dragi tovarasi si pretini!

tora97 spune:

subscriu pisi ela! absolut corect... si as mai completa cu un lucru: noi avem amintiri, izvorite dinr estrictii si suferinta, dar avem amintiri. la fel cum au spus multi, mirosul de portocala ne aminteste de craciun... pe cind copiilor nostri nu le spune nimic.

le am citit si colegelor despre amintirile voastre si ne am apucat cu toate sa evocam bunataturile ce ne au incintat copilaria...

ma uit la mindra mea, avind de toate, nu le mai identifica in sufletul ei cu nimic

imi amintesc de faptul ca aveam vreo 16, 17 ani cind am primit primul kiwi...m am uitat la el ironic "ce naiba mi a dat asta? un cartof fiert?" am gindit... cert ca mi voi aminti toata viata despre acest episod...

pe de alta parte, eu spun ca decembrie '89 mi a schimbat total planurile de viitor... sa va explic de ce: inspirata de spiritul vremurilor, imi dezvoltasem un "papagal" mama doamne.. activista de partid eram buna sa fiu.in consecinta imi facusem urmatoarele planuri de viitor: facultatea de drept, stefan gheorghiu sau academia militara si apoi sau in paralel urma sa ma lansez puternic in viata politica. Nici nu era prea greu.. daca aveai papagal in spiritul vocabularului "la moda"
va imaginati ca totul a picat iar eu am ramas mult timp dezorientata.

mama ce viitor stralucit m ar fi asteptat in epoca de aur!!!

Laura _Oprescu spune:

