Cum ati ramas insarcinate?

Sunt curioasa foc, asa ca . Nu e neapart necesar sa raspundeti la toate intrebarile. Raspunsurile nu trebuie sa fie neaparat scurte si la obiect, as fi incantata chiar sa scrieti asa cate o povestioara. Imi face placere sa citesc, si mai ales aici pe forum, intre prieteni. Va multumesc.


Ati renuntatat sa va mai protejati pt a avea un copil?
Nu va protejati, gandeati "cand va fi sa vina bebe, e bine binevenit"?
Ati ramas insarcinata din greseala?

Cum a reactionat partenerul dumneavoastra?

Erati casatorita cand ati ramas insarcinata?

Eli din

Sorina spune:

Hello Eli,

Am sa incep cu coada: eram casatorita si-mi doream un copil la nebunie. Sotul, ca "sa mai asteptam", ca "mai avem timp", ma rog chestii de-astea. De fapt el trebuia sa se obisnuiasca cu ideea. Si-am facut in asa fel incat s-a obisnuit in timp. trebuie sa recunosc ca eu nu am ramas insarcinata imediat dupa ce am sistat metodele de contraceptie... NU!!!! a mai durat in jur de 6 luni. si cand in sfarsit mi-a intiarziat.....am dat fuga la farmacie si am cumparat un test si l-am facut dupa amiaza. a iesit pozitiv si eu am inceput sa topai de fericire si l-am aratat soacrei mele ( care n-a fost chiar incantata - din contra!!!!! insa asta-i alta poveste!). Si gandindu-ma eu ca poate nu a iesit cum trebuie pentru ca era un test care trebuia facut cu prima urina de dimineata, am fugit din nou la farmacie (aceeasi, mai ales farmacista - care a cascat niste ochi de numa'-numa')si seara cand a sosit sotul i-am povestit ce si cum. Bucurie mare!!!! Dimineata am facut testul impreuna si nu-ti spun ca ne-am tinut de mana pana am avut rezultatul.
Cel mai frumos insa a fost la primul control ginecologic cand m-am dus cu testele in poseta si intinzandu-i-le doctoritei i-am spus "Eu sunt gravida si nu cred ca mai am nevoie sa ma suitit pe capra"! Normal, doar aveam "Dovada".

Carmena spune:

Buna tuturor!
La noi a fost lunga povestea... Ne-am protejat 4 ani, aproape cinci de casatorie si alti patru de studentie(eram prieteni). Si protejat nu gluma pentru ca mama, pe vremea ei, ramanea gravida imediat si-mi era ca-i seman. La un control, odata un medic mi-a spus ca am uter infatil si ar trebui sa raman insarcinata chiar daca s-ar putea sa pierd una- doua sarcini?!
In fine ne-am hotarat in ianuarie 2002 sa nu ne mai protejam si daca raman sa pastram copilul. Si trece o luna, doua..nimic. Dupa un an merg la control-sterilitate primara - nu cred am zis, nu se poate(era in ianuarie 2003). Mi s-au dat teste, analize, ecografe... Ne-am consultat - ne mai trebuie casa, o masina noua..mai asteptam si cam dupa un an, daca tot nu vine minunea ne apucam de investigatii mai ample. Si apoi ne obisnuisem cu gandul - daca nu vrea Dumnezeu sa avem bebici degeaba fortam noi soarta...
De Paste eram la parinti si nu-mi venise menstruatia de o saptamana(nu era prima data, mi se intampla frecvent cand schimbam aerul, apa...) Dupa doua saptamani de intarziere, ma hotarasc sa iau totusi un test - rezultat pozitiv! Nu stiam ce trebuie sa fac - sa cred, sa ma bucur?
Apoi ne-am amintit amandoi brusc, de o seara de 5 aprilie - ne-am intrebat atunci reciproc, daca iese un bebita dupa seara asta?. Asa a fost sa fie.
La control am aflat motivul pentru care raman nu ramaneam insarcinata - uter rigid si retrovers pe dreapta - pentur a ramane gravida trebuia sa facem dragoste in anumite pozitii, dar cine sa stie?. Fac tratament cu alilstrenol si scobutil pentru rigiditatea uterului, dar in rest ma simt OK. Avem aproape 17 saptamani si crestem pe zi ce trece!
Cam asta a fost. Parerea mea este ca se intampla cand vrea Dumnezeu si nu cand vrem noi asa ca nu are rost sa planificati!

Va pup.

Carmena si bb-ul

tincutza spune:

Noi eram casatoriti de 8 luni si deja il exasperasem cu "hai sa avem si noi un bebe, ca suntem <batraiori>..."
Asa ca, in clipa in care si-a dat seama ca si el vrea un bebe, a zis hai! Am facut eu un mini-calcul (chestia cu ovulatia), am zis si eu "hai!" si a doua zi, hihihi, eram gravidutza ... A fost haios ca am stiut ziua precisa, asa ca, daca incepea vreun doctor sa intrebe cand ti-a "venit" ultima oara (ca sa calculeza data aproximativa), ii ziceam "Pai stiu cand am conceput bebeul , pe 1 Iunie"...
Puiutul nostru are acum 5 luni, 9 kile si 74 cm, iar la anul o sa pun iar "placa": "Hai sa mai avem si noi un bebe, ca ramane copilul singur"

Pupici multi, multi,
MIki si bebe Ella

http://www.babiesonline.com/babies/p/pitzica/

eli spune:

Ce povesti frumoase despre . Poate mai auzim si altele. Eu cel putin, abia astept. M-a incantat ce am citit, asa ca dati-i drumul la scris

Eli din

madadum spune:

buna fetelor

la noi a fost relativ simplu. eram casatoriti de 2 ani si parca as fi vrut un bb. rezolvasem problema casei, eram mutati in apartamnentul nostru de 4 camere, ne pregateam sa schimbam dacia pe ceva mai de soi, insa gandul unui copil parca ma coplesea desi imi placeau foarte mult. sotul meu zicea sa mai "copilarim" putin, desi avem eu 26 si el 28 ani. tonul l-a dat cumnata mea, care prin primavara ne-a dat vestea cea mare ca este insarcinata. si uite asa ne-am facut si noi curaj. am renuntat la protectie si am lasat-o la liber. totusi, inconstient cred, imi socoteam zilele si aveam grija sa le evit pe cele fertile. numai ca socoteala de acasa nu e aceeasi cu cea din ... vacanta ! si uite asa, in prin octombrie l-am intrebat pe sotul meu care este asemanarea dintre mine si sora lui? raspunsul a fost simplu si rapid - un bb in burtica !

acum mara are 2 ani (impliniti sapt trecuta) si sintem tare mandri de ea!

va pup
mada

eli spune:

La multi ani Mara!

Eli din

niponel spune:

Buna ELI .Eu ti-am spus la telefon deja in mare cum am ramas eu cu burtica Mult noroc si sa ai ceea ce iti doresti Niponel si Emmytsu

Samurai-lady spune:

Uite cam asa am ramas eu cu .
Si noua ni se trage tot de la
Ne-am hotarat ca anul 2002 sa fie anul dedicat lui bebika
Pana in 2002 eu am mers la scoala de japoneza si ne-am protejat
la greu.

Deci......am incercat noi in ianuarie 2002 si...am reusit.
Dar....bebika ne-a parasit la numai 7 saptamani.
De cum mi-am mai revenit,prin martie 2002 ne gandeam
amandoi numai la un bebe al nostru.
Am cumparat multeeeee teste de ovulatie si asteptam momentul.

Si.....s-a produs minunea in....7 aprilie 2002 ora 21 siceva
(ora Japoniei .Atunci l-am proiectat pe Ken

Akum Ken are 6 luni jumatate,aproape 8500gr si cam 70cm.

Samurai-lady si bb Kenta

Danza spune:

La noi a fost ceva mai complicat. Nu cu fertilitatea, ca deja observasem eu ca sunt "buna de seminta", dar cu hotararea. Aveam 20 ani si abia am terminat facultatea (la Iasi) cand m-am intors aici in tara cu gandul sa ne mutam impreuna. Asa am si facut in toamna lui 1999. Totul bine, vroiam mult un copil dar nici nu apucasem sa-mi gasesc o slujba, iar el era lector la universitate si avea un salariu mic de tot (noroc cu ai mei care ne ajutau saptamanal). In fine, era 1 martie 2000 si-mi parea mie ca sunt ceva mai "tzitzoasa", dar ziceam ca tre' sa-mi vina ciclul. Am fugit si mi-am luat un test, pe care l-am facut la servici - pozitiv!!!
Am dat telefon si a lor mei (mama tocmai era la mine) si mi-au spus "las' ca vorbim cand vii acasa". Acasa seara nici o emotie, nici un sarut sau felicitare - nimic. Am intrat in depresie, vroiam fff mult copilul, dar el...nu stiu, s-a speriat cred. In 4 aprilie am facut avort spontan, dupa care cred ca am aiurit de durere si remuscari. Plangeam, imi rupeam si parul din cap si invinuiam pe toti ca nu m-au sustinut la moment si de aia puiu din burtica a simtit ca nu e dorit (de restul, ca eu il si vedeam la mine in brate) si a plecat in ceruri. In fine, dupa inca jumatate de an de suferinta, iarasi am ramas gravida si am urmat totul ca la carte: control, analiza, vitamine, alimentatie calitativa etc. Iar el - aceeasi reactie. De data aceasta, mama a fost cea care m-a ajutat si care a suplinit rolul de "sot" atat cat se poate. As zice ca el a fost mai mult decat speriat, cred de fapt ca nu si l-a dorit, pt ca in a 3 luna de sarcina si-a luat bagajele si a plecat de acasa.
Acum am un baietel de toata frumusetea, la 20 iulie face 1 an si 10 luni, e vesel, frumusel foc si fff destept (stie sa numere pana la 10, stie 8 culori, pe care le si numeste si le arata, stie si aproape jumate din alfabet)
Acum el (nu scriu sot, pt ca nici nu suntem casatoriti) e cu noi, dar nu cred ca pt mult timp, il iubeste mult pe Danutz, dar nu face nimic nici pt el, nici pt casa, cu atat mai putin pt mine.

Sorry ca am stricat lantul de povestiri fericite, desi eu sunt cea mai fericita ca acele cateva secunde de pasiune la sfarsit de decembrie 2000 au facut sa devin mamica, si nu una oarecare dar mamica a lui Danutz cel voinicutz.

Cu drag,
Dana, mamica lui Danuz - 1 an si 10 luni pe 20 iulie
Album:http://www.yamafoto.com/?ref=6599

tincutza spune:

Danutz e un dragutz si un scumpic foc!!!!!
Restul nu mai conteaza!

Miki si bebe Ella