Mamica incapabila sa-si educe copilul cauta ajutor
Raspunsuri - Pagina 2
Adriana mica spune:
Frunza_alba, mie mi se pare ca aveti asteptari nerealiste de la copil... nu o spun cu repros, si noi am trecut prin asta. Cand Dudu avea un an si jumatate, si avea reactii specifice acelei varste sotul meu avea o idee fixa: "cum poate un copil ce pare a avea inteligenta peste medie sa nu inteleaga (de la prima explicatie) faptul ca...?!" Marina are dreptate: modul in care reactioneaza un copil nu are nimic de a face cu inteligenta.
Si Dudu are momente cand reactioneaza ca si copilul tau. Noi am incercat sa nu cadem in ispita amenintarilor, mai ales cele legate de politist, medic si alte profesii cu care inevitabil va interactiona la un moment dat. In ceea ce priveste locurile publice, a avut o perioada cand puteam sa ii distragem atentia cu o carte / revista; din pacate, in ultimul timp curiozitatea de a vedea ce este in jurul lui este mai puternica decat placerea de a rasfoi o revista, asa incat preferam sa mergem fara el la banca sau alte institutii.
De regula, in momentele respective este cam greu sa ii explici pe indelete copilului, si oricum ai senzatia ca nu aude nimic din ceea ce i se spune. Noi de regula avem o discutie dupa, ii spunem ce ne-a placut si ce nu ne-a placut in comportamentul lui, explicandu-i de ce credem ca ar fi in avantajul lui ca data viitoare sa nu mai faca la fel. Uneori merge din prima, alterori este nevoie de mai multa rabdare.
Multa bafta!
Adriana, mami de Tudor alias 'Dudu'(26sept2006)
Uite ce mare am crescut...
www.totsites.com/tot/tudorandrei" target="_blank">Povestea merge mai departe...
kisstherain999 spune:
EX1 Ii explic o singura data ca peretii se murdaresc (nu de mai multe ori pe ca are o dorinta fantastica de a ma contrazice), dar o putem lipi in alta parte pe o plansa, pe masa, decoram un ghiveci, ne facem bratari, inele ... si facem acest lucru impreuna, il laud, ii aratam lui tati
EX2 Ii place sa umble la automatul de apa. Il las sa isi puna un pic sa bea, il rog sa ma serveasca si pe mine si eventual sa ajute (sa tina butonul apasat) si pt alte persoane care vin la automat. Mergem sa ne facem treaba cu promisiunea ca atuci cand iesim mai luam un pahar cu apa pt drum
La noi ar merge "strategiile " astea. De ceva timp am renuntat sa mai incerc sa ma "impun" pt ca se transforma intr-un razboi al nervilor din care eu nu prea ieseam invingatoare. Acum incerc sa le rezolv amiabil, ii dau alternative, il las sa aleaga, il ghidez fara sa ii impun ...
Cred ca un copil trebuie sa se simta iubit si in acest sens va recomand o carte "Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor" de Gary Chapman. Fiecare copil/adult percepe dragostea in alt mod, trebuie sa gasim "canalul" spre fiecare, unii raspund la mangaieri fizice, altii la cuvinte de incurajare, altii la daruri, altii la servicii, iar altii la timpul acordat.
De exemplu pt copilul meu cel mai bun mod de ai arata dragostea este sa petrec timp cu el si sa il incurajez.Iar eu incerc sa imi fac sotul sa inteleaga ca cea mai buna metoda de a-mi arata dragostea esta sa imi faca anumite servicii 
enachescug spune:
frunza_alba, titlul ales mi se pare cam dur. Cum ai ajuns tu la concluzia ca esti "incapabila" sa-l educi. E o concluzie pripita. Toti parinti ajung in faze din astea in care cred ca nimic din ceea ce fac pentru a-si educa copilul nu are efect.
Cu s-a spus anterior 3 ani e varsta critica. Dar asta nu e o regula. La unii copii toata copilaria si adolescenta e o varsta critica.
Revenind, e exact perioada in care "vorbesti la pereti" sau orice dorinta a copilului se inainteaza pe cale de "istericale" cu scopul de a avea succes.
Nu trebuie sa ai asteptari imediate mari. Totul se cladeste in timp.
Asadar cuvintele cheie sun consecventa si rabdare!(din partea voastra, a parintilor. Copilul va va oferi de fiecare data altceva, de obicei o reacti la care nu va asteptati!).
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Burtocika In primul rand remarc o contradictie in afirmatiile tale: daca el / ea / copilul sunt egali, unde intervine "rasfatul" ? De ce copilul ar trebui rasfatat, in detrimentul celorlalti membri ai familiei ? Daca toti au drepturi si obligatii egale, de ce ar trebui unul sau altul privilegiat ? |
Nu e posibil (macar din punct de vedere fizic) ca un copil sa aiba "obligatii" egale cu ale parintilor.
