Toate forumurile Timp liber pentru minte, suflet, trup si ochi  Stiinta si cercetare

Mostenirea mesianica

(10 voturi)
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

Autor Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator
Pag. din 36

desprecopii



8061 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul  Visiteaza pagina lui desprecopii Adauga semn de carte la raspuns Trimite desprecopii un Mesaj Privat
Laura, e o idee foarte buna si o rezolvam in cateva zile.



**************
Citesc cu placere: Supereva.ro | Blogul meu |
Mergi la inceput
Dorothee
Dorothee



137 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite Dorothee un Mesaj Privat
AkaManah ma bucur ca ai scris obiectiv despre legionari, si anume:

Aspectele istorie contemporane sunt foarte complexe deci, extrem de discutabile. De la inceput trebuie sa punctez ceva: nici un eveniment nu trebuie abordat si tratat din perspectiva actuala. Legionarii, de expemplu. Daca ii judecam azi...sunt condamnati fara drept de apel.Trebuie sa ii privim din perspectiva epocii in care au aparut si au actionat. In perioada interbelica miscarea legionara era normala. In toata Europa accentele nationaliste sau antisemite erau normale.De-a lungul istoriei nici un popor european nu se poate lauda cu lipsa antisemitismului. Era o o ideie de falsa aparare, indusa de cercurile de putere si financiare care se simteau amenintate de evrei. Se lasa mesajul si se dirija reactia. Cum spuneam viata politica romaneasca nu a privit ca anormala aparitia legionarismului in Romania. Nici celelte partide nu erau foarte diferite. O buna parte dintre ele aveau organizatii paramilitare, in fapt batausi electorali.

Legionarii nu au facut doar fapte rele. Ii stim asa din cauza discursului comunist. In realitate au ridicat scoli, biserici, au instruit tineri in tabere de vara, au facut campanii de curatenie (mergeau prin sate cu o caldare si cu sapun obligand vre-un taran sa se spele si sa constientizeze avantajele curateniei.

Ajunsi in inchisorile comuniste desi, comunistii s-au folosit de ei imediat dupa 1945, au avut parte de un regim de exterminare, fizica sau psihica.

Nu consider ca ar trebui judecati ca legionari. Au vrut binele tarii.

Acum, revenind la problema legionarilor nostri cred ca e exagerat sa ii compari cu Al`Qaeda. Nu erau crestini fundamentalisti, nu ucideau in numele credintei. Crimele lor isi au izvorul in realitatile epocii, in aspectele particulare ale Romaniei interbelice dominate de coruptie, nesiguranta, marasm politic. Practic au avut girul tacit al statului de a actiona.

A fost oarecum o miscare de mica amploare, ca rezultate, dar folosita intens ca bau bau de discursul comunist si nu numai.

Nu cred ca trebuie sa ne punem problema daca fostii legionari care s-au dedicat credintei in inchisori sunt sinceri sau nu.


vezi, tu ai venit cu scuzele de rigoare in continuarea unui subiect de la Sufletul Credintei, dpdv istoric poti furniza informatii corecte, altceva insa se discuta acolo, respectiv despre talharul pocait care il mustra pe talharul ticalos.

Mariuta, Ica si Mamabear si ganduri bune!

ma duc sa-mi vad de pacatele mele...
numai bine!

http://www.trilulilu.ro/Blanche/7d2aebb00349c6

Editat de - Dorothee on 03/02/2010 02:23:53
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:

Fara ''scuzele de rigoare'' (care au fost un bun pretext) carei religii apartii? Nu de alta, insa conform ortodoxiei - Nu judeca ca sa nu fii judecat.


Cine este omul, ca sa carteasca impotriva Celui ce a facut cerul si pamantul?

Da-mi minte sa fac voia Ta, Doamne!



Ei, trebuie sa te dezamagesc. Sunt dreptmaritor ortodox. Ce sa fac? Soarta.... Si "Scuzele de rigoare" era pentru faptul ca am deschis un subiect nou. Topicul dinainte se inchisese deja si am vrut si eu sa imi spun parerea.

Sar`na Laura.

