Parinteala nepavloviana(5)

ileanna spune:

Si mie imi place ce au zis maria_alexia si dana_vio. Ce a subliniat agnes adicatelea.

Sa va zic ce am descoperit eu. Probabil ca suna hilar si stupid dar ... analizandu-ma eu in micile conflicte cu iubitul meu printisor ... am descoperit pe jumatate oripilata pe jumatate sa mor de rasu'plansu ca ... in loc sa fiu eu cea care face tot posibilul sa il inteleaga (asa cum ar fi normal, ca deh, eu mi's "vaca batrana" iar el e un pui mic de tot care incearca sa le puna cap la cap), eu DE FAPT ii pretind sa lase de la el si sa ma inteleaga EL pe mine!!! Pornind chiar de la faze de genul: eu vreau sa manance ca asa e normal si ca e ora mesei si etc iar el nu. EU sunt cea care cere cu disperare ca el sa ma inteleaga, pt ca e corect ce vreau. Nici vorba sa ma pun in papucii lui si sa inteleg eu ce simte / vrea el! How stupid is this??? Si de aici pleaca multe confilicte.

Asa ca mi-am propus ca atunci cand ajungem la conflict, sa ma gandesc imediat la el ca la un om mare: adica daca sotul meu ar avea pozitia asta ... cum as reactiona? Bine ... cu limite evident. Ca nici pe sotul meu nu l-as lasa sa sara in fata masinii (alt ex nu-mi vine in cap).

agnes, asa e. Din pacate is cam complicata. Si daca nu is, atunci complic .

AgnesLuca spune:

Ileanna, mi-esti tare simpatica
Poate pentru ca, intr-un fel, ma regasesc in sariturile tale de la o extrema la alta, in felul tau debordant de a fi, in "go-with-the flow"...

Eu daca as face de mincare si barbata-meu n-ar veni la masa, zau ca m-as zborsi rau de tot la el, mai ales ca atunci cind mi-e foame greu te mai intelegi cu mine
Cu copilu-n schimb, n-am nici o problema, nu vrei sa maninci, nu-i bai, maninci mai tirziu, ca si-asa tie-ti place rece, ii drept insa ca fiica-mea-i fomista mare si rar avem faze de-astea ca nu vrea sa manince cind se pune masa.
De fapt ce vroiam sa zic e ca de la omul mare as avea pretentia sa-mi respecte munca cu gatitul si pusul mesei, de la copil insa nu.

Sunt insa de acord cu ideea de baza, ca in caz de conflict si cu copilul, ca si cu omul mare putem sa negociem si sa ajungem la un rezultat care sa multumeasca ambele parti. Desigur, atunci cind relatia dintre noi este una autentica.

maria_alexia spune:

picat sub ochi proaspat, aceeasi idee a empatizarii cu copilul, aplicata la groapa de nisip si impartirea lopatelelor (ce de biti s-au mai alocat si pe tema asta ): http://desprejesperjuul.blogspot.ro/2011/11/despre-cum-ne-invatam-copiii-sa-imparta.html?spref=fb

Agnes, as indrazni sa spun ca poate contextul e diferit. Lumea pe care o infrunti pe-aici e in mare majoritate ancorata in obisnuintele generatiilor vechi, iar AP-ul , empatizarea etc. sunt noi pentru multi dintre noi. Vezi si fazele din articolul de mai sus, care sunt sigura ca nu se (mai) intampla prin alte parti.

AgnesLuca spune:

Maria, ai dreptate, pe aici chiar nu i-ar zice nimeni copilului ca e rau, nici cuvintul cuminte (la care fac eu alergie prin Romania) nu-l foloseste nimeni.

Eu cred insa ca a insista exclusiv si dogmatic pe "obligatia" parintelui de a fi empatic nu este intotdeauna benefic si poate crea probleme. De multe ori locul empatiei este luat de teama exagerata de a nu traumatiza copilul (care mi se pare ca reiese si din comentariile la articolul postat, cind mama se simte obligata sa-i explice copilului atitudinea babei).

