Parintele prefera unul dintre copii - e normal?

Un studiu britanic recent atrage atentia ca un parinte din doi recunoaste ca prefera pe unul dintre copiii sai, in defavoarea celuilalt / celorlalti. Ideea in sine m-a bulversat pe moment si, instinctiv, ca mama de 2 copii, mi-am pus intrebarea daca imi prefer unul dintre copii. Raspunsul e categoric NU. Ma gandesc insa cu groza la faptul ca la un moment dat unul dintre copii ar putea crede, din "n" motive, ca fratele / sora este preferat....

Ce parere aveti despre preferinta parintilor pentru unul dintre copii?

Fascinatie

Inevitabil... Eminescu

Rufus spune:

In primul rand trebuie sa ne gandim ca suntem oameni, nu computere. Iar oamenii au sentimente care nu prea tin cont de ratiune.
Intotdeauna va exista o diferenta. Parintele "tine" cu cel mai slab, asta nu inseamna ca il desconsidera sau nu-l iubeste pe cel puternic. Parintele poate rezona mai bine cu unii decat cu ceilalti. Nici comportamentul copiilor fata de parinti nu este acelasi...iar asta influienteaza.
In familia mea, sora mea a fost vizibil (dar nu ostentativ, grosolan) "preferata" mamei noastre. Mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg de ce, e drept ca nu m-am dat de ceasul mortii sa schimb asta, m-a deranjat in anumite etape ale vietii, inainte sa moara mama si-a cerut iertare pentru asta...iar eu i-am spus sincer ca nu sunt suparat nici un pic pentru preferinta ei. Pentru ca am inteles-o. Tocmai de aia, eu si sora mea am fost in continuare cei mai buni frati posibili, pana cand sora mea s-a dus si ea dupa mama.
MElise, copiii tai sunt mici. Ca orice mama, vei fi influientata de viata lor. Acum nu e cazul, dar va veni vremea cand vei putea fi nevoita sa preferi. Nu, nu vei iubi diferit...dar vei actiona, poate, diferit.
Eu cred ca e ceva normal.

andacos spune:

Sunt de acord cu Rufus!

Da,eu cred ca studiul este corect,acum ca vor veni multzi si vor striga ..."nuuu,eu imi iubesc in mod egal copii..."nu inseamna ca si sa este.

Asa este suntem oameni,avem sentimente,trairi diferite,eu zic in definitiv ca e normal sa simtzi diferit,doar ca trebuie sa stii foarte bine sa maschezi lucrul asta.

Si noi am avut in familie problema asta,unul dintre fratzi a fost intotdeauna preferatul mamei,ma rog nu ma pling ca am fost lipsita de dragostea ei ,insa da,am simtzit lucrul asta,ca il prefera pe el.

Dana

Bedrosmart spune:

Si eu am doi copii si, pe moment, il prefer pe unul dintre ei. Spun pe moment pentru ca unul are 6 ani, deci intre noi exista un anumit nivel de comunicare si intelegere, iar celalalt are 1 an, dei e practic un bebelus. Fizic vorbind nu am cum sa ma port cu amandoi la fel. Le acord atentie in mod diferit, pentru ca au nevoi diferite si imi dau seama ca sunt momente cand amndoi se simt nedreptatiti si si-ar dori atentia mea nedramuita. Iar cand spun ca il prefer, nu inseamna ca pe cel mic nu-l iubesc, doar ca-l iubesc altfel, ca pe un bebelus, nu stiu cum sa ma explic.

Mai mult, acum fac diferenta si in ceea ce priveste cumparaturile si cadourile, ca cel mic inca nu stie sa ceara ceva, asa ca cel mare e avantajat. Evident, cand va mai creste mezinul, in mod categoric nu voi mai face aceasta diferenta, ci le voi cumpara amandurora cate ceva de fiecare data (dupa preferinta si putinta).

Din punct de vedere al iubirii, al sentimentelor, nu stiu cum va fi mai tarziu. Nu as vrea sa fac diferente, dar nu am nici cea mai mica idee cum va fi. Eu nici nu am avut frati sau surori, deci nici din punctul asta de vedere nu am o experienta. Mie de un singur lucru mi-e teama: sa nu ma potrivesc la fire cu unul din ei, sa nu avem conflicte, neintelegeri, altfel vor avea mereu toata iubirea mea si straduinta de a nu face diferente. Ce va iesi insa in practica...vom vedea.

Ellyshor spune:

Poate nu sunt indreptatita sa vorbesc, pentru ca deocamdata am un singur copil, dar nu pot sa inteleg cum o mama poate face diferente intre puii ei.

In plus, am vazut in jurul meu o multitudine de exemple de frati iubiti/tratati preferential. E o suferinta cumplita pe care o resimte copilul mai putin preferat. O suferinta care lasa urme adanci in psihicul si personalitatea de mai tarziu, a adultului.
Se nasc asa sentimente de subapreciere(copilul crede ca nu merita sa fie la fel de iubit), de neincredere in fortele proprii(simte ca nu face suficient de multe lucruri ca sa-si multumeasca parintele) , de vina(se considera vinovat pt atitudinea parintelui)...si lista de sentimente negative e lunga.

