Daria, minunea lui Dumnezeu pentru noi

Acum 2 zile (11.02.2009) am sarbatorit 3 luni de viata ale Dariei, esenta noastra tare intr-o sticluta foarte mica…
Cand era inca in burtica mi-era frica ca prin scris, povestea nasterii ei sa nu para ceva banal (gen: travaliu X ore, dureri, urlete, a venit bebe!!!!!!) ci sa reusesc sa exprim cat de pretioasa era sarcina aceasta pentru noi, cat de dorita era Daria dupa inca 2 sarcini pierdute (una din ele fix acum 1 an) si la un moment dat am decis sa nu scriu povestea ei.
Totusi, acum, simt ca trebuie sa spun tuturor cat de mult ne-a iubit Dumnezeu si ce binecuvantati suntem sa o avem pe Daria.

Povestea ei incepe pe 1 Iunie cand venind de la un botez, vad o pata usor rozalie pe chilot. M-am uitat dezamagita la sotul meu si am spus”iar vin bucuriile”, nu este bebe nici de data asta. Mi-am pus tampon si mi-am vazut de treaba. Si totusi nici o alta picatura de sange nu a mai aparut. Normal ca imediat mi-a incoltit in minte si suflet speranta: e nidatia !!! Astept 1 saptamana si fac un test de sarcina NEGATIV.
Ii spun colegei mele de birou (care este si nasa Dariei): acum nu mai am nici ciclu regulat si nici nu-s insarcinata.
Si totusi dupa inca o saptamana refac testul, 2 liniute se afiseaza timid. Sunt insarcinata !!!!!!!!!!!
Sun repede medicul (mergeam in Debrecen) , merg la control si… sacul embrional era deformat, nu arata prea bine sarcina + antecedentele mele astfel ca nu ni se da prea mari sanse, urmand sa revin peste 10 zile la control daca nu se declanseaza o hemoragie (caz in care trebuia chiuretat in Romania)
Stam cu sufletul la gura 10 zile si ne prezentam la control. Doctorul zambeste larg si exclama: totul arata normal. Mi-au dat lacrimile.
Hotaram sa revenim la control si triplu test urmand sa luam decizia de a face amniocenteza ( din cauza sarcinilor anterioare si a varstei 32+).
Triplul test a iesit OK si era urmat de 4D pentru compararea rezultatelor. Acolo am vazut-o prima data pe Daria miscand, i-am vazut fiecare oscior, i-am numarat cu impreuna cu ecografista degetelele de la maini si picioare si i-am ascultat bataile inimi. Eu plangeam iar sotul nu mai era in stare sa traduca din maghiara in romana nimic.
Apoi, ca un ecou mi-a sunat in urechi vorbele sotului, totusi are un mic chist la cap. Pentru o clipa am simtit ca timpul s-a oprit in loc si ca nu mai pot sa respir. Am iesit greu din cabinet si m-am lipit de peretele din hol asteptand Dr. pentru a ne explica pe larg ce-i cu acel chist.
Ne-a dat o gramada de explicatii mai mult sau mai putin stiintifice si ne tot invarteam in jurul ideii de amniocenteza. Ne tot spunea ca e decizia noastra, cand l-am intrebat direct “ce ati face in locul meu”?
Raspunsul lui “stiti ca am 4 copii. Sotia mea nu a facut niciodata amniocenteza desi nu era tocmai tanara cand a nascut. Uneori e bine sa-l mai lasam si pe Dumnezeu sa lucreze”
Am spus multumesc si mi-am anuntat Dr. si sotul ca nu mai fac nici o analiza, oricum, si daca era o malformatie sau ceva nu cred ca as fi fost in stare sa renunt la Daria, nu si dupa ce o vazusem acolo.
A venit si saptamana 23, am fost la control si la Debrecen si la Dr curent din Oradea si totul parea OK. Mergeam din 2 in 2 saptamani la control alternand Ungaria cu Oradea.
In saptamana 25/26, marti 04.11.2008 ma prezint in Oradea la control si ii spun Dr ca am o usoara secretie, sa-mi ia o lama sa fac niste analize si era timpul sa-mi verifice si colul (asa cum stabilisem la vizita anterioara)

