Inger razvratit

Inger razvratit | Autor: Oblio

Link direct la acest mesaj

P R O L O G



Rămas singur, oarecum dezamăgit, dar nu disperat, Alin medită: "Oare chiar nu mai am nici o sansa? Sincer, ideea mortii la 26 de ani nu mă prea încântă. Ar fi cam devreme!...Trebuie să existe o cale, TREBUIE!!!" După o clipă se resemnă: "Si apoi, dacă mor, ce? As fi eu primul sau ultimul?Fiecare zice <eu nu!> Nici eu nu zic da, dar nici n-o să urlu la lună că nu e drept. Voi mai lupta încă, desi numai lupta nu se mai cheamă asta; îngenuncheat, aproape doborât, e greu sa lupti împotriva unei forte despre care nu stii absolut nimic, nici măcar unde se află. Dar nu voi ceda oricum!...Poate-o voi descoperi înainte de a fi prea târziu. Poate!...Dacă nu, nu-i nici o nenorocire. Decât asa mai bine...Ce e un om? Un biet fir de nisip în mijlocul desertului. Dar ce univers se ascunde în acest om...? Trupul nu-i decât o conceptie, o "masinărie", un robot teleghidat care nu funcţionează decât prin comanda centrului vital: SPIRITUL! Te uiti cum îti misti o mână, un picior, un muschi oarecare; toate astea nu mai înseamnă nimic, atunci când spiritul a zbughit-o. Muschii sunt aceeasi si la locul lor, dar cine sa pună "masinăria" în miscare? Robotului i s-au terminat bateriile, iar acum nu-i decât o grămadă de fier vechi. În spetă, putregai!
Unde s-o fi ducând spiritul? O mai fi luând el altă formă, pentru a sfârsi din nou, apoi iar si iar...? Cine poate sti? Si dac-am sti, la ce-ar folosi? Am fi oare mai buni?"
Alin zâmbi trist. "Închizi ochii si gata. Cineva "amabil" te conduce către o poartă unde scrie SALA VESNICIEI. E plăcut înăuntru. Unii stau în fotolii, picior peste picior, fumează pipă si îsi sorb fără grabă cupele cu nectar . Fete încântătoare si tineri musculosi, interpretează la flaut, oboi,violoncel si harpă, fragmente la cerere, din Ceaikovski, Schubert, Mozart etc... Ce relaxare!...Ai vrea să rămâi, dar tipul din spatele tău, cu dantura confuză si "antene" cartilaginoase, îti testează reflexele cu furca în coaste, făcându-ti semn să mergi înainte. Te supui, ce să faci? N-ai bilet la clasa I. Peste tot, râsete si voie bună. O trompetă rostogoleste note melancolice pe fondul suav al unui pian. Dincolo de ferestre, peisajul e divin; perechi tinându-se de mână, aleargă râzând prin grădina cu flori si pomi plini de fructe pârguite. Din ochi îti cauti umbra unui pom pe jumătate înflorit, pe jumătate împodobit cu roade, unde să te odihnesti când vei intra, dar cel din spate este de altă părere, asa că mergi mai departe. O chitară electronică, strapunge vazduhul cu sunete subtiti, iar în jur încep să reflecte lumini rosii!...Probabil se si dansează ! Dar, nu. Luminile vin de la un foc ce arde sub un cazan urias. O multime de tevi pornesc de la cazan în toate directiile. Nu stii unde duc. Nu stie nimeni. Cineva îti sopteste din mers: <În cazan e smoală!> <Mă rog, treaba lor!> îti zici, vrând să mergi mai departe, dar individul care te-a însotit, te opreste si te pofteste politicos să urci pe scara lipită de cazan. <Nu,lăsati, nu sunt curios!>, dar el insistă, folosind argumentul furcii. Urci încet, să nu gresesti vreo treaptă si să cazi peste el care încă te mai urmează. Ajuns sus, îi mărturisesti că ti-e cald, iar el te întelege si "îti face vânt"!... Parcă tot mai bine era sus!... Aici te topesti de căldură. Clocotesti, deja. Mai la fund,mai la suprafata, ca la cazan... <Că multe păcate mai am!...> îti spui în gând. Totusi nu asa multe precum altii pe care i-ai găsit acolo. Scapi "usor", pomenindu-te intr-una din tevile pe care le-ai văzut ceva mai devreme. Călătoresti prin bifurcatii si cotituri, ajungând fără să stii cum, într-o conductă cu apă cristalină. O gospodină deschide robinetul, iar tu te lasi dus de jet, rostogolindu-te într-o oală care e asezată pe aragaz. Din nou zăpuseală... În sfârsit apare sotul. Tânăr, viril... Cina e servită. Unul din ei te-a înghitit. Nici n-ai avut timp să vezi cine. Te-ai pomenit dintr-o dată în întuneric. Curând după aceea, cel ce te-a înghitit, se agita foarte. Cine-o fi fost? El? Ea? Mda, ai fost înghitit de el, dar nu i-ai plăcut. Te-a proiectat undeva într-un mediu "umed". Ce învălmăseală!... Oare ce se petrece? Simti că-ti pierzi memoria, că nu mai stii nimic, nici măcar dacă ai fost bărbat sau femeie. Gata! Într-un ultim impuls al ratiunii, mai ai timp să-ti zici: <As dori ca în viata viitoare, indiferent dacă voi fi bărbat sau femeie, sa fiu OM si să las posteritătii semnul bun al trecerii mele prin lume!>"
Alin zâmbi de propria sa imaginatie. "Asa o fi oare?" Făcu în gând bilantul putinelor sale realizări, si nu stia dacă ar trebui să fie multumit sau nu. Avusese o copilărie banală. Poate din adolescentă începuse să-si formeze propriul său caracter pe care si-l voia deosebit fată de al celor din jur. Devenise exigent în alegerea prietenilor preferându-i în general pe cei mult mai în vârstă, cu gândire matură de la care avea oricând multe de învătat. Într-o permanentă criză de timp, căutase să fie un autodidact, retinând "din zbor" informatii auzite în autobuz, citite în tren sau in timpul plictisitoarelor sedinte... Într-o oarecare măsură, avea întelepciunea omului matur, care învătase din experienta altora. Dar oare fusese îndeajuns de fericit? Din noianul de amintiri, câteva chipuri începură să se contureze din ce în ce mai clar: Luiza, Mariana, Nona, Rodica ...