Frecvent, am intalnit cazuri de mame care isi prefera baietii in detrimentul fetelor.

E adevarat ca suntem fiinte umane cu preferinte, cu propriile filtre de perceptie, dar ca parinti trebuie sa ne echilibram balanta emotionala.
Indiferent ca unul dintre copii are ochii mamei, sau temperamentul tatei. Sau e mai descurcaret, mai volubil sau mai istet.

Sufletul fiecarui copil salasluieste in sufletul parintelui care i-a dat viata.
Si acesta este locul primordial pe care trebuie sa-l ocupe fiecare copil in viata/perceptia/emotiile unui parinte.

Miriluta spune:

Uneori faci diferenta intre copii, fara sa vrei. Cand ai mai mult de un copil, copii intre care exista cativa ani diferenta, se pot intampla urmatoarele:

- unul are mai multe privilegii decat celalalt doar pentru ca e mai mare
- nu le cumperi la amandoi haine in acelasi timp pentru ca a) poate nu ai bani, b) nu au amandoi nevoie in acelasi timp
- unul e mai mare si ai asteptari mai mari decat de la cel mic.

M-am gandit de multe ori la vesnica intrebare, daca il iubesc pe unul mai mult decat pe celalalt? Raspunsul e: NU, insa simt iubirea pentru ei diferit. Nu o pot cuantifica, nu o pot masura insa stiu ca i iubesc pe fiecare in alt fel insa nu mai mult sau mai putin.

Ellyshor spune:

Nu, nu despre asftel de diferente e vorba. Astea sunt de ordin administrativ, sa zicem. Si sunt normale in orice familie.

E vorba de a prefera in mod constant si evident unul dintre copii.
De exemplu, de a-i lua partea intodeauna in conflictele dintre copii, de a-l alinta mai mult, de a-i cumpara mai multe, de a-i satisface mai multe nevoi, de a-l asculta si intelege mai mult.
Despre un astfel de "favoritism" vorbesc eu.

Ellyshor spune:

Cat despre vesnicul subiect "cel mic/cel mare", eu cred ca ne subapreciem mult copiii.
Si ce daca unul este mai mic, si celalalt mai mare? De ce trebuie mereu subapreciat cel mic? Daca greseste cu ceva, poate nu credeti, dar stie si intelege foarte bine. Inca de mic trebuie sa inteleaga ca faptele lui au consecinte.

Stiati ca un copil isi atinge jumatatea nivelului de inteligenta la 4 ani, inca 30% la 8 ani, si restul de 20% la 17 ani?
Vorbesc de inteligenta, nu de stiinta, cunostinte.
Inteligenta inteleasa ca fiind aptitudinea pe care o are sa manipuleze mental cunostintele pe care le dobandeste.

Copiii, oricat de mici, percep realitatea intr-un mod foarte clar, direct si normal. Noi suntem cei care le distorsionam perceptiile cu bagajul nostru de idei preconcepute, mostenite din generatie in generatie.

capcaunul spune:

Ellyshor, subiectul de teorie l-ai rezolvat perfect. Sa nu uiti sa ne mai scrii cand vei da proba practica!

Mickyyy spune:

De iubit ii iubesc pe toti la fel, dar se pare ca oricat m-as stradui sa le arat asta, la noi intotdeauna cineva se plange ca celalat e iubit mai mult. Din fericire se plang toti, asa ca e doar un fals pretext .
Insa sunt situatii cand fara sa vreau ma las prada subiectivismului, si tin partea unuia sau altuia, exact asa cum spunea Rufus, celui pe care-l vad eu mai "slab" sau mai defavorizat in acel moment.
De exemplu, daca cea mare are nevoie de mai multe explicatii la o tema, o las pe cea mijlocie sa si le faca singura si stau mai mult cu cea mare (nu prentru ca o iubesc mai mult pe cea mare, cum evident ca mi se reproseaza imediat). Sau daca am nevoie de ajutor la ceva mai dificil, o rog pe cea mare, pentru ca stiu ca ea poate face mai bine acel lucru decat sora ei (nu pentru ca pe celelalte le iubesc si le protejez is pe ea o exploatez). Sau sunt situatii cand cele mari o pun pe cea mica sa faca prostii (lucruri care ar vrea ele sa le faca dar stiu ca nu e voie - de exemplu sa se joace cu apa prin casa) si atunci nu mi se pare corect sa o pedepsesc, sau sa o pedepsesc doar pe ea, pentru ca autorul moral al prostiilor e un altul (nu pentru ca o iubesc mai mult pe cea mica si nu vreau sa o pedepsesc)

Adica sintetizand, nu pentru ca l-as iubi mai mult pe unul sau pe altul, ci doar pentru ca asa simt eu, ca atunci el, cel care beneficiaza de atentia mea, are mai multa nevoie de mine. Dar cum cel care are nevoie de mine nu e intotdeauna acelasi, nu poate nimeni spune ca am un favorit (in cel mai rau caz doar ca favorizez conjunctural).

Ellyshor spune:

Proba practica o voi sustine toata viata.
Sper din suflet ca la sfarsitul ei, sa primesc un calificativ bun.