In plus, cand vine vorba despre familie, nu-mi place sa ma gandesc ca exista obligatii.
Nu am vreo obligatie, fac totul din dragoste.
La fel cum, copilul nu are vreo obligatie fata de mine, ca doar nu am facut contract cu el inainte de a se naste :).
Iar rasfatul e ceva obisnuit intre niste oameni care se iubesc.
Nu vad de ce e minunat si laudabil ca o sotie e rasfatata de sot sau copii/un sot e rasfatat de sotie sau copii, si de ce e ar fi condamnabil ca un copil e rasfatat :).
| Citat: |
| In al doilea rand, in principiu as fi de acord cu ideea de egalitate, dar totusi consider ca parintii trebuie recunoscuti ca "autoritate" sau ... nu stiu exact cum sa spun, ideea e ca daca parintii spun ca e bine / rau sa faci ceva, copilul ar trebui sa accepte acest lucru. Si eu ii explic copilului INTOTDEAUNA de ce e bine / rau sa faca ceea ce face sau de ce ii dau / nu-i dau ce imi cere, dar in general explicatiile nu functioneaza. Exemplu concret in cazul cu plastilina: ii explic de ce nu e bine sa deseneze / arunce pe perete, ca se murdareste etc., dar pare sa nu-i pese ! In momentul in care il ameninti sa ii iei plastilina daca nu inceteaza cu lipitul pe perete, automat te pui in postura de "autoritate", pentru ca tu ai puterea sa faci ceva si el nu poate decat sa se supuna. |
Cred ca autoritatea asta e cu atat mai dureroasa cu cat, asa cum ziceai, cel asupra caruia ti-o exerciti nu are nici o sansa.
Da, tu, ca adult, poti sa faci ce vrei cu un pici.
Tocmai de aia nu trebuie sa faci ce vrei cu el: fiindca poti sa faci ce vrei cu el!
In afara de situatiile in care integritatea fizica a copilului e amenintata, nu vad rostul exercitarii autoritatii prin amenintari, santaj sau actiuni fizice (nu neaparat bataie).
| Citat: |
| Daca exista metode de negociere cu copii FOARTE incapatanati, as fi foarte interesata sa citesc. |
Parerea mea e ca incapatanarea la copii e si o consecinta a incapatanarii parintilor: copiii imita comportamentul parintilor fata de ei.
In afara de asta, de multe ori curiozitatea/dorinta de a descoperi ceva sunt etichetate drept incapatanare.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui denizel Nu in ultimul rand, rasfatul nu e o "boala", ci e o "stare" de care ar trebui sa se bucure orice copil din lume. |
Eu cred ca orice copil trebuie sa se simta iubit si acceptat. Nu rasfatat. Rasfatul inseamna "pot sa incalc libertatea celor din jurul meu si sa nu tin niciodata cont de dorintele lor pentru ca ma cheama Buricul Pamantului".
3 ani este o varsta la care se poate preda minunat prima limita a LIBERTATII: libertatea unui om se termina fix acolo unde incepe libertatea altuia.
(fac totusi precizarea ca exista si adulti muuult prea sensibili, care considera gesturi normale, ce tin de natura copilariei - desenatul pe pereti, varsatul paharului cu apa, spartul unui vas, tipatul in timpul jocului, murdarirea hainelor, jucatul la dozatorul de apa dintr-o institutie, etc. - incalcari ale libertatii lor). Dar aici este o alta discutie.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
denizel spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui simali
Eu cred ca orice copil trebuie sa se simta iubit si acceptat. Nu rasfatat. Rasfatul inseamna "pot sa incalc libertatea celor din jurul meu si sa nu tin niciodata cont de dorintele lor pentru ca ma cheama Buricul Pamantului". "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Simali, de unde stii tu ca eu, prin rasfat inteleg "pot sa incalc libertatea celor din jurul meu si sa nu tin niciodata cont de dorintele lor pentru ca ma cheama Buricul Pamantului"??
Parerea mea e ca rasfatul vine la pachet cu iubirea.
Nu poti sa nu rasfeti pe cineva pe care-l iubesti, iar rasfatul nu are nici cea mai mica legatura cu incalcarea libertatii celor din jur.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
Burtocika spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Eu cred ca orice copil trebuie sa se simta iubit si acceptat. Nu rasfatat. Rasfatul inseamna "pot sa incalc libertatea celor din jurul meu si sa nu tin niciodata cont de dorintele lor pentru ca ma cheama Buricul Pamantului". |
Asta am vrut sa zic si eu, dar n-am stiut s-o exprim asa succint
Bunica, atunci cand vine pe la noi, are o vorba: "copilul e cel mai important om din casa". Asa este, dar dupa parerea mea copilul NU trebuie sa stie asta ! Nu trebuie sa se simta Buricul Pamantului, pentru ca este o atitudine care nu va duce decat la egoism si la dezamagiri mai departe in viata lui, cand va descoperi ca de fapt nu este Buricul Pamantului si pentru altii.
