de la rai si iad ... la fiinta si fiintare :)
de la rai si iad ... la fiinta si fiintare :) | Autor: lilanda
Continuarea acestui subiect.
Daca titlul vi se pare mult prea filosofic, mintenas il schimb...da' cre'- ca intre stiinta si credinta, filosofia are si ea un loc important 
Raspunsuri
ladyJ spune:
Nelia,
Dorul este un sentiment.
Dpdv psihologic, sentimentul este un proces psihic afectiv.
Aceste procese afective alcatuiesc fondul energetic al psihicului,al vietii psihice.
Lilanda,titlul e mai mult decat bun:-)
sorana spune:
Super subiect. Adica finalul celui vechi si (sper) continuarea lui aici.
Desi rational (deh, inginer) tind sa fiu perfect de acord cu Doruletz anumite intamplari din viata mea m-au facut sa-mi pun intrebari. Cred ca , intr-un fel, sunt inversul Neliei (mi-au placut foarte tare postarile tale iar unele m-au impresionat tare - tare) - adica "am pornit la drum" la 16-20 ani ca ateu convins si acum (nu zic la cati ) imi pun intrebari .... multe.
Nu cred ca totul, absolut totul, este explicabil stiintific - unde si fotoni.
Cu ani in urma am avut un accident de masina destul de nasol si "ca prin minune" eu am avut cateva vanatai si taieturi minore (am zburat de pe bancheta din spate, prin parbriz, pana pe motor - capota masinii s-a deschis la impact) iar sotul meu, care era la volan la fel, cu exceptia unei rani la picior care a necesitat 2 copci, unde un fier a trecut milimetric - 1 mm mai sus sau mai jos si risca pierderea mobilitatii genunchiului.
Matusa sotului meu (persoana religioasa) fusese avertizata cu 2 saptamani inainte, de catre o persoana necunoscuta, in biserica. Persoana respectiva a intrat in biserica si a venit fix la matusa si i-a zis "Tu sa te rogi si sa tii post ca un barbat tanar din familia ta va avea un accident si am vazut un inger acoperindu-i picioarele cu aripile".
Explicati n-am. Nu pot pricepe cum o persoana poate da astfel de avertismente. Si sunt convinsa ca matusa nu minte. Si ca s-a rugat si a tinut post - si a fost socata de accidentul nostru (pentru ca ea mai are un nepot si cumva crezuse ca el, mai "tanar si nelinistit" e barbatul in cauza ...).
Senzatii de deja-vu a avut cineva? Adica "verificate". Eu am prostul obicei de a ma vedea pe mine intr-o postura viitoare. Adica vad o secventa din viitor, cu mine personaj principal - de fapt practic simt ceea ce am sa simt canva in viitorul nu foarte indepartat. Verificate sunt in sensul ca atunci cand am "viziunea" spun cuiva ce am vazut/simtit - si cand se intampla cu adevarat deja-vu-ul ... Explicit - in noiembrie 1989 m-am vazut pe mine stand pe canapeaua din sufragerie, cu un ziar in mana si avand cumva sentimentul ca nu-l sufar pe cel care l-a inlocuit pe Ceausescu. I-am spus mamei mele ce-am vazut si simtit ... a zis ca-s nebuna, bineinteles. Deja-vu-ul (adica momentul vazut) a fost in februarie 1990, citeam "Catavencu" deja nu-l inghiteam pe Iliescu ....
Chestia este ca eu nu pot prevedea ceva pentru toata lumea - adica doar pentru mine, evenimente importante (casatoria, copilul), nu cand vreau eu ci doar cand mi se intampla ....
Sorana si Monica (5 ani)
sorana spune:
Spuneam ca-mi pun intrebari ... Cum se poate chestia asta cu "vazutul in viitor" sa mi se intample? Nu se potriveste cu nimic ... nu are nicio logica ...
Despre moartea mamei nu am avut nicio viziune dar ... am visat-o. Nu moartea propriu-zisa dar am stiut cumva ca asta semnifica visul - eram cu mama intr-o biserica (nu sunt credincioasa, nu intru in biserici cu exceptia obligatiilor sociale, nu ma inchin, mama la fel) si eu tineam un copil in brate si mi-era greu, ma dureau mainile. Mama a vazut ca mi-e greu, mi-a zis sa-i dau ei copilul, l-a luat si l-a tinut ea. Am povestit visul unei prietene care mi-a spus ca un copil in vis semnifica boala grea, moarte si ca probabil mama mea se va imbolnavi grav si cumva imi va lua mie o boala sau ceva rau, ce mi-era destinat .... sacrificandu-se practic. Mama s-a imbolnavit grav la 2 luni de la vis si a murit la 9 luni de la vis. Accidentul de care vorbeam in postul anterior a fost la 1 an de la moartea mamei.