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns piskot spune:

brrrrrrr......

Piskotel si Ruxybel

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Oblio spune:

I -



Alin o cerceta fără ocol. În ciuda expresiei destul de reci, tânăra i se părea abordabila. " Când va veni autobuzul, am să-i ocup un loc, iar când va ajunge-n dreptul meu, mă voi preface că privesc pe fereastră."
"De ce s-o fi uitând băiatul acela la mine asa de insistent? îsi zise tânăra, cercetându-si discret tinuta. Hm! Judecând după felul în care mă priveste, precis o să-mi ocupe un loc… N-are decât! Dar am să-l fac să insiste… Numai de nu l-o vedea mama!…"
- Nu va supărati, autobuzul acesta întârzie de obicei?
Alin o privi în treacăt si putin contrariat, pe bătrâna care i se adresase: "Ce-o fi vrând si femeia asta? Atâta lume în jur, iar ia tocmai pe mine se găseste sa mă întrebe!! …< Nu, doamnă, azi e o zi mai speciala: a fătat pisica lu' nea soferu'…> zâmbi el unei idei."
- Nu, doamna, se hotărî să răspundă într-un târziu, fără s-o slăbească o clipă din ochi pe tânăra care se plimba plictisită, la distantă. De obicei nu întârzie; trebuie să sosească.
- Stiti, - continuă bătrâna, eu si fiica mea suntem venite în statiune, iar la Timisoara mergem pentru prima dată pe traseul acesta. Nici nu stiu dacă ne vom descurca!...
"Luati avionul!" glumi Alin în gând fixând cu privirea avionul-bar, instalat în parc, la 200m. depărtare. "Dar despre ce fiică o fi vorbind, că nu prea vad pe cineva care să-i dea vreo atentie? Ia stai…Nu cumva..."
- Fata aia e… fiica dvs.?- îndrăzni el, privind-o ceva mai binevoitor.
- E fiica mea, - oftă bătrâna. Pentru ea am venit în statiune. E… e bolnava cu inima!
De la coltul străzii, autobuzul apăru, iar mulţimea începu să se agite.
- Voi încerca să vă ocup două locuri, doamnă, zise Alin, îndepărtându-se.
- Măcar unul pentru ea!
" Se pare ca e bolnava serios, daca mama-sa, bătrână si obeză, preferă să rămână în picioare în favoarea ei, care nu pare să aibă mai mult de 19 ani!" îsi zise el în timp ce încerca să intuiască exact locul unde autobuzul avea sa oprească.
Mai mult sau mai putin întâmplător, autobuzul opri chiar acolo. Prin geamul înalt, Alin salută soferul pe care-l cunostea de când începuse să facă naveta, iar acesta, in timp ce-si pregătea biletele, îi făcu semn discret să meargă la usa din spate întrucât cea din fată era defectă. Descoperindu-se dintr-o dată înconjurat de doamne, Alin deveni exagerat de atent, si dădu tuturor… prioritate. La usa din spate, nu era singur. "Cineva" îl urmărise si îi sesizase intentia. Era chiar ea, tânăra suferindă. Pret de câteva clipe, se priviră zâmbind cu subînteles, apoi usa se deschise, iar ei urcară.
De la capăt de linie, locurile erau ocupate dezordonat. O singură canapea dublă mai era libera; în rest, doar câte un loc ici si colo. Tânăra se aseza lăsând locul de lângă ea liber.
" Am pierdut ocazia! " îsi zise el. Ar părea deplasat să mă asez lângă ea si s-o "pasez" pe mă-sa în altă parte!" Se aseză pe partea opusă alături de Florin, un foarte bun amic si coleg de navetă. Acesta tocmai povestea cu mult entuziasm o faza cu o gagică la discotecă, altor doi colegi de… suferinta, iar aparitia lui fu primita cu obisnuitul salut de rutină, între niste oameni care se vad zilnic.
- Păi ce faci, băi ? Nu vii să stai cu mine ?
Alin rămase surprins, nu atât de "băi"-ul pe care tânăra îl folosise, cât de îndrăzneala ei. Îsi aruncase privirea spre ea fără un motiv anume, iar ea profită de ocazie…
- Dar nu vrei să stai cu mamă-ta?
- Lasă ca am eu destule prilejuri să stau si cu ea, ce crezi?...
Alin se întoarse către Florin, care nu observase nimic, din cauza subiectului … fierbinte.
- Florine, tine, te rog, ocupat aici, ca eu m-asez alături!
Toti trei făcură ochii mari si uitară imediat de "subiectul fierbinte". Florin îsi reveni rapid si începu să-si frece palmele:
- Tot pentru cineva… asa?...
- O să-mi mulţumesti!...zâmbi, făcându-i cu ochiul tinerei de lângă el, care se abtinea cu greu să nu izbucnească în hohot, văzând-o pe mamă-sa apropiindu-se. Poftiti aici, va rog, doamnă, i se adresă el bătrânei. Băiatul ăsta nici nu m-a lăsat să stau lângă el. V-a văzut de jos si nu concepe să lase pe altcineva să se aseze.
