Plecarea puiului
Raspunsuri - Pagina 2
loremari2000 spune:
Draga "imagine_me",
Eu am plecat de langa mama in urma cu doi ani.Si nu departe, la vreo 500km.Astazi cand imi face cate o vizita imi dau seama ce dor mi-a fost de ea.Si cand pleaca o petrec cu lacrimi in ochi.Stiu ca ii este greu, stiu ca mi-e greu, dar trebuie sa ne urmam cursul vietii, soarta, nu?
moto spune:
Imi dau lacrimile cand ma gandesc la mama mea ,nu am vazut-o de 4 ani si poate mai trec 2 pana sa o pot tine in brate, si sa-i spun ca o iubesc....Moto.
janib spune:
M-ai facut sa plang draga imagine, Ma gandesc acum la mama mea care ar vrea sa ne aiba tot timpul langa ea. Cand ma gandesc la plecarea puiutei mele ma infior. Oricum trebuie sa ne gandim ca totusi fiecare isi face viata lui. Oricum niciodata, niciodata copii nu se rup definitiv de parintii lor. Parerea mea.
petra spune:
Fetelor, imi rupeti sufletul nu alta. Si mamei mele i-a plans inima cu siguranta cand am plecat asa de departe de ea, de casa. Mai am o sora care s-a casatorit cu multi ani inaintea mea, a plecat din casa parinteasca, a murit dupa un timp tata, si mama si-a pus toata speranta ca eu voi fii cu ea , voi fii aproape de ea, chiar daca sunt casatorita. Ei viata a avut pentru mine alt plan si m-a adus aici atat de departe, pentru o viata mai buna , este drept, dar pretul platit pentru aceasta bunastare este platit cu sufletul. Acum intr-o luna plec in Romania, si abia astept sa stau diminetile cu mama mea la cafea si la vorba. Nu-mi trebuie nimic nimic, altceva, decat aceste clipe de tihna cu care-mi incarc bateriile!!!!
Cat despre placarea puilui meu de langa mine, incerc sa ma educ de pe acum (fetita mea are doar 3 ani si jumatate) luand exemplul simplu din natura, ca nici un pui de pasare nu sta in cuib cu pasarea mama! Asta este randuiala vietii si nu o putem schimba doar din egoism , ci trebuie sa luptam cu noi, pentru a ne fii mai usor acest hop din viata!
isabela spune:
Da, imagine-me, mi se pare ca timpul trece prea repede, ca Ana creste asa repede, ca nu am timp suficient sa mi-l petrec cu ea, sa ma bucur de fiecare zimbet al ei. O privesc deseori, cum doarme ,cum zambeste in somn, cum se joaca, cum danseaza. Are doar 5 ani, dar ma doare sufletul cand ma gandesc ca peste ani isi va lua zborul de langa mine. Si eu sunt cea care o pregateste pentru acel zbor, pentru un alt trai poate.
Eu am stat tot timpul cu mama mea, am avut o legatura deosebita, iar acum ,la disparitia ei , mi-e foarte greu. Am avut in ea o prietena, si asa cum spui si tu am putut discuta orice cu ea, desi uneori erau probleme care o depaseau. Am suferit si sufar foarte mult. Moartea ei m-a afectat foarte mult. Exista in mine doua sentimente contradictorii: acela de a-mi apropia foarte mult copilul, dar si acela de a-l tine mai departe, tocmai pentru a evita suferinta mai tarziu. Acum este la varsta la care ma vrea tot timpul langa ea, dar stiu ca va veni timpul cand ea nu va mai avea nevoie de mine, iar eu o sa tanjesc dupa ea. In acest moment nu-mi vad viata fara ea, departe de ea.
Si cum multe din voi spuneti abia acum am inceput sa inteleg de ce-mi spunea mama ce dor i-a fost de mine atunci cand plecam in tabere.
dya spune:
Pe mine ma ia cu frisoane deja .... si are numai peste 2 ani. As vrea parca sa-mi intiparesc, sa fac copy and paste fiecarui zambet al lui, cuvant, miscare, gest, chiar si fiecarui "nu (mai) vreau" , "nu mai pot" ... Mi-e teama ca timpul va sterge unele .... asa ca am luat un caiet si un creion ... si scriu zilnic cate ceva despre EL. Atunci cand va fi cu viata lui (probabil departe de mine) imi vor fi mult mai apropiate acele clipe.
karol spune:
M-au impresionat atat de mult trairile tale.Pustoaica mea e inca micuta dar m-ai facut sa ma gandesc si eu la momentul cand ea o va lua pe drumul ei.Imi vine sa plang,ea va ramane mereu printesa mea micuta.Offfffff
Lidia spune:
Eu nu ma gandesc inca la momentul desprinderii din cuib... mai e pana atunci... desi, acum este prima oara cand este plecat fara noi, 1 saptamana la rude si casa e goala... eu ma gandesc acum la mama... Doamne, sunteti fericite cele ce mai aveti unde sa planuiti o vizita in week-end sau peste o luna sau peste un an... sunteti fericite cele care mai aveti unde sa dati telefon si sa auziti glasul acela cald si si binecunoscut, care te incalzeste pe dinauntru si te face sa te simti cel mai ocrotit pui din lume. Eu.... ma scol in fiecare sambata cu ideea: trebuie sa o sun pe mama.... si imi aduc aminte ca acolo unde este ea nu este telefon.... si ma alin cu gandul ca este cu mine tot timpul, si ma pazeste de acolo de sus...
Nu mai amanati vizita prea mult, nu uitati sa sunati in week-end... va veni o vreme cand veti vrea sa o faceti si nu veti mai avea ... si nu uitati sa-i duceti cate o floare din cand in cand....
Sa incerci sa-i multumesti pe toti... o tentativa ce se va dovedi imposibil de finalizat.
Lidia
mama de Dan Andrei (7 ani) si mitzi mic pe drum - 12 saptamani si-un pic