Sunt obsedata de el !

Gabrilici spune:

pana la un anumit punct ma regasesc in povestea ta.am iubit si eu sau....ma rog, am fost indragostita pana peste urechi de altcineva pana sa il intalnesc pe sotul meu.cine nu are un trecut??
dar totul tine de tine,nu de psiholog, psihiatru etc.tu ce vrei de la viata?eu zic ca nu se poate numi iubire ce simti tu pentru omul asta.iubesti un om dupa ce-l cunosti foarte bine, dupa ce treci alaturi de el prin multe sau cand constati ca sforaitul sau modul in care isi lasa lucrurile prin casa sau alte chestii de genul asta te fac sa il accepti,sa-l iubesti asa cum e.tu tii mortis sa crezi ca il iubesti pe colgul de liceu, iti place sa te automutilezi si sa ii faci nefericiti pe cei de langa tine.himerele nu merita asta.
iti propun un exercitiu dur:(vorbesc in deplina cunostinta de cauza caci sotul meu a plecat de langa mine si copil sa se regaseasca si nu stiu daca vom mai fi impreuna vreodata)imagineaza-ti ca te trezesti intr-o zi singura, fara sot, copii, casa, job.doar cu himera in cap, nu si in viata.gandeste-te intens la asta pana incepi sa realizezi ce ai si cat de tare te-ar durea sa nu mai ai.e o lectie de maturizare de care cred ca ai mare nevoie.

Gabrilici spune:

iarta-ma ca am fost asa transanta mai devreme.nu apucasem sa citesc si povestea cu mama ta.si aici povestile noastre seamana un pic.ai mei sunt posesivi si ma critica la orice pas, desi sustin sus si tare ca au incredere in mine..poate ca te refugiezi in povestea cu colegul ca sa te simiti mai sigura.dar tot nu e o solutie.gandeste-te la tine intr-o lumina mai pozitiva.chiar esti un om puternic si ai de ce sa fii mandra de tine.nu iti trebuie confirmarea altcuiva.

ionik76 spune:

Uau ! Chiar pana acolo n-am ajuns ! N-am urmarit niciodata sa-l despart de prietena/sotia lui, n-am vrut niciodata sa-i fac rau !
Inca mai sper ca am reusit sa pastrez niste limite ale decentei si bunului simt. Cel mult, mi-am facut rau mie insami. Nu vreau sa ma scuz, dar el era refugiul meu, un mod de a ma proteja. Viata paralela pe care o traiam "cu el" era doar in imaginatia mea, in mintea mea, nu l-am cautat, nu l-am urmarit. Chiar e atat de grav ca in 10 ani de zile, sa spunem, i-am trimis un singur mesaj inofensiv, cel putin eu asa il consider, ca intre fosti colegi de generatie ? OK, nu mi-a raspuns, am concluzionat ca ma evita, si am lasat-o balta. Chiar nu ma vad in pielea celui despre care imi vorbeai tu, R_ocsy. Cine stie, poate ca daca nu realizam la timp absurdul situatiei, as fi riscat sa ajung si eu asa.
Constientizez asta pe deplin acum, dupa ce-am stat de vorba cu voi si dupa ce am avut curaj sa vorbesc public despre relatia cu ai mei. Si indraznesc sa spun ca deja ma simt mai bine. Ma simt eliberata, o povara uriasa mi s-a ridicat de pe suflet. Stiu ca e cu siguranta o stare de moment, ca nu sunt vindecata si voi avea nevoie de terapie pentru asta. Dar e un pas inainte. Si mi se pare acum atat de absurda si de ridicola povestea pe care am relatat-o si de la care am plecat, incat mi se face si mie parul maciuca. Eu sunt aia ?! Dumnezeule !!

Gabrilici spune:

draga mea, toti avem ganduri dastea si la un moment dat realizam ca e aiurea sa gandim asa.accepta-te asa cum esti.esti normala, nu obsedata.asta m-a invatat pe mine psihologul.mintea umana e un mecanism f complicat si daca nu il intelegem mereu, asta nu inseamna ca e ceva in neregula cu noi.

r_ocsy spune:

