Autoapararea la copii

Nu cred ca e cel mai potrivit titlu, dar altul nu imi vine in minte.
Zilnic citesc cazuri de copii care au diverse probleme la scoala sau la gradinita cu colegi "problema". Uneori invatatoarele iau masuri, alteori iau direct parintii, sau uneori nu ia nimeni. Chiar si noi acasa ne confruntam ocazional cu asemenea situatii.

Cand sunt mici e clar ca trebuie sa se bazeze pe noi ca si parinti sa ii ajutam cand au asemenea probleme, dar vine totusi o varsta cand trebuie sa fie capabili sa-si gestioneze singuri conflictele, nu pot merge zi de zi la doamna cu jalba in protap ca X mi-a aruncat caietul pe jos sau m-a tras de codite. Pentru ca oricat de mult ne-am dori noi, vor exista in permanenta copii in jurul copiilor nostri care au carente serioase la capitolul educatie.

Cum si cum putem sa ii invatam sa se apere? fara sa le dam peste cap principiile dobandite pana atunci, cum ca nu e bine/frumos sa lovesti/jignesti/superi alti copii? Ca doar nu o sa ii lasam o viata sa fie "sac de box" pentru ceilalti, si nici nu o sa putem sta non-stop dupa ei sa le rezolvam noi micile conflicte.

Exemplu concret ieri la scoala (dar e strict ca si exemplu, poate asa imi va fi mai usor sa explic la ce ma refer, nu vreau sfaturi despre situatia asta concret, ci la modul general): un baietel ii trage lu' fie-mea de caciulita si o rupe, ea ii spune doamnei care nu ia nicio masura, ba mai mult ii zice ca nu-i nimic, se rezolva cu putina ata. La care mai in gluma mai in serios, noi ii zicem ca de acum inainte poate si ea sa rupa altora orice haine doreste, iar daca doamna va comenta ceva, sa-i spuna frumos ca nu e nicio problema, se rezolva cu putina ata! Pai cum sa strice ea hainele altor copii, mai avea un pic si incepea sa planga, ca ea nu vrea sa faca fapte rele, si sa ajunga infractor cand va fi mare. Evident ca in cazul de mai sus noi parintii vom fi cei care vom rezolva intr-un fel sau altul problema (azi sotul va merge sa vorbeasca cu doamna si daca va fi cazul chiar si cu parintii copilului care nu e la prima abatere de genul), dar la modul general, ce il inveti pe un copil sa faca in situatii de genul asta, cand adultul in grija caruia e nu ia nicio masura iar lui i se face o nedreptate? Il inveti sa taca si sa ierte? Il inveti sa vina sa se planga acasa si tu ca parinte o sa ai grija sa ii rezolvi problemele? Il inveti sa ia atitudine? Si daca da, cum?

szivarvany spune:

Exact ieri i-am reamintit Giuliei cum sa-si declare spatiul ei privat :-)
Adica un coleg ii tot lua cartea de la biblioteca si se prostea, pe fi`mea chestiile astea o deranjeaza enorm ea nu e cu glumele.
Asa ca i-am spus ca data viitoare sa-si recupereze frumos cartea, sa ii spuna colegului tare si raspicat: aceasta e banca mea, a mea personala, TU nu pui mana pe banca mea. Evident ca i-am spus sa raporteze ce o deranjeaza doamnei si si mie, sa rezolvam.

_
Daria & felina fioroasaGIULIA(2004 08 16) cu Sela

www.desprecopii.com/pozeconcurs/folderview.asp?folder=Vara 2011 amintiri de vacanta&page=8" target="_blank">Concurs-Vara2011-mag1

Rufus spune:

Da, bun subiect.
Daca-i vorba de caciula, ii spun ca e ghinion...se mai intampla.
In general le-am sfatuit pe fete sa fie conciliante. Adica nu in general, ci mai tot timpul. Nu stiu daca m-am dus de 5 ori la scoala sa le rezolv problemele. Si una-i a 11-a si alta a 8-a. Si probleme au fost. Am insistat pe formarea abilitatii de a anticipa si de a evita problemele. Adica cam cum e in viata de toate zilele.
Daca totusi s-a produs, incerc sa observ cat le afecteaza. Eu vad ca-i o copilarie sau nu, dar vreau sa vad si ce gandesc ele. Daca a doua zi au uitat, nu-i problema; dar daca persista, atunci merg lascoala.
In putinele dati in care am mers la scoala, a fost ca o tornada. Am implicat tot: director, diriginte, parinti, bunici, copii, nevasta, toata lumea. Am pus problema transant, am venit cu dovezi (inclusiv de la evenimente precedente) si am cerut rezolvare imediata, fara nici un termen, discutie. N-am dat sfaturi, am cerut. In paralel, eram pregatit pentru autoritati: inspectorat, politie, in functie de caz.
Atitudinea asta a avut efect asupra fetelor. Ele stiu acum ca le sustin, dar la chestii serioase, si numai dupa ce vad ca au dreptate si au facut ceva in directia evitarii unui conflict. Dar stiu si ca la fel de iute merg la scoala daca sunt chemat, daca ele sunt in culpa. Asa ca acum cantaresc foarte bine cum se comporta. Asta nu inseamna ca nu intra in bucluc: dar macar stiu de unde li se trage.
La copiii mai mari, amestecul parintilor in problemele lor nu e privit cu ochi buni. In clasa a 8-a Ioana a avut un eveniment: a fost bruscata fizic de o colega. A venit acasa si m-a sunat, mi-a spus ca ea nu mai merge la scoala. Intr-o jumatate de ora am fost la scoala cu ea de mana. Directoarea in persoana mi-a garantat ca se va asigura ca nu e in pericol. Dupa care a urmat "judecata", cu toate partile prezente. Evident, erau acuze si in directia Ioanei...i-am lasat sa vorbeasca, am ascultat tot, dupa care am zis: eu am venit aici sa discut problema agresiunii. Pentru orice altceva sunt de acord sa discut dupa ce ne lamurim asupra agresiunii. Orice altceva are rezolvare, exista masuri, indiferent de rezultat.
Dar agresiunea nu trebuie sa existe. Pentru ca din cateva vanatai se poate ajunge la moarte. Sunt cazuri destule. Le-am spus ca daca nu ne concentram pe agresiune si o dam in discutii despre certuri si impacari la 14 ani, merg la politie si depun plangere. Merg la IML. La televiziune.
M-au luat brusc in serios. Au fost profesionisti, diriginta a discutat cu toata clasa cazul, nu s-a depasit cadrul scolii, nu au existat repercursiuni, colega Ioanei a fost o dulce dupa acest eveniment, au terminat toti a 8-a fara evenimente.
Sigur ca eu am fost "comunistul". Colegii n-au digerat amestecul meu. I-am informat cu diverse ocazii ca sunt cu ochii pe ei...pe toti, ca sa vada exact ce-i ala comunism. Li s-a pleostit repede coada, au devenit brusc atenti, concilianti...
Nu ne putem invata copii sa riposteze. Este periculos. Ei trebuie sa stie ca, dintre toate relele, agresiunea fizica este cea mai periculoasa. Si nu trebuie sa fie tolerata.
Mai trebuie sa stie ca trebuie sa spuna acasa ce-i deranjeaza, parintii sunt primii interesati de soarta lor.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

manuelacrina spune:

Rufus, toata stima si admiratia pentru mentalitatea si atitudinea ta !
Mai da-ne astfel de sfaturi ca avem nevoie ! ... copiii de azi nu mai sunt ca acum 20 de ani, din pacate, au un grad de agresivitate foarte ridicat, chiar de la varste mici ...

Dar nu am inteles cine te-a facut "comunist" ? colegii Ioanei ? ei stiu ce este un "comunist" ?

Anda08 spune:

Un articol interesant: www.desprecopii.com/info-id-3308-nm-Intimidarea-si-hartuirea-intre-copii-sfaturi-de-siguranta.htm" target="_blank">Intimidarea si hartuirea intre copii: sfaturi de siguranta

---

Va doresc o zi buna !