Tânăra izbucni în sfârsit în hohot, în timp ce în mijlocul celor doi care se întorceau acum cu fata spre directia de mers, se auzi destul de tare un " ăăă!" nazal. Florin zâmbi si el de farsa căreia îi căzuse victimă, si-i făcu mai mult loc bătrânei, care nu mai contenea cu multumirile.
Observând cât de usor îsi exteriorizează veselia, Alin avu un moment impresia că bătrâna îl mintise când spusese ca fiica ei ar suferi cu inima. Surprinzându-i privirea usor circumspectă, ea se intimidă putin, si-i întinse mâna, bărbăteste:
- Luiza !
- Alin !
- Mă bucur să te cunosc !
- Nu mai putin. E destul de plăcut să călătoresti lângă o fata veselă si inteligentă. Dar unii nu pricep chestia asta, si trăiesc cu impresia că m-au tras pe sfoară.
Autobuzul demară, iar Luiza păru complet derutată.
- Ce vrei să spui ?
- A, nimic ! De fapt ce mai înseamnă o minciună în plus într-o lume egoistă si perversă ?... Păcat însă, că de la bătrâni ar trebui să auzim adevăruri… De fapt asa ne-am obisnuit!
- Să înteleg că maică-mea e tinta aluziei tale?
- Da cum de te-ai prins? - răspunse el ironic.
Ea deveni usor iritată, si-l privi printre gene.
- Biata de ea!... Ar fi trebuit să-si dea seama! Sunt atâtia care, chiar egoisti fiind, au dreptul s-o judece!
- Original mod de a ne cunoaste,nu-i asa? zâmbi el amar.
Ea tăcu câteva clipe, apoi continuă.
- Mi-as putea permite să te întreb cu ce te-a mintit?
- Ei, să nu spui că nu stii, că nu te cred!
Luiza îsi încreti usor fruntea si o umbră de nervozitate îi apăru pe chip. Nu-i dădu însă curs, ci întoarse privirea spre fereastra, muscându-si buzele si rămânând un timp nemiscată.
- Minunat peisaj, nu-i asa? întrebă el, dar nu primi răspuns. Stii, mi-e greu să cred că suferi într-adevăr.
Ea se întoarse.
- Asta ti-a spus maică-mea?
- Să presupunem !
- Si ce-ar fi, mă rog, de necrezut în chestia asta?
- Nu stiu. Bănuiesc că un om care e constient ca suferă cu inima, oricât ar fi o situatie de comică, nu se va exterioriza atât de spontan.
- Aha !... făcu ea ironic. Si după părerea ta ce-ar trebui să facă? Să plângă?
- Păi stiu si eu? Nu mi s-a părut că ai avea nevoie de batistă!...
- Auzi, tu asa esti de felul tău, sau mai văzut mai mică si mai proastă ?
- Ei, mai mică!... îi scăpa lui Alin. Apoi, văzându-i reactia, ridică mâna ca si cum s-ar apăra de o eventuală lovitură din partea ei, ceea ce-o făcu să zâmbească.
- De obicei, altcuiva cu tupeu ca al tău îi spun "du-te-n p...a mă-ti!" Tu mai stai un pic, să mă mai gândesc… Eu propun pace! Dacă nu vrei, atunci du-te...… si las-o pe mama să vina aici…
- Bine, pace, cu conditia să-mi spui dacă am fost mintit.
- Nu-mi plac conditiile, dar, mă rog, răspunsul ăsta tot l-ai fi avut mai devreme sau mai târziu. Da, mama te-a mintit, dar nu asa cum crezi tu. Poate asa întelege ea diagnosticul, desi mai degrabă înclin să cred că vrea să mă scutească de situatii mai dure…
- Adică !?
- Eu am o problemă cu un picior, si ea anticipează ideea că orice băiat fuge de o viitoare schioapă!
- Serios? Si cine spune că tu esti o schioapă în devenire? După câte am observat, mergi absolut normal.
- Hai s-o lăsăm balta, că tot n-ai întelege… De fapt nimeni nu poate întelege cu adevărat, în afară doar de cei care-au trecut prin asta…
- Sunt de acord că nu te înteleg si nici nu vreau să-mi dau silinta. Doar că eu te-am întrebat de ce crezi tu că invaliditatea asta este de neînlăturat? Chestia asta suna cam ciudat pentru mine si mă face să mă gândesc la povestea cu drobul de sare…
- Chiar asa? schită ea un zâmbet trist. Vezi tu pe cineva stând cu bratele încrucisate si asteptând momentul când pisica va rostogoli drobul peste plodul din leagăn? După câte poti singur să-ti dai seama, sunt într-o statiune pentru tratament!
- Deci pericolul a fost înlăturat!...
- Băi, ce simplu pare!...
- Dacă nu exista posibilitatea să te faci bine, puteai astepta si-acasă ziua deznodământului, nu crezi?
- Auzi? Tu stii ce-i aia o tromboflebită?
- Nu stiu si nici nu mă interesează!
- Păi când te-aventurezi în discutii de acest gen, părerea mea este că ar trebui neapărat să te intereseze, că altfel risti să devii ridicol!...
