Timpul nu poate fi dat inapoi!

Timpul nu poate fi dat inapoi! | Autor: Mickyyy

Link direct la acest mesaj

Sau acceptarea realitatii si gasirea de solutii! Sau perfectionismul impins la extrem.

Cum poti convinge un copil mai mare (7 ani jumatate) ca daca ceva gresit s-a intamplat deja nu poti decat sa cauti solutii sa repari sau sa rezolvi acel lucru, ca plansul si scandalul nu ajuta la nimic?!

Am probleme din ce in ce mai mari cu mijlocia din cauza asta. Sa va dau cateva exemple, poate reusesc sa ma fac mai bine inteleasa:
- vineri, sora mai mare a ajutat-o sa isi stranga bagajele de la scoala, si se pare ca i-a uitat ceva in banca (un prosopel si o canita de plastic). Plansete si tipete duminica seara cand a descoperit ca ii lipsesc acele lucruri. Nu o interesa nicio solutie de rezolvare (sa ii cumpar al prospoel, sa ii dau alta canita, etc) ramasese fixata pe ideea ca Malina i-a uitat lucrurile la scoala, si nu se mai putea intelege nimeni cu ea
- in alta zi, a venit acasa cu un desen facut la scoala (a colorat o ratusca), pe care trebuia sa il duca inapoi a doua zi. Mi l-a aratat seara, si apoi l-a pus pe birou la ea. Pana dimineata, a disparut (si disparut e si in ziua de azi). O zi intreaga mi-a plans in continuu dupa acel desen, nicio alta varianta de rezolvare n-a fost pe placul ei. Vrea desenul ala si gata, si chiar am cautat la el o gramada (acum, la 3 copii care deseneaza si coloreaza in continuu, si casa plina de foi A4 cu desene, nu e exclus ca din greseala cineva chiar sa fi aruncat acel desen).
- in alta zi, avea de facut niste liniute tema. A gresit un pic respectivele liniute, in sensul ca trebuia una in sus si una in jos, iar ea a facut 2 in sus si 2 in jos. Si la ei nu se poate rupe pagina si reface, pentru ca doamna are niste stampilute speciale pe care le pune pe pagina de tema, iar daca o rupi, se observa. A fost suficient sa ii spuna doamna care face temele cu ele ca a gresit, ca da-i scandal din nou. Nu a vrut sa accepte nici in ruptul capului ca a gresit. In conditiile in care eu am spus ca nu conteaza, si chiar daca sunt facute gresit, nu e nicio tragedie. Am incercat sa ii ofer solutii, mai scriem inca o pagina cu liniutele facute corect, am incercat orice, dar nimic

O criza de genul se mainifesta cu urlete, tipete, acuzatii la adresa celor pe care ii crede ea vinovati (sora ca i-a uitat prosopelul, doamna ca i-a spus ca a gresit, eu ca mi-a aratat desenul seara, cu toate ca nici n-am pus mana pe el, etc). In nicio situatie ea nu e vinovata, intotdeauna vina e exclusiv a celorlalti. Acuzatiile sunt in general cuvinte urate, mergand pana la "proasto", "nebuno", etc. Plus ca atunci cand incepe o criza, ii deranjeaza pe toti ceilalti si refuza orice altceva (o deranjeaza pe sora ei intentionat cand face lectiile, refuza sa isi faca temele mai departe, inclusiv ma loveste daca indraznesc sa o contrazic sau sa zic ca si ea a gresit)
Dupa ce trece criza (cele mai scurte tin juma de ora, dar sunt si crize de juma de zi, noroc ca nu sunt dese) ii pare rau de ce-a facut, vine, te pupa, te ia in brate, te roaga s-o ierti, sa fiti din nou prietene, e cu totul si cu totul alt copil.

Banuiesc ca aceste crize sunt si rezultatul vacantei de vara petrecuta cu mama, care i-a cam pus cornite si i-a facut pe plac orice. Si nu neaparat ca i-a facut pe plac, ci ca mama are exact acelasi tip de comportament, recunosc la fata gesturi si vorbe de-ale bunicii.