Un mesaj in 10 ani nu este mult , dar faptul ca te gandesti la el de 16 ani asta da. Imaginatia ta este dominata de figura lui si in timp a daunat fericirii tale. O singura viata avem si merita traita, sa ne bucuram de ea.
Tu singura ai spus ca "Despre el nu mai stiam nimic, cu exceptia catorva informatii disparate de pe la fostii colegi", "L-am gasit insa pe un site de socializare si n-am putut rezista sa nu-i trimit un mesaj.", "In urma cu un an am aflat intamplator, din presa, ca s-a casatorit. Desi nu mai stiam de multa vreme nimic despre el, eram constienta ca exista posibilitatea sa se fi casatorit sau macar sa fie implicat intr-o relatie. Si totusi, timp de cateva zile am fost efectiv in stare de soc". Asadar tot te preocupa viata lui; in mod normal astfel de informatii nu ar fi trebuit sa te bulverseze. Majoritatea dintre noi am avut relatii esuate, fostii parteneri refacandu-si viata cu altcineva; da poate te deranjeaza in adancul sufletului ca nu ai fost tu cea cu care si-a intemeiat o familie dar treci mai departe, fiecare cu viata lui.
Oricum eu am considerat primul tau mesaj un strigat de ajutor si asta e un semn clar de "vindecare". Cand ne constientizam propriile probleme altfel putem sa le rezolvam. In continuare iti recomand o consiliere psihologica, o persoana avizata te poate ajuta mult mai mult decat noi pe forum, aici gasesti si pareri pro si contra, intr-o consiliere se rezolva problema si se gaseste baza acelei probleme.
Nu exista relatie perfecta ( din punctul meu de vedere ) , fiecare ia deciziile pe care le considera potrivite si in functie de alegere viata isi urmeaza cursul spre dreapta sau spre stanga.
Invata sa te bucuri de copiii tai, pana la urma ei sunt cel mai important lucru in viata. Invata sa fii fericita, o meriti , fiecare dintre noi o meritam. Lasa-le incolo de regrete, viata trece repede si ar fi pacat sa ajungi la o anumita varsta si sa iti dai seama ca ti-ai irosit-o pe vise desarte.

ilia_99 spune:

draga mea ionik,

El nu exista. N-a existat niciodata. A fost doar dorinta ta nestavilita si legitima, de altfel, de a fi iubita. A cazut pe el. La fel de bine putea sa fie un stilp de electricitate:) I-ai pus in circa toate dorintele si fantasmele tale, desi era evident de la inceput ca nu le vrea. Un baiat care le-ar fi vrut nu s-ar fi multumit cu 3 ani de priviri pe holurile scolii.. El indeplinea, insa, pentru tine, un rol in scenariul tau. Acela al omului care te respinge, pt ca doar asta simtisei pina atunci, respingere. Mama te respingea emotional, asa cum face si acum, tatal te parasise cu citiva ani in urma. Asadar, concluzia ta a fost "cine ma iubeste, nu ma vrea, ma respinge". El "trebuie " sa fi simtit ce a fost intre noi in seara aia, au simtit si alti colegi, iata, dar apoi m-a respins. NU. El nu te-a respins, pur si simplu, nu te-a vrut de la bun inceput. Din varii motie, nu simtea nimic pt tine, esti blonda - zic si eu - si lui ii plac brunetele, era f indragostit de prietena lui (nu-i curios ca ai gasit un baiat care avea prietena, in vreme ce tatal tau te-a parasit pt alta femeie?) etc... EL nu exista. El a fost un prototip pe cae l-ai investit tu cu o imagine care iti folosea. Acum nu-ti mai foloseste. Arunc-o la cos.
Mama ta.... eeeei .. Ea exista. Exista cam prea mult, se pare. Dar numai prin tine, nu independent. Insa.. NU e treaba ta ce se intimpla in viata mamei tale, NU e treaba ta sa-i umpli golurile, niic ea nu le-a umplut pe ale tale, NU e treaba ta sa-i dai o viata mamei tale, NU MAI AI 10 ANI. Acum ai 30 si ceva de ani, esti adult, esti mama la rindul tau. Mama ta trebuie sa plece din viata ta. Da, nu-i mai deschizi usa. Da, n-o mai chemi la tine. Da, nu sta cu copiii tai, nu-i comunici problemele tale si nici deciziile tale. Da, nu e treaba ei cind si cum faci dragoste cu sotul tau. Da, scoate-o din viata ta. Ferm, dar fara posibilitate de negociere.
Imi pare rau daca suna dur, dar imi pare singura varianta ca sa poti sa cresti. Cu ea alaturi n-o sa poti sa cresti, pt ca ea nu te lasa, caci isi pierde jucaria, iar tu ii dai voie sa nu te lase, tot sperind ca poate, poate, asa o sa te iubeasca... E iluzia vietii copilului captiv... Uite aici.
http://www.youtube.com/watch?v=7dEe3gME4m8

Vorbeste cu sotul tau, caci si el s-a casatorit cu o iluzie, ca si tine. Nu stie cine esti, probabil, caci n-a vazut decit ce l-ai lasat tu sa vada. Eu cred ca te va sustine.
Psihoterapie.. urgent! stiu ca e scump sa platesti 100-120 de ron/sedinta, dar atit costa ca tu sa poti sa traiesti. Asa cum costa lumina, ca sa mearga frigiderul, cum costa benzina, cum costa gradinita, etc... Sanatatea ta e insa chiar mai importanta decit toate astea la un loc.

Mai scrie, suntem aici.

simali spune:

Superb cantecul despre copiii captivi!

adibla80 spune:

stiu prin ce treci, eu nu l-am mai vazut de aproape 10 ani stiu nr. lui de tel. dar m-ie frica sal sun

Dorsilia spune:

pui gresit problema, nu el (obsesia ta) detine cheia problemelor, dilemelor, framantarilor tale...cheia o ai tu si numai tu.

anca_nicolae spune:

Nu stiu daca Ionik mai citeste la acest subiect.

DAR.

Eu azi am citit intamplator aici, si, desi sunt ceva luni de pauza, vreau sa scriu si eu ceva, pentru Ionik, dar si pentru unii din cei care au raspuns.

1. Majoritatea i-au scris lui Ionik DOAR din punct de vedere "educational", dar nu din inima. Asemanator cu indemnurile parintilor/profesorilor catre copii privind viitoarele lor iubiri/meserii/drumuri si alegeri in viata, indemnuri ce suna cam asa: "ai grija, mama, sa nu faci dragoste mai devreme de ... x ani" sau "sa nu iubesti pe vreun betiv/insurat/zodia x/rocker practicant/etc etc etc", sau "sa nu iti pierzi vremea cu unul care dovedeste ca nu te iubeste suficient/deloc" etc... INSA, cati dintre noi/voi am reusit sa aplicam ad-literam aceste sfaturi, chiar daca stiam ca sunt "spre bine vostru"? Cati au putut PLANIFICA ORICE in viata lor? Cati au ACCEPTAT in sinea lor ca o ALEGERE CEREBRALA [according cu sfaturile] e mai sincera/calda decat gandurile si sentimentele/resentimentele interioare, ce vin totusi peste noi, fie ca le chemam, fie ca nu?

Din pacate, majoritatea de aici i-au raspuns lui Ionik ca si cum este fff anormal ce i se intampla, si mai ales ca si cum lor niciodata nu le-a fost dor [fata de cineva care i-a parasit], ca si cum toti au putut, de a DOUA zi dupa vreo respingere, sa uite defintiv si sa traiasca fara amintiri/ regrete/ intrebari "cum ar fi fost daca as fi putut avea o bagheta magica sa schimb colo si dincolo?"...

Eu insa NU CRED in aceasta majoritate. Eu cred ca este imposibil ca cei din aceasta majoritate sa fi putut simti/gandi/comporta "ca la carte".

De aceea, eu cred ca Ionik NU este "cu gandirea gresita, nefocusata pe cei importanti [copiii]".. etc. Eu cred, in primul rand, ca este foarte curajoasa. Si chiar puternica.

2. Dintre toate postarile de la acest subiect, cel mai mult am indragit-o pe cea a neliei [cred ca am mai gasit-o undeva, anii trecuti, pe ea, nelia, tot cu placere, si acum, azi, am fost bucuroasa sa o regasesc, cu aceeasi placere/admiratie]. Ea i-a vorbit DIN INIMA, ca unei PRIETENE, nu ca unui pacient la cabinetul de psihoterapie. Ea a INTELES ca totusi, e uman ce simte/gandeste Ionik. Si a transmis niste piste, idei de gandire, FARA insa a o pune la zid cu ceva. pentru nelia!!!

3. La fel, mi s-a parut foarte aspru pusul semnului egal intre:

- "gandurile/himerele" lui Ionik
si
- presupusa acceptare de a renunta la copii pentru aceasta himera.

Oooo, cat de incorect s-a pus problema! Pai daca Ionik ar fi fost VREO CLIPA dispusa sa isi riste relatia cu copiii, ar mai fi scris aici????? Ar mai fi fost atat de framantata interior? Nuuu, insa putini au inteles ca ea TOTUSI, chiar daca se gandeste/viseaza prea mult timp la acea baiat, pe un thread, nu inseamna ca pe alte threaduri nu este prezenta in relatia cu copiii. Doar cineva a surprins acest multithreading: cine i-a scris [scuze ca nu am retinut numele, era mai in primele pagini] ca de fapt, problema este ca Ionik nu a reusit sa se DEA CU TOTUL in relatia curenta/casnicie.

Si la fel, mi se pare tare nedrept cand unui om [mai des femeie], aflat intr-o destainuire despre vreun regret afectiv, din sufletul ei de FEMEIE/OM, i se raspunde drastic: "Dar tu alta treaba nu ai decat sa visezi cai verzi pe pereti? Nu ai suficienta treaba cu copiii tai?"