Editat de - AkaManah on 03/02/2010 09:09:49
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:

Inainte de a avea dileme si intrebari la adresa altora, ne putem gandi ce am fi facut noi in situatia aia.
Domnului istoric "sar'na Laura" i s-a facut rau cinci ani de zile ascultand marturiile de acolo, iar noi trebuie sa il compatimim, desigur. Nici nu ne doreste sa trecem prin ce a trecut dansul! (pentru scopul nobil al studiului). Desigur ca si el si toti de aici, cu dilemele lor, stiu sigur ca ar fi rezistat si ar fi fost integri, nu-i asa? si stau de vorba cu comoditate despre aceste lucruri.
Au mai fost si altii tortionari, si este cutremurator sa citesti marturiile acestor oameni, dramele prin care au trecut. Dar, nu stiu de ce, simpatia mea se indreapta cu predilectie catre cei care au cazut, dar s-au putut ridica din "mlastinile disperarii" (ii stie Dumnezeu pe fiecare) mai mult chiar decat catre cei care au rezistat pana la capat si in orice situatie (au fost si din acestia).


Oare e atat de dificil de inteles ce am spus?! Tie ti-ar fi usor sa vezi un om cu un picior amputat care iti povesteste ca si l-a pierdut la Aiud, in Zarca?! ; ti-ar fi usor sa vezi un om fara unghii care iti povesteste cum la Sibiu la securitate i-au introdus aschii sub unghii?!: ti-ar fi usor sa stai in fata unui om care a fost dus de 2 ori la morga la Cluj dupa ce a fost batut de securisti?! Oamenii acestia s-au ridicat pin suferinta, dar o suferinta asumata care le-a intarit spiritul si le-a modelat caracterul. Nu am cunoscut nici un fost detinut politic care a facut puscarie fara compromisuri sa nu ma impresioneze. Oamenii acestia nu au nevoie de simpatie ci de dreptate. Chiar daca ei i-au iertat pe tortionari, era de datoria noastra, a opiniei publice si a statului sa ii amendeze. Stii ca s-au dus aproape toti cei care au facut temnita grea si ca nimeni nu le-a acordat mai mult decat niste discursuri sforaitoare? De ce revolutionarii (nu cei adevarati) au indemnizatii grase, scutiri de impozite etcpentru ca au stat 2 zile in frig (daca au stat) si fostii detinuti poitici care au suferit impreuna sute de mii de ani in inchisori nu aprimit decat praf in ochi: indemnizatii simbolice si manifestari la care an de an sunt tot mai putini, mai obisiti, mai scarbiti.Regret ca esti atat malitioasa. Poate nu ar mai strica sa cantaresti bine inainte a scrie ceva. Eu nu am fost malitios sau obraznic. Vad ca "crestinii" se preteaza mai des la asa ceva.

Sar`na Laura.
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:


Vezi, tu insa-ti spui ca nu stii ce ai fi facut intr-o situatie limita, si stim ca ptr ei situatia asta n-a fost de-o zi sau o saptamana. Au fost aruncati acolo si multi dintre ei nu credeau ca vor mai iesi vii. Indiferent ce-au facut nu e dreptul nostru sa-i judecam, sa-i ironizam sau sa le cerem socoteala.

Asa cum am mai spus discutia de pe topicul asta n-a mai avut o tenta religioasa, se vrea a fi o ancheta in care initiatorul vrea ''sa ne deschida ochii'' , vrea cu orice pret sa aiba dreptate. Seamana un pic as zice cu reeducatorii care vroiau cu orice pret ca cei intemnitati sa zica ca ei, sa semneze orice, sa accepte orice.

Cine este omul, ca sa carteasca impotriva Celui ce a facut cerul si pamantul?

Da-mi minte sa fac voia Ta, Doamne!



Vezi tu, stimata colega?! Ce ai spus ma face sa imi doresc o reeducare. Unii dintre noi au nevoie, macar de un "refresh memory". Eu am dreptatea mea. Expune-ti punctul de vedere si poate iti voi da dreptate.Nu am scris postul initial din dorinta de a initia o discutie pe teme religioase. Nu sunt un om religios, sunt un crestin. Nu faceti cofuzie intre aceti termeni. Cei care iau de bune toate vorbele popii sutn persoabe religioase, cei care sunt decenti in manifestari si in abordarea scripturilor...sunt crestini.

Sar`na Laura.

Editat de - AkaManah on 03/02/2010 09:45:45
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:
citat din mesajul lui mamabear

Eu nu sunt asa priceputa, dar pot sa spun care e parerea mea. Popa e un termen popular, dar in prezent se foloseste mai ales cu sens peiorativ, este folosit in contextul in care se vorbeste de rau despre un parinte. Nu cred ca se duce cineva la biserica si spune: "Popa, as vrea si eu sa ma cunun aici", cred mai degraba ca spune: "Parinte , as vrea...". Personal cunosc multi preoti (si de mir si calugari), care au contact cu foarte multi oameni, mai mult sau mai putin educati, si de la oras , si de la tara, dar nici unul nu a intalnit persoane care sa i se adreseze direct cu "popa", doar parinte sau (mai amuzant) dom' parinte.