Sorana si Monica (5 ani)
Victoria spune:
Lilanda, buna initiativa, aici avem mai mult loc sa ne "invartim" fara frica de off-topic
Si eu am pornit ca atee, am inceput sa "cred" de buna voie si nesilita de nimeni dupa ce am facut radiestezie, am mai spus parca in celalalt subiect..Dupa ce am trait/observat lucruri asa-zis paranormale.
Dupa parerea mea nu-si are rostul antagonismul stiintza-religie. Unii, atei convinsi ( gen dragul de Xeno) refuza sa creada in fenomene "inexplicabile", insa eu cred ca pur si simplu stiintza nu a evoluat suficient de mult pentru a le explica logic... "Deja-vu" nu se poate ( inca) explica stiintific, faptul ca multi copii au "amintiri" din vieti anterioare nu tine de religie sau ignoranta sau... Eu personal inca nu-mi explic de ce - fara nici un motiv logic, am mai spus-o si la alte subiecte - am o senzatie fizica de repulsie cand aud limba rusa..Cand a trebuit sa merg in Rusia in delegatii, am suferit fizic, la propriu, am trait intr-o spaima continua ( desi am calatorit/stat in cele mai bune conditii, nu aveam nici un motiv logic..). In schimb Anglia mi s-a parut "acasa" , totul: oamenii, accentul, locurile, arhitectura ( mai ales cladirile vechi), am avut senzatia regasirii a ceva drag dupa care tanjisem de mult timp. Nu imi dau seama exact cand am invatat limba engleza, caci o vorbesc fluent, si nu am facut decat 2-3 ani in scoala generala, in schimb nu ma descurc la fel de bine cu limbile straine pe care le-am tocit cu sarg pana in ( inclusiv) facultate...Ma rog, astea sunt numai cateva exemple...Tind sa cred ca a mai fost ceva "inainte"...
V
ladyJ spune:
quote:
citat din mesajul lui Victoria
Lilanda, buna initiativa, aici avem mai mult loc sa ne "invartim" fara frica de off-topic
Si eu am pornit ca atee, am inceput sa "cred" de buna voie si nesilita de nimeni dupa ce am facut radiestezie, am mai spus parca in celalalt subiect..Dupa ce am trait/observat lucruri asa-zis paranormale.
Dupa parerea mea nu-si are rostul antagonismul stiintza-religie. Unii, atei convinsi ( gen dragul de Xeno
V
“Shine on my way"
Victoria, senzatia de deja-vu este explicata in stiinta.Are legatura cu memoria,este un fel de ´´anomalie´´ a memoriei ne-patologica.
De multe ori deja-vu este confundat cu premonitiile, halucinatiile,amintirile false.Insa spre deosebire de acestea,procesul de deja-vu dureaza putin,circa 30 de secunde.
Am citit explicatia deja-vi-ului insa nu imi amintesc foarte bine...
Ceva de genul: daca tu intri acum intr-o camera,informatiile fonice si vizuale transmise de receptori(organele de simt) ajung sa fie procesate rapid de creier,le cunosti dar nu esti constienta de ele,apoi cateva secunde mai tarziu cand devii constienta de loc sau de conversatie,ai sentimentul ca s-a mai intamplat.( cred ca e vorba de rapiditatea transmiterii informatiei la creier si de abilitatea creierului de a o procesa,inainte sa devina constienta.Pentru ca unele informatii ajung la noi fara sa fim constienti de ele,au fost multe experimente pe tema asta)
E o explicatie fortata,nu imi aduc aminte exact,o sa mai caut pe net si daca gasesc un link il pun aici.
Nu poate fi vorba in deja-vu de amintiri dintr-o viata anterioara, deoarece ar insemna ca viata asta sa fie identica cu cea ´´trecuta´´.Iar acest fenomen,cand ni se intampla, stim ca nu s-a mai intamplat dar nu il putem fixa in timp,adica nu putem spune cu certitudine cand s-a intamplat.