Oricum, indiferent de unde provin, eu nu reusesc sa le gestionez. In general sunt calma, ii vorbesc si ii explic frumos tot ce am de spus, incerc sa ii ofer alternative, dar uneori imi ies si din pepeni, dupa cate-o ora-doua de explicatii fara folos si ridic tonul. Daca ridic tonul si ma supar pe ea (pedeapsa suprema e sa refuz sa mai vorbesc cu ea), in general mai tine 5-10 minute criza si apoi se linisteste. Dar nu mi se pare solutia buna. Adica as putea face asta din primul moment, sa ridic tonul, si sa ii intorc spatele, ca stiu ca da rezultat, insa nu vreau asta. Vreau sa ii exoplic, sa o fac sa inteleaga, sa accepte ca unele lucruri s-au intamplat deja, ca si ea poate gresi, nu doar cei din jur, ca odata intamplat un eveniment, putem sa-l reparam, dar nu putem da timpul inapoi si sa ne prefacem ca nu s-a intamplat.
Au fost 4 episoade de genul asta de cand a inceput scoala, si la 2 din ele eram la serviciu. Nu vreti sa stiti cum e sa vorbesti juma de ora la telefon (in conditiile in care chiar ai ceva urgent de facut in acel moment) si sa nu poti sa pui capat discutiei ca sa o continui acasa pentru ca un copil de 7 ani nu intelege ca esti la munca (ca doar ea e copilul meu si nimic nu poate fi mai important atunci ca problema ei, poate sa ma dea sefu afara, nu conteaza, daca ea nu s-a linistit, eu nu am voie sa inchid).

Am scris mult si haotic, poate n-am gasit cele mai bune cuvinte ca sa exprim ce se intampla cu adevarat, poate am omis lucruri sau am detaliat foarte mult altele, o sa mai completez pe parcurs. Insa una peste alta, iar sunt depasita de situatie (offf....grea-i meseria asta de parinte!!)

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns szivarvany spune:

Eu nu am solutii, dar macar fiicei tale ii pasa de lucruri, de munca ei.
Noi s`tem la coltul opus, totul, absolut totul are rezolvare sau amanare sau inlocuire sau ocolire sau sau sau ...



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mickyyy spune:

Citat:
citat din mesajul lui szivarvany

Eu nu am solutii, dar macar fiicei tale ii pasa de lucruri, de munca ei.
Noi s`tem la coltul opus, totul, absolut totul are rezolvare sau amanare sau inlocuire sau ocolire sau sau sau ...



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi: Iulia Copiii Monicai Alex Luca


cunosc si eu partea asta a baricadei, exact asa e cea mare, totul se lasa pe mai tarziu (poate s-o rezolva de la sine), daca a gresit, nicio problema (ceilalti copii oricum scriu mai urat ca ea, parinti lor oricum nu le verifica temele, daca am varsat cana cu apa sau punga cu cereale pe jos, las ca vine mama in urma sa stearga, etc), etc.
Ma uit la ele, parca nici n-ar fi surori! Atat de diferite sunt una de alta!! Parca cineva acolo sus s-a jucat cu proportiile, a dat cat trebuie per ansamblu, dar a uitat sa le si imparta in mod egal. Doamne ce mi-ar place sa mai ia si cea mare un pic din ambitia si perfectionismul celeilalte, si mijlocia sa mai ia din nepasarea celei mari!!!!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns CorinaDani spune:

mickyyy, gresesti un pic. daca stii ca metoda ta functioneaza, de ce nu o folosesti inca de la primele manifestari ? ce rost are sa lasi copilul sa planga/enerveze/urle/vorbeasca urat, ii deranjeaza si pe ceilalti din casa, ba chiar te loveste ? ii poti explica foarte bine ce si cum dupa ce se linisteste, pentru ca in timpul "crizei" oricum nu te aude/vede/intelege.

ai spus ca dupa crize ii pare rau, te roaga s-o ierti, etc.
tu cum procedezi, o ierti, treci cu vederea, ii faci teorie ? nu exista o "pedeapsa" (de ex "azi nu te uiti la desene") ca o consecinta pentru manifestarile ei necontrolate ?

pe mine ma uimeste destul de mult ce povestesti legat de comportamentul fetitei, ca il imita pe cel al mamei tale.

stiu, e mama ta, o iubesti, isi iubeste nepotii, insa nu mi se par foarte ok cele descrise de tine. daca bunica isi pierde vreodata cumpatul in ultimul hal si ii vine rau sau mai stiu eu ce ?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mickyyy spune:

Citat:
citat din mesajul lui CorinaDani

mickyyy, gresesti un pic. daca stii ca metoda ta functioneaza, de ce nu o folosesti inca de la primele manifestari ?


Adica sa strig/ridic tonul la ea, si sa ii intorc spatele, atunci cand ea are o problema si imi cere ajutorul? Pur si simplu, nu mi se pare corect. Plus ca atunci cand ajung sa ridic tonul, am si motivatie: ti-am explicat deja aia, aia, aia, ti-am oferit solutiile astea, alea, si celelate, eu ti-am explicat totul calm, frumos, fara sa ridic tonul, tu o ti una si buna, daca pe tine nu te intereseaza nimic din ce am eu de spus, atunci nu mai avem ce discuta!
Sa pun din start verdictul: e gresit ce spui tu din motivele: asta, asta si asta, si nu avem ce discuta pe tema asta pana nu accepti ca ai gresit, mi se pare o barbarie (chiar daca stiu ca e adevarat). Plus ca atunci cand discutam, sta langa mine, nu ii deranjeaza pe ceilalti (decat fonic, pentru ca striga sau plange). Asta daca sunt acasa, daca nu sunt.....prin telefon, e mai greu. Nu te gandi ca vorbesc cu ea fix in mijlocul crizei, atata ma duce si pe mine capul sa astept sa se linisteasca macar putin. Dar ea e cea care vrea sa vorbim atunci, se calmeaza un pic, ma sculta, se enerveaza, iar ridica tonul su plange, eu iau o pauza si ii spun ca o sa continuam discutia cand se linisteste din nou, ca dreptatea nu e a celuia care striga sau plange mai tare, ca lucrurile nu pot fi schimbate daca ea plange sau striga, iar se mai listeste un pic, iar aude ceva ce nu ii convine si incepe din nou sa faca scandal, daca vreau sa plec sa vorbim cand se linisteste definitiv se agata de mine si ma roaga sa nu plec ca se linisteste imediat, si o tinem tot asa, uneori si cate-o ora doua! timp in care ea repeta obsesiv aceeasi fraza de la inceput, uneori si de 50 de ori ( da' tu nu intelegi ca .... malina mi-a uitat prosopul, ca imi trebuie desenul, etc), indiferent ce ii spun eu.


Intotdeauna o iert, si ii explic ca iertarea e una, dar supararea nu trece peste noapte, si ca am nevoie de timp. Teama ei cea mai mare e ca nu o mai iubesc, cu toate ca ii repet obsesiv ca indiferent ce face sau cat greseste, eu o iubesc, iubirea mea e neconditionata.
(aici iar revin la mama, de fapt matusa-mea, care-i femeie simpla de la tara, si care avea prostul obicei sa ii spuna ca nu o mai iubeste daca se comporta urat - asta pana am descoperit eu si i-am interzis sa ii mai spuna vreodata copilului asa ceva).
Pedepse - daca ii dau, in general sunt de genul: seara asta faci singura ordine la voi in camera, adica de scurta durata, care le poate indeplini rapid, si nu se intind pe mai multe zile.

Si din pacate mama isi cam pierde cumpatul, foloseste un ton ridicat frecvent, si e genul care nu greseste niciodata, intotdeauna a fost vina celorlalti. In primi lor ani de viata am evitat sa apelez la ea (am avut scandal mare ca angajez bone in loc sa o aduc pe ea, pensionara, sa aibe grija de copii), insa acum sunt fortata de imprejurari pe de o parte (financiar nu imi mai permit sa platesc pe perioada verii pe cineva sa stea cu ele), si pe de alta parte, mama mutandu-se la tara, le prieste altfel vacanta acolo (curte si loc de joaca berechet, fata de un apartament in bloc sau chiar si un parc).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns viviana spune:

I-ai povestit vreodata cum greseai tu si ce atitudine aveai?
Cum treceai tu peste?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns CorinaDani spune:

repet : daca metoda dura da rezultate si "criza" se termina in 10-15 minute, ce rost are sa va lungiti cu orele in negocieri si discutii fara finalitate ?
nu e vorba ca-i refuzi ajutorul,ca-i intorci spatele sau ca o fortezi sa recunoasca faptul ca a gresit; mai mult o ajuti si va ajutati daca blochezi criza in stadiul incipient si dezbati detaliile ulterior, dupa ce se linisteste complet si e capabila sa asculte/inteleaga, fara a fi epuizata dupa zeci de minute de plansete si argumentari, alternate cu stari de aparenta linistire. la asta ma refeream, poate nu m-am facut bine inteleasa.
poate ca e felul ei de-a te obliga sa-i acorzi atentie exclusiva, fara sa te imparta cu surorile ei ? o fi geloasa ? cat de mica e sora cea mica ? nesigura este, din ce spui, daca face afirmatii ca ii este teama ca nu o mai iubesti. stiai, de exemplu, ca exista "sindromul copilului mijlociu" ?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns CorinaDani spune:

pfiu, c-am uitat sa scriu : sa n-o lasati sa auda expresii de genul "te comporti exact ca mamaie", "semeni cu bunica" sau mai stiu eu ce. chiar daca asta este adevarul, nu cred ca e bine sa auda, intamplator sau nu, astfel de comentarii.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ingridnen spune:

ha, fi-miu e la fel, oricine e vinovat numai el nu, manifestari identice cu ale fetitei lui Mickyy.
Chiar sant interesata de solutii caci eu sant depasita...

Ingrid si Cristi 9 ani

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns natalia_nica spune:

Mickyyy, parca ai povestit de copilul meu, exact aceleasi manifestari le are si el, chestii facute care nu se pot intoarce... Credeam ca suntem unici, dar iata ca nu... Solutie nu am, reactionez cam ca si tine, explic si explic si incerc sa calmez, dar tot cam degeaba, pana la urma se calmeaza singur, dar greeeu... Doar ca el nu are voie sa vorbeasca urat si stie asta, altfel exista consecinte (anulam o activitate care-i place) - adica de la noi n-a auzit niciodata jigniri, asadar nu acceptam nici noi de la el... in rest, cam aceleasi manifestari

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mickyyy spune:

Citat:
-ai povestit vreodata cum greseai tu si ce atitudine aveai?
Cum treceai tu peste?


Sincer, nu cred ca i-am povestit cum faceam eu cand eram copil. I-am dat exemple din prezent, dar e o idee buna . Desi sincer, eu eram cam genul celei mari, adica nimic nu era iremediabil, din contra, si nu faceam vreo mare tragedie. Aveam insa uneori accese de ambitie, daca credeam eu ca s-a produs o nedreptate, ma dadeam peste cap sa dovedesc contrariul.

Citat:
poate ca e felul ei de-a te obliga sa-i acorzi atentie exclusiva, fara sa te imparta cu surorile ei ? o fi geloasa ? cat de mica e sora cea mica ? nesigura este, din ce spui, daca face afirmatii ca ii este teama ca nu o mai iubesti. stiai, de exemplu, ca exista "sindromul copilului mijlociu" ?


Da, asta e si impresia mea de multe ori. E geloasa, m-ar vrea numai pentru ea (chiar daca asta inseamna sa se smiorcaie cateva ore) si "sindromul copilului mijlociu" e prezent permanent. Nu e nici cea mare, sa fie prima care face lucruri, nici cea mica, sa fie cea "protejata", si atunci traieste cu impresia ca e mai putin speciala, si prin extindere, mai putin iubita. Desi niciodata nu am facut diferentieri de vreun fel intre copii.
Sora cea mica nu mai e chiar asa de mica, face 4 ani luna viitoare.

Citat:
sa n-o lasati sa auda expresii de genul "te comporti exact ca mamaie", "semeni cu bunica" sau mai stiu eu ce

iti dai seama ca nu avem asemenea discutii in fata ei, chiar daca uneori mai discutam despre cat de schimbata vine fata din vacante. Aduce si lucruri bune, de ce sa fiu acuma rea si sa spun doar despre prostiile pe care le invata la mama. Insa intre ea si mama s-a creat o relatie "speciala" (si nu cred ca in sensul bun al cuvantului), de exemplu nu mai vrea sa mearga in vacante la ceilalti bunici (doar la mama), si o vede ca pe o pedeapsa daca facem cumva schimbul. Celelalte 2 merg prin rotatie, cand la socri, cand la mama, insa ea n-a mai fost de vreo 3 ani in vacanta dincolo. Merge doar in vizite.

Mergi la inceput