Vroiam sa pun si eu cindva un citat din J. Juul referitor la "curling parents" si sa intreb aici pe forum daca stiti cui ii apartine



Edit: offf, tocmai am citit la alt topic ca se-mpart si palme nu numai vorbe nepotrivite prin parcurile din Romania

maria_alexia spune:

pai ... pune-l, sigur e interesant din moment ce l-ai retinut .

n-as fi banuit in veci ce inseamna "curling parents" si de unde pana-unde, am gasit explicatie de baza aici: http://watchingtheswedes.blogspot.ro/2010/11/curling-parents.html
"mama elicopter" pare a fi traducerea, desi nu spune atat de multe precum "curling" - buna imagine!

AgnesLuca spune:

"Es gibt viele Eltern, die keine Idee davon haben, was Partnerschaft wirklich sein kann. Sie wollen vor allem eines: ihren Kindern jegliche Niederlage, jeden Schmerz ersparen. Wir nennen sie in Dänemark Curling-Eltern, weil sie jedes Hindernis aus dem Weg zu räumen versuchen. Aber bei allem Einsatz: Niemand kann »dem Leben vorbeugen«. Eltern haben Angst vor Konflikten mit ihren Kindern. Sie wollen vor allem beliebt sein. Das ist tödlich für eine gute Beziehung zwischen Eltern und Kindern. "

in traducere libera:
Multi pariniti nu au nici o idee despre ceea ce inseamna parteneriatul in realitate. Doresc inainte de toate un singur lucru: sa-i fereasca pe copii de orice infringere, de orice durere. In Danemarca ii numim parinti-curling, pentru ca incearca sa elimine arice obstacol din calea copilului. Dar, cu toata implicarea, nimeni nu poate sa "previna viata". Parintilor le este teama de conflicte cu copiii. Vor inainte de toate sa fie placuti. Asta este fatal pentru relatia intre parinti si copii.

http://www.zeit.de/2011/44/C-Inteview-Bueb-Juul

rrox3 spune:

Foarte buna observatie Maria.
Asa e, suntem in urma cu parinteala - ca natie. Inca ne impotrivim agresarii si criticarii excesive a copilului, lipsei de respect pentru copil si neglijarii. De aici accentul pe empatie si pe protectie.
Prin alte parti au deja experienta cu projarea asta, au tras concluziile, asa ca acum se lupta cu supraprotectia, in mod firesc, e urmatoarea etapa, reglatoare.
Spor la indreptat buclele!

ileanna spune:

Agnes . Deci tu ai ca sarcina sa incerci sa oferi barbatului tau aceeasi empatie pe care o oferi copilului, iar eu ... copilului meu aceeasi independenta si delimitare de persoana pe care eu o ofer barbatului .

Bai nene, io mi-s curly rau de tot, ii iau si pe africani ... . Tre' sa ma "intind" neaparat.

Aqai spune:

Am vrut sa raspund unui comentariu al lui rrox la Adolescenti,apoi mi-am dat seama ca as deturna si mai bine reiau aici.

Rrox: Nu mi se pare o relatie sanatoasa, ci una in care parintii au renuntat la puterea lor in favoarea copiilor, iar copiii sunt foarte constienti de asta, numai ca nu sunt in masura sa faca uz de aceasta putere in folosul lor real.

Daca eram mama ta, nu as fi acceptat tentativa ta de santaj.
E nevoie de respect si iubire, dar e nevoie si de structura si limite. Cheia e sa reusim sa le imbinam frumos.

de o vreme un fenomen ciudat cu micul profesor Chaos (a se traduce piticul dulce atent si politicos de pana acum de 5 ani). Tipa la noi de vreo cateva luni. La greu, in ultima vreme. Insa pe langa asta, a inceput cu (tipand): NU! Nu vreau! And you're not may father! (primul) apoi s-a adaugat mother si apoi a intrat chiar si frate-su in colimator.

La inceput am ramas blocati... am zis s-o dam pe gluma si-i trece. Nu a trecut. Am inceput sa explicam serios, dupa ce trecea furtuna, ca indiferent ce se intampla, noi suntem familia lui si am fost intotdeauna si il iubim chiar daca nu ii dam voie sa faca tot ce vrea el. de ex, sa manance bomboane non-stop e nesanatos si poate sa tipe cat o vrea ca tot nu ii dau voie, asta nu inseamna insa ca nu il iubesc sau ca il urasc (am uitat de I feel hated? adaugat la smiorcaiala)

