Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman
Raspunsuri - Pagina 2
Maya spune:
Multumesc foarte mult pt raspunsuri si incurajari.
Chiar daca nu am talent la scris promit sa va impartasesc impresiile noastre din "tara de la capatul Pamantului" sau cum spunea atat de frumos o prietena care deja de afla acolo din "tara de la inceputul Pamantului" - Noua Zeelanda.
PS - Pt Daiana alias Odaiana
Niciodata nu e prea tarziu sa-ti implinesti un vis. Noi nu suntem foarte tineri - eu am 37 de ani iar sotul 45 si uite ca totusi varsta nu a fost un impediment, ba chiar experienta in munca l-a ajutat foarte mult sa se angajeze fiind incadrat direct ca Senior engineer. Asa ca daca dorinta voastra este sa ajungeti in NZ numai de voi depinde sa se implineasca.
Multumesc si promit ca odata ajunsa acolo sa povestesc...
Maya
ruck spune:
Draga Maya,
"Daca v-am adus in amintire momente asemanatoare sau daca v-am incitat la povestit despre situatii similare sa stiti ca eu sunt ochi si urechi ……si cred ca nu numai eu."
Mi-ai adus lacrimi in ochi, Maya. Ma vad pe mine si pe sotul meu, in urma cu un an cand ne era si noua teama sa plecam. Eram prinsa intre doua lumi. Vroiam sa plec dar vroiam si sa raman. Pe avion ma gandeam daca este bine sa plecam, daca nu dau ce am mai bun din viata mea pentru o aventura.
Am lasat o parte din sufletul meu, intr-un orasel mic din Romania. Nu poti uita sau arunca la gunoi atatia ani din viata ta!
Nu pot sa spun ca acum, dupa un an, regret pasul facut. Nu in totalitate. Singurul lucru ce-l regret sunt prietenele mele, sunt parintii! Acum,aici la mii de km de tara, mai am doar un singur prieten: sotul meu. El, imi este si sot si frate si prieten. Incearca sa-mi inlocuiasca tot ce am lasat in tara.
Sa fie masochism oare? Acum, cand am tot ce-mi doresc financiar, cand am o siguranta, ma gandesc la ai mei, ma gandesc la zilele in care nu aveam caldura in casa dar mergeam la prietenele mele, la o cafea, la o poveste.
Eu, am renuntat la prietenie pentru siguranta. Poate imi voi mai gasii prietene si aici, poate ca avand 2 prietene deosebite, pretentiile mele sunt prea mari dar nu are rost sa ma mai lamentez, ele sunt in Romania, le voi mai vedea (sper).
Puse cap la cap, nu regret pasul facut!
Ce pot sa-ti doresc: multa bafta in noua viata care o veti incepe caci este ca si cum te-ai mai naste o data. Poate este o noua sansa de fericire, cine poate sti? Doar ajungand acolo iti vei da seama daca va este bine sau nu!
Carmen
Maya spune:
Multumesc Carmen pt mesaj,situatia noastra este oarecum asemantoare. Nu avem rude in NZ ci doar un vis de a incepe o viata noua si dorinta de a reusi. Sentimentul de teama si intrebarile care nu iti dau pace cred ca apar la toti cei care s-au hotarat sa faca acest pas. Probabil ca ne-ar fi fost mai usor daca situatia materiala a familiei noastre ar fi fost mai putin buna aici in tara dar nu ar fi corect din partea mea sa ma plang ca am trait greu si din aceasta cauza imi fac si mai multe probleme pt perioada de inceput.
Din pacate sau poate ca din fericire pt ca acum imi va fi ceva mai usor, prietenele mele au plecat de multi ani din tara.Acum pot spune ca am multe cunostinte dar prietene doar 2 si ele plecate in Italia. Problema parintilor va fi probabil cea mai grea dar deja au invatat sa foloseasca internetul si messengerul si cel putin vom putea comunica in permanenta.
Decizia noastra este luata, nu vom da inapoi, sotul meu se afla deja de 3 luni in NZ si in mare parerea lui este favorabila dar nu pot sa sa nu am o parere de rau pt ce las in urma.