vorbim aceeasi limba...avem aceleasi amintiri...de la cozile la paine, la polonezele pe care le gaseai la nudisti,bucuria pe care o aveai cand iti luai un tricou sau o clama de par,conservele din magazin,rafturi intregi aceeasi chestie,cartile din librarii la pachet(ca sa citesti o carte buna trebuia mai intai sa te instruiesti cu notiuni comuniste),dar si ce bucurie era cand le gaseai...cand vorbesc de carti imi vine in minte libraria de la Mercur din Ploiesti sau cea de la Galerii de jos...oamenii erau fericiti?..nu stiu ce sa zic..tatal meu a fost mereu un rebel cu parul lung, cu blugi evazati si masina straina...(nu va imaginati insa ca cine stie ce bogatas era) nicicum,avea serviciu la uzina...asa a fost el rebel...de cate ori am tras-o din cauza..prima chestie care imi vine inminte este ca atunci cand ne lasa bateria de la masina nimeni nu ne ajuta sa impingem,multi ziceau:deh ,cucoana(mama adica) ai masina straina ,mergi cu ea de poti!
am avut insa concedii la mare,la munte in fiecare an,la cort dar ce placere ..si acum am nostalgia cortului...nici o vacanta de adult la hotel sau alte cazari nu s-a apropiat de asta..
am avut o copilarie fericita as putea sa zic:ai nostri se straduiau sa nu ne lipseasca nimic in limita normalului...mi-o amintesc pe mama ca nu ne lasa in bucatarie spunand:puneti mana si invatati,o sa gatiti voi destul dupa maritis...ei bine,aici a gresit total...ce mai mi-amintesc?totul ...senzatii...cat de mult am invatat ca sa ajung comandant de unitate...tabere gratuite la Busteni...iamiii!cu ochii copilului de atunci, spun ca am avut o copilarie fericita! cu ochii adultului de acum, inca ma intreb cum de s-a permis sa se intample una ca asta? cu ce ma faceau mai putin patriot mai multe desene animate? cu ce ma faceau mai putin patriot portocalele si minunatul pepsi? accesul la informatie era de fapt pericolul ce trebuia evitat !
a fost un fel de pat al lui Procust!
sa nu cumva sa confundam faptul ca nostalgiile pe care le avem sunt de fapt nostalgiile copilariei,timp pierdut,si nu nostalgiile vremurilor acelea...
ma uit in poze si imi place ce vad...atunci sa faci o poza era o chestie..mergeam la fotograf special..Rares face poze cum prinde aparatul si il doare la basca ca sa zic asa ...
abia ma abtin sa nu plang cand ma gandesc insa ca in tara lucrurile s-au schimbat dar cat de mult va lua poporului roman sa o duca mai bine...politicienii se imbogatesc, restul...Dumnezeu cu mila...
nu o sa uit niciodata cum revolutia m-a prins invatand la fizica ,eram in clasa a X-a si urma sa dau treapta,si am vazut la tv ca se intampla ceva...eram singura..am inceput sa plang sa tip sa urlu de bucrie,frica nu mai stiu ce alte senzatii...am iesit in strada...m-am intalnit cu tata care se rafuise cu unul care era nu stiu ce utecist si care s-a luat de barba lui de capitalist...Doamne , lucrurile o luasera tare razna...ma gandesc insa ca in acelasi timp, tatal sotului meu murea impuscat la Otopeni(de fel ofiter genist),dupa ce masina pe care o conducea si care era plina cu armament si soldati si care se presupunea a fi securizata(nu imi vine cuvantul, cumva antiglont erau geamurile)a fost ciuruita ...au murit toti ,i-au adus acasa bucati ...si credeti ca se stie cine a tras in ei?????????// nici vorba!..unul se pare ca a trait din spatele camionului si acela a povestit cate ceva..ce a vazut numai ca de priceput nu a putut li s-a spus :treceti,calea e sigura, si au fost ciuruiti...
am divagat de la subiect...imi cer scuze..subiectul e delicat ,e vast ,amintirile o iau razna se amesteca cu conexiunile facute ulterior...imi cer scuze...plang insa neamul nostru si istoria unui asa popor bun...care nu stiu de ce trebuie sa se chinuie in veci...
Rares intreaba unde e bunicul lui pe care il vede in poze: ii spun ca a fost impuscat...ramane mut...si apoi il vad marcat pentru cateva minute..apoi se duce la joaca...ce stie el?...oamenii rai...raspuns simplu...creste departe de bunici, de familie...de ce am plecat?de ce am mai fi ramas?...as fi fost mai patriot daca ramaneam?...vesnic intrebari de care nu vom scapa...numa ca ma doare sufletul...sa vad ca nu se intampla nimic bun...eu nu am vrut sa plec din tara, a inceput totul cu nemultumirile de la serviciu..am aplicat ..si a mers totul struna...numai ca eu nu voiam sa plec...mi-am zis atunci..timp de o luna o sa urmaresc stirile de la tv si daca vad ca in afara de scumpiri se mai vede si o minima speranta ca ceva concret,dar concret sa se imbunatateasca atunci raman...ei bine,iata-ma emigrant...

alba spune:

Da,Laura toti cei "plecati" traim cu dorurile si amintirile noastre punctpunctpunct
Sunt asa de multe de spus,incit prefer sa tac,...deocamdata !

***Alba***
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=alba

Julie spune:

quote:

---

Originally posted by Laura _Oprescu

oamenii erau fericiti?..nu stiu ce sa zic..

nu o sa uit niciodata cum revolutia m-a prins invatand la fizica ,eram in clasa a X-a si urma sa dau treapta,si am vazut la tv ca se intampla ceva...eram singura..am inceput sa plang sa tip sa urlu de bucrie,frica nu mai stiu ce alte senzatii...

ma gandesc insa ca in acelasi timp, tatal sotului meu murea impuscat la Otopeni(de fel ofiter genist),dupa ce masina pe care o conducea si care era plina cu armament si soldati si care se presupunea a fi securizata(nu imi vine cuvantul, cumva antiglont erau geamurile)a fost ciuruita ...au murit toti ,i-au adus acasa bucati ...si credeti ca se stie cine a tras in ei?????????// nici vorba!..unul se pare ca a trait din spatele camionului si acela a povestit cate ceva..ce a vazut numai ca de priceput nu a putut li s-a spus :treceti,calea e sigura, si au fost ciuruiti...

de ce am plecat?de ce am mai fi ramas?...as fi fost mai patriot daca ramaneam?...vesnic intrebari de care nu vom scapa...numa ca ma doare sufletul...sa vad ca nu se intampla nimic bun...