In concluzie, termenul popular exista, e si in dex, dar se foloseste in general cu sens peiorativ, e asociat caracterizarilor negative la adresa unui preot, la fel a fost folosit si aici , pe forum.(si bunica l-a folosit pentru ca era suparata de intarziere)


Eu nu folosesc termenul de "parinte" niciodata. Prefer "domnule". Nu ii mai consider de mult timp pe popi demni de apelativul "parinte". Credinta nu sta in pupatul poalei popii, ci in curajul de a infrunta o noua zi, de a nu face rau, de ati face datoria. Daca esti un om bun...poti respecta cele 10 porunci. Daca nu esti..poti merge la biserica non stop..degeaba.

Sar`na Laura.
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:


De asemenea nu inteleg rostul unor afirmatii denigratoare despre parintele de la Aiud, si referirile cu subinteles despre Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania ( asa ar putea zice cineva ca si pastorul baptist de la biserica x e sarlatan sau ca cel penticostal e nebun ca "vorbeste in limbi").

Si, DA , o parte din cei morti la Aiud sunt sfinti martiri, o dovedeste si faptul ca moastele (osemintele) lor au un parfum deosebit, sunt izvoratoare de mir.

Doamne ajuta!


Dupa parerea mea, a denigra insemana a spune neadevaruri despre altcineva. In cazul studentului Anania, incarerat la Aiud, in bune conditii as spune (am martori), sunt dovezi ca a participat activ la reeducare. Asta insemna ca tinea discursuri in "club" despre viata buna din comunism, despre realizarile oamenilor buni, despre gresala care i-a adus in situatia de dusmani ai poporului, despre cat de usor le-ar fi sa fie liberi sa participe la buna viata comunista daca ar semna "sincer" un document care sa ateste faptul ca regreta. Am sa adaug un articol aici legat de acest fenomen al reeducarii.
dincolo de asta...nu ma mai ucideti cu oasele izvoratoare de mir...Nu va dati seama ce face popa de acolo? Sunteti chiar atat de usor de transformat in victime? Credeti ca cei ucisi la Aiud si-au dorit sa izvorasca mir? Eu ma mir cum credeti asa ceva.Consider ca oamenii aceia au nevoie de pioasa amintire nu de canonizare. Prin asta se anuleaza toata jertfa lor. Au fost confiscati de biserica. Si oasele lor si amintirea si locul in istorie. Cum sa mai scrii ceva stiintific despre niste "sfinti".