Poti sa-l iubesti, sa-l protejezi, sa petreci timp cu el, sa-i raspunzi la toate intrebarile si solicitarile, dar fara sa stai in limba si sa alergi imediat cum te cheama.
Exemplul 1: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene (la calculator, deci pot fi oprite si pornite in orice moemnt); ii cade o jucarie jos si striga "mami, mi-a cazut piticul, da-mi-l". Eu nu i-l dau, ii spun "ridica-te si ia-l singura, eu acum fac mancare / spal vasele"; bunica/bona lasa tot ce face si sare imediat sa i-l dea.
Vi se pare ok ?
Exemplul 2: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene; "mami, vreau apa"; ii spun "uite sticla pe masuta, vino sa-ti iei"; NU, incepe "tati, da-mi apa"; tati, acelasi raspuns; jale si plansete, a preferat sa rabde de sete decat sa se dea jos de pe scaun si sa-si ia singura apa.
Noi incercam sa fim consecventi si sa nu facem pentru ea lucrurile pe care le poate face singura; asta inteleg eu prin obligatii, sa nu va inchipuiti ca o pun sa frece podele sau sa dea cu mopul ! Evident ca nu poate fi egala fizic cu un adult, era vorba de sarcini adaptate varstei ei, de genul strans jucariile.
Repet, poate gresesc eu, dar mi se pare ca la 4 ani (cat are fii-mea), sunt lucruri pe care poate (si trebuie) sa le faca singura, nu sa ceara tot timpul ajutorul.
*****************************
www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Burtocika Asta am vrut sa zic si eu, dar n-am stiut s-o exprim asa succint Bunica, atunci cand vine pe la noi, are o vorba: "copilul e cel mai important om din casa". Asa este, dar dupa parerea mea copilul NU trebuie sa stie asta ! Nu trebuie sa se simta Buricul Pamantului, pentru ca este o atitudine care nu va duce decat la egoism si la dezamagiri mai departe in viata lui, cand va descoperi ca de fapt nu este Buricul Pamantului si pentru altii. Poti sa-l iubesti, sa-l protejezi, sa petreci timp cu el, sa-i raspunzi la toate intrebarile si solicitarile, dar fara sa stai in limba si sa alergi imediat cum te cheama. Exemplul 1: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene (la calculator, deci pot fi oprite si pornite in orice moemnt); ii cade o jucarie jos si striga "mami, mi-a cazut piticul, da-mi-l". Eu nu i-l dau, ii spun "ridica-te si ia-l singura, eu acum fac mancare / spal vasele"; bunica/bona lasa tot ce face si sare imediat sa i-l dea. Vi se pare ok ? Exemplul 2: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene; "mami, vreau apa"; ii spun "uite sticla pe masuta, vino sa-ti iei"; NU, incepe "tati, da-mi apa"; tati, acelasi raspuns; jale si plansete, a preferat sa rabde de sete decat sa se dea jos de pe scaun si sa-si ia singura apa. Noi incercam sa fim consecventi si sa nu facem pentru ea lucrurile pe care le poate face singura; asta inteleg eu prin obligatii, sa nu va inchipuiti ca o pun sa frece podele sau sa dea cu mopul ! Evident ca nu poate fi egala fizic cu un adult, era vorba de sarcini adaptate varstei ei, de genul strans jucariile. Repet, poate gresesc eu, dar mi se pare ca la 4 ani (cat are fii-mea), sunt lucruri pe care poate (si trebuie) sa le faca singura, nu sa ceara tot timpul ajutorul. ***************************** www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele |
Burtocika, nu ti s-a intamplat niciodata sa nu ai chef sa te ridici ca sa-ti iei apa?
Mie da!
Rog pe sotul meu sau pe copil sa-mi aduca apa si nici unul din ei nu-mi tine teoria chibritului despre cum pot sa-mi iau singura si cat sunt de rasfatata si cum le calc in picioare drepturile.
La randul meu, daca sotului sau copilului le e lene sa-si spele fructe/aduca apa, fac eu asta pentru ei.
Nu mi se pare in regula sa te certi pentru un pahar cu apa.