Ma urc sprintena pe masa si vad cum fata Dr se schimba. Mormaie ceva ce nu inteleg pe moment “aveti col deschis de 2 degete” Bine, bine si ce inseamna asta???? Paiiii, daca s-ar porni travaliu in 6 ore ati fi nascut…
Ce-i de facut? Zic
El: Va internez in spital. Cat de repede puteti sa veniti la spital
Eu: Saptamana viitoare e bine??
El: Glumiti asa-i?
Sincer, nu glumeam deloc, ca..deh…la serviciu nu predasem nimic colegelor, imi facusem planuri sa lucrez pana prin Ianuarie…etc.
Asa ca a doua zi dimineata ma prezint cu bagajul la spital convinsa fiind ca in max 1 saptamana sunt acasa desi Dr imi spusese ca o sa devin flotant in spital, pana nasc nu ma mai misc de acolo…
Toate bune si frumoase, ma instalez in salon si ma baga direct la perfuzie care a mers toata ziua si toata noaptea.
Joi dimineata ma ridic usor pe un cot sa beau apa, cand simt ca mi se uda pantalonul de pajama. Stiam ca Daria era deja intoarsa si capul apasa vezica, dar totusi sa fiu asa nesimtita sa nu simt ca fac pipi???????
Ma duc la baie si fac un “pipi” lung. Eiii dar cand ma ridic, un val de apa curge brusc. Strig colega de salon care merge dupa asistente, sun o verisoara care era asistenta la chirurgie si chemam Dr.
Verdict “membrane fisurate” repede o doza de dexa (pt maturarea plamanilor lui bebe), si de urgenta la sala de nasteri
Nasteam !!!!!!!!!!!!!
Dr era palid, verisoara mea abia se abtinea sa nu planga, eu eram transfigurata.
Nu puteam sa cred ca se intampla asta.
Am sunat sotul si mama care au ajuns urgent la spital, dar nu au avut voie sa ma vada, sa intre in blocul de nasteri.
Apare si Dr neonatolog care imi spune ca ar fi bine daca nu as naste pana a doua zi sa-si faca efectul medicamentul primit.
Ma rugam sa nu nasc, desi pierdeam destul de mult lichid. O simteam pe Daria miscand ca un fluturas, ici colo prin burtica si asa stiam ca inca traieste.
A venit a doua zi dimineata si parca nu mai pierdeam asa mult lichid, nu aveam nici cea mai mica durere, fizic ma simteam bine, dar psihic eram daramata.
Verisoara noastra si moasele veneau sa-mi tina de urat si totodata sa ma pregateasca pentru ce-i mai rau.
Nimeni nu-i dadea nici o sansa Dariei, asa am ajuns sa fiu intrebata ca daca moare, vreau sa o inmormantam sau sa o declare avorton urmand sa fie incinerata la spital.
Am spus ca vreau sa fie inmormantata desi sotul meu spunea ca ii e frica ca o sa fie si mai dureros pentru mine.
Am facut rost de nr de telefon la preotului, care sa vina sa o boteze cand se naste sa o putem inmormanta crestineste.
Mi se rupea sufletul, ea misca in burtica si noi ii pregateam inmormantarea.

