Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Mi-am schimbat de cateva ori fonturile, culoarea literelor, am plimbat cursorul pe pagina in sus si jos, am deschis si inchis documentul …. Pana la urma tot trebuie sa scriu asa ca m-am hotarat sa incep.
Trebuie sa am curajul sa imi strig teama, poate asa voi reusi sa scap de ea.
IMI E TEAMA!
Cred ca decizia asta brusca se datoreaza si ploii care a incercat sa spele praful Bucurestiului inca de asta noapte.
IMI E TEAMA!
Imi e teama sa raman. Imi e teama sa plec.
Cred ca nimeni nu intelege nimic dar sa va explic. Voua am curajul sa va spun pt ca in fiecare zi sunt alaturi de voi: ori astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai petrece in Vara Samurailor si bomban daca Julie nu a avut timp sa scrie sau astept povestirile fetelor din Germania sau din Danemarca , din cand in cand am mai dat si cate un raspuns “timid” la capitolul Noua Zeelanda. De aici vine problema mea: TREBUIE SA PLECAM IN NZ SI A INCEPUT SA IMI FIE FRICA da, imi e frica sa plec dar imi e frica sa si raman. Imi doresc din tot sufletul sa ajungem la capatul Pamantului, este un vis care la noi s-a materializat pt ca sotul meu este deja acolo dar, intotdeauna este un dar, acum cand se apropie marea plecarea imi e greu . Credeam la inceput ca am astfel de sentimente doar din perspectiva “ dau vrabia din mana pt cioara de pe gard” si las o situatie relativ buna financiar doar pt niste vise. Dar m-am convins ca nu este numai asta. Am inceput sa ma uit cu alti ochi dimineata cand trec pe langa parc in drum spre birou, luni m-am surprins ca mi-am facut drum pana in centru ca sa mai trag o privire la Atheneu, ba chiar saptamana trecuta sub pretextul ca vreau sa ma relaxez putin am fugit la mare, la 2 Mai. Acolo am simtit ca s-a rupt ceva in mine, de mare sunt legate cele mai frumoase amintiri si acolo s-au petrecut cele mai importante si frumoase momente din viata mea – la mare mi-am cunoscut sotul acum 17 ani si tot la mare a fost conceput fiul nostru acum 12 ani, marea asta atat de blamata dar atat de frumoasa mi-a intrat in sange… si nu numai mie ci familiei mele. Ma uit cu alti ochi la tot ce ma inconjoara, parca nu ma mai deranjeaza asa praful sau mizeria,cainii vagabonzi, cladirile urate,kich-urile de pe tarabe, prostia sau lipsa de civilizatie a oamenilor, le percep, le simt, le vad dar parca sunt mai toleranta.
In acelasi timp imi e teama sa raman si sa nu ne aruncam in aventura vietii noastre. Nu voi incerca sa explic decizia noastra folosind lait motivul "o facem pt copil" nu este adevarat, o facem pt noi, suntem inca tineri si probabil ca daca nu vom face acest pas toata viata ne va urmari regretul.
Sunt constienta ca nu ar trebui sa ma vaicaresc atata pt ca noi nu vom pleca chiar in necunoscut cum au facut multe dintre voi si va admir curajul. Sotul meu se afla deja acolo si are un job bun dar tot am o strangere de inima pt ce las in urma si un mare semn de intrebare pt ce ne rezerva viitorul.
Stiu ca jucam cartea vietii noastre care poate fi norocoasa sau nu si tocmai de asta pentru ca multe dintre voi au trecut prin situatii similare am avut in sfarsit curajul sa imi strig teama. Va multumesc ca m-ati ascultat si mai ales va multumesc ca existati. Nu mai imi aduc aminte cum v-am descoperit acum cateva luni dar de atunci am devenit dependenta ba chiar am spus tuturor prietenelor de existenta voastra.

Daca v-am adus in amintire momente asemanatoare sau daca v-am incitat la povestit despre situatii similare sa stiti ca eu sunt ochi si urechi ……si cred ca nu numai eu.

Maya

P.S.
Patestismul trebuie scuzat si trebuie pus pe seama ploii care cade necontenit.

papadie spune:

... Eu am träit pânä în ultima clipä cu speranta ca nu o sä primesc vizä. Am primit-o. Tot în ultima clipä. Asa cä în drum spre aeroport mi-am sunat colegii si le-am spus ca le trimit prin prietena mea mobilul si reportofonul din dotare. În drum spre aeroport taxiul a fäcut panä. În Piata Romanä. Prilej pentru alte lacrimi amare. Când am trecut pe lângä Casa Presei ceva s-a rupt din mine si am stiut cä pt totdeauna voi abandona cariera pt viata de familie. În avion încä nu-mi reveneam si stringeam în mâini portofelul în care aveam o iconitzä de la mama si poza ei. 11 ore pânä la New York am träit o agonie! Mi se rupea sufletul de dor si imi cräpa inima de frica avionului. Când am coborât eram atât de ruptä de obosealä încât genunchii mei se leganau haotic parte de la avion, parte de la teama pt zbor. Daca pleci trebuie sa stii ca nimic n-o sa mai fie ca inainte. Parintii se imputineaza, bunicii dispar cu totul si nici n-ai timp sa ajungi sa-ti iei ramas bun. Dacä nu pleci n-o sa stii niciodata ce ai pierdut. Daca nu pleci vei fi departe de sotul tau-care este familia ta, alegerea ta, parte din sufletul tau. Dacä pleci nu vei mai avea parte de urätori de Craciun si drob de Paste. Orice ai face nu vei mai fi aceeasi...asa ca daca tot s-a intâmplat asta urmeaza-ti setea uite ca asa descopär si eu filozofiile reclamelor la sucuri :-)))) Iti doresc multa seninatate si o acomodare cât mai usoara in tzara de adoptie. (Te simti ca o orfanä de patrie? Eu asa ma simt mereu si povestesc tuturor despre tara mamä. Ia-ti multe poze cu tine si agata-le prin casä.)

"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

Elena I. spune:

E asa cum spune si päpädie: "daca nu pleci, n-ai sa stii niciodata ce-ai pierdut". Eu, cind sint in situatia de a alege intre a face si a nu face ceva imi amintesc de Harap Alb. Cu riscul de a parea putin ridicola si infantila, mi se pare cel mai bun exemplu. (E ca atunci cind gaseste pana: s-o ia cu el sau ba? Si calul ii raspunde ca oricum ii va parea rau, si daca o ridica si daca nu o face.) In cazul asta aleg intotdeauna sa traiesc experienta noua si sa-mi para rau decit sa o las sa treaca si tot sa-mi para rau.
Eu am plecat si am renuntat la ce era mai important pentru mine atunci, slujba si familia, pentru a fi cu sotul meu, pentru a-mi intemeia propria familie. E adevarat ca noi ne-am intors si ne e bine, dar nu ne pare rau pentru ce am trait atunci. In afara de asta, daca vrei sa te intorci, mereu te va astepta cu drag ceva aici, pentru ca e acasa, e cunoscutul.
Mult curaj,
Elena.

E.

Elenalove27 spune:

Draga Maya,,,MAI BINE SA REGRETI CEVA CE AI FACUT DECIT SA REGRETI CEVA CE NU AI FACUT!!!...SI NU AI DE CE SA ITI FIE TEAMA SAU FRICA...

Elena cu burtica & sotul AL

mamica_gutuie spune:

Teama care de multe ori ajunge sa ne conduca in viatsa!

Shi eu sunt pe cale sa fac un pas enorm, vreau sa ma mut din Tg. Mures in Bucureshti shi ma incearca aceeashi TEAMA. Bine ai zis "pentru mine" nu pentru fiica mea care are nici 2 ani. Pentru ca eu sa pot sa duc o viatsa mai buna, astfel Nana sa aiba langa ea o mama implinita shi multsumita shi care sa o poata sustsine. E greu... E foarte greu sa aduci argumente ghiarei care itsi strange sufletul acum! Dar gandul ca imi voi gasi radacini intr'un loc cu totul nou imi da curaj shi ma provoaca pozitiv. Tu il ai pe sotsul tau shi pe fiul tau. E o schimbare teribila, dar vor fi multe momente pozitive shi pline de bucurii. M'a emotsionat ce'ai scris shi ma bucur pentru tine in sufletul meu ca el e acolo deja. E acolo shi netezeshte calea vostra. Sa va primeasca in casa noua. Viatsa noua. Iubire noua ... toate astea pot fi o cale spre a redescoperii frumusetsea din lucruri, altfel, mult mai intens dacat pana acum, asha cum simtsi altfel acum mirosurile strazilor din Bucureshti :)
Intselepciunea Divinã shi Lumina sã vã cãlãuzeascã pashii

Nana mica shi a ei gutuie de mamica :)

clau07 spune:

Posted - 11/09/2003 : 20:12:42
--------------------------------------------------------------------------------
Draga Maya,,,MAI BINE SA REGRETI CEVA CE AI FACUT DECIT SA REGRETI CEVA CE NU AI FACUT!!!...SI NU AI DE CE SA ITI FIE TEAMA SAU FRICA...