- Poate că ai dreptate. Eu la medicină mă pricep la fel de bine precum bunica la turboreactoare. Dar dacă eu îi spun că se folosesc la avioane, cât e ea de "bunică", tot îsi dă seama că avionul zboară. Dacă tu mi-ai fi spus că trombo… cum ai spus tu acolo, ar fi o boală se stomac sau de gâlci, eu n-as fi avut nici un motiv să nu te cred, cum si bunica m-ar fi crezut dacă i-as fi spus că turboreactoarele sunt niste bâzdâganii cu urechi clăpăuge…Tu mi-ai spus că suferi cu piciorul. Instinctiv mă gândesc: ce-ar putea ameliora si mai ales vindeca o asemenea boală? Sportul si buna-dispozitie! Dar dacă tu esti obsedată de ideea bastonului, cred c-ai să-l stăpânesti înainte de vreme, iar pentru asta nu trebuie să te compătimesc!
- Hm! Nu ti se pare ca te cam contrazici? Mai înainte mi-ai reprosat faptul că mi-am permis sa râd si eu ca un om normal, iar acum îmi găsesti buna-dispozitie, indispensabilă.
- Exagerezi, desigur ! Tu compari o boală de inimă cu o "trombo-tra-la-la"?
- Băi, scuză-mă că ti-o spun, dar esti foarte naiv. Serios! Stii, nu-mi face nici cea mai mică plăcere să m-apuc să-ti însir detalii despre boala asta, mai ales că abia ne-am cunoscut. Si totusi am s-o fac, desi eu personal nu prea înteleg de ce? În sfârsit… Bastonul nu-i o obsesie pentru mine, ci o certitudine apropiată. Si asta poate n-ar fi cine stie ce, desi nu-ti doresc să stii vreodată ce înseamnă o criză. Tu credeai că mă plimbam de dragul de a admira peisajul? De durere mă plimbam, băi, si n-o spun ca să mă plâng, ci CA SĂ STII !! Că nu stii !!! Dar sunt altele pe care eu le consider mai dureroase decât crizele în sine; când nu mai poti îmbrăca o fustă sau o rochie fiindcă un picior e ceva mai gros decât celălalt; când nu mai poti merge la un strand sau într-o excursie cu corturile, fiind înlăturată în mod politicos si pe bună dreptate, fiindcă nu poti fi povara nimănui; când îi vezi pe cei dragi suferind pentru tine si privindu-te neputinciosi…Si mai ales când întâlnesti fel si fel de "lelite" care-ncep să te descoase "Da de la ce a apărut?" "Si cum se manifestă?" "Da te doare rău??"… nu stiu cât de nepăsător poti să fii, pentru a nu cădea pradă unei disperări fatale!... Nu-mi place să fiu compătimită! Faptul că tu o faci pe duru cu mine, tratându-mi suferinta cu superficialitate, e ceva cu totul nou si parcă mă irită mai putin. Amuzant este că-ti mai permiti să dai si sfaturi pentru o boala pe care nici măcar n-ai retinut cum se numeste, ca să nu mai spun că n-o poti întelege. Adică nu incapacitatea de a percepe tehnic un diagnostic, ci refuzul tău de a-ti imagina suferinta sub aspectul ei real. Asta mă derutează la tine! De ce nu vrei să ti-o imaginezi? Pentru că eu sunt sigură că poti, dar nu vrei!
- Da! Asa e! Pot, dar nu vreau! În schimb, tu vrei, nu?
- Eu??? Ce să vreau eu?
- Să te faci bine, să zicem…
- Evident că vreau!
- Se vede, se vede!… Dacă asta numesti tu vointa, atunci am să trec la defensivă. Câti ani ai, dacă nu te superi?
- Nouăsprezece.
- Multi înainte! Suntem de-o vârstă, dar gândim diferit. Dacă la nouspe ani, o asemenea boală care nici măcar n-a apucat să evolueze prea mult, te poate speria într-atât încât să-ti pierzi optimismul, atunci trebuie să-ti spun că în ciuda tineretii tale, ai un suflet de hodorog, iar pentru asta nici nu e cazul să-mi cer scuze; un defect spus cu prudentă, chiar dacă loveste tinta, nu întotdeauna o si doboară.
- Multumesc! Esti cumplit de direct, dar nu-ti dau dreptate. Fă totusi un efort de vointa si pune-te în locul meu; tu ce-ai face?
- Cum să mă pun eu în locul tău? Eu am nouăspe ani, pe când tu ai nouăsunu! Tu trebuie să devii schioapă negresit!... Mâine - poimâne, gata! Mă gândesc dacă nu cumva o să trebuiască să te car în spate prin Timisoara până la nu stiu ce adresă…
Luiza îsi mască un zâmbet apărut instantaneu, pentru umorul lui obraznic, si insistă:
- Nu, serios, ce-ai face?
- Păi în primul rând m-as descotorosi de toate fustele, rochiile si costumele de baie din garderob, sau as face genuflexiuni în piciorul sănătos până ar deveni la fel de gros ca si celălalt…
- Chiar nu vrei să fii serios? Poate că m-ar interesa sugestiile tale!
- Da? Mă bucur. Pai eu as fi de părere să începem cu sotronul, coarda si leapsa pe atinse…
- Mda, zise ea ca pentru sine, se pare ca nu e nimic de făcut!...Esti primul băiat absurd pe care l-am cunoscut in viata mea !
- Si… ai cunoscut multi?
Ea făcu o grimasa in semn de lehamite, si renunta sa-l mai privească.
