Despre integrarea in scoli si societate(4)

Fiindca e un subiect mult prea pretios, care chiar merita discutat pe indelete, iata si un topic far' de pata numai bun sa-l contina.

Va invit deci sa cercetam si alte laturi si fatete ale integrarii in scoli si societate a copiilor cu dizabilitati.
Poate lamurim si parintii sceptici, poate incurajam si parintii copiilor speciali.

rrox3 spune:

Ma gandeam la obiectiile unor mamici, care cred eu merita un raspuns.

Am scris deja despre beneficiul major al scolirii alaturi de un copil cu dizabilitati aici, nu o sa repet.

Din ce am citit, problemele principale evocate erau asa zisa agresivitate a copilului cu dizabilitati si absorbtia in exces a atentiei cadrului didactic. O sa le iau pe rand.

Copilul cu dizabilitati nu e cu nimic mai agresiv decat copilul "normal". Poate fi un copil pe spectrul autist, poate avea ADHD, poate avea sindrom Down - niciunul nu predispune la agresivitate crescuta. In fapt, mult mai agresivi se dovedesc a fi copii "normali" cu probleme in mediul familial.

Atentia cadrului didactic e oricum impartita intre toti copiii din clasa. Intotdeauna unii dintre ei vor primi mai multa atentie decat ceilalti, fiecare dupa nevoi. Niciun copil nu ar avea de castigat din atentie continua asupra lui, din contra.
In plus, pentru copiii cu dizabilitati care necesita sprijin suplimentar in timpul orelor exista solutia "umbrei" - insotitorul specializat.

desprecopii spune:

Sunt perfect de accord cu paragraful pe care l-am subliniat. Eu mi-am crescut copilul in Olanda, o tara care poate da lectii oricarei tari de pe mapamond in ceea ce priveste integrarea copiilor cu dizabilitati! Copilul meu avea in clasa un copil autist, extrem de intelligent, bland si social. L-am chemat acasa la noi de cateva ori pentru ca avea o atractie deosebita pentru lego - si copilul meu are aceeasi fascinatie pentru lego. I-am urmarit cum se joaca. Super calmi si veseli. Si era foarte bine crescut. CU niste parinti delicati, sociali si blanzi. Copiii sunt de fapt reflexia parintilor.
Intr-adevar, pot sa declar ca cei agresivi erau cei 'aparent' sanatosi.

columbiana spune:

despre rolul unui profesor special/shadow/acompaniator in clasa, cum e vazut aici (copiez mesajul meu de la alt topic)

Nu stiu cum e in Romania, dar iti povestesc cum a fost la fiu'meu:
a avut shadow din prescolara pina-n clasa a sasea; aici rolul asta e luat de educatori specializati (au tot o facultate in domeniu 'enseignement'/litere ca si profesorii dar se pregatesc pentru invatamint specializat, copii cu diagnostic;

De obicei norma e un educator la doi copii diagnosticat; sunt prezenti in clasa si-i ajuta: sa-si caute caietul/cartea potrivita la ora potrivita; se asigura ca-si noteaza temele de facut sau de studiat, ca iau notite de pe tabla, ca nu deranjeaza ora (au tot felul de "instrumente" pedagogice cu care-i stimuleaza; e drept ca suna a eticheta, dar cit e copilul mic si nu e autonom e un ajutor enorm; daca stabilesti o relatie buna cu el, poate face "minuni"; noi am avut pina-n clasa a treia o fata, o sa-i fiu recunoscatoare toata viata; prin ea eram tot timpul la curent si tineam pasul cu ce se intimpla in clasa, ea imi transmitea datele examenelor, evaluarilor, tot ce-mi trebuia sa-mi ajut copilul acasa.

mai tirziu am avut niste rateuri, dar asta-i alta poveste;
cert e ca pentru un copil care are nevoie de organizare, el poate fi chiar mai important decit invatatorul.

Acum fiu'meu e intr-a saptea (primul an de scoala secundara); e primul an fara acompaniament, intr-o scoala privata de 1600-1800 copii de la 12 à 18 ani; Se descurca perfect, nu uita nimic, de la cifrul de lacat la cele 3 dulapuri in 3 colturi de scoala, la mesaje, teme, lucrari, haine, etc; asta pentru ca atunci cind a avut nevoie, i s-au pus bazele, l-a invatat cum sa se ordoneze, cum sa-si ia notite in agenda, ce-i important....plus ca se simte responsabilizat si e tare mindru ca acum se descurca singur (si ma-sa de el :);

Ma gindesc ca l-as fi pierdut pe drum daca in primii ani, cind era nesigur, imatur comparabil cu ceilalti copii din clasa, dezorganizat, etc; asa acompaniamentul asta i-a salvat locul in clasa normala.

La fiecare inceput de an+ de doua ori in timpul anului, la inceput de etapa, se face o intilnire: parinte+invatatorul clasei+acompaniator+psihologul/ortofonistul scolii, in care se discuta nevoile de acompaniament ale copilului: parintele spune ce e caracteristic copilului ( de ex pentru fiu'meu sa stea in fata in banca, e miop, plus ajuta la focusare si nu e distras de ce se intimpla in jur; apoi n-are nevoie de cineva lipit de el pentru ca-l enerveaza; eu am mai cerut sa-si faca examenele singur, in alta sala, sa se poata concentra; am mai cerut sa-l protejeze de agresiunea "gastilor" in clasa si in pauze), profesorul nevoile proprii; se editeaza un document semnat de toti care-i ajuta sa se orienteze in timpul anului.

Cu acompaniatorul am comunicat zilnic printr-o agenda, in care-mi scria ce=a facut copilul in clasa (academic, social) si eu semnam/comentam, dupa nevoie.



http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

desprecopii spune:

Ana, mi se pare un subiect foarte bun pentru un articol la DC - rolul unui profesor special/shadow/acompaniator in clasa.

Chuny spune:

Si in România exista sistem de acompaniere de catre profesorii de sprijin. Insa deocamdata multi parinti considera o rusine si nu vor sa faca apel la profesorii de sprijin pt a nu pune o eticheta copilului, cu riscul de a-i pierde pe drum si a-i scoate din sistem. Intrebarea mea este de ce se întâmpla acest lucru in România?

rrox3 spune:

Well, bine ai revenit! Era si pacat sa discutam fara tine asa un subiect.

viviana spune:

Eu am sa va povestesc despre colega fetei mele.
Are tetrapareza spastica, este in carucior.
La evaluarea nationala a obtinut media 9,40. A sustinut evaluarea, separat, sub supravegherea a 5 profesori.
Tezele le da cu bibliotecara - aceasta scrie ce-i dicteaza fata.
Mama ei vine in fiecare pauza sa-si asiste fata, a vorbit si le-a explicat tuturor profesorilor despre starea fetitei pentru ca ea nu poate sa scrie decat foarte greu.
Clasa lor este la parter, stabilita astfel pentru venirea in ajutorul copilei, iar pentru informatica folosesc doar laboratorul de la parter.

Fetita este integrata, are o gramada de prietene, iar faptul ca mama ei este adaptata situatiei a ajutat-o foarte mult.

As vrea sa mai adaug ca nu toti copiii cu autism sau cu SD sau cu alte dizabilitati sunt integrabili in scoli obisnuite. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa trecem cu vederea integrarea lor in societate.

Copiii nostri pot fi crescuti si educati langa ceilalti copii.
Copiii nostri sunt mai intelepti decat noi si nu vor vedea in copiii cu dizabilitati ceea ce vedem noi uneori - doar un copil bolnav.
Copiii nostri sunt mai adaptabili decat noi si nu vor vedea in copiii speciali decat niste parteneri de joaca.
Copiii nostri stiu sa dea o valoare aparte sentimentului de mila si se vor purta asa cum noi am uitat sa o facem.
Copiii nostri sunt altfel decat noi si gandesc cu puritatea mintii lor nepervertita de o societate vesnic burzuluita la orice si de aceea se vor integra si ii vor integra si pe cei... altfel.

Asta daca-i lasam...

Chuny spune:

Viviana, asa e, nu toti pot fi integrati, insa o buna parte, cu sustinere din partea familiei si a societatii, poate urma un curs scolar obisnuit si apoi poate atinge un grad de semi-autonomie sau chiar autonomie care sa le ofere o viata cât mai demna. Cu cât o persoana cu dizabilitate devine mai autonoma, cu atât mai putin costa ea pentru societate.

Imi amintesc cu drag de ziua in care m-am întâlnit prima oara cu invatatorul baiatului meu. Era, al patrulea an când trebuia sa explic din nou unui cadru didactic tot istoricul nostru, sa-l conving de cat de importanta e scoala etc ... m-a ascultat si apoi mi-a spus: " eu stiu si inteleg foarte bine tot ce spuneti, sora mea mai mica are Sindrom Down, are 20 de ani si luna asta se muta in apartamentul ei. Parintii mei au luptat tot timpul pt ea, deci STIU."

rrox3 spune:

Din pacate nu toti copiii cu dizabilitati sunt capabili sa urmeze scoala obisnuita. Si nu e vorba doar despre unii dintre cei cu autism sau Down, mai sunt o gramada de alte diagnostice care implica retard mental sever sau profund.
Unii dintre acesti copii sunt insa integrabili in societate. Urmeaza scolile speciale si pot deveni autonomi. Depinde de gradul de afectare.

Mai sunt si cei cu deficiente senzoriale (surzi, orbi), si ei au nevoie de scolarizare speciala care sa foloseasca alte mijloce de predare. Sunt perfect integrabili in societate.

Cand vorbim de integrare in scoala obisnuita, vorbim desigur de cei care au capacitatea sa urmeze scoala obisnuita si pot beneficia de ea, desi sunt diferiti de colegii lor si, de cele mai multe ori, sunt nevoiti sa faca eforturi mult peste colegii lor. Faptul ca sunt diferiti, relationeaza diferit, le pune multe bete in roate si nu de putine ori starneste fricile si neputintele adultilor din jur.

carmencat spune:

Despre surzi pot spune eu. Ei ar putea urma o scoala normala daca profesorul respectiv ar vorbi cu fata la elevi. Atat. Sa vorbeasca cu fata si clar. Sau sa aiba un acompaniator la ore care sa cunoasca limbajul semnelor si sa ii traduca ce spune profesorul mai ales cand vorbeste cu spatele la clasa sau din diverse colturi ale clasei. Nu ar deranja cu nimic, pentru ca nu ar trebui sa traduca cu glas tare (inutil) ci numai sa repete din gura fara glas si sa faca semnele respective.
Cunosc foarte multi surzi care au facut liceul, unii chiar si facultatea, la clase normale, fara nici un acompaniator (la noi nu exista asa ceva pentru surzi, din pacate). De altfel pentru surzi nu exista clase speciale de liceu si facultate. Sunt fortati sa se limiteze la scoli profesionale, desi unii sunt extraordinar de inteligenti si talentati.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.