Elena cu burtica & sotul AL

----------------------------------------------------------------------------

Bine spus Elenalove27!
Nici eu nu am fost hotarata sa plec. Dar acum dupa ce am facut pasul, nu regret decat ca nu am reusit sa vizitez multe lucuri frumoase din tara noastra. Am citit aici despre atatea locuri pe care nu le-am vazut si pe care as vrea sa le vad poate intr-o zi. Este adevarat ca suntem departe de parinti si de prieteni, dar asta e pretul pe care-l platim si uneori, poate, merita sacrificiu. Si traiesc cu gandul ca in curand le voi face o vizita sau ma vor vizita ei pe mine. In cel mai rau caz poti sa te intorci acasa daca nu te poti adapta la noul stil de viata. Dar este intradevar o experienta interesanta.
Eu as fi regretat daca nu plecam.In primul rand pentru ca am avut ocazia sa cunosc o lume diferita de cea in care am crescut. Nici aici nu este totul perfect dar sunt mult mai multe lucruri bune.

Mult noroc si sanatate, ca-i mai buna decat toate

Claudia

iris spune:

eu am plecat intr-o toamna frumoasa cum numai in brasov sint...primele saptamini au fost cum u fost, nici nu mai stiu acum...chiar zimbesc gindindu-ma la ele; probabil ca la mine s-au suprapus depresia post-natala cu socul emigrarii; am ascuns casetele cu pasarea colibri sa nu incep sa le ascult; pina intr-o zi cind am reusit sa le gasesc si sa le ascult cu calm , cu nostalgie dar fara (multe) lacrimi; situatia mea nu e cea mai roz, sint doar o femeie casnica, visez la jobulete dar nu regret ca peste citeva zile demisia mea intra in vigoare atunci cind fetita mea cea mica va implini 2 ani si imi expira concediul penrtu ingrijire...am facut ceva crize acum citeva saptamini, la intoarcerea din vizita de 7 saptamini din romania deci ma mai astept sa ma mai loveasca nostalgiile - desi crizele le fac mai mult din neputinta de a face ceva pentru ai mei din romania ; sint insa doar nostalgii nu si regrete; mi-e foarte clar ca nu voi regreta ca am plecat si nu ii inteleg pe cei care se intorc, dar nu e treaba mea asta;
treaba mea e sa imi cresc copiii asa incit sa stie de unde am venit, sa se bucure de ce avem aici si sa ne facem viata senina, asta e tot; aici se paote, stresul e altul si macar nu ma mai doare sufletul citind stirile si politichia; nu sint ale mele, traiesc cam suspendata, trebile cetatii nu ma mai intereseaza, dar zau e bine sa nu te amia atinga multe lucruri stresante...
m-am lungit cu povestile de baba; pe scurt: GO!!!!! lasa prostiile!

Violeta spune:

Strazile din Romania, Ateneul, frumoasa Mare, toate vor fi cu tine intotdeauna, oriunde vei merge, chiar si "la capatul pamantului"...
Amintirile frumoase vor exista mereu in inima ta si cand dorul o sa te arda gradul III vei veni in vizita, negresit.
Practic, viata ta va fi mai plina de curatenie, civilizatie si de ce nu implinire...
Dumnezeu sa te ajute pe noul drum!

lorelei_19 spune:

asa e, draga papadie, dupa ce pleci, nimic nu mai e la fel... pana si tu te schimbi si nu mai percepi tara ta ca inainte de plecare... cand esti acolo ti-e dor de romania, cand esti in romania, abia astepti sa te intorci acasa. esti in doua luntre... dar daca te-a atins microbul plecarii, nu mai ai nici o sansa.
eu una iti doresc drum bun si fie ca Dumnezeu sa va ocroteasca. Asta e.

Rodica spune:

ORIUNDE VEI FI NOI VOM FI MEREU AICI!

odaiana spune:

Draga Maya, si noi eram cu toate actele gata de plecare in NZ iarna trecuta dar a intervenit ceva urgent si am zis ca amanam pt vara asta. Intre timp am ramas insarcinata cu gemene(o sarcina dificila , cu probleme) si am ajuns la concluzia ca nu putem pleca nici vara asta pt ca nu ne-am permite sa platim acolo doctorii si tratamentele....Banii de plecare i-am investit in amenajarea unei case, in asteptarea fetitelor.Unchiul sotului meu cu sotia si fetele lui sunt acolo de 2 ani si sunt f.,f.multumiti.Ne asteptau si ei cu nerabdare. Desi am intele ca dupa ce emigrezi nu-ti mai gasesti locul nicaieri si te simti strain peste tot, e4u tot sufar ca am senrtimentul ratarii sansei unei vieti mai bune.Asa ca mult curaj, gandeste-te ca te poti intoarce oricand inapoi.Merita sa pleci,sunt convinsa!!!Nu ai nimic de pierdut, poate asta e destinul vostru.Nu mai8 sta pe ganduri!!!Te pup, Daiana