Nu s-a intamplat nimic bun, mai rau a plusat. And I'm leaving for a new family! L-am intrebat calm esti sigur ca asta vrei? s-a calmat, dar n-a incetat cu amenintarea. A doua oara cand a aparut fraza, l-am anuntat ca daca vrea atat de mult, ii fac eu bagajele si il pun in fata usii. M-a privit cu oarece curiozitate. Spre seara o comite din nou, asa ca precum am promis i-am luat geaca din cui, l-am imbracat si l-am luat pe sus din camera lui sa cobor spre usa. S-a speriat rau, am jucat-o bine si m-a crezut. Cand am ajuns la usa a promis ca nu mai face numai sa nu-l scot afara. Am spus ok. (multumesc lui dumnezeu ca nu aveam curaj sincer sa-l scot in fata usii tipand si plangand, ca imi chemau astia protectia copiluli pe cap instant, deci aveam si eu inima cat un purice sa vad daca imi tine bluff-ul)


Din momentul acela, se fac aproape 2 saptamani, nu a mai amenintat, nu a mai tipat ca nu ne asculta fiindca nu suntem familia lui. I-a venit o data, a inceput cu you're not.. s-a uitat la mine, si-a inghitit vorbele si a plecat.

Acu. nu stiu cat de bine am procedat cat nu, cert e ca ca eu cred ca a inteles ca nu merge cu santaje si pozitii de forta.

A ramas problema tipatului la noi (cum nu-ii convine ceva tipa de-mi sar capacele) dar m-am hotarat sa atac frontal, cum am facut si cu amenintarea. De 2 zile, cum ridica vocea si se incrunta la mine, ma ridic si plec. Acu' 2 seri l-am chemat la spalat pe dinti si pijamale pt poveste. A tipat ca nu si-a terminat jocul. F calma am spus bine, am inchis usa camerei si am plecat. Poveste i-am cetit doar lui frate-su iar cand a venit ora de culcare m-am dus si i-am stins lumina. Urlete si tipete. I-am spus doar ca daca nu vrea sa doarma, sa mearga in camera de zi unde nu isi deranjeaza fratele. A stat cat a stat, apoi a plecat si s-a culcat singur maraind.

Sincer, imi plang in pumni. Insa vad ca vorba buna si rabdarea nu au dat roade. A mers cu fratele lui, dar caposu' asta mic are o incapatanare si o rezistenta dincolo de orice limite. Ca s-ar intampla now and then, fie, ni se intampla tuturor. dar cand asta devine modul de a interactiona, intimidarea, nu sunt de acord de nici un fel. Si mi-am dat seama ca neaparat trebuie sa fac ceva cand m-am surprins rugandu-mi jumatatea sa nu mai cante prin acasa ca iar urla asta mic la el (nu-i place sa auda pe nimeni cantand) si mie imi pelznmesc deja urechile ... auzinda-ma mi-am spus ca nu-i ok ce se intampla

Acu' a scris un roman. Ma gandesc insa la anii care urmeaza si am asa o strangere de inima cand ii vad ca nu se opresc din crescut si ca vine adolescenta... e ca un fel de bau-bau pentru mine, sincer. Imi doresc sa fie independenti, cu capacitate de discernamant, dar in acelasi timp sa fie fair si sa se pozitioneze corect fata de cei din jur. Nici subpozitionare, nici intimidare.

Exista o reteta magica?

olympia spune:

Aqai, eu cred ca replicile respective-s auzite de undeva, poate de la un coleg de scoala, poate de la vreun film. I s-au parut lui ca cel ce le zice e tare si puternic ca-si impune parerile asa si gata, le-a adoptat. Faza cu dusul la usa pentru a-l scoate din casa, nu-i ok, da pricep cam ce stare aveai cand ai facut-o. Eu cred ca o solutie ar fi sa-l opresti din tipat si sa-l faci atent, vorbindu-i calm si intorcandu-l spre tine si sa-l intrebi exact, ce anume il supara, ce vrea sa fie facut altfel si negociati. Tu-i explici de ce ai anumite reguli, daca merge sa schimbati ceva in ce-l priveste, fa-o . Adica-i spui ca bomboane non-stop nu, dar daca are o alta cerere o discutati. Razvratiri din astea tot apar la varste diferite, din diverse motive, ori ca regulile sunt percepute ca prea rigide, ca pur si simplu le-au "ramas mici", ei au crescut si au nevoie de altele noi la care sa aiba si ei ceva de spus.