In Exemplul 1 dat de tine, daca fiul meu (la 4 ani) mi-ar fi cerut apa si eu as fi fost ocupata, i-as fi zis frumos ca nu pot sa-i aduc, sunt ocupata etc.
Daca ar fi insistat, as fi venit la el, m-as fi asezat langa el si i-as fi explicat situatia: "tu iti poti intrerupe putin jocul, mie imi e greu sa-mi scot manusile cu care spal vase, sa ma spal pe maini si sa-ti aduc apoi apa. Spalatul vaselor e o indelatnicire neplacuta, vreau sa scap cat mai repede de ea, te rog sa ma intelegi etc, etc" + un pupic.
Imposibil sa dea gres metoda
.Daca napadesti copilul cu jdemii de reguli, daca esti rigid ("iti arat eu ce inseamna sa fii respectuos") daca presupui ca la 4 ani trebuie sa inteleaga cat e de nasol sa speli vase si ii arati ca nu esti dispus sa cedezi nici un milimetru de teren, vei avea un copil care nu va sti ce inseamna sa cedeze.
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Burtocika
Asta am vrut sa zic si eu, dar n-am stiut s-o exprim asa succint Bunica, atunci cand vine pe la noi, are o vorba: "copilul e cel mai important om din casa". Asa este, dar dupa parerea mea copilul NU trebuie sa stie asta ! Nu trebuie sa se simta Buricul Pamantului, pentru ca este o atitudine care nu va duce decat la egoism si la dezamagiri mai departe in viata lui, cand va descoperi ca de fapt nu este Buricul Pamantului si pentru altii. Poti sa-l iubesti, sa-l protejezi, sa petreci timp cu el, sa-i raspunzi la toate intrebarile si solicitarile, dar fara sa stai in limba si sa alergi imediat cum te cheama. Exemplul 1: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene (la calculator, deci pot fi oprite si pornite in orice moemnt); ii cade o jucarie jos si striga "mami, mi-a cazut piticul, da-mi-l". Eu nu i-l dau, ii spun "ridica-te si ia-l singura, eu acum fac mancare / spal vasele"; bunica/bona lasa tot ce face si sare imediat sa i-l dea. Vi se pare ok ? Exemplul 2: fii-mea sta pe scaun si se uita la desene; "mami, vreau apa"; ii spun "uite sticla pe masuta, vino sa-ti iei"; NU, incepe "tati, da-mi apa"; tati, acelasi raspuns; jale si plansete, a preferat sa rabde de sete decat sa se dea jos de pe scaun si sa-si ia singura apa. Noi incercam sa fim consecventi si sa nu facem pentru ea lucrurile pe care le poate face singura; asta inteleg eu prin obligatii, sa nu va inchipuiti ca o pun sa frece podele sau sa dea cu mopul ! Evident ca nu poate fi egala fizic cu un adult, era vorba de sarcini adaptate varstei ei, de genul strans jucariile. Repet, poate gresesc eu, dar mi se pare ca la 4 ani (cat are fii-mea), sunt lucruri pe care poate (si trebuie) sa le faca singura, nu sa ceara tot timpul ajutorul. ***************************** www.dealemele.webs.com" target="_blank">cartile copilariei mele |
In ambele tale exemple fetita ta sta singura pe un scaun si se uita la desene. Nu crezi ca nu-i vorba de rasfat cand va solicita sa-i dati ceva, ce ar putea foarte bine sa-si ia si singura? Nu o fi oare nevoia ei de a interactiona cu voi, de a va chema langa ea sub diverse motive? Si nu o plange, refuzand sa-si ia apa, fiindca nu reuseste sa va aduca langa ea? Mai gandeste-te
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
denizel spune:
| Citat: |
| In ambele tale exemple fetita ta sta singura pe un scaun si se uita la desene. Nu crezi ca nu-i vorba de rasfat cand va solicita sa-i dati ceva, ce ar putea foarte bine sa-si ia si singura? Nu o fi oare nevoia ei de a interactiona cu voi, de a va chema langa ea sub diverse motive? Si nu o plange, refuzand sa-si ia apa, fiindca nu reuseste sa va aduca langa ea? Mai gandeste-te Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Este foarte interesant ce presupui, Roxana!!
Uite, la asta nu ma gandisem...
Sunt constienta de cat de mari sunt nevoile unui copil, sunt constienta ca e foarte dificil sa patrunzi in mintisoarele lor complicate :), dar, uite, am subestimat nevoile copilului si am pus cererea lui pe seama lipsei de chef. Uf...
edit
oricum, chiar daca o simpla lipsa de chef ar fi fost motivul, nu cred ca daca i se aducea copilului apa, aceasta va fi fost temelia pentru dezvoltarea viitorului adult iresponsabil, dificil, egoist, necooperant etc...
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.