Cea mai mare avere a omului e saracia deoarece nimeni nu va incerca vreodata sa ti-o ia , nimeni nu te invidiaza pentru ea si creste pe masura trecerii timpului ... Socrates

Rufus spune:

Da, colegii Ioanei ii spuneau de "ta-su comunistul". Ei nu stiu ce-i aia comunism, dar cam orice care le zdruncina lumea in care traiesc are iz comunist. De aceea i-am lamurit ce inseamna, printre altele, comunism: le voi urmari miscarile, nici o tigare nu mai pot trage fara sa stiu eu. Si, fireste, parintii lor. A fost o gluma, pana si Ioana m-a crezut.

Si da, mie mi-e frica tare de ceea ce iese din agresivitate, indiferent ca te aperi sau ataci.

Rufus, Tora si iadele www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Retrospectiva 2008 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=a1ed73f473ea25944e234a" target="_blank">Retrospectiva 2009 www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=d39f778033dd7597d12ac9&source=category&category_id=all" target="_blank">Retrospectiva 2010

Roxxy80 spune:

Mickyyy, ai deschis un subiect care ma cam roade de ceva zile. Baietelul meu are 4 anisori si de cateva saptamani vine si mi se plange acasa de diverse violente verbale. Are un coleg mai dificil care ii spune mereu ca e urat sau ca parintii lui sunt urati etc. Nu sunt chestii grave, dar de aici pana la a se ajunge si la violente fizice cred ca e un pas mic.
Ideea e de foarte mic l-am invatat sa nu loveasca, sa vorbeasca frumos.
Am vorbit cu doamna educatoare care a stat de vorba cu baietelul respectiv dar ma intreb: oare nu ar trebui sa-l invat si pe Matei sa-i raspunda in vreun fel?
Astept cu nerabdare sa vad ce sfaturi primesti pentru ca eu chiar nu stiu cum sa tratez problema.

buli spune:

eu cam de parerea lui Rufus sunt. si, cand a fost cazul, cam tot asa, foarte fermi am fost, dar nu noi cu copilul ci cu adultii din jur.

nu tolerez absolut deloc, nu sunt de acord sub nicio forma cu "daca iti da una, da-i si tu", mi se pare cea mai periculoasa atitudine, nu stii care, cum si cand ridica piatra (la propriu) si ce poate iesi de aici.
eu sunt pentru evitarea conflictelor fizice aproape cu orice pret.

nu cred ca la varste atat de mici au discernamant si stiu ce e aia autoaparare. in plus, cum argumentezi cand creste? "pana la 10 ani ai avut voie sa te bati, dupa 18 ani, gata!"?

jenn spune:

Roxy,cu parintii celui care ii vorbeste asa copilului tau ai vorbit?

Roxxy80 spune:

Nu am vorbit. M-am gandit sa vorbesc initial cu educatoare, dar clar voi vorbi daca mai vine Matei cu inca ceva acasa. Nu au fost chestii grave pana acum, dar poate ca ar trebui sa le trag unn semna de alarma.

Mickyyy spune:

Cand am zis autoaparare nu m-am gandit neaparat la violenta fizica, desi si asta poate fi un mod de a riposta. Uneori cuvintele pot rani mai mult ca o imbranceala pe holurile scolii.

Si copii mei nu lovesc, nu imbrancesc, nu vorbesc urat, in general nu deranjeaza ceilalti copii nici macar atunci cand sunt provocati. Cu toate ca acasa, ele intre ele, isi rezolva conflictele frecvent apeland la forta (care trage mai tare de jucarie e cel care sfarseste prin a se juca cu ea ).

Intotdeauna le-am explicat ca noi, ca si parinti, vom fi acolo ori de cate ori vor avea nevoie de noi, si orice problema ar avea pot conta pe sprijinul nostru neconditionat. Dar imi dau seama ca n-o sa pot face asta decat pentru lucrurile cu adevarat importante, micile conflicte trebuie sa si le rezolve singuri. Si eu ca parinte ar trebui sa dau o mana de ajutor, de la distanta, cu sfaturi cel putin, in rezolvarea lor. Doar ca uneori sunt depasita de situatie, si nu stiu cum ar trebui sa o invat sa ia atitudine, pentru ca nu toate conflictele lor pot fi rezolvate discutand cu celalalt.

Rufus, spuneai ceva de faptul ca ai insistat pe formarea abilitatii de a anticipa si de a evita problemele. Poate ne dai cateva sugestii despre cum ar putea face asta un copil.