PROCESUL DE REEDUCARE ÎN
UNIVERSUL CONCENTRATIONAR
COMUNIST DIN ROMÂNIA
Metoda Aiud




Consideratii generale

În peisajul foarte complex al existentei regimurilor totalitare un aspect cu valoare statutara este procesul de reeducare. A reeduca în cadrul unor sisteme nedemocratice înseamna a inocula fortat informatii, credinte, atitudini conforme cu linia politica, sociala, morala adoptata de partidul atotstapânitor. Reeducarea persoanelor indezirabile este un process complex în care nu lipsesc accentele de moralitate a momentului caci “nimic nu este absolut, regulile morale depind direct de distributia puterii, moralitatea prevalenta este adesea cea a învingatorilor” . Considerata “religio ilicita” credinta în democratie, regimul comunist cauta sa reeduce acesti oponenti provocând “amnezia” în urma careia sinele devine strain, detinutul este izolat, indiferent, simplu spectator inactiv în drama vietii si a istoriei. Etapa adiacenta presupune “anamneza” prin relevarea identitatii dorite de regim prin asumarea sinelui perceput prin oglinda discursului unic. Într-o faza incipienta totalitarismul proclama necesitatea epurarii societatii de elementele care într-o faza anterioara au constituit nucleul politic, social, moral sau marginali (infractori, prostituate, someri etc.) declarându-i responsabili de dezstrul tarii deoarece partidele de extrema au suuces doar în momente de profunda instabilitate: sociala, morala, economica sau de identitate.
“Arborând stindardul igienei sociale, statul întelege sa vindece societatea, sa curete si sa reduce. <<Gânganiile daunatoare>> sunt adunate în valuri successive iar <<munca socialista>> (de orice tip ar fi si de oricine ar fi prestata n.n.) le transforma. Sunt loviti mai întâi diferitii marginali care ameninta hegemonia politica, ideologica, culturala, sociala a partidului si a conducerii sale. Se reduce opozitia politica si religioasa, se stârpesc agitatia muncitoreasca si rascoalele taranesti, se colectivizeaza satele, este suprimat <<somajul>> suprimându-se somerii…” .
Actiunile partidului totalitar în ascensiune sfideaza normalitatea si orice act de penetrare sociala presupune o reeducare sub diferite aspecte si de intesitati diferite. Acesta reeducare sociala masiva are menirea sa creeze premisele instaurarii unui regim de dominatie absoluta, iar acest proces perfid de inoculare de informatii se manifesta în diferite domenii vizând totalul, absolutul.
“Epurarile successive nu au fost erori, ele au corespuns etapelor preluarii puterii, domesticirii societatii. Pas cu pas. Statul, lacom si sângeros, pentru a se face acceptat distruge orice opozitie: atât pe cea existenta cât si pe cea banuita .
Metodele de reeducare sociala sunt multiple dar toate se bazeaza pe diversiune, pe exploatarea fisurilor comunitare. Se induc stari de angoasa generalizata pentru obtinerea cadrului necesar asigurarii succesului. “Era suspiciunii este necesara pentru a remodela omul.” .
Fisurile sociale existente sau create sunt exploatate riguros cu scopul précis de obtinere a obedientei generalizate. Metodele si intensitatea aplicarii acestora sunt dictate de moment, iar sentimentul predominant este frica. “Când ai început sa te temi, când toate legaturile de afectiune au fost rupte, toti devenim jucaria unei bande de aventurieri cinici.” . Politia politica uziteaza forta exemplului alegând din comunitate personaje marcante carora le aplica un “tratament” experimental în prealabil. Frica “se învata” usor iar acest fapt este exploatat cu success în procesul de reeducare.
“Intensitatea poate varia de la simple metode de ademenire si convingere, pâna la amenintari, presiuni excesive si tortura, care sa conduca la un comportament automat, decerebrare, nebunie, sinucidere sau moarte. Pentru a se evita orice probabilitate de nereusita a experientei, mediul fizic si social este supus unui control riguros. Se urmareste distrugerea atasamentului fata de orice formatie necomunista, ori persoane de care esti dependent intelectual sau afectiv. Modul de gândire, atitudinile de viata, sistemul de valori, reperele de orientare sunt sfarâmate fiind considerate incorecte si în locul lor se dezvolta loialitatea si ascultarea neconditionata fata de partidul comunist” .