Sunt de acord ca stiinta nu a evoluat destul pentru a explica unele fenomene.E o provocare sa cauti raspunsuri la fenomenele inexplicabile
Si mie mi se intampla sa plec undeva,intr-o tara straina de exemplu si sa ma simt ca naiba.Fara nico explicatie logica.Nici macar explicatia ´´ realitatii subiective´´ a fiecarui individ nu ma multumeste(conform careia adevarul si realitatea sunt conform propriilor perceptii despre lume si viata)Adica candva in viata mea,am avut experiente sau informatiii neplacute legate de limba rusa de exemplu,pe care nu le-am constientizat dar mi-am format propriul bagaj de valori conform caruia eu simt si actionez. Este pentru mine o explicatie incompleta...
cred ca ar trebui sa ma mai documentez.Chestiunile pe care eu nu mi le explic sunt legate in principal de actiunea indirecta(adica nu fizica) asupra obiectelor si telepatia in toate formele ei.Am vorbit despre asta la subiectul precedent.
PS apropos de limbile straine,citisem undeva ca au fost cazuri in care o persoana,in urma unei imbolnaviri cu temperatura ridicata, a inceput sa vorbeasca latina sau greaca, recitand texte biblice.Persoana era analfabeta.Dupa mai multe cercetari s-a descoperit ca femeia lucrase ca slijitoare la un preot catolic,care citea permanent cu voce tare din biblie.Fara a face niciun efort de memorare anterior,femeia bolnava reprezenta tot ce auzise de la preot.Cand s-a insanatosit,nu isi mai aducea aminte absolut nimic si evident nu putea vorbi graca sau latina.
ladyJ spune:
quote:
citat din mesajul lui sorana
Senzatii de deja-vu a avut cineva? Adica "verificate". Eu am prostul obicei de a ma vedea pe mine intr-o postura viitoare. Adica vad o secventa din viitor, cu mine personaj principal - de fapt practic simt ceea ce am sa simt canva in viitorul nu foarte indepartat. Verificate sunt in sensul ca atunci cand am "viziunea" spun cuiva ce am vazut/simtit - si cand se intampla cu adevarat deja-vu-ul ... Explicit - in noiembrie 1989 m-am vazut pe mine stand pe canapeaua din sufragerie, cu un ziar in mana si avand cumva sentimentul ca nu-l sufar pe cel care l-a inlocuit pe Ceausescu. I-am spus mamei mele ce-am vazut si simtit ... a zis ca-s nebuna, bineinteles. Deja-vu-ul (adica momentul vazut) a fost in februarie 1990, citeam "Catavencu" deja nu-l inghiteam pe Iliescu ....
Chestia este ca eu nu pot prevedea ceva pentru toata lumea - adica doar pentru mine, evenimente importante (casatoria, copilul), nu cand vreau eu ci doar cand mi se intampla ....
Sorana si Monica (5 ani)
Sorana, deja-vu nu inseamna ca te vezi tu pe tine ce vei face in viitor.Deja vu ´´se intampla´´ cu trimitere la trecut,adica eu acum am sentimentul ca ti-am scris exact aceste lucruri candva,adica ca repet o actiune intocmai.
Ce ´´traiesti´´ tu e altceva,nu stiu ce.Trebuie sa fie interesant sa vezi in viitor,chiar si doar o parte.Ce mi-ar placea...
Mai ai exemple de genul asta? Mi-ar placea sa le citesc
Adela99 spune:
nu vreau sa fac talmesh-balmesh ... da' io is mai inceata - vad ca ati trecut deja la altceva - si in ceata ;)
experimentul Milgram despre care vorbeati cu ceva pagini inainte a vrut de fapt sa afle (cred io) pana unde poate merge omu' cand consecintele faptei - durere provocata prin apasarea pe buton - nu i se pot pune-n carca :) ei actionand de fapt la indemnul autoritatii
acum cativa ani am vazut un program tv despre experimentul Persinger dupa care am urmarit dezbaterile in legatura cu acesta si despre neuroteologie care mi se pare interesanta.
citisem undeva, candva :) ca cei cu un nivel scazut de serotonina sunt predispusi la religiozitate sau trairi telepatice. sa presupunem ca religiozitatea ar putea in anumit grad fi genetica? la fel si ateismul?
si daca e asa - ca religiozitatea are o componenta genetica - si credem ca Dumnezeu ne-a creat inseamna asta ca Dumnezeu i-a creat pe unii cu predispozitie la religiozitate?
