Casatorie fara dragoste ???????

Crystinne spune:

Si inca ceva... am iubit 7 ani de zile (fara sa fim impreuna) si am ramas singura pentru ca, desi iubeam nu ne potriveam...

Am cunoscut barbatul "ideal" din punctul multora de vedere (mai ales ca era foarte bogat) dar nu am putut sa spun "da" si sa-l urmez... nu simteam nimic... ma simteam "goala" in interior...

M-am indragostit de un barbat care este destul de "sarac" ca sa nu para barbatul ideal... Dar pentru mine este cel mai dulce si tandru si ... si... barbat din lume...

Si desi imi fac griji ca partea financiara sa nu ne strice relatia (stiti voi cume este, cand ai probleme tot timpul ajungi sa te certi din nimica) cred ca a fost cea mai buna alegere... Sper ca nu voi regreta niciodata...


Cred in dragoste...

reiki spune:

Viata este atit de ciudata si uneori iti face multe surprize.
Nu cred ca exista doua casnici la fel, deci nu exista o regula.
Poate fi o alegere care sa duca la fericire, sau poate fi un compromis care sa te faca sa il regreti. Nu poti sti cu adevarat daca ai ales bine, decit atunci cind totul se termina.
Ce as face eu? Mi-as intreba inima, instinctul. As alege in functie de raspunsul primit.
Daca cred ca pot ajunge ca in timp sa il iubesc pe omul pe care l-am ales sa-mi fie partener (pentru restul vieti) atunci DA. Altfel cred ca ar fi o casnicie chinuitoare. Poate linistita si confortabila, dar nu as fi fericit.
Viata ne pune uneori sa alegem, de multe ori avem putine variante de unde sa alegem. De cele mai multe ori cele indraznete sunt si cele mai bune. Alege, daca trebuie sa alegi, cu inima si odata pornita pe un drum nu mai cauta explicati, justificari sau regrete. Mergi inainte pina viata te va pune in pozitia sa alegi din nou.
Iti doresc sa ai parte de iubire si sa ajungi sa daruiesti cit mai multa iubire.

Cu stima,
Reiki

mihaela_s spune:

Exista si cazul in care cei doi de casatoresc din dragoste, dar probabil prea tineri...si viata ii schimba, sau poate dragostea nebuneasca de la inceput ii impiedica sa vada adevarata "fata" a partenerului, iar dupa o vreme ajung sa-si dea seama ca ceea ce asteptau de la partener nu coincide cu realitatea... si apare altcineva in viata unuia dintre ei, cineva care se apropie de acel ideal pe care il viseaza si langa care simte ca "ia foc". Si se ajunge la situatia de a-si parasi sotul/sotia (chiar daca l-a iubit/o candva) pentru dragostea vietii ei/lui.
In viata chiar nu stii ce se va intampla, chiar daca te casatoresti din dragoste sau din interes, poate dragostea aceea dintai nu e ceea ce se numeste marea dragoste, dar nu iti dai seama de asta decat atunci cand o intalnesti.
Sincer, eu nu stiu ce sfat sa-ti dau, Mirunda, ceea ce am descris mai sus e cazul meu, voiam doar sa-ti spun ca nu stii ce-ti rezerva viitorul.
Iti doresc sa ai intelepciunea de a alege ceea ce e mai bine pentru tine.

mihaela

gongutza spune:

Incerc si eu sa dau un raspuns rational care sper sa te ajute cat de cat.Da,eu am fost la un pas de a ma casatori cu fostul meu prieten dupa o relatie de 6 ani care a inceput mai mult dintr-o prostie,pentru ca nu era dragoste asta o pot spune acum sincer.In toti cei 6 ani de multe ori am stat amandoi si ne-am gandit daca nu ar fi mai bine sa ne despartim,dar nici unul dintre noi nu a putut(intervenise obisnuinta,sentimentul de a avea pe cineva langa in momentele grele) pana in ziua in care a aparut o "ea" in poveste.La inceput am zis ca o sa-i treaca si ca o sa fie al meu in continuare dar m-am inselat...el chiar se indragostise de ea.Atunci am hotarat eu sa rupem relatia,pt ca el nu ar fi facut-o nici in ziua de azi.Si dupa ce ne-am despartit a inceput chinul....chiar daca el nu mi-a spus vreodata in cei sase ani ca ma iubeste,m-a sunat dupa cateva luni sa ne impacam,ca si-a dat seama ca ma iubeste dar nu am mai putut eu.
In momentul de fata,eu sunt casatorita...din dragoste.
Deci parerea mea...o casatorie bazata pe altceva decat dragoste o sa mearga un timp,pana intervine dragostea cea mare..si atunci o sa uiti de ratiune,de tot,ca sa fii alaturi de acel om.
Totul depinde de felul de om care esti,si doar tu stii daca te poti multumi cu un"aranjament" de genul acesta sau vrei mai mult...adica dragostea adevarata.
Sper ca nu am fost dura,repet asta este parerea mea.Si nu spun ca intr-o casatorie bazata pe dragoste nu poate aparea acelasi lucru...