Reeducarea sociala încheiata cu success devine germenele imbatabil al atomizarii sociale, generata de frica, neîncredere, verticabilitatea morala frânta definitive cu toate urmarile sale în plan psihic. Oamenii înceteaza a mai fi individualitati si devin personaje uniforme, obediente. Agregarea sociala devine o utopie iar grupul uman nou format are baze intentionale deformate, superficiale dar cu un efect zdrobitor. Astfel “a-ti iubi aproapele ca pe tine însuti era o pretentie excesiva, dar a încerca sa-i faci rau nu era” .
Puternicii zilei intervin prin persuasiune brutala în viata comunitatilor, în universul fiecaruia unde “nimeni nu va supravietui daca nu se va transforma” . Pretentia de schimbare este excesiva, inumana, este un proces al anormalului.
“Toate formele de interventie în viata oamenilor, încercarea de a-i modela împotriva vointei lor dupa un tipar propriu, de a le controla gândirea si de a-i îndoctrina nu sunt, prin urmare, decât o negare a ceea ce face din ei oameni, a valorilor lor ultime” .
Acest process de uniformizare sociala nu are succes complet niciodata. Exista individualitati umane puternice, motivate, asupra carora metodele de persuasiune nu au success. Astfel devin un element care pune în pericol succesul deja obtinut si extragerea lui din comunitate devine imperativa. Acestia sfârsesc în închisoare unde optiunile sunt limitate: acceptare sau moarte. Reeducarea în închisori are un success mai pregnant datorita posibilitatilor extinse pâna la absolut de a controla comportamentul subiectului.
Închisorile secolului XX au excelat printr-un amplu process de dezumanizare a victimelor. În sistemele totalitare închisoarea a devenit o unealta eficienta de stapânire a societatii. Spatiul carceral devine “scoala” menita sa produca printr-un process inversat educatiei, personaje docile, obediente, fata de regim. Succesul reeducarii în spatiul carceral este favorizat de mai multe elemente: posibilitatea de controlare a mediului subiectului, timpul alocat acestui proces, multitudinea de instrumente aflate în mâna reeducatorului: tortura, foamea, frigul, întunericul, promiscuitatea excesiva, socuri psihice.
“Temporal vorbind, tortionarii au la dispozitie ore, zile, saptamâni, luni. Uneori, chiar ani. Timpul este la dispozitia tortionarului, în timp ce orologiul supliciatului s-a stricat. În <<spalarea creierului>>, unde scopul nu era informatia, ci reeducarea, victima este lasata sa se acomodeze cu statutul sau de <<scolar>> si sa mediteze la eventuale torturi” .
<<Spalarea creierului>> a fost utilizata la început pe scara larga în cadrul sistemelor totalitare unde s-a dovedit indispensabila pentru supravietuirea sistemului. U.R.S.S., China si satelitii acestora aplica aceasta formula reeducationala în forme diferite, dar cu acelasi scop: uniformizarea morala a societatii.
“Într-o prima forma, <<spalarea creierului>> a fost initiata în timpul marilor procese staliniste înscenate în U.R.S.S., metoda fiind, ca tehnica, un hibrid între procedeele Ohranei tariste si ideologia comunista. Scopul era ca victima sa ajunga la stadiul în care sa nu mai stie cine este, sa se îndoiasca de sine, producând o confesiune în care ea însasi sa creada. <<Spalarea creierului>> de tip maoist a primit o alta nuanta: ea se subordona ideii de lider politic divinizat, pe care ceilalti trebuie sa-l asculte neconditionat, deoarece acesta ar fi singurul apt sa instaureze o ordine eterna. Aceasta ordine pretinde o obedienta totala si disciplina absoluta.” .