- Asculta, Luu… Luiza, parca asa spuneai ca te cheamă, nu?Ea inclina din cap. Mi-ai cerut sa-ti spun ce-as face în locul tău. La vârsta noastră nu e deloc normal sa disperăm. N-ai ce te face când esti victima unui accident, sau ai avut de suportat o operatie gresita scotându-ti-se ceea ce nu era cazul… mă rog! Abia atunci ai avea oarecari motive, desi nici chiar atunci în anumite condisii…Tu suferi cu piciorul, nu cu capul! Din creierul tău porneste totul. Nu trebuie să-si spun eu că eventualitatea unui baston este o gogomănie! Tu trebuie să ti-o spui în mintea ta si s-o mai si crezi pe deasupra!!! Te doare? Nu-i adevărat! Durerea e o impresie care poate fi schimbata prin efort de vointa! Cred ca te doare, dar prin vointa, poti spune, râzând de propria ta durere: "Nu-i adevărat! Piciorul ăsta nu-i al meu !Al cui o fi, ce-mi pasă ?! Iar dacă nu-i al meu, n-are cum sa mă doară pe mine! Nu mă doare! NU MA DOARE!!!" Nu pot să cred că te lasi dominată de suferinta fizică la vârsta asta… Relaxarea, sportul, buna dispozitie, astea te redresează înainte de orice… Încearcă să-ti găsesti mijloace practice care să te distragă de la gândurile obsesive: filme, lectură, divertisment de orice fel… Unde sunteti cazate in Buzias?
- La "Hotel Parc". De ce?
- Mâine la opt si jumătate vin să te scot la lumină… Te opui cumva?
- Nu! răspunse ea fără nici o ezitare!
- Ei, iată prima hotărâre înteleaptă pe ziua de azi!
- Nu te bucura prea tare… Dacă m-ai fi întrebat acum câteva clipe, răspunsul meu ar fi fost cu totul altul. Si-asa am ceva rezerve, dar in sfârsit. Oricum, motivul pentru care accept nu este tocmai cel pe care ti-l imaginezi tu!
- Mă rog, daca spui tu… Si-apoi, esti libera sa refuzi!
- Cum o sa refuz?Doar mă "scoti la lumină", nu? Sper totusi să ne întelegem!
- De ce nu ne-am întelege? Doar vorbim aceeasi limbă!
- Asa se pare, numai că a ta e cam ascutita… Nu prea pot fi sigură de ceva anume.
- Nici nu trebuie! Când esti sigură înseamnă că stii. Iar dacă stii, nu te mai interesează.
- Teoretic! Practic rămâne de văzut!
- Aha! Teoretic, doi cu doi fac patru! Practic tre’ să te-apuci sa verifici ca să te convingi…De parcă faptul că toată lumea stie si acceptă asta, n-ar fi suficient pentru tine! Eu unu’ nu pot să pun prea mult entuziasm pe un tărâm deja cunoscut.
- Sa înteleg că renunti la cineva care ti-a fost foarte apropiat, numai fiindcă ai reusit să-l cunosti foarte bine?
- Nu neapărat. In orice relatie exista un oarecare conventionalism. Eu consider că trebuie înlăturată sub orice formă, monotonia. Adică să încerci să nu fii banal si să nu te repeti prea des, dacă vrei să stârnesti mereu interesul cuiva!
- Ei, asta o fi tinând la începutul unei relatii, când într-adevăr poti stârni un… ciudat interes!!! Mai târziu obosesti tot zbuciumându-ti creierii, si ti se face lehamite! Ce liceu ai terminat?
- Ghicesti? o privi el ironic.
- Nu! Îmi spui daca vrei!
- Nici unul !
- Cum? Vrei să spui că n-ai decât 10 clase??
- Te surprinde?
- Dintr-un anumit punct de vedere, nu. Abia acum încep sa înteleg eu de ce…
- De ce, ce?
- Nimic, lasă!
- Ceea ce stii tu despre mine, este mult prea putin pentru a putea eticheta! Si, mă rog, ce-ai tu în plus fata de mine, o diplomă de bacalaureat?
- Nu o diploma neapărat, desi e foarte necesară în multe împrejurări… E vorba de o sansă de a da mai departe, sansă pe care tu,chiar mai capabil decât altii, n-o poti avea…
- Mai departe, spui? Poate "mai departe"-le tău. Ca sa te realizezi pe plan material, nu prea este nevoie sa te tâmpesti învătând cum să devii ca toti ceilalti… Iar ca să înveti să devii om, sunt multe alte metode de asimilare, nu neapărat prin intermediul profesorilor.
- Hm. Se pare că nu prea a avut cine să te măsoare cu nuiaua, daca pui problema sub forma asta… In orice caz, părerea mea este că, peste cinci ani, ori vei fi un individ plin de sine în ciuda plafonării si mediocritătii, ori vei fi terminat deja liceul, poate si intrat la facultate!
- Ei, asta da, cerere în căsătorie!...
- Poftim??
- Pai daca tu crezi că relatia noastră va dura cel putin cinci ani ( pentru că altfel nu văd cum ai putea afla…) atunci mi se pare normal ca după atâta timp, să facem ceva în acest sens, nu-i asa?Si-apoi, amândoi suntem majori, amândoi suntem frumosi si destepti… mai ales eu!! Ce zici, o facem?
- Nu-mi dai voie s-o întreb pe mama, mai întâi.
- N-are nici un rost! Nu ea m-a acostat?
- Hai totusi s-o lăsam pe mâine…
- Bine, fie, dar nu mai târziu!!
- Ei, se poate!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Oblio spune:

De dincolo de usă, vocea de soprana a bătrânei din ajun, se auzea monoton. Din când în când, o alta voce la fel de înaltă, dar ceva mai voalată, se suprapunea primei voci prin „Oooo!” –uri si „Aaaa!” – uri repetate. Alin intui că nu era primul vizitator, si se ruga în gând să nu găsească vreo bătrână prea curioasă, pe care să fie nevoit s-o „măgulească” peste măsură. Bătu. Podeaua începu să geamă sub greutatea pasilor care se simteau tot mai aproape de usă.
- Ooo, domnu’ Alin!... se arată ea exagerat de plăcut surprinsă si deschizând larg, usa; Poftiti, va rog, domnu’ Alin, poftiti! Apoi întorcându-se către bătrâna venită atât de matinal la o sueta: Permiteti-mi , doamna Grigore, să vă prezint călăuza noastră de ieri : un tânăr simpatic, vesel si deosebit de drăgut, cum rar mai întâlnesti în ziua de azi …
„ Oare !!!” , ironiza Alin în gând, reflectând la acel „domnu’” ca si cum s-ar fi continuat cu „director” sau „ministru”…
- Sărut’ mâna, doamnă ! murmură el , înclinându-se putin.
- Serviti niste bomboane cu miere, domnu’ Alin !
- Nu vă deranjati, doamnă, vă rog ! Bomboanele nu mai constituie o tentatie pentru mine, de când eram la… grădinită ! Acum singura mea dorintă este să vă „răpesc” fiica pentru câteva ore, asa cum i-am promis ieri, si să-mi cer scuze pentru deranjul pe care am îndrăznit să vi-l pricinuiesc.
- Dar nu e nici un deranj, domnu’ Alin, vai, se poate?! Numai că Luiza e încă în pat…
Alin mai făcu un pas pentru a se convinge, iar când privirea i-o întâlni pe-a ei, aceasta îsi trase pătura peste cap, într-un exces de pudoare. El ar fi vrut s-o tragă jos din asternut, si-ar fi făcut-o daca ar fi fost doar ei doi în încăpere.
- Cam răsfătată fiica dvs., doamnă, nu credeti? La ora asta, înviorarea de dimineata trebuia terminata de mult…
Bătrâna îl privi putin surprinsa de remarcă, apoi se grăbi să zâmbească:
- Dacă dvs. credeti că asta ar putea-o ajuta…
- Sunt chiar convins !...
In timp ce Alin se afla cu spatele la Luiza, aceasta iesita deja pe jumătate din asternut, i se adresa:
- Vrei să ramai asa pană intru eu in baie să mă echipez?
Contrar asteptărilor, el întoarse capul, rămânând impasibil la roseaţa ce-i invadase obrajii dintr-o dată:
- Bine, dar repede, da?
Ar fi vrut să mai adauge ceva privitor la lenjeria intima, dar din nou privirile iscoditoare ale bătrânelor, îl opriră să spună mai mult.
Intr-adevăr, Luiza se îmbrăcă mai repede decât ar fi făcut-o el însusi, ceea ce îl surprinse, oarecum. Se asteptase sa dureze mult mai mult. Când apăru, avea un aer proaspăt si mirosea a pastă de dinti. Nimic din capriciile obisnuite ale fetelor de vârsta ei, nu putea fi descoperit la ea. Nici un fel de parfum, fard sau măcar un creion discret. Sprâncenele nu cunoscuseră încă penseta, buzele nu stiau ce-i rujul, iar unghiile tăiate băieteste si foarte îngrijite, aveau…”oroare” de ojă. Alin observă toate astea dintr-o privire, iar simplitatea ei îl impresionă plăcut.
- Sunt gata! i se adresă ea, luând pozitia de drepti. Apoi către mamă-sa: Aurelius, scobeste-te de niste marafeti si dă-mi si bonurile de masă!
Văzându-l pe Alin cum o priveste mirat, se grăbi să adauge:
- „Aurelius” e maica-mea, dar asa o dezmierd eu de obicei. Iar taică-miu e „Grasu” , desi e mai siluet decât Aurelius.
De cum iesiră, ea îl prinse de mână si începu să alerge, coborând treptele câte două-trei odată. Era foarte bine dispusă.
- Mergem să mâncăm, zise ea când ajunseră jos, în hol. Aurelius nu papă dimineata că face cură de slăbire, - chipurile!!!- asa ca vei mânca tu în locul ei.
- Din păcate eu am servit deja micul dejun!
- Dar de urât poti să-mi tii, nu-i asa?
Nici nu apucă să accepte, că ea îl prinse iarăsi de mână si o zbughi înainte către sala de mese, fortându-l si pe el să alerge în ritmul ei.
La masă, Alin o privi tăcut cum mănâncă „de toate”, fără a prea tine cont de ordine, si încercă să descopere ce se ascunde dincolo de aparente la fata aceea cu însusiri atât de bizare. Ea îi surprinse privirea, dar nu se emotionă.
- Dacă vrei să-mi spui că există o anumită manieră în a servi masa, că felul în care „înfulec” îmi va face digestia dificila, si tra-la-la, si tra-la-la, fac si eu ca tine, îti bati gura degeaba!...
- N-am nimic cu stilul tău original de a te servi, desi cineva a făcut cândva o remarcă desteaptă: „Dacă pe femeia care părăseste acum restaurantul, n-as fi văzut-o mâncând, m-as fi îndrăgostit cu siguranta de ea!” Cazul tău nu-i chiar… grav! Altceva mă surprinde la tine; ieri m-ai făcut să cred că suferintta ta nu-i deloc o glumă, si desi ti-am spus că exagerezi, te-am crezut în subconstientul meu. Astăzi te-am văzut alergând, fără să observ pe chipul tău nici cea mai mică jenă. Dacă m-ai mintit cumva, nu s-ar spune că nu ai talent!
- Ai tu un fix cu mintitul ăsta! zise ea după ce înghiti o bucătică de pâine cu unt. Ui-te , stii ce? Hai să ne întelegem de la început în privinta asta: EU NU MINT NICIODATA! Am făcut-o o dată când eram mai mică si am fost descoperită. Ceea ce-am simtit atunci, m-a lecuit pentru toată viata.
- Totusi, cum reusesti să sari câte trei trepte, fără efort? Ti-a trecut de ieri până azi?
- Ba nu mi-a trecut deloc! Mă supără la fel ca înainte, dar de ieri am început să nu-i mai dau importantă. N-ai spus tu asa? De ce te surprinde? Vezi? Nu s-ar spune ca n-ai putere de convingere asupra celor din jur. Poate nici tu nu prea credeai în ceea ce spuneai, dar în mintea mea s-a creat o noua speranta, si n-am să dau voie nimănui să mi-o distrugă! Nici măcar tie !! Pana una alta eu îti multumesc! Este meritul tău! Stii? Am acasă o bicicletă. Cam ramolită ea, dar are două roti si-o sea, pe care să-mi instalez „poponetul”! Cum ajung acasă , îi scot rugina din ea!! Ii arat eu „copitei” ăsteia nenorocite să-si mai facă de cap!
„ Într-adevăr originala, judecând după abuzul de „perle”! Cred că va trebui să mă astept la un mod de exprimare destul de exotic, din partea ei!” conchise Alin în gând.

