Democratie sau lovitura de stat?

Democratie sau lovitura de stat? | Autor: olympia

Link direct la acest mesaj

Am auzit azi un profesor de drept constitutional, pe dl Carp, explicand la tv de ce schimbarea conducerii parlamentului n-a fost conform legii. Nefiind propusa schimbarea din partea grupului parlamentar care l-a promovat si nefiind o alta configuratie rezultata din alegeri, conform legii nu era voie, punct.
Dansul a explicat apoi procedura suspendarii presedintelui, procedura preluata de noi din constitutia Austriei si care, acolo este completata cu masura dizolvarii parlamentului in caz ca, la referendum presedintele isi pastreaza functia. Asta tocmai pentru a face ca aceasta masura sa se aplice in cazuri exceptionale si nu sa devina o cutuma, o parghie a fractionarii mandatului prezidential, de cate ori majoritatea ar putea macar matematic sa faca acest lucru.

Schimbarile operate de majoritatea parlamentara in aceste zile, au atras consecinte si costuri pe care le platim toti. Ma intreb acum in ce masura au fost ele anticipate de USL, cat de responsabili au fost cei ce-au gandit asa un plan si mai ales cui serveste el? Din punctul meu de vedere USL a provocat un cutremur politic aparent nejustificat in acest moment.

Alegerile sunt apropiate, detinand guvernul, aveau si control asupra corectitudinii organizarii lor, PDL e erodat de guvernare, troc cu aliati facusera deja, deci urma un succes zdrobitor... si atunci? Astept un raspuns mai ales de la membrii/sustinatorii USL.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns capcaunul spune:

Citat:
citat din mesajul lui olympia
Ma intreb acum in ce masura au fost ele anticipate de USL, cat de responsabili au fost cei ce-au gandit asa un plan si mai ales cui serveste el?

Este suficient sa privesti, sa le analizezi trecutul si actiunile, si mai ales sa asculti liderii actualei puteri (Ponta, Antonescu, Zgonea, Sova, Corlatean, Ghise, Banicioiu, Stefanescu, Orban, samd) pentru a-ti da seama imediat ca este vorba de o banda de aventurieri ce-au acaparat puterea prin forta, cu un tupeu fara margini, atat in vorba cat si, mai ales, in actiunile ilegale si anticonstitutionale pe fata, care persifleaza pe oricine indrazneste sa le atraga atentia, fie ca-i ziarist, fie ca-i ditamai cancelarul Germaniei, banda crescuta la sanul vechii garzi (Iliescu, Voiculescu, Hrebenciuc, Nastase, Patriciu samd), dar care a scapat de ceva vreme din haturile lor si-acum isi fac nevoile in voie peste Constitutie, peste Romania, peste noi toti. Inclusiv peste cei care inca-i privesc ca pe eliberatorii lor de sub inventata (de mass-media aservita) asa-zis dictatura basesciana.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ela_04 spune:

Sa-mi explice si mie cineva care se pricepe de ce cand a schimbat Base legea privind suspendarea a fost legal iar acum cand a facuto Ponta e lovitura de stat...?!
Si daca e lovitura de stat ... cum de mergem la vot?!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns olympia spune:

Daca am inteles bine, acum la referendum decide majoritatea celor prezenti la urne. Nici macar nu-i nevoie de jumatate din alegatori. La extrem, daca vin doar 3 alegatori si 2 zic DA, presedintele e demis. Vi se pare legal?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns portocalia spune:

Citat:
citat din mesajul lui olympia

Daca am inteles bine, acum la referendum decide majoritatea celor prezenti la urne. Nici macar nu-i nevoie de jumatate din alegatori. La extrem, daca vin doar 3 alegatori si 2 zic DA, presedintele e demis. Vi se pare legal?

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina


sa zic drept, mie mi se pare normal. daca presedintele e ales asa, de ce nu ar fi demis in acelasi fel?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ela_04 spune:

Din cate am inteles eu si prima data cand a fost suspendat pe aceasi lege cu majoritatea am mers la vot... abia dupa a fost schimbata legea.
acum de ce numai e buna?
si apoi mergem la vot oameni buni ... fiecare face cel taie capul acolo... ce lovitura de stat daca te duci si votezi ... vrei sau nu sa fie suspendat, T Basescu?!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns olympia spune:

Ela, cand s-a folosit expresia "lovitura de stat" ea a cuprins toate schimbarile operate in zilele astea, nu era vorba deoar de suspendarea presedintelui. E vorba si de maniera in care au fost facute de pilda schimbarile in parlament, am scris mai sus. Au fost facute legal, democratic, sau nu?


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ela_04 spune:

A fost o strategie politica pe care a folosito si basescu la un moment dat.
Nu a fost moral...etic... sau ot ce mai vreti...dar de aici pana la lovitura de stat...
nu imi plac deloc exagerarile, dramatismul si teoria conspiratiei de nici o parte. mai ales cand fac atata rau Ro.
In rest... eu am sa votez impotriva suspendarii... ca tot e dreptul meu!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns olympia spune:

Daca toate astea se intamplau DUPA alegeri, mi se parea oarecum de inteles. Dar s-au intamplat ACUM cu toate consecintele politice si economice deloc de neglijat si de-aia tot intreb DE CE? UNDE ardea asa tare?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns coracora spune:

Citat:
citat din mesajul lui capcaunul

Citat:
citat din mesajul lui olympia
Ma intreb acum in ce masura au fost ele anticipate de USL, cat de responsabili au fost cei ce-au gandit asa un plan si mai ales cui serveste el?

Este suficient sa privesti, sa le analizezi trecutul si actiunile, si mai ales sa asculti liderii actualei puteri (Ponta, Antonescu, Zgonea, Sova, Corlatean, Ghise, Banicioiu, Stefanescu, Orban, samd) pentru a-ti da seama imediat ca este vorba de o banda de aventurieri ce-au acaparat puterea prin forta......


Prin care ... forta? Te referi la voturile romanilor? Tu in discursul de mai sus tocmai ti-ai batut joc de voturile exprimate de romani la ultimele alegeri.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns olympia spune:

"Dupa ce a dat de trei ori o decizie clara ca cei doi presedinti ai camerelor Parlamentului pot fi schimbati doar la cererea grupului care i-a propus, CCR decide a patra oara invers!"

(Am preluat fragmentul de sus dintr-un comentariu de pe un site de stiri. Daca asa stau lucrurile e cel putin bizar, adica democratia noastra redevine "originala")


Am editat ca am gasit alt fragment :
"Decizia privind Blaga si Anastase era normala. Guvernul a dat o ordonanta care nu mai permitea CCR sa se mai pronunte pe hotarari ale parlamentului. Aceasta ordonanta a fost declarata azi neconstitutionala. Abia dupa ce se publica in monitor prima decizie, curtea se va putea pronunta pe cele 2 demiteri. De aceea nu le-au admis acum. Deciziile au fost corecte, era culmea ca tocmai CCR sa calce stramb, sa ia niste decizii pe care nu mai era abilitata sa se pronunte. Vom vedea..."

Eu m-am confuzat definitiv. Asta ca tot ar fi definitive(?) hotararile curtii.

Mergi la inceput