Zilele treceau, eu ma pregateam in fiecare zi sa nasc, dar la eco se vedea ca mai este lighid cat sa traiasca bebe in burtica, dureri nu aveam si asa au trecut 5 zile pe bloc de nasteri.
5 zile in care am ascultat strigatele a zeci de mame in travaliu si ma gandeam ca as da orice sa fiu in locul lor, 5 zile in care auzeam primul urlet al noilor nascuti stiind ca eu nu o sa o aud pe Daria palngand din toti plamanii…
In cea de-a 5 zi (11.11.2008), doctorii au decis sa-mi provoace nasterea. M-au anuntat brusc, la 9 dimineata deoarece facuse o infectie cu E coli si riscam sa-mi pierd uterul.
La 10 au inceput sa-mi administreze calciu si apoi perfuzia pentru a declansa travaliul.
Au inceput contractii usoare, nu am zis nic “mir” tot travaliul desi moasa imi zicea ca am contractii mari si pot sa urlu daca vreau. Nu voiam…
Apoi cand dilatatia a fost de 6 cm m-au pus sa ….imping spunindu-mi sa fac "caca".
Aici am avut o mare problema. Marea mea fobie a fost sa nu fac caca pe masa de nasteri asa ca atunci cand Dr mi-a zis”fa caca” replica mea a fost “nici sa nu glumiti cu asta”
Nu am stiut sa imping dar copilul fiind extreme de mic, a iesit usor dupa 3 impingeri oarecum reusiet.
La 13.50 am auzit un mic scancet, se nascuse Daria. Am inceput sa plang si sa ma rog sa fie bine si sanatoasa. Nu mi-au aratat-o ci au fugit cu ea la reanimare.
Apoi am auzit-o pe verisoara noastra care fusese langa mine pe toata durata nasterii: traieste dar e foarte micuta, are doar 700 grame.

Dupa 2 ore (in care am vb la telefon cu colegele de birou ca sa nu adorm si carora le multumesc pt tot ce au facut pentru noi) m-au mutat in salon si asa am putut sa-mi vad si sotul si mama.
In jurul orei 17 Daria a fost botezata, doar preotul, sotul si asistentele (care treptat au devenit parca parte din familia noastra) asistand la botez, iar la ora 21 am reusit sa o vad prima data.
Era atat de mica incat cred ca ar fi incaput in palma sotului meu, putin cianotica si foarte linistita. Era deja conectata la aparate, in incubator si cu perfuzie iar mie mi s-a parut cel mai frumos si perfect copil din lume.
Mi s-a explicat ca pot sa o vad cate ½ ora din 3 in 3 ore cand vin la alaptat.
Am revenit la 6 dimineata si desi laptele nu pornise, stateam cu ea, ii vorbeam, ma rugam.
Doctorita neonatolog a spus ca ne poate spune ceva despre starea Dariei peste 10-14 zile, pana atunci starea ei e critica si sa incerc sa am cat mai repede lapte. Laptele a venit dupa 4 zile iar eu a rezistat sa nu intreb de sanatatea Dariei 7 zile….
Raspunsul a fost: e stabila, dar prematurii sunt foarte imprevizibili. Nu va putem spune ca o sa traiasca si cu atat mai putin ca va fi sanatoasa. Marile pericole sunt hemoragia cerebrala si infectiile.
Au trecut si cele 14 zile si starea ei a continuat sa fie stabila…pana in a treia saptamana cand s-a agravat brusc.
Era 30 nov si cand m-am dus la alaptat, la ora 9 Daria era palida si letargica. Asistentele au incercat sa ma linisteasca spunand ca ele nu vad nici o schimbare, dar apoi au recunoscut ca Daria nu arata bine clinic.
A urmat “long weekend” de 1 Decembrie si Dr de garda i-a prescris antibiotic dinnou. Era plina cu gaurele pe maini si piciare, vinetie de la perfuzii iar acum avea perfuzia in cap.
O saptamana nu a mai pus nici un gram pe ea, ramasese la 940 gr. si era extrem de palida, parca fara vlaga. Incercau intre timp sa-I scoata si oxigenul din cauza ca deja dupa 1 luna la oxigen sansele de a avea probleme cu ochii erau foarte mari (retinopatie care poate duce la orbire)dar ea uita sa respire si facea apnee repetate.
Saptamana aceea a fost prima data cand am atins-o. Ma duceam cu groaza la alaptat si stateam cu un ochi pe pulsiometru, cu altul pe pieptul Dariei care uita sa se mai ridice ca semn al respiratiei.
In cea de-a 7 zi a primit prima transfuzie de sange, dupa care si-a revenit si a inceput sa ia in greutate iar peste inca 2 zile respire singurica.
Si asa au trecut 10 saptamani, in care Daria a trecut de la sonda care-I era introdusa in stomac pt alimentare la biberon, ochisorii sunt bine (mergem la control din 2 in 2 saptamani) a facut a doua transfuzie de sange, usoara hemoragie ce s-a declansat dupa nastere e in regres iar deocamdata nu are nevoie de kinetoterapie pt dezvoltarea functiilor motorii.
Din fluturasul din burtica a devenit ursuletul cu ochi mari si nas cat un buton, care in 18 ianuarie 2009 a parasit spitalul avand 2020 grame iar acum, la 3 luni de la nastere are aproape 2700 grame.
O tinem in brate, o iubim, o putem atinge in voie si nu ne mai satura sa o privim, intrebandu-ne ce am facut sa meritam asa o binecuvantare de la Dumnezeu.
Daria este intr-adevar un copil binecuvantat, o minune de la Dumnezeu chiar si pentru medicii ce s-au ocupat de ea.