Aleile parcului nu erau încă asaltate la acea oră a diminetii, desi se anunta o zi deosebit de caldă pentru acel sfârsit se aprilie.
Mergeau fără o tintă anume. Luiza povestea cu entuziasm năstrusniciile din timpul liceului, iar Alin o asculta atent în aparentă, intentionând să schimbe subiectul la prima ocazie ce i se va ivi.
- Aveam într-a zecea un coleg, continua ea. Ăsta mă tot sâcâia să fim prieteni si mă invita, ba la film, ba la cofetărie, dar eu nu-l luam în seama. Intr-o zi mi-a luat stiloul de pe banca, zicând că nu mi-l mai înapoiază dacă nu accept să merg cu el la film. Am insistat eu, dar degeaba. Atunci am luat scaunul de la catedra si l-am ridicat deasupra capului. Zic: „Mi-l dai?” El se uită la mine si-ncepe să râdă, dar eu nu glumeam deloc. „Nu ti-l dau dacă nu mergi!”Când am lovit, abia a mai avut timp să întindă mâna să nu-i dau în cap. I-am rupt un deget care i-a rămas strâmb de-atunci. Când se mai întâmplă să ne întâlnim, el ridică degetul strâmb în sus; e „salutul” lui.
„O fi mijlociul?!?!” se întrebă Alin în gând în timp ce se fortă să zâmbească, si reusi chiar să râdă, desi în suflet îl compătimea sincer pe bietul băiat! Ajunsi în dreptul unei bănci, se hotărî să profite, si-i propuse să se aseze. Ea acceptă, apoi vru să continue subiectul, dar Alin o întrerupse.
- Amintirile tale nu sunt lipsite de interes, Luiza, dar nu crezi că sunt prea copilăresti în cazul nostru? La vârsta noastră, exista subiecte mult mai captivante, care ne-ar putea interesa pe amândoi în aceeasi măsură, nu crezi?
Ea deveni palidă si nu mai îndrăzni să-l privească, iar el fu nevoit să continue, însotindu-si cuvintele de gesturi. După ce îi răsuci de câteva ori, o suvita de păr după deget, îi mângâie usor obrazul si gâtul.
- Ti-a spus cineva vreodată, cât esti de frumoasă?
Ea începu să tremure vizibil, în timp ce în ochi i se deslusea o neliniste evidentă. Emotia îi tăia răsuflarea, si făcu efort să poată spune ceva.
- Nu…nu cred...nu cred că mi-a mai spus, reusi ea să articuleze, înlăturându-i mâna destul de brutal, iar acest gest o elibera, parcă de o uriasa povară, fiindcă îsi recăpătă dintr-o dată siguranta de sine, si continuă foarte repede, aproape fără să se mai întrerupă. Nu mi-a mai spus si nici n-am dat ocazia. Iar dacă tu ai ajuns aici, mă văd nevoită să renunt la relatia asta mediocră! Am crezut un moment că tu nu esti ca altii, dar m-am înselat. Toti sunteti la fel. Toti căutati să obtineti acelasi lucru. M-am săturat să ascult aiurelile voastre care-mi zgârie timpanul si-mi măcină nervii! Chiar dacă de fiecare dată eu sunt cea care pierd, fiindcă toti fugiti de mine ca de o ciumată. Dar ce să fac dacă asta sunt? Intentionat am căutat să preiau eu astăzi initiativa si să nu-ti dau ocazia să-mi ceri ceea ce simteam că îmi vei cere la un moment dat. Am sperat să fie altfel si m-am agătat de ideea asta cu disperare, pentru că urăsc să fiu singură! Am pierdut ca de obicei si te văd plecând si întorcându-mi spatele la fel ca toti ceilalti, pentru că nu stiu ce-i aia dragoste si nici nu mă interesează. Asta sunt eu!! Nu-mi plac filmele de dragoste, nu-mi plac romanele de dragoste, nu-mi plac florile cum văd că plac altora… Toate mă dezgustă si le consider niste aiureli. Nu asa înteleg eu o prietenie! Pentru un prieten pe care îl cred eu adevărat, pot stinge o tigară pe mână fără să clipesc! Pot să mă tai cu lama si să mă fac „frate de cruce” cu el…
Tăcu un timp să-si mai tragă sufletul, în timp ce Alin o privea cu o uimire totală.
- Dar ce-ti spun eu tie toate astea? Stiu că oricum ai sa pleci! Du-te! Eu n-am să te retin. Asta sunt eu si nu mă pot schimba. De fapt nu vreau să mă schimb! Mi-e bine asa! conchise ea, întorcându-se cu spatele si punând capul pe bratul rezemat de spătarul băncii.
„ E fenomenală, îsi zise Alin descumpănit. Ce să fac? Să plec, să nu plec?... Faptul că m-ar considera las, nu mă prea afectează. Dar nu stă în firea mea să fac ceea ce mi se impune! Daca m-ar fi implorat să rămân, as fi plecat fără să-i dau vreo atentie. Dar ea îmi cere să plec. In plus mai e si bolnavă! Plecarea mea ar putea s-o deprime si mai mult… In fond, ce înseamnă câteva ore oferite pentru plăcerea cuiva care are atât de mare nevoie?... Eu nu sunt ca altii! Cel putin asa îmi spun mereu, nu? Dacă altii au abandonat-o, de ce-as face-o si eu?... Si totusi, de ce-au plecat ceilalti??”
Deodată tresări. Undeva auzise ca un „fapt divers” despre hermafroditi, iar gândul că doar cu câteva clipe mai devreme, i-ar fi plăcut să o sărute, îi făcu greata. Dar alungă imediat aceasta ipoteza, ca fiind nejustificată. Ea era deosebit de frumoasă si de… feminina… Ce-i drept, o feminitate de gheata… Totusi n-ar strica să verifice!
- Auzi, dragă?...
- Si nu-mi mai zi „dragă” !! izbucni ea fără să se întoarcă. Zi-mi „mă” sau „bă” !
- Dragă… „Mă-sau-bă”, ironiza el, firea asta a ta mă surprinde si mă face curios, desi curiozitatea nu mă caracterizează de obicei. De aceea n-am să plec până nu mă conving că intr-adevăr nu am de-ales! Nu stiu dacă aceeasi curiozitate si-au manifestat-o si ceilalti care sustii că te-au abandonat, dar dac-au plecat fără să se întrebe , si evident să-si răspundă, de ce te comporti asa, nu mi se pare c-au procedat tocmai elegant… Ia spune, pe la tine… „au înflorit vreodată, salcâmii?”
- Ce vrei sa spui? întrebă ea întorcându-se.
- A, da, am uitat că tu nu citesti astfel de cârti, din care poti învăta că , pentru a spune ceva rusinos, te poti folosi de expresii decente… Bine, o sa fiu direct: ai avut vreo menstră pan’acum?
Întrebarea o rusină vizibil si mută imediat privirea în pământ.
- Tu nu esti numai impertinent, îngâna ea, esti si măgar!
- Ai face mai bine dacă ai renunta la asemenea epitete, răspunse el putin iritat. Mă abtin să nu-ti spun eu tie unul care să ti se potrivească !... Măgari au fost cei care-au plecat înainte să se lămurească în această privintă. Părerea mea este că tu ai serioase dereglări hormonale, băi, fato, si vreau să aflu de la tine dacă-i adevărat sau nu !
Luiza ridica capul, privindu-l cu un aer vinovat si recunoscător.
- Iartă-mă, te rog! Poate ai dreptate sa procedezi astfel. Dar asemenea subiecte nu-mi permit să le discut nici cu maica-mea. Nu …nu cred… nu cred ca am vreo dereglare hormonală… Sau, eu stiu? Se prea poate. Perioadele-mi vin regulat, dar nu sunt prea abundente si tin mult mai putin decât la celelalte fete. In liceu nu dădeam niciodată importanta la asta si făceam întotdeauna ora de sport. Dar nu-i exclus să fie intr-adevăr vorba de o dereglare hormonala, desi nu mi-am pus niciodată problema asta, raportată la comportamentul meu. După cum ai constatat si tu probabil, eu am fost născută când nimeni nu se mai astepta. Prima sarcina a maica-mi a fost cu mine, la vârsta de 43 de ani, după mai bine de 15 ani de la căsătorie. Nu-i exclus ca tocmai de aici să mi se tragă toate necazurile legate de caracter, si poate si de tromboflebita asta nenorocita, care în mod normal nu apare înainte de 40 de ani
Alin o privi îngândurat, iar tăcerea devenea cu atât mai apăsătoare cu cât se prelungea.
- Acum ai aflat ce voiai? interveni ea mai mult pentru a spune ceva.
- Da.
- Si… nu mai pleci?
- Ba da ! răspunse el ridicându-se si întinzându-i mâna.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bia spune:

Oblio,ce faci tu de fapt aici?Care este scopul postarilor tale pe forum?Ce vrei,de fapt?Daca fiecare si-ar transcrie jurnalul din anii adolescentei,unde am ajunge?Scopul forumului este altul;nimeni nu-ti contesta talentul semantic,scrii frumos,n-am ce zice,putin cam prea siropos pentru varsta ta(parere personala),hai sa nu transformam forumul intr-un cenaclu literar!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns casandra spune:

Mie mi-a placut tare mult ce ai scris si astept cu nerabdare continuarea. Subiectul apare la "Calatoriile sufletului", iar eu nu vad nimic nepotrivit la el, asa ca te rog sa continui, bineinteles, daca vrei.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iren spune:

Mie mi-a placut mult ce ai scris pina acum si as vrea sa continui-daca,bineinteles,vrei.

Iren&Bogdanelu

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Veve spune:

Bia,nu te obliga nimeni sa citesti!Daca nu te-au deranjat celelalte "opere literare" de ce te-ar deranja asta?Si de ce tonul asta agresiv...nu pot sa-nteleg?!?!
Oblio,daca vrei,te rog,sa continui...

Irina & Vevemica & margica(20) din burtica

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Tareia spune:

Salut fetelor,
si eu gandeam exact ca si Bia , dar se pare ca parerile sunt impartite.Cred ca e bine sa vedem diversitatea de pareri ale cititorilor si sa nu punem pe nimeni la zid pt. propriile opinii. Unuia ii place un anumit gen de text,altuia alt gen,fiecare cu gusturile lui.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Dana Claudia spune:

Eu cred ca este interesant sa citesti diverse experiente de viata, mai ales cand cel care le descrie o face cu talent! Si sunt de acord cu Veve, cui nu ii place nu este obligat sa citeasca!

http://uk.geocities.com/dana_claudia/mypage.html

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bia spune:

Imi pare rau ca tonul pe care l-am folosit a fost considerat agresiv,nicidecum eu nu l-am vrut asa,eu nefiind o persoana agresiva de fel;intrebarea mea a fost adresata lui Oblio,mie mi s-a parut cel putin ciudata povestea lui expusa la "Iubirea ce se stinge",modul sau de abordare a problemelor cu care se confrunta;poate trebuia sa postez raspunsul acolo,in fine,imi sustin in continuare punctul de vedere,nici o problema nu e ca sunt si pareri contra;si as vrea sa adaug ca nu-mi plac telenovelele si nici nu ma uit la vreuna,asa ca de prisos mi s-a parut comentariul cu pricina.

Mergi la inceput