Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor

PERSONAJE
EA si EL, pereche perfecta, studii universitare, situatie financiara buna;
COPILUL, 3 ani, inteligenta peste medie, asteptat mai mult de 7 ani.

DATELE PROBLEMEI
Desi EA si EL au primit cel mai pretios dar de la Dumnezeu, nu sunt capabili sa-l modeleze, sa-l creasca armonios.
Copilul are o personalitate puternica, a devenit rasfatat iar parintii nu au puterea sa se impuna in fata lui folosind cuvinte simple dar de efect.Prin urmare, folosesc cele mai josnice metode pt a obtine efectele dorite: santaj, amenintari, pedepse.Toate astea in contextul in care, teoretic, parintii cunosc o multime de metode corecte si moderne de educare a copilului excluzandu-le pe cele enumerate mai sus.

EX 1: Copilul lipeste plastelina pe perete.Mama il roga calm si frumos sa nu o mai faca.Copilul o ignora si continua.Mama insista bland, insa , in zadar.Mama isi pierde calmul si il ameninta ca il va da pe mana politistului, de care copilul se teme.

EX2:Copilul devasteaza un automat de apa plata intr-o banca.Tatal il roaga sa inceteze dar el persevereaza.Adultul se abtine cu greu in public, apoi il ameninta pe copil ca il va da la tigani pt ca este foarte obraznic.

Dupa un episod de genul, copilul isi cere iertare, mama sau tata il imbratiseaza, il sufoca cu dragostea, continua sa-i ofere diverse lucruri(pe care copilul nu le cere).
Deci, copilul e bulversat pentru ca se trece de la o extrema la alta foarte usor.Parintii nu se pot stapani atunci cand copilul exagereaza iar copilul nu cedeaza la rugaminti si insistente.

CONCLUZII
EA si EL realizeaza comportamentul inadecvat, cauta cauzele si ajung la concluzia ca isi imita parintii autoritari si felul cum au fost educati ei, se rasfrange asupra COPILULUI.Nu stiu sau nu au puterea de a se detasa de ce au trait in copilarie astfel incat si COPILUL are de suferit.
Este comunicativ dar nu spune ce se intampla ,de exemplu ,la bona sau la bunici, deci incepe sa aiba secrete.
Ii spune mamei ca este trist ca este ceartat prea mult.
EA este depasita de situatie, in pragul depresiei, convinsa ca este o mama denaturata, ca nu este in stare sa comunice efectiv cu propriul copil, sa-l inteleaga si sa-l ajute sa devina un OM BUN si ECHILIBRAT.
Sfaturile voastre ar fi binevenite.

Mii de multumiri celor care vor veni cu pareri!

ps Ambii parinti se joaca cu copilul, au activitati comune( gatit, pictat, iesiri etc), deci nu este neglijat.

denizel spune:

Bun venit, frunza_alba!

Nu pot sa scriu mai mult acum, revin probabil maine, dar cred ca problema voastra, a parintilor, incepe aici:

EL, EA si COPILUL sunt egali, EL si EA nu trebuie sa caute sa se impuna in fata COPILULUI (cel putin pentru motivul ca, la randul lui, copilul va incerca sa se impuna in fata parintilor :).

De asemenea, cuvintele folosite de parinti nu trebuie sa fie "simple si de efect", pentru ca el, copilul, este o fiinta complexa si complicata, are nevoi imense si incepe sa descopere lumea.
Cuvintele "simple si de efect" sunt potrivite doar pentru catelusi (nu intotdeauna. Uneori, catelusii pricep mai mult decat cuvinte simple :).

Nu in ultimul rand, rasfatul nu e o "boala", ci e o "stare" de care ar trebui sa se bucure orice copil din lume.

Revin.



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

rrox3 spune:

OK...

Datele situatiei: situatie financiara buna, realizarea comportamentului inadecvat

Solutie: consultarea unui psihoterapeut

Mama si tatal trebuie sa isi rezolve problemele din copilarie, astfel incat sa nu le repuna in scena cu propriul copil.
Nu exista solutie magica. Orice sfaturi ati primi, vor ajunge acolo unde ajung si toate informatiile pe care le aveti despre cresterea si educarea copiilor. Nu de sfaturi aveti nevoie. Aveti nevoie sa scapati de "bagaj" ca sa va puteti uita la propriul copil mult iubit si sa-l vedeti doar pe el, micut, istet, cu diferite nevoi pe care insista sa i le impliniti si sa fiti capabili sa il intampinati cu empatie, intelegere, calm si iubire, nu cu amenintari cu abandonul.

Ea si el nu trebuie sa fie o pereche perfecta, ar fi bine sa fie un cuplu fericit impreuna cu copilul lor.
De ce va ascundeti in anonimat, dupa o frunza?
Ati recunoscut deja ca nu sunteti perfecti. Puteti cere ajutorul unui psihoterapeut, nu o sa stiti decat voi si el/ea de asta.
Succes!

Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

Marina spune:

care e inteligenta medie la un copil de 3 ani?

cred ca si tu judeci putin situatia cu o anumita mentalitate.

La 3 ani un copil e un copil. Ii place sa se se joace cu plastilina si cu automatul de apa. Cred ca o sa gasesti statistic mai putin copii care sa nu faca asta decat cei care o fac.

Sunt total de acord ca rasfatul e o stare de care copilul trebuie sa se bucure orice copil nu ceva impotriva caruia trebuie sa ne luptam.

La 3 ani copiii in general nu stiu sa povesteasca ce s-a intamplat peste zi, deci nu are secrete.

Metodele nu sunt josnice ci doar neadecvate atat timp cat nu il bat dar cred ca neadecvata este perceptia lor despre ce ar tb sa faca un copil de 3 ani

roxanal spune:

Da, parintii, clarf au nevoie de ajutorul unui psihoterapeut bun, care sa-i ajute sa depaseasca propriile probleme si atunci situatia se va remedia de la sine, clar nu imediat, insa pe masura ce ei isi rezolva problemele, se vor descurca mult mai bine cu propriul copil
succes

CorinaDani spune:

pe langa toate cele povestite, sa nu uitam ca varsta de 3 ani este un prag critic, e "varsta teribila", multi copilasi care pana atunci fusesera cumintenia intruchipata au inceput sa-si manifeste anumite laturi ale personalitatii sau comportamente pe care nu le aveau pana atunci, uimindu-si parintii...

probabil ca parintii petrec prea putin timp impreuna cu copilasul (are bona si bunici care il ingrijesc), asadar, pe langa "sechelele" din copilaria fiecarui parinte, se adauga sentimentul de vinovatie si incercarea acestora de a compensa cu bunuri materiale lipsa timpului petrecut impreuna...

normal ca in cele 2-3-4 ore/zi cat stau cu micutul, parintii ar vrea sa-l vada in cea mai buna ipostaza - cuminte, ascultator, cu hainutele curate, etc. - insa poate tocmai atunci copilul este obosit, ii este foame, ii scade glicemia si face un tantrum, sau vrea pur si simplu se joace, sa atraga atentia parintilor, facand lucruri pe care stie ca nu are voie sa le faca, dar care duc in final la "bagarea lui in seama"

intrebare : cat timp petrec efectiv parintii impreuna cu copilasul lor, pe parcursul unei zile ? cat de mult se implica in activitatile acestuia, inclusiv scosul in parc la joaca, mancatul impreuna, etc. ?

din propria experienta (fetita mea are 3 ani si 1 luna) la noi functioneaza inca metoda distragerii atentiei, de ex : bun, vrei sa te joci cu plastilina ? OK, dar nu o mai lipi pe perete, hai sa scoatem din cutiuta formele de modelat, ne asezam la masuta ta, punem folia de protectie din galetusa cu plastilina si hai sa facem IMPREUNA figurine, pe care i le aratam si lui tati...

si am mai observat ceva : amenintarile, de orice natura ar fi ele, daca nu sunt puse in practica si sunt repetate la infinit, nu mai au nici-o putere de convingere, copilul isi da seama foarte rapid ca sunt vorbe goale si ca nu i se va intampla ceea ce ii "promit" parintii. sa nu intelegeti eronat, ma refer la genul de expresii(amenintari) "te dau la tzigani, pe mana politistului, sa te ia mosul cu sacul" chestii din astea soft...plus ca in final ii pot induce copilului spaima ca va fi parasit/abandonat/lipsit de iubirea parintilor...

Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

Luna1 spune:

Parerea mea e ca parintii au inceput o lupta de genul care pe care cu copilul, din care singurul castigator (aparent doar) va fi doar copilul, in incapatanare un copil va castiga intodeauna.

Apoi pe cat posibil copilul trebuie tratat de la egal la egal, parintii nu trebuie sa caute sa se impuna ca nu si-au luat catel, ci trebuie sa ii explice copilului de ce nu are voie sa faca anumite lucruri, explicat clar si limpede ca exista cauza si efect, mai exact faptele lui vor avea consecinte.

Prin asta ma refer la exemplele tale: 1. Plastelina: ii explici copilului frumos ca doresti sa inceteze sa mai lipeasca plastelina pe pereti pentru ca... (si aici motivele tale, se murdaresc peretii). Copilul refuza (stiu, si a mea are 3 ani) astfel incat ii explici care va fi consecinta daca continua (iti voi lua plastelina si nu te mai poti juca cu ea). Daca copilul continua iei plastelina. Fara politisti, fara tigani (care apropos ii ofera copilului o educatie rasista).

2 exemplul cu automatul de apa. Aici parintii ar trebui sa stie ca, atunci cand mergi sa iti rezolvi probleme in institutii publice, un copil de 3 ani nu se va distra singur. Astfel ca e mai usor daca iei la tine ceva, o jucarie, o revista, etc, pe care sa o oferi exact la momentul mentionat cand doresti sa-i distragi atentia. Daca n-ai nimic la tine normal ca, un copil plictisit trimite mesajul "m-am saturat si sunt plictisit" insa nu stie sa spuna frumos ci devasteaza ce are in cale.

Binenteles ca fiecare parinte isi mai pierde firea, insa e bine ca de fiecare data sa te abti, sa incerci sa te gandesti cam ce solutii ai in afara amenintarii copilului.

La banca de ex ai doar doua solutii, ori ii distragi atentia, ori pleci si te intorci singura.

Eu cu fiica mea suntem foarte bune prietene (da se poate si la trei ani) si comunicam perfect.

Cu fiul meu in primii ani am avut si eu atitudinea de "educatie" a lui si nu a iesit decat un razboi al nervilor pana cand am cedat eu si am schimbat macazul. Insa au fost ani plini de frustrari in care vroiam mereu sa ma impun. Crede-ma pana la urma tot el s-a impus cand eu am renuntat sa-l mai tratez ca pe un catelus si l-am tratat ca pe un individ cu dorinte si ideei proprii, poate de multe ori mai bune ca ale mele.

Nici eu nu inteleg partea cu inteligenta peste medie, consider ca un copil de trei ani are doar stadii de dezvoltare, unele achizitii pot fi mai rapide altele mai lente, nu denota lipsa sau inteligenta superioara.

Burtocika spune:

In primul rand remarc o contradictie in afirmatiile tale: daca el / ea / copilul sunt egali, unde intervine "rasfatul" ? De ce copilul ar trebui rasfatat, in detrimentul celorlalti membri ai familiei ? Daca toti au drepturi si obligatii egale, de ce ar trebui unul sau altul privilegiat ?

In al doilea rand, in principiu as fi de acord cu ideea de egalitate, dar totusi consider ca parintii trebuie recunoscuti ca "autoritate" sau ... nu stiu exact cum sa spun, ideea e ca daca parintii spun ca e bine / rau sa faci ceva, copilul ar trebui sa accepte acest lucru. Si eu ii explic copilului INTOTDEAUNA de ce e bine / rau sa faca ceea ce face sau de ce ii dau / nu-i dau ce imi cere, dar in general explicatiile nu functioneaza.
Exemplu concret in cazul cu plastilina: ii explic de ce nu e bine sa deseneze / arunce pe perete, ca se murdareste etc., dar pare sa nu-i pese ! In momentul in care il ameninti sa ii iei plastilina daca nu inceteaza cu lipitul pe perete, automat te pui in postura de "autoritate", pentru ca tu ai puterea sa faci ceva si el nu poate decat sa se supuna.

Nu stiu daca am fost foarte coerenta, trage fii-mea de mine ...

Daca exista metode de negociere cu copii FOARTE incapatanati, as fi foarte interesata sa citesc.

De acord cu ce a spus Luna1, si eu as proceda (si am procedat) la fel.

*****************************
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele

AVoogt spune:

Mie nu mi se pare deloc corect fata de "PERSONAJE" sa le fie expuse DATELE PROBLEMEI aici( poate chiar si fara acordul lor) cu exemple si concluzii la care ai ajuns tu.

Parintii in cauza isi cunosc cel mai bine copilul si numai ei sunt in masura sa vorbeasa/ceara ajutorul pe un forum.
Altfel mi se pare lipsa de respect pentru ei si copil ...este ca si cum i-am barfi pe vecini, si .. am ajuns noi la concluzia ca "nu sunt capabili sa-l modeleze, sa-l creasca armonios".
Am impresia ca ai ajuns mult prea repede la o astfel de concluzie si deschisi un subiect in care sa spui: nu sunt capabili sa-si creasca copilul!
O acuzatie grava si dureroasa pentru niste parinti!

hannen spune:

Avgoot,eu cred ca se referea la familia ei dar ca a ales sa se "detaseze" asa putin si`a expus problema ca privita din exterior,ca si acum ar fi vorba de alta familie...Poate i-a fost greu sa zica "ma consider o mama denaturata si incapabila",ceea ce este de inteles,zic eu.
Asta e parerea mea,poate am inteles eu gresit.

************************************
Whatever happens don`t let go of my hand!

alsa spune:

si eu cred ca este vorba de familia ei. Felicitari pentru faptul ca realizezi ca aveti o problema si ceri ajutor.

Si eu am un copil plin de personalitate cu care uneori nu ma descurc. Asa ca sunt foarte atenta la raspunsurile pe care le-ai primit deja si le vei primi.

Nu esti o mama denaturata,esti doar depasita de situatie, asa cum suntem fiecare dintre noi in anumite momente.Ai incredere in tine si in instinctele tale si vei face exact ce trebuie pentru puiutul tau.Sunt convinsa ca vei primi multe sfaturi bune aici, pe care si eu le astept si voi incerca sa le aplic.