Închisorile devin astfel o placa turnanta a reeducarii societatii prin fosti lideri declarati acum indezirabili. Închisorile devin “camere de gazare psihice” . Aici victima era supusa într-un cadru demoralizator, procesului de torturare fizica sau psihica urmat de reeducare. “Lumea victimei devine excrementiala, la nivel simbolic, singura ordine posibila fiind cea a supliciatorului: treptat, victima ajunge sa-si respecte calaul si sa deteste celelalte victime, doar fiindca tortionarul sau reprezinta singura ordine vizibila.” .
Reeducarea se face prin metode multiple, unele atingând cote paroxiste, iar realitatea zilnica era presarata cu decese ale acestor extreme comportamentare. Reeducarea prin munca în lagarele special construite (exploatari agricole, mine, industrie, santiere etc); reeducarea prin tortura “neagra” (fizica) sau “alba” (psihica) aveau un scop unic: frângerea verticalitatii morale a victimei si obtinerea din partea acesteia a unei declaratii de adeziune la sistem a carei sinceritate era în mod repetat cuantificata. Finalitatea reeducarii nu se limita la declaratia de adeziune ci presupunea autocritica prin care victima condamna propriile crezuri lasând un vid pe care functionarul specializat îl umplea cu informatiile necesare crearii “omului nou”, fara identitate si fara crezuri proprii ci doar asumate prin inoculare subversiva.
“Pretinzându-se a fi o <<cetate perecta>>, solara, societatea comunista îsi revendica un cetatean <<perfect>>: omul nou. Gulagul are functia de a-i reeduca pe cei care nu se integreaza docil noului model uman sau, la limita, de a-i extermina, dat fiind ca detinutii politici manifesta o incompatibilitate structurala fata de <<modelul>> omului nou” .
Omul nou este o creatie a filozofiei umane, este o creatie umana si nu divina, este omul care nu-si însuseste structural concepte morale care au stat la baza formarii societatii moderne. Omul nou este produsul “auto-creat, adica un ne-creat de Dumnezeu.” .
Conceptia de “om nou” se naste în U.R.S.S. unde sistemul încearca sa rupa legaturile intime cu transcendentalul si sa instituie altele bazate pe adularea liderului politic. “Conceptia slava a omului nou miza la începuturile ei pe ideea de individ autodesavârsit, dar fara o relatie cu transcendentalul. De-abia mai târziu, în secolul XX, acest <<om nou>> preia controlul demiurgului si descopera ura ca tehnica socio-politica. Superiorul absolut al omului nou este liderul pretins charismatic, impostorul divinizat, având atributele unui Pater supreme al maselor, în locul Dumnezeului detronat” .
Ideologia marxist-leninista propovaduieste paradisul terestru în care locuitorul ideal este “omul nou”. Este însa un paradis pervertit în care pretul de a fi “om nou” echivaleaza cu neomul în acceptiunea fireasca si general acceptata.
“Homo sovieticus este nu doar locuitorul cu creierul spalat al paradisului adaptat ideologic, ci si virtualul calau; el nu mai este om pur si simplu, caci a fi om înseamna a avea simt moral si a fi victima. Or, în clipa în care sistemul delatiunii devine grila existentiala, paradisul terestru este unul mânjit cu sânge omenesc” .
Închisoarea se pliaza întotdeauna ideologiei preponderente, asociind o serie de tehnici unei ideologii conform careia “omul nou” este acel om care nu are nevoie de nici un sistem de referinta, care nu depinde de nici un context. Contextual este, prin definitie, concret. Individul uman si umanitatea sunt abstractii independente de orice context concret. Or, o persoana în carne, oase sî vorba nu poate construi în afar oricarui context. Comunistii au înteles un lucru esential si anume legatura între psihicul individual si o matrice contextuala colectiva si aici au încercat sa produca ruptura definitiva si irevocabila dar, “omul nou n-a fost fabricat nici la Pitesti, nici la Sighet – închisorile au esuat în fabricarea omului-robot” .
Închisorile românesti au aplicat în parte cu success procesul de reeducare al detinutilor politici, metodele frizând absurdul din punct de vedere uman.
“Gulagul, ca microunivers uman, este o reactie la absurd a macrouniversului pe care îl genereaza societatea comunista” .