..ei bine,iata-ma emigrant...

Laura

---

Laura...

Julie

Laura _Oprescu spune:

inca ceva fetelor,
in legatura cu ideea ca oamenii erau mai fericiti...nu e adevarat...comparatia pe care o faceti este intre doua lucruri din care nici unul nu e bun:inainte de Ceausescu, oamenii nu au fost fericiti, sa ne amintim corect(nu puteai vorbi, nu puteai avea pareri, aveai ceva bani, dar nu aveai pe ce sa ii cheltui),dupa revolutie,cel de-al doilea termen de comparat,s-au ivit alte lucruri nu mai bune pentru oameni neaparat(adica, puteai vorbi,te puteai exprima, oricum nimanui nu ii pasa, nu mai ai bani ,dar magazinele sunt pline, putere de cumparare zero prin urmare)...nu putem face comparatia corect...noi nu am cunoscut decat situatile astea doua: inainte si dupa revolutie.Ambele departe de ideal.Din Pacate.Total gresit sa compari doua lucruri rele si pe unul sa il alegi si sa spui ca a fost cel mai bun lucru .Nu a fost bun nici unul nici altul.O stupizenie de alesi care nu sunt facuti sa vada dincolo de interesele personale...
a facut sa mearga prost si cand putea totul sa mearga mai bine...
...Nu stiu ce parere au fetele din afara tarii,dar de aici poti face comparatia mult mai bine..Din pacate,repet...Nu e normal ca portocalele sa ne aduca aminte de Craciun, ci reuniunea familiei ar trebui sa ne aminteasca de asta...,nu e normal sa am si acum amintirea brifcorului, in loc sa imi amintesc de jocuri in parc cu copiii... valorile noastre ca popor au fost diferite..la inceput am fost infometati, prin lipsa mancarii, acum suntem infometati prin faptul ca nu o putem cumpara...de ce trebuie sa fim intre extreme?
sau oare imi scapa mie notiunea de fericire?...avem o viata scurta cu care am putea face altceva decat sa tanjim dupa chestii primare...aici cel putin sunt sigura ca nu ma insel...

Laura _Oprescu spune:

si inca ceva...oamenii se iubeau? spuneti-mi cati dintre voi nu se temeau de vecini, de colegi cand faceau glume? cati dintre voi spuneau bancurile politice la chefuri fara strangere de inima?..oamenii se temeau..se temeau se de prietenul de langa ei..discutau discutii, niciodata nu spuneau ce ii doare cu adevarat..sa nu eufemizam trecutul..nu avem ce...nostalgia care ne cuprinde este din cauza faptului ca din rau in mai rau am dat...ca , cu cat trece timpul, avem tendinta sa infrumusetam trecutul, mai ales ca prezentul nu este deloc pe masura sacrificiilor..oamenii s-au descurcat pe timpul lui Ceausescu cum a putut fiecare,dar acum li se pare ca nu mai reusesc sa vada lumina ...si cam asa e..e greu..dar asta nu infrumuseteaza trecutul...asta e adevarul...

iubibubi spune:

laura, o si de la mine!

pupici.

http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=iubibubi

bubi spune:

oh, io am fost fericita, si nu pentru ca aveam sau nu aveam ceva, ci pentru ca (si aici sunt de acord cu cel de al doilea mesaj al lui Radu) eram tanara, eram adolescenta, iubeam, traiam la o intensitate de care mi-e dor acum. De aici se trage nostalgia mea. Problemele cu libertatea de opinie si dreptul la informare mi le-am pus ceva mai tarziu. Nu imi era frica de vecini si prieteni, nu am avut experiente negative legate de regim, da! am avut noroc, noroc de o familie superba, de un anturaj bun, de o perioada buna a vietii mele, de o varsta adevarata: 16-17 ani!