de cele mai multe ori faptul ca apartii unei anumite religii se datoreaza pozitionarii geografice, mediului in care te-ai nascut si crescut. sa deducem ca cei cu un nivel scazut de serotonina si nascuti in Romania de ex. intr-o familie de ortodocsi vor deveni ortodocsi credinciosi in mai mare proportie decat altii nascuti pe alte meleaguri si cu un nivel mai ridicat de serotonina? pare destul de logic. dar daca pornim de la premisa ca exista Dumnezeu de ce si-ar fi dorit el ca unii sa fie mai mult sau mai putin predispusi la religiozitate - indiferent de religie si conditii geografice - decat altii?
edcsz: imi merge netu' ca melcu' ... adica pc-u'
si io is una din aia cu serotonina scazuta ;)
Tethys spune:
Hai mey... ca incepeti sa ma speriati!!! Adica, eu... am... genetic... si religiozitate... si telepatie?!?
Adica, nimic nu-i "real"?!? 
...
"Singura lectie de morala care este potrivita pentru un copil, cea mai importanta lectie pentru fiecare moment al vietii lui, este aceasta: ''Nu rani niciodata pe nimeni.'' " - autor: Denis Breeze . - eu completez: ... pentru ca, nu vei putea sti niciodata cat de mult rau si cat de multa suferinta poti cauza!!!
ladyJ spune:
quote:
citat din mesajul lui Adela99
nu vreau sa fac talmesh-balmesh ... da' io is mai inceata - vad ca ati trecut deja la altceva - si in ceata ;)
citisem undeva, candva :) ca cei cu un nivel scazut de serotonina sunt predispusi la religiozitate sau trairi telepatice. sa presupunem ca religiozitatea ar putea in anumit grad fi genetica? la fel si ateismul?
si daca e asa - ca religiozitatea are o componenta genetica - si credem ca Dumnezeu ne-a creat inseamna asta ca Dumnezeu i-a creat pe unii cu predispozitie la religiozitate?
de cele mai multe ori faptul ca apartii unei anumite religii se datoreaza pozitionarii geografice, mediului in care te-ai nascut si crescut. sa deducem ca cei cu un nivel scazut de serotonina si nascuti in Romania de ex. intr-o familie de ortodocsi vor deveni ortodocsi credinciosi in mai mare proportie decat altii nascuti pe alte meleaguri si cu un nivel mai ridicat de serotonina? pare destul de logic. dar daca pornim de la premisa ca exista Dumnezeu de ce si-ar fi dorit el ca unii sa fie mai mult sau mai putin predispusi la religiozitate - indiferent de religie si conditii geografice - decat altii?
Si mie mi-a trecut prin fata ochilor varinata asta:-)
Serotonina,ca si endorfina, reprezinta doua substante strans legate intre ele,responsabile de ´´fericirea´´ noastra.Cantitazea lor e controlata de creier.
Serotonina are mai multe roluri,printre care cel de inducere a somnului, a starilor afective,motorii,etc.
Prezenta mica de serotonina,rezulta stari depresive!Deci serotonina participa activ in reglarea emotiilor.( si a comportamentului social deci)
Daca e sa credem varianta cum ca, cei cu nivel scazut de serotonina sunt religiosi,atunci inseamna ca persoanele extrem de religioase sunt triste,depresive(mai mult decat ceilalti).
Cea ce eu personal nu prea cred....(am vazut persoane religioase destul de fericite si pline de viata)
Nivelul de serotonina poata urca sau scadea si important e si mediul in care traieste persoana(in tarile calde de exemplu,din cauza prezentei luminii,a soarelui,nivelul de serotonina si endorfina urca.De asemenea,consumand ciocolata acest nivel poate urca.)
Deci cred ca religiozitatea are mai mult a face cu educatia,mediul de viata,experientele traite,emotiile,imaginatia,sentimentele....
Pentru ca,chiar daca unele date genetice ne predispun la anumite lucruri, viata noastra de dupa nastere(experienta) are o influenta majora in alegerile noastre.(ca sa nu mai zic de consumul de ciocolata)
Disi...desi...
studiul asupra ´´hormonilor fericirii´´ ne spune ca, persoanele ultra religioase au un nivel scazut de serotonina,sunt depresive,acesta fiind motivul pentru care cauta cu indarjire ceva,o putere supranaturala in care sa-si puna sufletul pe tava,ei nefiind capabili de a controla,din cauza depresivitatii si au nevoie de a crede in ceva supraomenesc pentru a supravietui...Se prea poate ca serotonina sa reprezinte un amanunt important in dezvoltarea individului dpdv psihic,comportamental.E o idee foarte interesanta, ma bucur ca ai pomenit de ea.
nelia spune:
Adela, am tot citit articole mai mult sau mai putin credibile despre legatura dintre serotonina sin depresie, poate ca asa putem face legatura cu religia (dorinta de a iesi din ceva cu ajutorul cuiva...). Dar nu-mi aduc aminte sa fi citit nimic despre legatura serotoninei cu telepatia... daca ai ceva la indemna, da-mi si mie, ar fi interesant de citit.