Doamne ai grija de Daria Maria

Daria minunea noastra

MaraAnisia spune:

Draga Dalma, te felicit din suflet pentru credinta din sufletul tau, pt. curajul enorm de care ai dat dovada si pt. bebelina care este o scumpa.

sunteti o familie extraordinara.




Cu Dumnezeu in gand


http://tt.lilypie.com/AfEIp2.png

Deanny spune:

Fara cuvinte! Dumnezeu sa va ocroteasca in continuare!

mada23 spune:

Dalma...felicitari din suflet,sunteti binecuvantati, sa va traiasa minunea , sunteti de admirat pentru taria si credinta de care ati dat dovada, tot respectul , multa sanatate va doresc

madutz

days...days....
asa de optimista sunt:
www.pregnancy-layouts.com/style-Binky-Catalina%20Maria.jpg" target="_blank">www.pregnancy-layouts.com/style-Belly-Catalina Maria.jpg" target="_blank">

"Te simti neincrezator, ingrijorat si nu esti sigur pe ce drum s-o apuci? Lasa-L pe Dumnezeu sa te calauzeasca. El cunoaste drumul. "

FloriDeCires spune:

Dumnezeu sa te creasca mare si sanatoasa draga Daria si sa te vedem cat mai curand in parc la joaca, la piscina balacindu-te, alergand, strigand, razand, bucurandu-ti parintii pt ceea ce esti: fetita lor minunata,luptatoare si deosebita!

dalma spune:

Va multumesc pentru gandurile bune.

...Gabi, ce bine ma intelegi tu....


Sanatate si crestere curata tuturor copiilor

magdita spune:

Dalma, iti multumim ca ai impartasit povestea micutei tale minuni cu noi. Nu pot sa cred prin cate ati trecut cu totii, si voi doi, ca parinti, si ea, micuta. Sa va traiasca sanatoasa, sa creasca mare si voinica si sa va bucurati de acest dar de pret toata viata. Dumnezeu e mare si face minuni. Trebuie doar sa credem in ele .

Cu siguranta se va intampla minunea !!!
Doamne ajuta tuturor
..."Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; ca îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.
...ce ai dori ca oamenii sa stie ?
Dumnezeu m-a privit zâmbind si a zis:
-Doar faptul ca sunt aici, intotdeuna…"
"Interviu cu Dumnezeu" - Octavian Paler
Anul asta se va intampla !

Roxie spune:

Am citit povestea voastra si am lacrimi in ochi si un nod in gat. M-a impresionat profund. Sa va traiasca mica luptatoare si sa va aduca numai bucurii!

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)

ANITA75 spune:

Dalma am citit povestea si am ramas impresionata de lupta pt viata a fetitei voastre de a ramane cu voi,sa va traiasca si sa va bucurati de ea ,am vazut pozele si e o dulcica, sa creasca sanatoasa si sa va aduca numai bucurii .

lorelei_19 spune:

Dalma, printesa voastra e o luptatoare. Si fiicei mele nu i s-a dat la nastere nici o sansa de supravietuire si uite ca in curand va face 18 ani... Dumnezeu sa o aiba in paza pe micuta Daria.

violeta29 spune:

Impresionant! Sa va traiasca micuta minune si dumnezeu sa o aiba in paza

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=133111

minunea care ne-a luminat viata

Violeta de Alexandra Valentina - 2.09.2008