tata tata". E mai atasat de taticul lui pentru ca se joace foarte mult cu el........
Tina si ...bebe Robert (plecat la bunici)

descintec spune:

brrrr, ma ia cu frig...

D.

adadia spune:

Si eu m-am bazait pe undeva pe la "copii mai mari " dar n-am avut interlocutor. Am crezut ca sunt singura pe aici si n-am mai insistat . Asa se invarte roata asta . Pana la 8- 10 ani sunt fericiti cand ajungi acasa , dupa 10 ani sunt suparati sau plictisiti cand stai acasa si dupa 16 ani abia asteapta sa plece ei de acasa .Noi suntem disperate cand sunt mici si ii vrem mari, sa mai scapam de probleme si cand sunt mari suntem disperate ca pt ca realizam ca nu prea mai au nevoie de noi . Eu ma gandesc la ai mei ca m-au facut mare si acum cand au nevoie de mine sunt departe si nu pot sa-i ajut cu nimic . Si de cate ori ii sun si stiu ca sunt neputinciosi si vad ca au 1000 de probleme marunte pe care nu le dovedesc , ma doare sufletul . O viata intreaga ne agitam pentru nimicuri si n-avem timp sau rabdare pentru cei dragi . Si cand avem timp ori e prea tarziu ori nu mai au ei timp pentru tine.
Eu nu vreau sa ma gandesc la faza asta cu plecatul . Mai am putin timp la dispozitie . Pentru ele , cu ele , am avut putere sa trec peste orice obstacol si nu au fost putine , am retrait cu ele copilaria si adolescenta , am avut curaj sa fac lucruri pe care , daca as fi fost singura probabil ca nu le-as fi facut . Iar tu imagine_me o sa plangi, ca de-aia suntem mame , si acum cand pleaca si cand o sa uite sa te sune sau n-o sa treaca pe la tine 2 saptamani pt ca este ocupata , sau cand o sa petreci primul Craciun fara ea - pentru ca are familia ei si pleaca undeva in vacanta .Si eu am facut la fel , probabil si tu ai facut la fel . Si eu o sa plang , de fapt am inceput de acum . Ca de-aia suntem mame si puii nostrii sunt unici . Iarta-ma, trebuia sa te incurajez ,dar sunt la fel de trista ca tine .

Sabina spune:

Mie mi-e dor dupa ce o plimba tati 2 ore in parc...

Sabina & Sofia Galagia

imagine_me spune:

Nici nu stiti cat bine fac cuvintele voastre! Asta-noapte am stat de vorba pana la trei depanand amintiri. Isi aminteste cu lux de amanunte cand i-am adus papusa cu rochita albastra, ce poveste ii citea bunicul (pe el il prefera la citit), cat a plans dupa operatie, cum am purtat-o pe brate pana in sala...
...Cum si cand am vorbit prima data de baieti...:) da, cred ca suntem prietene, stiti ce mi-a spus cu o seara inainte ? "mama, nici nu stii cat de mult inseamna pentru mine sa pot vorbi deschis cu tine despre orice". Noi nu avem subiecte tabu, unele au fost doar amanunte pentru un moment mai potrivit, ii spun mereu sa invete din greselile noastre, ale adultilor. Cateodata mi se pare mai matura decat mine si parca imi pare rau, parca as vrea sa fi lasat-o sa creada ca lumea, oamenii sunt buni si frumosi, ca nu exista rau...

imagine_me spune:

...si ca sa nu uit pana maine seara, cam pe la miezul noptii, astazi, pe programul 2 (care ne-a obisnuit cu filme de mare sensibilitate) personajul principal, septuagenar, e intrebat:
"-Ce-ti doresti cel mai mult?
-As vrea sa mai traiesc o data!
- De ce ? Ai schimba ceva ?
-Nu. Dar m-as bucura mai mult"
As vrea sa nu ajung sa spun asta peste vreo 30 de ani.
Voi ce ziceti, vi se pare ca timpul trece prea repede si nu aveti ragazul sa va bucurati atat cat ati dori, atat cat ati merita ? Mai lasati-le incolo de treburi, astea nu se mai termina niciodata dar zambetul copilului infloreste acum, langa voi!!