Mie, cea mai buna explicatie pentru telepatie mi-a fost data de existenta a ceea ce traditia veche orientala numeste ajna-chakra (epifiza, cel de-al treilea ochi, centrul energetic al organismului). Despre asta as putea sa va scriu pina miine, e absolut fantastic!!! Ador sa citesc explicatii de genul acesta, mi se par, in afara de ceea ce descopera si dovedeste stiinta, ca sint cele mai plauzibile. De fapt, nu ca sint plauzibile, ci se potrivesc cu fiinta mea, cu ceea ce simt eu. Si trebuie sa existe dom'le o explicatie si pentru energiile astea, eu am doua mici experiente pe care vi le voi povesti (eu fara exemplul meu personal nu prea pot sa ma descurc ), care m-au pus la vremea respectiva un pic pe ginduri, pentru ca nu am gasit inca explicatie pina acum. Una este legata de Yoga, alta de Tai-chi. Pe vremuri, cind aveam vreo 25-27 ani, am zis ca ce-ar fi sa incerc si eu sa fac Yoga, daca tot am citit atitea carti legate de meditatie si alea-alea. De fapt, nu de la mine a venit hotarirea, ci faptul ca ma indragostisem de un yoghin si voiam si eu sa fiu la inaltimea lui (dar asta e alta poveste, care tine de alta camera a forumului)
. Aveam o parere tare buna despre mine, ca simteam bine si mi se intimplase sa atrag atentia mai multor persoane care se ocupau cu asa ceva din diverse motive, ma credeam profunda pina la D... si credeam ca voi deveni experta in doi timpi si trei miscari si ca locul meu nu are unde sa fie decit linga ei. Si m-am dus la un curs sau cum s-o numi de Yoga. Sint sigura ca va asteptati sa gasiti in continuare lucruri serioase, profunde, care se ating prin meditatie... Stam vreun sfert de ora, in camera mica si obscura din casa studentilor Preoteasa (nu stiu daca asta ii este numele, dar cred ca asa s-a numit pe vremuri). Toti participantii stateau cuminti pe salteluta lor, meditind sau facind exercitii de respiratie. Eu nu faceam nimic, pentru ca eram noua... doar asteptam. Vine un omulet micut si grabit, care nu mi-a inspirat nici o incredere la prima vedere (nici dupa aceea) si se incep un fel de exercitii. Am intins miinile lateral, am inchis ochii si cica trebuia sa respiram si sa nu ne gindim la nimic, ci doar sa repetam in gind o fraza... scuze ca am uitat-o, dar era o singura propozitie de fapt. Eleva constiincioasa, am facut ce mi s-a spus. Eu mai trisam, ca-mi tot venea sa deschid ochii, ma uitam la toti, unul nu-i deschidea si toti erau acolo, in lumea lor interioara, probabil spunind propozitia respectiva, incercind sa se detaseze de tot si de toate... Ma pufnea si risul cind ii vedeam, dar imi era si ciuda ca eu (cum, tocmai eu!?!) nu reuseam sa ma concentrez, sa ma detasez nici macar un minut de ceea ce ma inconjura. Linga in mine era un tip inalt, desirat, avea vreo doi metri asa, ma uitam umila de jos in sus la el, cit de adincit era in detasarea lui si am simtit ca-mi vine sa-l gidil, ca sa vad daca reactioneaza, bratul lui fiind cam deasupra capului meu. Am inchis din nou ochii si am incercat sa repet propozitia, pe care nici nu eram sigura ca o mai stiam cum trebuie... dar... auzeam dansurile populare de alaturi, motorul lasat sa mearga de pe stradam, doi se certau pe coridoare de la nu stiu ce galeata uitata nu stiu pe unde... pur si simplu nu reuseam sa fac ce faceau colegii mei. La un moment dat, cu ochii inchisi, simt o greutate pe bratul drept, ca si cum colegul meu inalt si desirat si-ar fi lasat bratul lui sa se sprijine pe al meu... Am zimbit, gindindu-ma ca poate a adormit si va cadea in scurt timp din picioare, cit e el de lung. Greutatea bratului lui era din ce in ce mai presanta pe bratul meu, asa ca deschid ochii si... bratul colegului era sus, la nivelul capului meu, ma uit la bratul meu pe care simteam in continuare bratul lui... Mi-am luat toate lucrurile si am iesit din sala... si nu m-am mai intors, pentru ca e clar ca nu aveam ce cauta acolo. Ce s-a intimplat, de fapt, ce explicatie logica as putea da eu acestui fapt!?! Explicatia data de prietenul meu, yoghin convins si de un altul, din Onesti, care si-au gasit linistea sufleteasca prin aceasta practica, e logica, e de inteles, dar contrazice tot ce poate fi credibil, pentru ca acceptind explicatiile lor, deschidem o cutie a Pandorei si, astfel, orice explicatie de genul acesta poate fi acceptata.