Si avem un mare noroc, am cunoscut niste oameni minunati care acum sunt in NZ si cu care sper ca timpul ne va ajuta sa devenim prieteni si usor, usor sa umplem golul cauzat de plecare pt ambele parti.
Multumesc inca o data tuturor pt mesaje si peste cateva luni voi incepe sa va povestesc cum se desfasoara viata la capatul pamantului sau poate la inceputul lui.
Cu prietenie ,
Maya
try spune:
Eu am plecat fara sa ma uit in urma si fara nici o strangere e inima, am ajuns sa-mi doresc asta dintr-o data dupa ce 27 de ani am crezut cu tarie ca nu-mi voi putea niciodata parasi tara sa traiesc in alta lume. Si uite ca nu stiu cum viata s-a rasturnat. Am decis sa plecam, ne-am depus actele si dusi am fost. Acum imi pare chiar rau ca n-am facut-o mai devreme. Mi-am dat seama cat de putin ma leg de locuri si ca de fapt ce conteaza pt mine mai mult sunt amintirile. Nu conteaza in ce colt de lume sunt, amintirile imi vor ramane la fel.
Cei de-acasa? Sincer, cu ce ma incalzeste sa-i am langa mine si sa nu-i pot ajuta cu nimic. Macar de aici am posibilitatea sa-i trimit mamei cateva sute de dolari pe an.
Durerea lor? Ei ar trebui sa inteleaga ca daca mie mi-e bine nu ar trebui sa fie decat bucurosi.
Nu regret nici o clipa pasul facut, a trai intr-o alta societate nu poate decat sa-ti deschida orizonturile, sa te faca mai maleabil si mai tolerant fata de cel de langa tine, a trai intr-o alta cultura iti deschide un pic orizonturile, e o experienta pe care n-o poti dobandi calatorind/vizitand, ci numai zbatandu-te sa-ti faci un drum in societatea aia. Cand am ajuns in Canada nu mi s-a parut o diferenta prea mare fata de Romania. Desigur, priveam la aparente. Dupa un an jumate pot spune ca e foarte diferita si realizez cati ani ii trebuie societatii romanesti sa atinga nivelul asta de civilizatie, nu mai vorbesc de cel european (ca pana la urma Europa e leaganul civilizatiei). Satisfactie realizarilor de aici e de 10 ori mai mare, invatam sa apreciem mai bine ce ne e dat in viata, ce obtinem prin sudoare si efort.
Cine-a zis vorba aia ca "omul sfinteste locul" a avut mare dreptate.
Am plecat din Romania de la o situatie destul de buna si asta nu m-a facut nici pana acum sa regret chiar daca aici sunt in jurul mediei si poate sub medie, dar am reusit sa fac intr-un an de zile cat n-as fi facut in 5 in Romania (nu ma refer la partea materiala neaparat, ci la ce-am acumulat eu ca om).
Maya, draga mea, eu iti zic cu toate fortele inainte, sa nu-ti para rau, in afara de cateva chipuri dragi totul este inlocuibil pe lumea asta. Tot romanca ai sa ramai si tot romaneste o sa simti, o s-o faci doar in alta parte.
Bafta multa, Maya si scapati oameni buni odata de poverile-astea, modul in care unii se leaga pe vecie de niste locuri sunt doar pietre agatate de gat cu propriile maini.
"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"
biankita spune:
Draga Maya, m-am gandit sa raspund la acest subiect pentru ca shi eu am ales sa traiesc in alta tzara. Povestea mea seamana itru catva cu poveshtile multor romani care, din diferite motive au ales sa ishi continue traiul pe alte meleaguri, insa sunt shi multe deosebiri.
Tatal meu - inginer constructor, a lucrat multzi ani in Germania, in Regesburg, in Frankfurt shi in Munchen inca de pe timpul lui Ceasca. Tzin minte ca intr-o iarna cand venise acasa inainte de Craciun mama facea carnatzi in bucatarie iar eu eram pe hol meshterind la sanie, era primul an cand vedeam zapada multa shi eram in culmea fericirii - in Constanta aerul umed shi sarat topeste zapada in mod normal imediat dupa ce se asterne. Am vazut cum usa bucatariei se inchide shi parintzii mei incep sa vorbeasca pe un ton mai scazut- un secret am zis, sigur e vorba de cadoul meu de Craciun, faza cu Mosh gerila picase de mult - ma apropii de usha sa trag cu urechea, shi il aud pe tatal meu spunandu-i mamei despre o oferta ce i se facuse din partea unui trust german, asta insemna sa "fugim din tzara". Mi s-a facut inima cat un purice - asta insemna sa pierd eu ocazia de saniush??? acum cand am vazut shi io zapada ca omul???? nuuu, de neconceput!!!!
Iarna a trecut , tatal meu, s-a intors iar acasa shi discutzia s-a redeschis. De data aceasta decizia fu finala: imposibil sa plecam, conditziile in lagar sunt execrabile, eshti tratat ca un animal in cushca imprejmuita cu gard de parca ai fii shi lepros pe deasupra. Mandria tatalui meu shi faptul ca a muncit o viatza au fost impedimentul numarul unu. Si apoi aveam ce ne trebuie, ba chiar mai mult decat altzii, eram fericitzi shi aveam restul familiei aproape.
Discutzia a fost incheiata - NU VOM PLECA DIN ROMANIA NICIODATA.
A venit shi Revolutzia, bucurie mare. In 88 la 40 de ani mama l-a nascut pe Adi, fratele meu. A fost un dar de la Dumnezeu, nu se ashteptau sa faca al doilea copil, mama suferise o intervetzie chirurgicala urata. Viatza , culmea, in loc sa se imbunatatzeasca se nasoleshte pe cat vezi cu ochii. Tata mai merge in Germania insa bufurile la minister cresc de zeci de ori ca Fat-Frumos, tata se imbolnaveshte, ramane acasa.
Eu in liceu, olimpica la 4 materii, la romana chiar a 3-a pe tzara, tocilara cum frumos s-ar exprima multzi, plec in Frantza, turul Europei de fapt, schimb cu un liceu din Frantza. Vad Germania, culmea inoptam in Regesburg. Vad Nuremberg, splendid zic, uite puteam la ora asta sa fiu printre populatzia germana daca emigram.... Nu zambeshte nimeni, in magazin vad hoadra galagioasa de liceeni, ne intreaba pe germana ce dorim, multzi vorbesc romaneshte - tare- ne dau afara. M-am simtzit foarte lovita in sufletu-mi made in Romania. Ma hotarasc, in viatza mea nu o sa plec din Romania, auzi, cum ne trateaza strainii, rushineeee. Imi venea sa plang de ciuda. Imi venea sa le zic ce educatzie am primit, ce bine invatz, shi ce mult imi iubesc tzara. Insa nu shtiam germana.....
Ajungem in Frantza, la liceul unde "am invatzat"pentru o luna, totzi elevii erau mult sub nivelul nostru, cand zic mult parca vad prapastia de pe Transfagarasan. Asta e, imi zic! Le dam lectzii... civilizatzii prieteni infratzitzi francezi arunca in noi in clasa , in fatza profesorului cu ce apuca hartii facute bulgari sau creioane; i-am stressat prea tare saracii. Mergem in vizita la Louvre, splendid zic, un nene francez se tot da la mine, ma fac ca nu intzeleg, eram virgina la vremea aia shi tare naravasha. Zic daca se apropie iar il altoiesc cu ciocata in fluierul piciorului. A lasat-o balta , spre norocul lui. Palavragind romaneshte cu fetele din grup, vad un grup de tziganci in fuste si cu copii legatzi de gat apropiindu-se de ziceai ca trece cavaleria lui Shtefan. Au inceput sa ne ceara bani shi sa ne injure pe roamneshte, na , limba locala zic, shi incercam sa intram cat mai repede la adapost in piramida Louvre-ului, unde sigur n-o sa ne mai atace.
La Tour Eiffel, plin de tzigani, o luam pe frantzuzeshte de teama lor, acum ii intzeleg pe nemtzi imi zic in gand shi imediat inaginea Germaniei imi pare mult mai simpatica.
