contraziceri

Luna1 spune:

Simali uneori noi adultii ne grabim sa daramam miturile copiilor nostri din dornita de a ii avea cat mai informati. Eu cred ca il poti trata pe Paulica (,) ca si pe un personaj real fara pagube psihologice la fel cum si Mos Craciun exista.

Poate e prea devreme pt el sa accepte ca Paulica este doar o jucarie iar asta nu dauneaza la nimic. Dinpotriva eu zic ca fiul tau are o imaginatie foarte frumoasa.

Luna 17 sapt+ Cosmin

simali spune:

Luna, cu Paulica lucrurile sunt ceva mai complicate. De exemplu este singurul fata de care Vladut manifesta dorinta de a fi afectuos. Niciodata nu a venit la mine sa ma imbratiseze sau sa ma pupe (si nici la altcineva). Dar de cate ori simte nevoia sa se manifeste afectiv se duce la Paulica. Si-l pupa si-l smotoceste pe el.
Paulica a fost jucaria cu care Vladut a stat 2 zile la spital - impreuna cu mine, desigur - pe la 2 ani. El nu intelegea ce cautam noi acolo, de ce nu putem pleca acasa, etc. Cred ca pe mine m-a vazut atunci ca pe un gardian. Iar Paulica a fost un fel de prieten care nu l-a lasat la nevoie. De atunci Paulica este "prietenul" lui. Dar nu vrei sa ai la nesfarsit un copil al carui prieten este un ursulet de plus. Cumva vrei sa treaca peste aceasta etapa, sa se dezvolte, sa-si gaseasca prieteni adevarati. Si am crezut ca prietenii pe care si i-a facut la gradinita vor inlocui incet incet afectiunea exagerata pentru Paulica. Dar vad ca nu-i asa. Lucrurile se complica, Paulica are acum un trecut si o poveste, deja adaptata la varsta lui Vladut. Nici eu nu stiu cum e mai bine. Sa-l las in continuare asa sau sa fac ceva. Mi-a spus o prietena psiholog ca poate ar fi fost mai bine daca-l faceam pe Paulica sa dispara de la bun inceput. Astazi nu ar mai fi devenit o "afacere" atat de serioasa.

alice

Luna1 spune:

Eu iti spun sincer ca in viata pe care o traim astazi in care nu mai este loc de imaginatie, povesti ireale mosi craciuni etc, imaginatia fiului meu ma mangaie. Normal ca trebuie urmarit sa nu dea in patologic insa cred eu ca daca nu este pregatit nu trebuie fortat sa renunte la Paulica. Cosmin mi-a zis ieri ca prietenul lui Jake face nu stiu ce. Nu stiu de ce dar am stiut ca Jake nu exista, asa ca l-am intrebat daca e in imaginatia lui si mi-a zis ca da. Am inteles ca de obicei copiii singuri la parinti isi creeaza prieteni imaginari. E adevarat, Cosmin mi-a recunoscut ca e imaginar insa sunt convinsa ca si Vladut probabil intr-o discutie la sentiment iti va spune ca Paulica e doar o jucarie. Insa fara sa te vada ca vrei neaparat sa-l convingi pe el ca asa este.

Luna 17 sapt+ Cosmin

lucia3 spune:

SIMALI cum face baietelul tau cu ursuletul cam asa face fata mea cu personajele din desene si povesti.desi e foarte sociabila se imprieteneste repede cu copii ii place,,sa vorbeasca''asa de una singura.eu cind o intreb imi spune ca vorbeste cu cenusareasa sau mai stiu eu cu cine dar citeodata ma pune pe ginduri... pina unde ar trebui sa olas sa se manifeste asa?

filofteia spune:

Si Adi "vorbeste" cu personajele din Scooby Doo. Imagineaza chiar expeditii, mai rau este ca uneori face asta si cand suntem pe strada, il auzi vorbind cu Fred sau altul dintre eroii acestui desen.
Mai nou ii place Ben 10, si mi-a spus ca isi doreste sa mergem in padure, ca poate gaseste Omnitrixul (sper ca am scris bine). I-am explicat ca nu exista asa ceva, dar el a sustinut ca stie ca nu exista, dar sa mergem totusi. Pana la urma i-am spus ca vom merge cand se mai incalzeste, dar sa nu-si faca sperante, ca nu are cum sa gaseasca Omnitrixul. Mi-a spus ca el va incerca totusi.
Oricum Adi are o imaginatie extrem de bogata de cand era foarte mic.