Pilonii reeducarii la închisoarea Aiud

Sistemul reeducarii în închisorile românesti a cunoscut o varietate de fatete printer care se remarca: reeducarea de la închisoarea Pitesti, un experiment de o atrocitate deosebita bazat pe autocritica si adeziune sub presiunea torturii continue; reeducarea prin munca, prezenta în coloniile de munca existente pe întreg teritoriul tarii din Delta Dunarii în Muntii Apuseni si reeducarea de tip chinezesc (prin persuasiune) la Aiud. Nicolae Calinescu a întocmit o “harta” a reeducarii comuniste românesti, împartind experientele pe cobai umani în trei categorii:
1. Fenomenul Pitesti – 1949-1952 – testarea limitelor umane având ca antecedente: închisoarea Suceava; extensii: închisorile Gherla si Valea Neagra si ecouri: închisorile Târgu Ocna, Ocnele Mari si Târgsor.
2. Experiente limita având ca obiect metamorfozarea cobailor umani în mediu dirijat. Aceasta etapa se desfasoara la: Jilava, Gherla, Aiud, Periprava, Râmnicu Sarat, Miercurea Ciuc.
3. Formula Aiud (1960-1964) în care sunt perfectionate metodele lente, socurile psihice, picatura chinezeasca si mutatiile de natura sa dezechilibreze psihicul detinutilor
Reeducarea din închisoarea Aiud se diferentiaza de experimentul Pitesti prin renuntarea la metodele torturii fizice în scopul reeducarii si prin trecerea la metode mai putin brutale dar, nu mai putin cinice, în care procesul era mai îndelungat mizându-se pe erodarea fizica si psihica a victimelor. Reeducarea “formula Aiud” presupune un process îndelungat cuantificat în ani prin care detinutii erau adusi în starea de “scolar” prin: izolarecontinua, înfometare, frig, umilinte, torturi neasteptate si prin alternarea acestor metode, totul culminând cu dezinformarea masiva în asteptarea autoreeducarii.
“Regimurile de exterminare practicate în închisori de tot felul erau de izolare celulara permanenta, în care detinutul era supus torturii paznicilor, înfometarii, frigului, lipsei asistentei medicale care, în cel mai bun caz, era formala, lipsei de informatii, de ziare, de radio, de carti, de hârtie de scris, de creion si mai ales lipsei oricarei corespondente cu familia” .
Acceptarea reeducarii de catre subiect echivala cu normalizarea situatiei sale ca detinut: mâncare mai multa, conditii de viata în celula îmbunatatite, eliberarea. Neacceptarea acestui process presupunea conditii de detentie extreme. O alta valenta a reeducarii vizeaza moralul. Reeducatul sufera de moarte morala care-i va schimba radical perspectiva anterioara. Într-o prima faza operatiunea de reeducare, gândita la nivel de amanunte, vizeaza asaltul asupra identitatii victimei distrugându-i reperele însusite anterior. Acest process presupune suportul mai multor factori capitali în aceasta intreprindere: izolarea, foamea, frigul, istovirea prin munca etc.
Izolarea este unul factorii hotarâtori în aducerea în stare de manipulare psihica a subiectilor vizati. “Una din cele mai crude si de nesuportat conditii de închisoare, creata spre a permanentiza suferinta a fost izolarea de societate si de familie care s-a perfectionat continuu. Faptul ca detinutul este complet izolat de realitatea din afara zidurilor închisorii este lucrul cel mai greu de suportat” . Datorita izolarii detinutul îsi pierde, în timp, reperele psihice care îl defineau ca persoana sociala. Lipsa acestor repere induce o stare de depersonalizare, derealizare, într-o stare de acuta saracie afectiva. “În singuratatea si linistea mormântala Zarcii, timpul nu mai avea unitati de masura. Nici un eveniment nu venea sa-i tulbure mersul si, neîntâmplându-se nimic, neavând jaloane, nu puteai spune ca trece. Curgea. Curgea fara sfârsit desfasurându-si procesul lui lent, dar sigur de uzura psihica si fizica, asupra detinutilor a caror viata se consuma aici încet, încet pâna la pieire” .
Izolarea induce sindromul de ataxie intrapsihica, lipsa de de coordonare a tuturor functiilor psihice atât în gândirea cât si în manifestarile haotice de-a lungul unei zile. Omul este o fiinta sociala iar izolarea este un factor anormal care îi distorsioneaza capacitatea de a reactiona, persoana sufera o grava disolutie intrapsihica tradusa prin tulburari grave de gândire si comportament. Actiuni si atitudini care în conditii normale erau de neconceput, acum sunt dictate de instinct.
“Tacerea si asteptarea ne înnebunesc. Sunt fericit ca am un loc sub prici si am scapat de teroarea privirilor. Semiîntunericul îmi prieste de minune” .
Detentia este un factor de distorsionare a personalitatii. Izolarea îndelungata duce la pierderea capacitatii fundamentale de a folosi coordonatele realitatii pentru polarizarea de mers înainte care scoate subiectul din circuitul normal al vietii, îndreptându-l spre esec. Prin izolare s-a urmarit: “dezaferentarea senzoriala care presupune inducerea de tulburari fiziologice si psihice prin eludarea rolului stimulilor senzitivi”.
Izolarea de orice influenta exterioara conduce cu timpul la pierderea programelor de referinta ce-l situeaza pe om în lume.izolat si înspaimântat, cu o securitate personala amenintata, el se trezeste deodata cu constiinta golita, saracita, dezorientata, gata sa accepte de acum alte criterii de referinta., alte idei, alte norme de conduita morala, strain de tot ce rationase pâna atunci. “Scurtcircuitarea orizontului informational presupune întreruperea circuitelor logice din sistemul nervos”. Privarea de informatii saraceste atât intelectiv cât si afectiv, îngusteaza orizontul cunoastreii. De asemenea apare incapacitatea subiectului de a modela si remodela psihic: comprtamente, atitudini, creativitate. “Psihoinductia negativa presupune bombardarea cu informatii negative persoana si mediul subiectului. Acesta ajunge sa se rusineze de sine si sa condamne mediul din care provine.” Gândirea se schimba, este inversa, iar integritatea psihica si morala a subiectului sunt definitive afectate .
Înca de la început detinutii politici au cautat sa contracareze aceste stare de lucruri, de cele mai multe ori inconstient, ci din dorinta fireasca de agregare umana. “Chiar de la început când s-au impus aceste restrictii de izolare, detinutii au gasit solutia sa sparga aceasta blocada, începând comunicarea prin perete cu ajutorul diferitelor sisteme, pâna la urma prin codul morse codificat.” . Aceste comunicatii au creat o microcomunitate umana unde, desi limitate, contactele îi sustineau moral pe detinuti, prezervându-le structura psihica. “Stiau tot ce se întâmpla în tara. De unde, de unde nu…nu stiu…ca si noi de multe ori ne miram. Si bateau prin calorifere morse, de luau legatura unul cu altul si stiau …tu esti de acolo, asta de acolo, asta-i preot, asta-i inginer….cu toata securitatea….Bateau morse în tevi. Pentru asta securistii aveau sector la centrala (termica n.n.) si înregistrau tot. din toate punctele de vedere au fost urmariti” .

