O singura biserica? (9)
Raspunsuri - Pagina 9
irina.c. spune:
Cata,exista diferente de intelegere in dreptul bisericesc referitor la acesti termeni.Am explicat de ce excomunicarea si afurisania nu sunt acelasi lucru.Incerc sa ma documentez asupra problemei ca sa raspund mai detaliat.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA
cataghe spune:
Irina, sper ca in urma documentarii sa ajungi la concluzia ca nu se poate totusi ca biserica sa blesteme. Blestemul inseamna a dori raul cuiva, ceea ce biserica nu poate face atata vreme cat respecta invataturile lui Christos.
_
"The reports on my death are greatly exaggerated." (Mark Twain)
casandra spune:
Draga Irina, am cautat pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Romane, http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html , in capitolul "VIATA RELIGIOASA IN PAROHII", sectiunea "PARTICIPAREA CREDINCIOSILOR LA CULTUL DIVIN", dar nu am gasit nimic despre afurisenia credinciosului care lipseste 3 duminici de la Liturghie. Asa ca nu stiu cat de "ortodoxa" este practica asta. Poate, doar in manastiri sa se poarte. Dar, daca ierarhii BOR nu au gasit de cuviinta sa o statuteze, mi se pare ca ne hazardam considerand-o practica ortodoxa.
-----------
Slujba cea mai insemnata care se savarseste in biserica in duminici si sarbatori, si la care credinciosii iau parte cu regularitate, este Sfanta Litughie. Ea este insasi inima cultului ortodox, reprezentand in viata crestinilor legatura cea mai aleasa prin care se intretine trairea cu Hristos si in Hristos. In viata credinciosilor, Sfanta Liturghie nu este o slujba oarecare, ci este prelungirea in timp si localizarea in spatiu a jertfei de pe Cruce, cu efectele ei binefacatoare care sunt puse la indemana fiecarui crestin. La Dumnezeiasca Liturghie, bisericile sunt de obicei pline de credinciosi. Evlavia euharistica a crestinilor romani ortodocsi este un fapt cunoscut, ea consfintind realizarea practica a legaturii permanente dintre credinciosi si Biserica, pe cale liturgica. De altfel, pentru credinciosii nostri, notiunile de Biserica si de Liturghie au continut identic. Ele nu pot fi separate cu nimic, iar jertfa euharistica savarsita in cadrul lor cimenteaza in chip desavarsit aceasta identitate. Ideea de comuniune in Hristos este in acelasi timp bisericeasca si liturgica.
Savarsindu-se bisericesc-liturgic, Sfanta Euharistie cere, in mod firesc, participarea la cult a intregii comunitati. Aceasta participare a credinciosilor este constienta si activa. Serviciile divine se oficiaza in limba materna a poporului, in grai romanesc curat si limpede, inteles cu tot folosul duhovnicesc de toti cei ce iau parte la cult. Credinciosii nu sunt simpli spectatori, ci participa efectiv la aducerea jertfei euharistice. Preotul savarseste Sfanta Jertfa in numele si din incredintarea comunitatii credinciosilor Mantuitorului. In Sfanta Liturghie se desfasoara un dialog intre Dumnezeu si om, intre comunitatea credinciosilor si Mantuitorul, prin mijlocirea preotului. Credinciosii aduc lui Dumnezeu, in dar, tot ceea ce ei au mai de pret, adica insasi viata lor pamanteasca, simbolizata in darurile de paine si vin, primind in schimb de la El insasi viata Sa divina si vesnica, adica insusi Trupul si Sangele Fiului Sau, in care se prefac aceste daruri.
-----------------
casandra spune:
Myrrha, in Toronto exista preoti ortodocsi romani. Poate ti-ar fi de folos sa vorbesti cu unul dintre ei. Un student la teologie nu este preot, este doar un student, care inmagazineaza cunostinte, le filtreza prin prisma propriilor pareri,...., dar nu este hirotonit, nu are Duh Sfant, nu e cu nimic mai calificat decat alt mirean sa iti dea un Sfat folositor mantuirii tale. Si ii lipseste experienta, asu8marea responsabilitatii vorbelor rostite. Nu pot sa cred ca ai fost atat de copila sa te opresti la spusele unui student si sa te consideri excomunicata. Eu, personal, am fost in 1996, la casatoria religioasa a unei ortodoxe cu un catolic, oficiata la catolici. Iar casatoria i-a fost recunoscuta si de ortodocsi. Sunt extraordinar de uimita de ce spui. Banuiesc ca tu ai vorbit cu respectivul student mai recent. Si stiu un ortodox casatorit cu o catolica in 1994. Si amandoi merg, duminica de duminica, la ortodocsi, desi si-au botezat copilul la catolici.
conchita spune:
quote:
Originally posted by myrrha
Elena, DA, categoric, nu exista biserica perfecta pentru ca nu exista oameni perfecti (NU, nici papa nu e perfect), dar exista mai bine si mai rau, mai conform cu crestinismul si mai putin conform. Iar biserica are rolul ingrat de a stabili asta (prin apararea doctrinei adevarate de cea falsa, adica prin inchizitie, naspa cuvint)
intram in paradox. si daca ce stabileste Biserica devine lucru suspect, atunci cui ii mai revine rolul asta? nu noua, bisericii cu b mic, adica slujbasilor de rand?
sincer, Myrrha, din punctul meu de vedere nu prea ma vad subscriind la toate pacatele de care se face vinovata BC de-a lungul istoriei si la felul in care repeta aceleasi greseli anti-secularism, implicandu-se unde nu ar trebui sa se implice. o fi facut si BO greseli, dar alea de care stiu eu sunt putine, sunt de conjunctura si nu sunt generalizate (ma refer la Teoctist si suspiciunile despre consimtamantul lui pentru darmarea bisericilor in comunism). dar la BC is prea multe de iertat, incepand din momentul in care a initiat lupta pentru putere: schisma propriu zisa, coruptia si venalitatea cardinalilor si a multora dintre papi, initierea cruciadelor (razboaie is astea, nu?)- in timpul carora s-a dat mana pe sub masa cu musulmanii, vezi afacerile Cavalerilor Templieri-, a inchizitiei, a vinderii iertarilor, a schismelor cu anglicanii si a tuturor sectelor desprinse din BC, a masacrelor din timpul colonizarilor, a lacomiei lumesti de neimaginat, a submiterii la holocaust (ba chiar participarii la), abuzurilor sexuale din ultimele decenii -astea is asha pe scurt, ce stie toata lumea. e prea mult sa inteleg. nu pot sa inteleg nici o justificare a crimei sub obladuirea bisericii, asa cum nici acum nu mi-e clar ce sa cred despre cazul Tanacu. si daca as ajunge sa inteleg de ce BC are o istorie atat de insangerata, te asigur ca totusi imi depaseste puterile sa ma identific cu o asemenea biserica. e drept, BC isi tot cere scuze oficial. dar nu schimba nimic, tot in frontul intai al luptei pentru putere lumeasca este- dovada incercarile de unire cu anglicanii de care pomeneai(la care nu au admis nici un compromis), iar mai nou cu BO(de ce ar admite compromisuri cu BO?!)
te rog sa ma ierti inca o data, nu vreau sa te identific indoielilor mele, departe de mine asta. dar asta e, sincer, ce ma macina. una is catolicii de rand, ca si ortodocsii de rand, alta e politica bisericilor. iar BC a fost si este mai mult o monarhie absolutista, decat o ecclesia asa cum a lasat vorba Iisus. asa e, la ortodocsi nu intalnesti fastul, disciplina, civilizatia occidentala. dar ce e simplu si modest nu e neaparat gresit. BOR, cel putin, se identifica de-a dreptul eroic cu istoria zbuciumata a romanilor si uite ca inca supravietuieste, cu mainile destul de curate. de aceea simt ca nu e drept sa insinuezi ca BO nu a fost si nu e "mai" conforma cu crestinismul, spre deosebire de BC. din punctul meu de vedere, BC e oaia ratacita de turma. ca sa fie reprimita parinteste, cu iertare si zaiafet de impacaciune, trebuie sa procedeze ca orice crestin de rand, dupa povata lui Iisus: du-te si nu mai pacatui.
pentru ca daca isi tot cere iertare pentru una-alta, nu inteleg de ce se mai considera in pozitia sa impuna conditii sau sa se pretinda superioara?! mie imi suna cam asa: eu am ucis, da, dar tot eu is mai crestin decat tine pentru ca tu ai babe carcotase in biserica, vai ce urat. da mah, dar baba aia venereaza pe Dumnezeu, nu un Papa care se trage dintr-un sir cam lung de uneltitori si criminali care au blasfemiat scaunul lui Sf. Petru cu pacatele lor.
Irina, sincer, nici nu stiam cuvantul, sarumana
irina.c. spune:
quote:Casandra,este vorba de canonul 80 de la al 6lea Sinod Ecumenic:"cei care lipsesc trei duminici de la Biserica,de sunt clerici,sa se cateriseasca,iar de este mirean,sa se afuriseasca".Cel care lipseste fara motive intemeiate 3 duminici de la Liturghie cade automat sub incidenta acestui canon,nu mai e nevoie sa zica oficialii BOR ceva.Irina si bb Ilinca(26apr04)
Originally posted by casandra
Draga Irina, am cautat pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Romane, http://www.crestinism-ortodox.ro/html/index.html , in capitolul "VIATA RELIGIOASA IN PAROHII", sectiunea "PARTICIPAREA CREDINCIOSILOR LA CULTUL DIVIN", dar nu am gasit nimic despre afurisenia credinciosului care lipseste 3 duminici de la Liturghie. Asa ca nu stiu cat de "ortodoxa" este practica asta. Poate, doar in manastiri sa se poarte. Dar, daca ierarhii BOR nu au gasit de cuviinta sa o statuteze, mi se pare ca ne hazardam considerand-o practica ortodoxa.
Traiesc in Romania si asta imi ocupa tot timpul
ILINCA
Elena spune:
quote:
Originally posted by myrrha
Nu, Elena, nu sint. Numai dogmele sint (considerate) fara greseala.
Restul tine de disciplina bisericii respective. De pilda, celibatul preotilor e o chestie de disciplina. Nu poti spune ca e gresita sau negresita dogmatic, poti sa o judeci din alte perspective, culturale, traditionale. Deci aici e "loc de greseala" la orice biserica.
Multumesc, Myrrha !
Mai am o intrebare pentru voi: cum definesc BO si BC sectele ? ce sunt sectele si cine sunt sectarii ?
_
"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)
RA spune:
"Eu cred in cuvinte, cum sa spun cuiva cu convingere Hristos a inviat! doar asa, de politete? sau sa nu mai trimit?"
----------------------------------------------
He,he,credeam ca numai io eram in dilema asta
...
Dar stii,Myrrha,ca i-am dat oarecum de cap:folosesc formula magica "sarbatori fericite".De acord ca-i mai "stearpa" de sens,dar
eu ma simt mai bine folosind-o,iar prietenii mei,ce sa zic,sunt prea vechi ca sa nu-nteleaga!
----------------------------------
"Catolicii usureaza cumva canonul, adaugind formula "credinciosul catolic sa incerce sa il converteasca pe celalalt." Am glumit mai devreme (spunind ca io n-am semnat nimica ), pentru ca mie mi se pare neverosimil ca un sot/soata care isi iubeste sotul/soata sa faca ceva care sa ii incalce liberul arbitru al celuilalt"
------------------------------------
Eu ma gandesc ca nu ar mai parea atat de neverosimil,daca sotul/soata
credincios practicant fiind,are in vedere mantuirea
celui iubit in prima instanta si mai pe urma liberul sau arbitru.
Cred ca la asta se refera canonul respectiv,si nu numai.
Irina,eu ma spovedesc,ce-i drept nu prea des,dar pe preotul respectiv nu-l pot considera duhovnic.
Duhovnicul meu imi era si unchi in acelasi timp,relatia noastra a fost una absolut deosebita
,din toate punctele de vedere.Pot spune, fara urma de greseala ca el a fost parintele meu spiritual.Oh,ar fi atat de multe de spus...parohia lui era,la inceput,o biserica care statea sa se darame intr-o localitate in care cu indulgenta putem spune ca o treime erau ortodocsi.Cand a plecat dintre noi,biserica noua,o adevarata catedrala,era mereu neincapatoare...Vezi,de aia spun eu mereu,referitor la preoti "multi chemati,putini alesi"!Am avut prea mult timp alt etalon...
Dar n-am incetat sa sper!
RA spune:
Elena,cum definesc BO si BC sectele sau cum o facem noi personal?
Adica ce simtaminte avem vis-a-vis de aceasta notiune?
Ca daca vrei sa-ntrebi despre pozitia oficiala,ma gandesc ca oricine o stie si daca nu,o poate lesne afla de pe site-urile lor oficiale...
noi n-am face decat sa-ncepem acum o lunga insiruire de copy-paste,copy-paste...
casandra spune:
Da, Irina ai dreptate, reglementarea de care vorbesti exista in canonul 80 al consiliului de la Trullo, care nu a fost chiar ecumenic, si este recunoscut doar de ortodocsi, apusul nefiind invitat. Da, face parte din legea canonica. Dar, tot mi se pare gresit sa afirmi ca in ortodoxie, crestinul este exclus din biserica daca lipseste 3 duminici consecutive. Pentru ca orice hotarare ortodoxa penduleaza intre acrivie si iconomie, asa cum si Dumnezeu are pe de o parte indurarea, iar pe de alta parte, dreptatea. Acolo unde Biserica nu da cu parul, nu mi se pare corect sa o facem noi, cu astfel de afirmatii, periculoase si smintitoare, as zice eu.
Uite un articol al Patriarhiei, referitor la aplicarea legii canonice:
http://www.patriarhia.ro/publicatii/295-296.htm
semnat de pr. Constantin BALAUCA
-------------
In Biserica, in privinta rostului emanarii si aplicarii normelor canonice exista un principiu fundamental: mantuirea sufletelor (a se vedea sensul canonului 1 al Sfantului Vasile cel Mare, care vorbeste despre folosul sau iconomia multora). Acelasi principiu se afla si in Biserica Romano-Catolica, exprimat in cele doua Coduri canonice, latin si oriental, prin canoanele 747, §2 CIC si 595, §2 CCEO: salus animarum, adica mantuirea sufletelor. Se intelege ca mantuirea sufletului este scopul primar al crestinului, in Biserica, pentru ca, ne spune Mantuitorul nostru Iisus Hristos, "ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca isi pierde sufletul?" (Marcu 8, 36; Luca 9, 24-25).
Biserica este locul si starea unde crestinul, prin darul Sfintei Treimi si prin efort personal, isi castiga eliberarea de sub tirania raului si se daruieste trup si suflet lui Dumnezeu pentru a dobandi viata vesnica, intru fericirea invierii. Insa drumul spre inviere si mantuire nu este unul rectiliniu. Fiind drumul unor fapturi vii, acesta este marcat de infrangeri si de victorii in fata raului si a slujitorilor acestuia. Victoriile, realizarile, implinirile transforma omul in acea minunata fiinta care respira eliberarea prin trairea adevarului. Pentru el, viata petrecuta in simfonie cu darul divin care ofera ajutorul si revendica efortul participarii nu mai este o viata desfasurata sub egida legii - imperativul extern este progresiv inlocuit cu initiativa proprie, interioara, izvorata in mod divino-uman intr-un si dintr-un om care a inceput sa se elibereze si sa fie indumnezeit.
Concomitent insa, infrangerile, esecurile, ratarile indreapta omul spre lumea constrangerilor, unde legea (corectiv si indrumar) ia in primire pe cel care si-a consumat libertatea la masa raului si a mortii. Imperativul coercitiv al legii, al canoanelor, devine, in acest caz, painea necesara in efortul reabilitarii si reinnodarii firului mantuirii, paine a durerii care se simte ca atare in fata iubirii prezente in autoritatea care se ingrijeste de integritatea Bisericii lui Hristos.
In fata scaderilor sau a esecurilor crestinului exista doua moduri prin care autoritatea bisericeasca, chemata sa supravegheze asupra conservarii ordinii vietuirii crestine a membrilor, a comunitatilor locale, a Bisericilor si a Bisericii, impune respectarea legii canonice: acrivie sau iconomie.
Acrivia - respectarea si aplicarea cu exactitate a legii.
Iconomia - regula casei, a familiei, unde legea este un oaspete rar.
In general, oamenii au tendinta de a impune disciplina mai mult celorlalti decat lor insisi. Atat timp cat aceasta tendinta este controlata, echilibrul vietii poate fi conservat.
In Biserica, legea este cea care ajuta omul sa se mantuiasca; este sprijin aceluia care doreste sa se foloseasca de mijloacele bisericesti spre a pune ordine in viata sa, constient fiind ca fara disciplina si/sau autodiciplina nu reuseste sa atinga acel nivel spiritual care sa-i permita eliberarea, dezrobirea de sub servitutile raului aflat in permanenta schimbare. Folosirea canoanelor in maniera duhovniceasca duce la evitarea aplicarii lor in mod coercitiv. Greutatea canoanelor nu se simte atunci cand crestinul le implineste spre desavarsire, depasind limitarile impuse de catre acestea.
Cand crestinul, prin neluarea in seama a disciplinei comunitatii, provoaca haos in sanul acesteia si pune in pericol scopurile crestine ale membrilor ei, atunci autoritatile ecleziastice sunt chemate sa repuna ordinea in drept. Chemarea la ordine a membrilor indisciplinati ai comunitatii crestine (membri care au ales sa faca parte din aceasta fie in mod vadit, fie in mod tacit) este o necesitate. Impunerea ordinii si a disciplinei canonice, restabilirea acestei realitati patrunsa de ordinea Duhului, are drept unic scop vindecarea, indreptarea aceluia sau acelora care au pierdut echilibrul vietii crestine. Acrivia, aplicata cu rabdare si determinatie, insa dupa indelungata reflectie, duce la recuperarea reala a aceluia sau a acelora care au ratacit calea si mijloacele. Acrivia nu urmareste doar pedepsirea celui care a gresit, spre a crea o anumita stare de frica sau de suferinta, ci incearca sa ajute pe acesta ca sa inteleaga si sa accepte ca dezordinea sa nu aduce imbunatatire propriei vieti si nici comunitatii crestine. In aceasta ordine de idei, cel care aplica legea canonica are in vedere atat salvarea ordinii, intrucat mijloacele acesteia sunt necesare crearii climatului de con-vietuire spre dobandirea fericirii temporare si a celei vesnice, cat si recuperarea membrului/membrilor care au avut experienta apropierii de rau.
Cel chemat sa supravegheze la realizarea ordinii ecleziastice, la orice nivel ar fi aceasta considerata, aplica legea canonica in litera ei numai atunci cand nu mai exista nici un alt mijloc de a ajuta pe cel care a gresit cu buna stiinta sau din ignoranta, spre a se indrepta. Uneori, raul trebuie taiat din radacina, indiferent de suferinta provocata pe moment: se evita contaminarea inutila a restului corpului ecleziastic.
Acest mod de aplicare cu exactitate a legii canonice este o acrivie a suferintei, caci cel care se ingrijeste de sanatatea corpului Bisericii nu pedepseste cu bucurie. Suferinta aproapelui, chiar daca ar fi indreptatita, o simte ca pe o suferinta proprie. Cel duhovnicesc nu se bucura niciodata de suferinta semenului sau, indiferent de motivatia acesteia.
Exista si un alt mod de a privi acrivia: legea canonica se aplica si se respecta fara comentarii. Dinamismul vietii este ignorat si se impune inflexibilitatea unei discipline narcisiste. In acest caz, autoritatea care aplica legea canonica nu este interesata de complexul de conditionari si imprejurari in care canoanele au fost nerespectate sau incalcate. Autoritatea in cauza nu priveste la persoana - cazul concret pe care il are in fata - ci la "suferinta legii canonice", pe care o doreste respectata cu orice pret. Aceasta vrea ca persoanele sa se imbrace in ghipsul legii. Din acest motiv, pentru el, legea canonica nu mai reprezinta un ajutor creat de oameni pentru oameni, ci piedestalul pe care se inalta despotismul bolnav al unei vieti traita in subteranele subiectivismului.
"Despotismul luminat", promovat de cei care prin acrivie vad un mijloc eficient de a se impune prin forta fata de ceilalti semeni ai lor, este semnul dezechilibrului pnevmatic, indiferent daca acest despotism este imbracat sau nu in mantaua unei educatii intelectuale de calitate. Falsitatea discursului nu trebuie sa insele pe observatorul atent al vietii crestine: sub cuvintele educate ale despotului si/sau sub grosolania ignorantului sta raceala unei lumi care nu are experienta con-vietuirii cu Dumnezeu, ci solitudinea vietuirii doar cu sine insasi, ca forma de autoidolatrie. Acest tip de acrivie nu aduce insanatosire in Biserica, ci acumulare de tensiune, care in momente delicate poate rabufni cu efecte devastatoare.
Legea canonica se aplica fara ezitare doar in momentele cand incalcarea acesteia, indiferent de catre cine s-ar face, ar aduce vicierea realitatilor si mijloacelor de mantuire. Acrivia, ca si element constitutiv al aplicarii legii, se afirma categoric atunci cand este pusa in pericol identitatea mesajului crestin, cand invatatura de credinta este alterata, subminand mantuirea crestinilor, cand sunt amenintate fundamentele dogmatice, liturgice, morale si canonice ale Bisericii sau unitatea acesteia.
Insa nu intotdeauna aplicarea drastica a canoanelor duce la rezultatul cel mai potrivit. Dramatismul acriviei poate uneori sfarsi in tragedie la nivel duhovnicesc. Din acest motiv este nevoie de un corectiv echilibrator: iconomia.
Legile bisericesti, canoanele, au fost realizate de catre diferite autoritati bisericesti in vederea realizarii armoniei intre crestini, pentru a se intari unitatea Bisericii, pentru a fi aparata dragostea lui Dumnezeu intre oameni, pentru a putea fi supravegheata nedreptatea in sanul Bisericii. Este un lucru indeobste stiut ca legile bisericesti ajuta cu dragoste credinciosul in marsul sau eroic spre mantuire, spre dobandirea Imparatiei Cerurilor. Canoanele nu pot inlocui niciodata mana Domnului nostru Iisus Hristos, intinsa peste toti oamenii si peste fiecare in parte, ca si manifestare a iubirii pentru a uni fapturile cu El Insusi.
Cand crizele canonice nu privesc momentele in care acrivia se aplica, se poate afirma iconomia. Daca aplicarea iconomiei salveaza intr-adevar sufletul unuia sau a multora, atunci autoritatea ecleziastica nu intarzie sa se foloseasca de alte mijloace duhovnicesti recuperative decat cele ale acriviei. Aceasta nu inseamna anularea canoanelor sau ranirea lor. Nu inseamna invalidarea deciziilor luate de autoritatile bisericesti precedente. Caci corpusul canonic, in sens larg, este ca o farmacie in care se gasesc medicamentele salvarii. Pentru aceeasi boala este posibil sa se foloseasca medicamente diferite, in functie de persoana de tratat. Folosirea unora nu exclude valoarea celorlalte. Nu este vorba despre o suspendare a legii sau o nesocotire a ei, ci despre o interpretare a acesteia determinata de scopul Bisericii lui Dumnezeu: mantuirea oamenilor. Mantuitorul Iisus Hristos ne invata ca "sambata a fost creata pentru om si nu omul pentru sambata" (Marcu 2, 27). Daca respectarea sambetei poate dauna mantuirii celui botezat (fie acesta in sanul Bisericii sau in afara ei), atunci se gasesc alte mijloace decat cele obisnuite, care sa-l salveze. Bunatatea si dragostea fata de cei care nu insista in greseala sunt unicele mijloace, care restaureaza mult mai eficient decat tentatia aroganta de a impune "legea" in orice imprejurare a vietii ecleziale.
Dumnezeu nu are nevoie de salvarea canoanelor cu riscul de a pierde sufletele. El voieste mantuirea tuturor si pentru aceasta S-a facut om. In aplicarea canoanelor, aceasta realitate nu poate fi pierduta din vedere. Cel care altereaza disciplina are nevoie de exemplul viu al autoritatii spre a se recupera.
In acelasi timp, iconomia, ca si acrivia dealtfel, nu poate fi prilej de discretionalitate din partea autoritatii ecleziastice. Interpretatio legis nu poate da loc la momente de nesocotire a adevarului si a dreptatii. Autoritatea bisericeasca judeca aflandu-se in Biserica, deci supusa disciplinei generale, si nu ca si cum ar fi deasupra Bisericii. Adeseori, prin iconomie, formalismul este inlocuit de duhovnicesc, in felul acesta iconomia afirmandu-se ca mijloc de aprofundare si experimentare a nesfarsitei iubiri a Sfintei Treimi, exprimate in si prin oameni. Autoritatea bisericeasca induhovnicita cunoaste profund realitatea dobandirii mantuirii si intelege ca un om invins nu este un om convins.
Se poate afirma ca laxismul canonic, fie ca provine din ignoranta, fie ca este provocat de o viata fara criterii, este mai periculos decat exagerarea in aplicarea canoanelor. Daca cea din urma se impune cu duritate, ea totusi pastreaza continutul adevarului de credinta si fundamentele Bisericii, pe cand laxismul canonic, care nu are nimic de-a face cu iconomia, anuleaza orice referire care sa faca cu putinta conservarea adevarului spre mantuire. Falsa bunatate, iresponsabila, produce efectul contrar: dezordinea.
Asadar, acrivia si iconomia coexista, iar scopul lor in Biserica este acela de a facilita impacarea, restaurarea convietuirii si comuniunea crestinilor intre ei si a acestora cu Dumnezeu. Autoritatea ecleziastica, de orice grad ar fi aceasta, intelege ca acrivia nu poate fi sinonima cu umilirea cum, de altfel, iconomia nu poate fi identificata cu ingaduinta iresponsabila. Atat una, cat si cealalta, sunt mijloace pnevmatice la indemana autoritatii care urmareste doar mantuirea oamenilor. Iubirea si dreptatea nu se exclud, ci se completeaza si acestea sunt cele care determina, prin autoritatea ecleziastica, accentul canonic spre acrivie sau spre iconomie.
Concluzionand: nu exista nici o decizie canonica menita sa reglementeze momentul aplicarii cu exactitate a acriviei sau iconomiei. Oamenii sunt chemati sa se intelepteasca, traind crestineste prin Duhul Sfant, ca sa fie in masura sa aplice cu folos duhovnicesc iconomia sau acrivia. Exista situatii cand legea canonica ramane neclintita, spre binele tuturor crestinilor, exista si situatii cand folosirea altor legi canonice, din sfera iconomiei, duc la implinirea aceluiasi bine comunitar.
----------------------