Oarecum pot spune ca acum se mai apropie de limitele normalului fata de cum era pe la 4 ani, cand uneori ma speria cu imaginatia. Soacra mea insa (profesoara de matematica) ne-a spus ca nu este o problema, ci este foarte bine.

lucia3 spune:

am patit-o si pe strada si nu de alta dar se uita lumea

Luna1 spune:

quote:

---

Originally posted by lucia3

am patit-o si pe strada si nu de alta dar se uita lumea

---

Hai ma fetelor ca si noi oamenii mari mai vorbim singuri (sau doar eu?) dar numai ca nu avem naivitatea copiilor sa o facem pe strada sau de fata cu alti adulti. Eu cand sunt singura in casa mai imi zic cate una, mai ales cand sunt nervoasa.

Luna 17 sapt+ Cosmin

filofteia spune:

Asa este luna, dar atunci cand vorbesc singura o fac cu mine...

Mai rau este ca Adi vorbeste si se mai si uita in jur ca si cand ar astepta raspunsuri, iar cand am incercat sa-i raspund, mi-a spus ca nu vorbea cu mine.

Gandacel spune:

Mai in gluma, mai in serios... ma bag si eu in discutie, chiar daca inca nu m-am izbit de cele povestite de voi!

IN primul rand, legat de intrebarea cu contrazisul: uitati-va in jurul vostru la colegii de serviciu, prieteni si parteneri. Ori la Televizor. Cati dintre ei nu zic in majoritatea cazurilor "hai, ca nu e chiar asa cum zici tu" si va contrazic la modul subtil, adica vezi Doamne exista si alte variante decat a noastra! Nimeni nu detine adevarul absolut in nici o problema. Ah, poate intr-adevar e clar ca pamantul e rotund, dar cum poate un copil mic sa inteleaga asta si sa accepte fara sa ne contrazica, atunci cand el vede ca pamantul pe care calca e plat si nu cade de pe el?! Sau ca un caine care latra si maraie la el furios e rau si o sa-l muste?! Cand el STIE ca un catel e un prieten... si nu il poate musca! Sau cati dintre adultii din jurul nostru (noi insine...) nu am invatat sa aprobam spusele cuiva astfel: "da, dar..."

Apoi, referitor la imaginatia si prietenii copiilor, ori la vorbitul de unul singur cu diferite personaje. Eu as zice sa nu ne facem probleme. Fetisul la varste mici este ceva absolut normal si ii ajuta sa treaca peste multe situatii in care lor li se pare ca au nevoie de cel mai bun prieten. Si care poate fi acela? cel care nu ii cearta, nu ii contrazice etc. Vorbitul singur iar este normal. De ce spun asta? Pentru ca noi, in fiecare seara in pat, imaginam si derulam tot soiul de dialoguri cu sotul, cu copiii, cu colegii, referitor la ce urmeaza sa facem a doua zi... Doar ca nu mai simtim nevoia sa ne si auzim vocea. Ei inca simt nevoia asta. Cand invatam o limba straina sutnem sfatuiti sa vorbim cu voce tare cat mai mult. Pentru a perfectiona pronuntia. La copii nici nu mai vorbim ca este o reala placere sa se auda. Ce-ar putea si rau in asta?!

Si uite asa, v-am contrazis aproape pe toate, fara sa spun "nu-i asa!" Doar ca vad diferit lucrurile... Asa si copiii nostri. Hai mai bine sa incercam sa privim lumea prin ochii lor, sa intelegem intai, apoi sa le explicam, cum zicea cineva pe aici, cu ajutorul cartilor... Chiar daca si ele uneori mint, sunt un prijin de nadejde! Pana atunci insa, cand se vor lamuri cum este realitatea in care traim, hai sa-i lasam sa-si dezvolte in voie imaginatia, si sa si-o manifeste!

Gandacel 33+ si Bogdanel (14.11.2005)

liliac1 spune:

In situatiile in care teoriile noastre (a mea si-a Andrei) nu coincid, incepem dialogul...cu intrebari care incep cu: "de ce crezi tu ca..." si imi dau seama din explicatiile ei, cam pe unde ar fi problema, de unde a receptionat informatia gresita. Incerc sa corectez in joaca, adica sa o provoc sa gandeasca singura in directia cea buna...
Daca o contrazicere e pe un anumit termen/expresie/etc... aici intervin si-i spun doar atat: "Corect se spune...!" daca insista in "nestiinta" ei, atunci imi continuu explicatia: "daca vrei sa vorbesti corect, se spune ...asa ... dar tu poti sa folosesti ce cuvant vrei, numai ca alti copii nu vor intelege ce spui!" De fiecare data ma surprinde dupa scurt timp, cu expresia/cuvantul spuse corect.


Liliana& Andra-Maria

Fii asa cum simti si se va vedea in tot ce faci!