http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=bubi

flaviutza spune:

fetele, care sunteti mai mari, sunt tare curioasa cum era viata de adolescent/tanar pe acele vremuri? ca la mine a venit schimbarea pe la 8 ani..cum va distrati/petreceati timpul liber?
eu la 17 ani butonam pe mtv si uneori plangeam de nervi ca nu aveam voie sa merg in discoteca pe motiv ca niste tigani omorasera un soldat chiar in incinta respectivei disco, si , in cl, nu se punea problema sa mai calc pe acolo!

Simonna spune:

1973. Am trei ani. Tata si mama isi cumpara masina. Printre primele 10 din orasul respectiv, tare mic, de altfel, undeva in sufletul Ardealului. Am televizor, jucarii, lumea parintilor mei se invirte in jurul meu. Sint o rasfatata. Tata spune bancuri cu securisti, unguri si Ceausescu si, intr-o zi, nu mai ajunge sa ma ia de la gradinita. Nu-l bate nimeni, i se spune cu binisorul sa intre in Secu, ca-i de bine. Lui ii place sa-si proiecteze mobila lui, asa ca refuza. Tot nu-l bate nimeni, dar ramin cu ochii pe el.
1976. Sint in clasa intiia. Colegii de clasa ma bat pentru ca sint unguroaica, cei din clasa paralela, pentru ca sint romanca. Asa ca invat cuvintul corcitura si mai invat sa dau cu pumnul. Ii sparg nasul unui coleg, fiu de cioban, origine sanatoasa, si capul fiicei invatatoarei de la clasa paralela. Asta ma costa. Nu ma fac soim al patriei cu prima tura. Pling in hohote, ai mei nu reusesc sa ma lamureasca de nimic, eu ii dau inainte cu prima generatie de soimi ai patriei, uite, mama! Cora, ea e mai mica cu doi ani ca mine, si ea e soim si eu nuuuuuu! Intre timp, la serviciul parintilor mei sint promovate tot felul de loaze. O data pe an, vine unul la el si intreaba: Vii la noi? Sau asculti si spui? Tata isi vede de mobila lui, zice ca nu, pe el comunistii l-au dat afara din scoala, a trebuit sa faca scoli de ucenici, sa munceasca cu spatele si sa faca facultate la 30 de ani, vrea doar sa-si vada de meseria lui. Represaliile nu sint vizibile, ai mei sint, si vor ramine, in acel oras pitoresc, dar fara perspective.
1977. Am sapte ani, salut cu mindrie statuia Ostasului Necunoscut din satul unde merg la scoala si devin pionier. Convinsa de importanta momentului, merg acasa, ma aplec pe fereastra, filfii cravata cit pot si racnesc, sa auda toti (si sa ma invidieze!!!!) :"Am cravata mea, sint pi-o-nier! Si ma mindresc cu ea, sint pi-o-nier. Flutura in vint, zalog de legamin, intiiul meu cuvint de pi-o-nier!" In culmea entuziasmului, ma lipesc cu burta direct de calorifer, ultra-fierbinte pe vremea aceea... Ma ard groaznic, uh, mirosul ala de carne arsa si porcaria aia de cravata, pe care o injur in gura mare, cu pionieri si Ceausescu si tot ce-mi aduc aminte!
Mama ajunge la timp sa auda de jos plinsul meu impestritat cu injuraturi, in viata ei n-a urcat asa de repede trei etaje! Da cu crema si ma mingiie. Dupa care ma face sa-i promit ca nu ma vorbesc asa: “Simonica, imi spune, mi-ajunge tata care nu stie sa-si tina gura! Te roaga mama frumos... “
1980: Sint comandanta de unitate...