adina

MONAI spune:

Eu sunt o persoana destul de impaciuitoare din fire, dar acum am sa va spun ca eu cred din tot sufletul ca persoanele care se casatoresc fara sa iubeasca fac o mare greseala. Cineva spunea ca trebuie sa vezi ce-ti spune instinctul -asta ajuta sa faci diferenta intre o pasiune trecatoare si dragostea adevarata si asa te poti inhama la un drum in doi.
Dragostea este cea care face un om complet si desi are suisuri si coborasuri este singura care te motiveaza. Ce sens ar avea sa te trezesti langa cineva pentru care sufletul tau nu vibreaza, cand undeva pe lumea asta exista persoana care ar putea destepta in tine atatea trairi si emotii si care ti-ar putea imbogati viata astfel incat sa te simti cel mai fericit si binecuvantat om de pe pamant?
Am vazut ca raspunsurile au fost destul de prudente, oricum fiecare vorbeste in functie de firea pe care o are. Sunt in jurul meu persoane de sex masculin pe care respect, le admir, imi dau o senzatie confortabila de siguranta(in sensul ca un sfat din partea lor poate cantari mult sau ma pot baza pe ajutorul lor la o adica), dar exista o singura persoana pe care o iubesc si acela este sotul meu. El mi-a inspirat toate cele de mai sus si inca ceva, ceva ce-am cautat fara speranta ca voi gasi si totusi s-a intamplat. Si nici nu as putea sa denumesc acel ceva de care vorbesc, este doar in sufletul meu.
Stiu ca in viata asta se pot intampla multe intre doi oameni casatoriti, eu sunt doar sigura de ceea ce simt si restul mi se va intampla in functie de cum mi-o fi scris. Dar eu trebuie sa ma comport intotdeauna asa cum imi dicteaza inima si mintea si atunci totul va fii inspre binele meu.


Sa auzim numai de bine.

tatix2 spune:

Scopul casatoriei este desavarsirea in iubire. In casatorie cei doi parteneri de viata isi daruiesc reciproc cat mai mult (daruind vei dobandi). Daruind iubire dobandesti fericire, o fericire care nu poate fi descrisa in cuvinte deoarece este un dar de la Dumnezeu. Totul depinde de noi, cat de mult luptam sa mentinem "candela aprinsa". Atentie insa, copii sunt rodul dragostei parintilorsi ei poarta asupra lor plusurile si minusurile casniciei parintilor. IN concluzie, o casnicie fara dragoste nu are temelie.

Simona_ spune:

Am sa va spun povestea mea pe scurt.
La 17 ani m-am indragostit nebuneste de un baiat care era asa cum il visam eu ..inalt, brunet, ochi verzi, era atat de frumos. L-am iubit enorm, i-am daruit cele mai frumoase sentimente fara sa ii cer nimic in schimb si desi relatia a durat doar 6 luni dupa ce ne-am despartit am suferit foarte mult timp. Mi-a spus ca sunt inca o copila (era cu 5 ani mai mare ca mine) si ca nu vrea sa imi faca rau.
Anii au trecut, noi inevitabil ne intalneam mereu(statea in chirie la bunica si ere coleg de servici cu tata) iar eu ca o prostuta tineam la el in continuare. Apoi a urmat o perioada in care atunci cand ma vedea in oras cu altcineva seara venea la mine si ma lua la intrebari, de ce? , cine?. I-am spus ca nu are nici un drept sa faca acest lucru dar a continuat sa o faca. M-a cauta la servici, ma suna acasa iar mai tarziu cand a aflat ca ma casatoresc a ramas "socat". Mi-a spus ca nimeni nu va reusi sa ma desparta de el, ca eu sunt a lui si ca noi vom forma o familie,statea in genunchi si plangea si ma ruga dar a fost randul meu sa ii refuz compania. I-am dat dreptate pentru vorbele spuse in trecut "esti prea buna pentru mine" . A fost la nunta mea, i-am vazut lacrimile in ochi, am simtit un gol imens in stomac dar stiam ca am luat decizia corecta. Mi-a spus ca atunci cand se va casatori o va face in aceeasi data in carea am facut si eu nunta si asta pentru ca nu vrea sa ma lase sa uit cat de mult m-a iubit. S-a casatorit la 2 ani dupa mine in aceeasi data.

