|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
mamitzica
| vacanta 2009 Acest mesaj a fost trimis de
mamitzica
pe data de 04/12/2009 la 02:46
.:. 2670 vizionari
.. Este 1 raspuns la acest anunt
|
|
Ca in fiecare din ultimii 4 ani ma intreb de ce dam atitia bani ca sa mergem in vacanta in Romania si ca in fiecare din ultimii 4 ani cind ne intoarcem imi promit ca vom merge si anul viitor. Recunosc ca uneori ma macina ciuda si dusmania fata de copii care cresc alaturi de bunici.Al meu stie doar de mama si tata.Teoretic stie ca bunicii sint Buni si Dan si sint la Timisoara.Practic sint impreuna 2 saptamini pe an. Eu,care am crescut cu bunici pe care I-am adorat,realizez ceea ce pierde.Pentru el nu e mare pierderea fiindca daca nu ai ceva nici nu stii cum e sa ai acel ceva. Bunicii sint o comoara.Pentru ca si-au crescut copii devin mai libertini,mai intelegatori,mai ingaduitori.Au invatat de la viata ca un copil care nu maninca la ora 8 micul dejun va supravietui daca il maninca la 8.30 sau la 9.Pentru ca sint la pensie timpul are rabdare cu ei. Si ca in fiecare an vacanta a fost un mare success.El si-a facut de cap adica s-a jucat toata ziua,s-a culcat intre 9.30 si 10 si s-a sculat cind se saturase singur de somn.Noi ne-am facut si noi de cap pentru ca in astea 2 saptamini am vazut vreo 5 filme.Ceea ce se poate compara cu “a venit Mos Craciun” 5 zile la rind. Marea aventura s-a intimplat in ultima dupa masa;ne-am dus in Piata Unirii la o cafea.Copil a inceput sa alerge porumbei.Nu stiu de unde a aparut un catel vagabond(frumos si destept de imi venea sa-l iau acasaEi, si copilul meu impreuna cu catelul in cauza au facut echipa de alergat porumbei.S-au autodenumit-porumbei chasers.Si au fugit in echipa circa o ora jumate de le iesisera limbile la amindoi.Odrasla lua o pauza si venea la masa sa bea apa,iar partenerul se ducea la ligheanul cu apa de scaldat porumbei.Si au tinut-o asa intruna de rideau oamenii de la mese de echipa de interventie. Dupa o vreme a aparut o intrusa.O fetita cam de aceiasi virsta.Nu stiu ce a vrut,banuiesc sa se alature in joc.Nu am auzit discutia ca erau departe de noi,dar odrasla mea care vorbeste numai engleza si-a pus miinile in sold si a inceput sa-I spuna ceva fetitei.Aia saraca a plecat plingind.Iar echipa de interventie si-a continuat activitatea. Ne-am oprit ca de obicei citeva zile la Viena.Copilul meu dezamagit foc ca aia aveau doar vreo 5 porumbei si nici un ciine vagabond.A tras el concluzia ca porumbeii austrieci sint plecati in vacanta. Ii invidiez pe cei care au bunici aproape -bunicii isi vad nepotul la fiecare noua etapa din viata,nu doar in poze sau la computer.Bunicii romanesti se sacrifica pentru copii si nepotii lor si sint o miina de ajutor in cazuri extreme.Pe gratis.La citi bani am dat noi pe day care si baby sitting cred ca puteam sa mai cumparam o casa. Pe partea cealalta cu bunici linga noi unde mai avea copilul meu parte de vacante de vis,zburat cu avionul cel mare si rasfatat si alintat 2 saptamini cit pentru un an. In alta ordine de idei neavind bunici cu noi nu pot da vina pe nimeni pentru toate obiceiurile proaste ale odraslei.Era mai simplu sa zic ca de-aia e asa ca l-au rasfatat bunicii,de-aia nu maninca asta ca l-au rizgiiat bunicii,de-aia raspunde inapoi ca l-au invatat bunicii prost.Asa,tac si inghit si mai dau vina uneori pe genetica mai rea de pe partea lui ta-su(ca a mea e aia buna!!!!). Nu cred ca odrasla sa aiba vreun sentiment fata de Romania;nici nu ma astept de altfel pentru ca el e Canadian-asa zice el;eu I-am spus ca are gene romanesti daca nu de altceva macar fiindca ii place ciorba de burta.Am viziuni de viitor cu o tinara domnita canadianca 100% care va gati pizza si McDonald’s si la care feciorul meu ii va spune intr-o zii-auzi fa,dar o ciorba de burta nu faci?Si domnita va da pe spate,va face spume la gura si va spune cum adica sa maninci stomacul de vaca? Pe partea cealalta dupa vreo 2 luni de revenit la realitate s-a trezit odrasla intr-o zii sa spuna ca el vrea la Timisoara.Cred si eu ca acolo trai nenicule,isi face de cap cum vrea el. Deci asta fu povestea vacantei de anul asta.Nu stiu cum se face dar in fiecare an raminem cu amintiri frumoase si de neuitat de cite ori mergem la bunici. In primul an am carat dupa noi jumate de casa,in al doilea am avut doar 3 bunici din 4,in al treilea am avut un dulau de circa 2 luni care vroia sa ne manince copilul(asa zicea el),iar in al patrulea am ramas cu doar 2 bunici iubitori din 4 si noi,astia mai adulti,am realizat ca viata ne trece cam repede si avem asa putine clipe frumoase impreuna cu cei dragi.
Trimite reactia ta
|
|
|