1980, dupa doua saptamini: Nu mai sint. Origine nesanatoasa, dom'le, cum adica copilul are amindoi parintii cu facultate, ati innebunit! Nu se face asa ceva. Asa ca primesc, consolator, snurul ala bleu, de loctiitor, si trec undeva la coada. Timpul trece, fumez cu repetentii sub salcia din fundul curtii, si-asa nu vrea mama sa-mi cumpere fusta de pionier, cica numai babele umbla in fuste d-alea!, si visez numai inot. Nu mai pot sa-mi vad bunicii saptaminal, circulam numai in “duminicile pare”. Oricum, nu prea se mai gaseste benzina, daca se gaseste se “canistreaza”, ca altfel cum ajungem la mare la vara?, asa ca ma las de inot. Ma recompenseaza sistemul, nu stiu cum se face ca sint singurul copil din scoala care indeplineste conditiile sa mearga la nu-s care forum pionieresc. Intru in hora si incep sa curga tot felul de tabere. Ce-i drept incepem si terminam ziua cu cravata de git, mincam al dracului de multi cartofi, ne pregatim pentru concursuri mai mult la luminare decit la bec, dar amintirile sint minunate. Tata? Bate pasul in continuare pe loc, stie prea multe bancuri cu Ceausescu, asa ca mama nu mai vrea sa mearga la nici o sindrofie. Ultima data l-a dat in git prietenul lui cel mai bun! Noroc cu ungurii, ca le dau “alora” prea multa bataie de cap ca sa mai aiba timp si de tata!
1984: Dau la liceu. Si sistemul nu ma lasa. Cica nu se poate, judetul a investit in mine, cum sa plec in alt judet? Iaca, plec, cu aprobare speciala, dar plec. Intru si incepe nebunia sagunista, cei mai frumosi patru ani care pot exista! O traiesc feeric si intens… Bunica mea stringe smintina de pe laptele cumparat de bunicul la 3 dimineta si, o data pe saptamina, freaca unt iar eu maninc. Eu plec la scoala, ea la coada la parizer. In pauza mare mincam prajitura “Laura”, bunica mea se muta la coada la piine. Chiulim pentru un Brifcor baut Sub Timpa, bunica se muta la coada la zahar. Ajung acasa: “Iar cartofi???”, intreb. Bunica ridica din umeri: “S-au terminat “tacimurile” in fata mea. Miine ma duc mai devreme”. Lectii? Acum, cit mai e un pic de lumina, ca la 6 se ia curentul si iti strici ochii! Gata! S-a luat curentul! Ne plimbam pe Rep, bezna, sa-ti bagi degetele in ochi! Acasa, la lumina luminarii, bunica mea calculeaza citi kilowati mai putem sa consumam. Si mai pune un plover pe ea, ca metrii cubi de gaz i-am consumat intr-o saptamina! Nu stiu cum, ca focul nu arde, presiunea e asa de proasta ca teracota nu se incalzeste deloc. Asa ca punem pijamalele, plovare, plapuma si patura pe noi si ne facem ca dormim. Eu nu dorm, mine am teza la mate, astept curentul sa mai fac o problema – doua. Bunica asteapta miezul noptii, lumea doarme deja si e ceva presiune, focul o sa arda mai bine. Cind ne culcam noi, se trezeste bunicul, isi ia sosonii si se duce sa lase plasa cu sticlele de lapte la usa la Alimentara. Trece pe la piine, lasa si acolo o plasa. Si se intoarce la lapte, sa nu-i mute cineva plasa. La scoala, recitam: “Afara-i frig, in casa-i frig, Inchid fereastra si-o deschid, iti multumesc, iubit partid, ca ne-ai calit!” Asta nun e incalzeste, doar ne racoreste, un pic.
1986: Trec in clasa a 11-a, discoteca din subsolul liceului se inchide, prea multa muzica straina, mai, copii!, zice diriginta. Tata iar a vorbit prea mult si, de data asta, n-au mai fost probleme cu ungurii. Ei fac perchezitie, bunicul pre-infarct.