O a doua experienta este legata de Tai chi. Este ceea ce mi-am dorit sa fac de cind am afla de existenta lui si abia aici, in Canada, acum trei ani am reusit sa-l incep. Sint inca debutanta, pentru ca datorita sarcinii si nasterii si a tot ce a urmat dupa, nu am avut cum sa mai fac decit acasa, singurul lucru pe care l-am invatat a fost executarea corecta a exercitiilor fizice (corecta e cam mult sus, hai sa zicem buna), pentru ca a trece mai departe si a lega respiratia, mentalul de acestea, e un pas greu, pe care imi doresc sa-l fac, dar nu stiu daca voi reusi vreodata. Merg la o scoala chinezeasca de simbata, iar profesoara e chiar chinezoaica si tare buna in ceea ce face... I-am spus ca nu simt mare lucru atunci cind fac si ea mi-a raspuns ca atunci cind nu vei gindi si simti nimic, ci doar vei face, vei simti totul! Si atit! De mult, de cind ne-am mutat, in parcul de linga noi, in fiecare zi, la aceeasi ora isi face exercitiile de Tai chi un asiatic, canadian de multi ani de zile, pe care ramineam zeci de minute urmarindu-l, pentru ca ma fascina si ma fascineaza inca. Avea o executie atit de lina, atit de delicata, zici ca zbura, dar atit de barbateasca in acelasi timp, atit de sigur pe el... incit ramineai asa, cu ochii pe el si nu mai plecai. L-am dus si pe sotul meu sa-l vada (el face kendo de ani de zile si a mai cochetat si cu alte acte martiale, si poate sa-si dea seama daca e ceva de capul aluia care practica) si mi-a spus ca e tare bun tipul si sa intru in vorba cu el, poate fac cu el in parc, in timp ce sta el cu copiii in parculet. Problema mea era ca nu prea gaseam un moment cind sa-l prind ca sa-i vorbesc, l-am rugat pe sot si mi-a taiat-o scurt: fiecare elev isi cauta singur profesorul! M-am apropiat de tip si i-am spus tot ce aveam pe suflet, crezind ca se va uita la mine si imi va spune ca el nu are timp de pierdut. Dar nu a fost asa, a zimbit, mi-a aratat locul de linga el cu mina si am inceput prima serie de exercitii, cea mai simpla. Ma oprea la fiecate minut, pentru ca nimic nu faceam bine... Si nu cred ca am facut mai bine pina la sfirsit (visul meu este sa reincep sa ma duc regulat la chinezi si sa invat exercitiile bine de tot, apoi sa ma duc la el, in parc, sa ma invete mai departe tot, sper ca il mai gasesc, acolo locuieste, de 10 ani vine in parc in acelasi loc, dar daca se muta tocmai atunci?) Dar ceva s-a intimplat... dupa vreo ora de exercitii, la un moment dat, am simtit un val de foc in burta, in dreptul buricului... Foarte puternic, ma ardea, simteam nevoia sa-mi ridic tricoul sa vad ce este... i-am spus, a zimbit si a plecat! Si eu am ramas acolo, cu buricul in flacari, inca vreo 5 minute, dupa care am plecat dezamagita sa-mi caut sotul si copiii. Sotul mi-a spus doar: citeste Castanieda... din care citisem un volum mai demult, dar din care nu am inteles eu atunci mare lucru...
M-am lungit, mi-e si frica sa vad cit de lung a iesit mesajul...
CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU