Citim impreuna "Soroc de viata si soroc de moarte"

Teodora D. spune:

Eu abia acum am terminat cartea. M-am blocat cu ea la jumatate, ma intrista, ma deprima, insa am citit ultima jumatate in doua zile.
Pe parcursul intregii lecturi m-am tot gandit cat de fericiti suntem noi :) ca traim in vremuri de (relativa) pace, ca nu stim ce sunt acelea sirene de alarma, adaposturi antiaeriene, bombardamente, camuflaj in orase, alimente si haine pe cartela, denunturi, ceea ce am trait in copilaria comunista imi pare nimic fata de ce traiesc personajele romanului, cu care am empatizat f bine si aici e meritul lui Remarque.
Iar plecarea lui Graber din gara, cu Elisabeth ascunzandu-se dupa o magazie, ca sa nu o vada, dupa ce a rugat-o sa nu il insoteasca, mi s-a parut o scena de dragoste splendida si emotionanta.
Ma tot gandesc ce a vrut sa transmita Remarque cu finalul "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti", cat de stupid se moare?, cum in conditii de razboi nu trebuie sa simti mila fata de nimeni? Sau poate se voia o imagine simbolica a infrangerii.