1987: Votez prima data. Bunica zice sa pun stampila, nu conteaza unde, iese cine trebuie. Deja inteleg, asa ca nu ma duc sa pun stampila, ma duc Sub Timpa. Cobor pe la Prefectura si e plin de Politie, n-am cum sa ajung in parc, o mare de oameni se vede la orizont se aud huiduieli, urlete si e zgomot de sticla sparta. Prietena mea are mai multa minte, zice: “Hai acasa!” Ne uitam pe geam, pe strada e plin de politie, nu se ia curentul azi, ce chestie! Tatal colegului meu dispare a doua zi, pe drum spre serviciu. E ingropat, acum, in Cimitirul Eroilor.
1988: Incep facultatea. Pe Colina e un frig de nu-ti vine sa te asezi in banca. Scriem cu manusi, dar avem exercitiu, nici nu ne mai deranjeaza asa de rau! Colega mea de facultate, i-o fi fost frig, cine stie?, face dragoste pentru prima data, ramina insarcinata, pierde anul, dar o felicita insusi rectorul, in fata intregului an, pentru ca, astfel, ea contribuie la aducerea natalitatii pe culmile dorite de tovarasul Nicolae Ceausescu si tovarasa Elena Ceausescu. Deja stim: o sa terminam facultatea, o sa ne trimita la stagiatura undeva in nordul Moldovei sau in sudul Olteniei, cit mai departe de casa, o sa stam intr-o garsoniera, o sa ne fie frig, o sa stam la coada la lapte si o sa mincam creveti. Dar iubim, iubim demential, e dreptul nostru sa fim indragostiti…
1989: Calc pe urmele fostei mele colegei mele, insa sint mai “norocoasa”. Prietenul meu “stie” pe cineva, care “stie” pe altcineva. Mi se aplica un tubulet de plastic, dupa doua zile “scap” dar am o hemoragie incredibila, pierd singe ca la balamuc. Bunica vrea sa ma duca la spital, stiu ce ma astepata asa ca refuz isteric si promit ca ma fac bine. Hemoragia inceteaza, vreo doua luni. Apoi o ia de la inceput. Cad din picioare pe strada, de la Judetean ma trimit cu salvarea la Maternitate. Doctorul ma consulta apoi da afara pe toata lumea si urla ca descreieratul: “Esti cretina! Vrei sa mori, dracului? Sa crapi? Ce-a fost in capul tau cind ai stat sa-ti puna tubul, ha?”. Fac pe proasta, “eu…nu… sa vedeti… va inselati”… “Esti cretina si mai si minti! Pe mine sa nu ma minti,”, racneste doctorul in continuare, imi bubuie timpanele, lesin iar. Mai bine, chiuretajul a fost facut pe viu! Ma trezesc, doctorul ma tine de mina imi zimbeste intelegator si sopteste: “O sa-ti spun un secret. Dar sa nu le spui si “lor” cind te-or intreba…. Sarcina a fost gemelara, frumoaso! Al doilea fat era mort de mult in burtica ta! De septicemia ai auzit? Mureai si tu daca nu cadeai pe strada, desteapta pamintului!”
1989, decembrie: Am avut noroc. N-am murit. Ca femeia care era linga mine la reanimare! Sau ca mii si mii de alte femei. Traiesc si ies din spital la timp ca sa ascult “revolutia” la Europa Libera. Si o vad la televizor, ca n-am voie sa ies din casa nici macar in curte. Sub Timpa se aud impuscaturi. Apoi se sapa gropi pentru cei care au visat cu ochii deschisi.
2002: N-a folosit la nimic. Asa ca ingramadim o viata in sase valise si plecam spre tarimul fagaduintei. Avionul decoleaza, cineva remarca: “Uite, Brasovul… Cind m-am nascut eu ii zicea orasul Stalin”. Asa e, ma gindesc, chiar asa: “Stalin si poporul rus, in Canada ne-au adus”.
Simona