Pe sotul meu nu pot spune ca l-am iubit nebuneste inainte sa ne casatorim dar acum simt cu fiecare zi ca il iubesc din ce in ce mai mult. Nu stiu daca dragostea are o limita maxima dar stiu ca acum pentru mine exista doar sotul meu si nimeni si nimic nu ne va putea desparti.

Prima mea dragoste va ramane Silviu dar iubirea vietii mele va fi intotdeauna Emil.

Simona_

adadia spune:

Nu exista un singur raspuns pentru intrebarea ta . Daca te casatoresti la 20 de ani raspunsul este nu . Daca te casatorest la 40 raspunsul este da . La 20 de ani nu poti trai fara dragoste .Mai devreme sau mai tarziu vei intalni pe altcineva si nu vei avea puterea sa intorci spatele , sa strangi din dinti , sa mergi inainte si sa faci ce trebuie nu ce vrei . La 40 de ani in mod cert ai trecut prin suferintele provocate de " iubiri devastatoare " - mai ales daca ai fost o femeie libera si nu-ti mai trebuie. Vrei pe cineva cu care sa poti comunica, sa aveti aceleasi gusturi , sa va placa aceleasi lucruri , sa va simtiti impliniti unul in compania celuilalt . Sa pornesti cu o dragoste inflacarata la 20 de ai si sa ajungi la ratiune si completare perfecta la 40 este putin probabil . Sunt rare aceste cazuri . Fiti sincere doamnelor care va apropiati de 40 de ani : mai aveti curaj sa iubiti ? Mai aveti curaj sa va aruncati intr-o relatie fara logica si fara ratiune , doar fiindca iti plac ochii lui albastrii ?
Eu cred ca nu .

Mirunda spune:

In primul rand va multumesc din suflet pentru raspunsuri.
Da, cred ca Adadia a pus un pic punctul pe "I" incercand sa faca o diferenta intre a iubi "devastator" la 20 de ani si a iubi "linistit" al 40...Asa am ajuns sa ma intreb...oare mai poti iubi "devastator", sau mai bine zis, din toata inima si la 40 de ani, sau mai multi, atunci cand ai fost dezamagit sau inselat, mai poti oare avea curajul sa iti lasi sufletul sa o ...ia razna pe drumurile lui?
Nu stiu...

ruxij spune:

quote:

---

Originally posted by adadia

Nu exista un singur raspuns pentru intrebarea ta . Daca te casatoresti la 20 de ani raspunsul este nu . Daca te casatorest la 40 raspunsul este da . La 20 de ani nu poti trai fara dragoste .Mai devreme sau mai tarziu vei intalni pe altcineva si nu vei avea puterea sa intorci spatele , sa strangi din dinti , sa mergi inainte si sa faci ce trebuie nu ce vrei . La 40 de ani in mod cert ai trecut prin suferintele provocate de " iubiri devastatoare " - mai ales daca ai fost o femeie libera si nu-ti mai trebuie. Vrei pe cineva cu care sa poti comunica, sa aveti aceleasi gusturi , sa va placa aceleasi lucruri , sa va simtiti impliniti unul in compania celuilalt . Sa pornesti cu o dragoste inflacarata la 20 de ai si sa ajungi la ratiune si completare perfecta la 40 este putin probabil . Sunt rare aceste cazuri . Fiti sincere doamnelor care va apropiati de 40 de ani : mai aveti curaj sa iubiti ? Mai aveti curaj sa va aruncati intr-o relatie fara logica si fara ratiune , doar fiindca iti plac ochii lui albastrii ?
Eu cred ca nu .

adadia

---

Adadia, foarte corect! Total de acord cu tine.

ruxij