Revin din Frantza, in Facultate plec la o vara de studiu in Lisabona, splendid , iubesc tzara asta, barbatzii sunt fantastic de frumoshi, lumea nu a aflat inca de tziganii romani, totzi se poarta cu noi splendid. Aici ash ramane zic, insa nu acum, cand imi termin facultatea...barbatzi mortali...nu dau amanunte , credetzi-ma pe cuvant.
Revin in tzara termin facultatea , termin cu lucratu in presa, intru intr-o firma cumparata de americani evrei nascutzi in Romania, plec in USA, Cornell University, New York. INGROZITOR! Stau in Manhattan cateva zile in Hyatt Grand Hotel 500 de parai pe noapte, Vad Washington, beax, ca o copie ieftina shi o combinatzie kitch a stilurilor arhitectonice europene, toate insa marite astronomic. Vizitez cateva zile Chicago, mai uman, insa dimineatza 30 de grade la pranz batu vantu, 2 grade. E prea mult pentru sufletu meu. mancarea e nashpa de tot, e un haos total, lumea pare indobitocita de bine, nu-mi place, ma intorc in tzara. Ma decid : cu salariul meu in parai, o duc bine, NU PLEC NICIODATA DIN TZARA MEA! ROMANIA TE IUBESC!
Ma indragostesc, e barbatul vietzii mele, ma iubeshte ca un nebun ma respecta ,e deshtept de mori, bun simtz shi glume fine. E al meu decid! Pe 9 Iunie 2001 am cea mai frumoasa nunta la care orice fata viseaza. In CIPRU!
biankita
Maya spune:
Sunteti nemaipomenite, multumesc pt raspunsuri.
Biankita - zau ca m-ai facut sa rad chiar daca subiectul este serios.
Cred ca ceea ce inveti de aici este SA NU SPUI NICIODATA, NICIODATA.
Stiu de la prietenii nostri ca orice plecare este grea, in general este bine sa nu te uiti inapoi pt ca nu mai vezi pe unde mergi si te impiedici.In orice caz chipurile dragi si amintirile iti raman in suflet si sunt mereu alaturi de tine indiferent unde te-ai afla.
Nu am avut intentia sa va intristez cu toate ca orice plecare inseamna si putina tristete si ma bucur ca multe dintre voi au avut taria sa faca publice lucruri atat de personale.
Maya
biankita spune:
Maya, e greu daca pleci singura. Daca ai familia ta , barbatul tau langa tine e alta poveste. Este acasa acolo unde traieshti, unde munceshti, unde ai un om care sa te tzina seara in bratze si sa-tzi traga un pupik pe nasuk!
Hai curaj, shi sa dea Domnu sa gasitzi de munca. Daca ai job, banii vin shi incepi sa vezi cum se schimba lucrurile. Daca eshti acasa dai in depresii shi gandul te duce automat la Romania!
biankita
ina_nz spune:
Hai Maya fii barbata....lasa teama ca nu e cazul.......nu e kwi asha negru.....e verde 
Cand sa te ashtept la aeroport?
In ce zona o sa stai? Mergem impreuna la o cafea?
Ina
Maya spune:
Multumesc pt invitatia la cafea, cu siguranta in decembrie cand voi sosi in Auckland vom bea o cafea impreuna pe una dintre terasele cochete de care imi tot povesteste sotul mea.
El sta acum in zona Mount Eden si am dori sa gasim o casa cu 2 dormitoare tot in aceasta zona pt ca este centrala, este aproape de serviciul lui care este in Newmarket si urmarim ca fiul nostru sa mearga la scoala la Grammar School care este tot in zona.
Cand voi sosi in Auckland iti dau de veste si cu siguranta ne vom intalni, pana atunci va doresc sa va bucurati alaturi de minunea mica care a intrat de curand in viata voastra.
Maya
ina_nz spune:
Na dracie ca shi noi tot in Mt. Eden locuim. Si am asha o vaga impresie ca il cunosc pe sotzul tau......sau cel putzin shtiu o persoana care pare a fi sotzul tau.....e venit singur, are o sotzie cu o fetitza in ro, ele urmeaza sa vina, locuieshte in Mt. Eden.
Ina