Adica... daca un om este parinte, dar singur sufleteste, gata, nu mai are dreptul sa viseze/sufere dupa iubire, trebuie sa se concentreze 100% pe copii, sa devina strict doar om al muncii + parinte. Daca insa alt om este fericit pe toate planurile, atunci lui i "se da voie" sa scrie, de exemplu: ce frumos a fost ca ne-am trimis copiii la bunici 3 zile si ne-am bucurat si noi de un mini-concediu in 2, romantic, pasional cald etc.

Pai cum vine? Acea mama, fericita, a avut voie sa nu fie 100% doar mama?

Hmmm. E ca in zicala: "banii tot la cei bogati se duc"...

Nu e drept. Toti avem "dreptul" sa ne dorim iubire si/sau sa suferim cand nu o avem. Doar sa avem grija sa nu devenim "legume" si sa nu mai fim prezenti pe alte planuri.

4. Revenind la adevaratul reason al problemei lui Ionik.

Cum scriam la pct 3, adevarata problema este realitatea ca Ionik nu a putut sa se dea cu totul in casnicia curenta, si nu alte motive cu agatatal de trecut sau nerealizarea profesionala, sau copil captiv etc. Acestea din urma sunt doar "accesorii" care ingreuneaza problema lui Ionik. Atat.

Intra-devar, coroborat cu lipsa unei relatii CALDE cu parintii ei, Ionik este genul de om care a RAVNIT la o STARE de iubire mai puternica decat nivelul mediu. Cumva compensatoriu. Poate ca in titlul acelei carti pomenita de cineva mai sus, "Femei care iubesc prea mult" [chiar o sa o caut si eu, multam pt hint ]. Din acest motiv, Ionik face parte dintre persoanele ce [poate toata viata] vor gandi/ravni la ideea de SUFLET PERECHE.

Eii, aici e aici, exista cu adevarat, ne este dedicat UN SINGUR suflet pereche? Poate aici Ionik ar trebui sa primeasca un rapsuns, poate din carti, poate din discutii cu altii, daca exista sau nu aceasta unicitate.

Ea nu a gresit cand a iubit, NUUUUUU, si nici cand a sesizat ca ii tot revin amintiri, intrebari, ganduri, dorinte neimplinite, dar majoritatea de aici au pus-o la zid pentru continuarea acestei himere... Insa himera ei NU este legata de baiatul x, ci este legata de convingerea ei [cam de 90%] ca DACA ai apucat sa iti intalnesti sufletul pereche, altul nici nu mai ai cum sa intalnesti. De aceea ea singura s-a auto-legat de amintirea sentimentelor/ gandurilor/ senzatiilor ei fata de acel baiat.

Poate cineva de aici sa-i raspunda lui Ionik, negru pe alb, "cate suflete pereche ne sunt date" [:))]

Ea a pornit la drum, cand s-a casatorit, cu dorinta CEREBRALA [according cu sfaturile de care vorbeam mai sus] ca va putea reintakni o stare de fericire/iubire langa altcineva. In sufletul ei insa nu era convinsa. Din contra, era 90% convinsa ca nu :(. Prin urmare, sotul ei ar fi trebuit sa "corespunda" nu doar 100% asteptarilor "normale", ca in alte cupluri [unde, asa cum s-a scris aici, este DEMULT SI DEJA ACCEPTAT ca relatie perfecta nu exista], ci ar fi trebuit cumva sa depaseasca acle 100% ci inca 90%... Aproape ca ar fi trebuit sa fie 2 in 1 :))) Eei, asta numai la detergent plus balsam se poate :)))


In plus, nici acel 100% nu pare sa-l fi realizat, acel sot, conform greselilor din primele zile...

De aici, Ionik a pornit pe un drum cu simtirea interioara [si nepovestita nimanui, deci SINGURA sufleteste.. :(] ca va INCERCA sa traiasca fericita langa acel sot, fara insa mari sanse din start. Cumva, invins din start.

Eu am inteles-o pe Ionik, sau asa mi se pare.

Ar fi fost ideal ca Ionik sa poata sa se focuseze cu adevarat pe sotul ei, sa se indragosteasca ABIA ACUM, cu adevarat de el, si sa fie pe mai departe, o familie fericita. Doar ca eu, din pacate, nu vad realizabil asa ceva.

De aceea, singura solutie adevarata [de interior] este incercarea de a darama mitul cu "UNICITATEA" sufletului pereche. Doar atunci se va putea "elibera" de "EL".


Ionik, mult succes!!!



Poze cu noi

Veronica-Elena 13 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 2 anisori