*
Alti factori importanti în procesul de degradare fizica si psihica a detinutilor politici au fost frigul si foamea, intensificate nebuneste în regimul carceral. Daca frigul putea fi pacalit, foamea nu putea fi depasita decât prin urias efort de vointa si orgoliu, tocmai pentru ca foamea era un instrument specializat în dezumanizare. „Foamea de detentie se deosebeste de aceea din starea de libertate; daca cea de-a doua este normala, prima este o suferinta organica terorizanta, care ajunge pâna la tipat, de parca ar fi vorba despre o rana deschisa” .
Marile închisori din România totalitarismului au cunoscut perioade de înfometare crunta. Închisoarea Aiud a avut mai multe perioade în care conditiile de detentie erau vitregite de înfometare. “În 1946-1947, când foametea a cuprins Moldova, s-a oferit un prilej agentilor sovietici Pantiusa, Bodnaras, Nicolski, Teohari Georgescu sa o extinda si la Aiud, unde a murit un mare numar de detinuti . În aceasta perioada (1951-1952 n.n.), în Aiud domnea un regim de înfometare crunta. Oamenii ajunsesera niste schelete ambulante care rând pe rând intrau în ultima faza a distrofiei, când îsi faceau aparitia edemele si casexia si se umflau, tesuturile nemaieliminând apa. Era ultima consecinta a lipsei de alimentatie si totdata stadiul final. Zilnic se semnalau cinci-sase morti si asta a durat luni de zile. Parea sa nu mai existe salvare si disperarea ajunsese la culme” .
Lipsa hranei are efecte majore si asupra moralitatii care cedeaza în fata efectelor devastatoare ale inanitiei. Apare o lupta între psihic si fizic, lupta în care aproape întotdeauna câstiga instinctual de conservare care vizeaza fizicul. “Influenta distructiva a subalimentatiei permanente asupra vointei individului este mai profunda decât orice greva a foamei, chiar atunci când aceasta sfârseste prin alimentarea fortata. Creierul celui care face greva nu este înca distrus, si-a pastrat forta, spiritul poate înca sa comande trupului” . Degradarea fizica induce degradarea psihica. Pierderi temporare sau totale ale ratiunii sunt exemple dese în închisoarea Aiud. Comunistii au slabit trupul pentru a detine controlul mintii caci “tortura fizica si cea psihica alcatuiesc un trup bicefal” . Rezerva în fata hranei se pierde si este în opinia detinutilor “un pas înapoi”.
“Prin foame se ajungea la un proces lung de degradare fizica si psihica. Unii, în fata acelorasi gamele cu laturi si-au pierdut ratiunea si frica de moarte, caci instinctual de conservare a dominat. Stapâniti de foame si de frica de moarte, ei au trait o cadere interioara pâna la treapta cea mai de jos si s-au pretat la cedari si netrebnicii” . Foamea îndelungata a fost dictata atât de conditiile din tara dar si de conducerea închisorii.
“Aveau, la camera, 125 gr. de pâine, care se numea <<limba>> si un turtoi de 400 de gr. Dimineata era ceai cu marmelada, la amiaza doua feluri: ciorba si aia….cu muraturi (slaba n.n.)”. care era la munci avea 450 gr. de pâine si turtoi si mâncare” .
Regulamentul închisorii, militarizata, presupunea respectarea întocmai a directivelor conducerii. “Trebuia sa le dam portia de mâncare la care aveau dreptul. Mai mult nici un gram.” .
O alta politica a închisorii Aiud privind regimul alimentar era utilizarea socurilor alimentare care slabeau capacitatea de rezistenta a detinutilor pregatindu-i pentru reeducare. “Socurile alimentare calculate aveau desigur efecte negative asupra organismelor noastre, în special asupra ficatului. Cred ca toate acele schimbari alternate în <<una calda>> si <<una rece>> erau socuri psihologice bine calculate, ordonate spre a lovi în rezistenta detinutilor politici. Efectele s-au produs atunci când reeducarea dupa 1960 a început sa functioneze la Aiud. În majoritatea lor, cei închisi de multi ani cu mari condamnari trecuti prin astfel de socuri de tratament alternativ n-au mai avut rezistenta psihica necesara si au capitulat” . Socurile alimentare se înmultesc în perioada reeducarii prin reducerea timpului alocat fiecarei faze. “Ne-am mirat ca ne-au dat cartofi noi, gamela plina de mâncare. Am zis <<ma bata-i … ma nu ne omoara astia>>. Aia o fost în ’61. Apoi … veni iarna … mâncare rea. În ’62, primavara, o început sa fie buna. Adica ne dadea carne destula, marmelada care ne-o dadea era mai mica, dar era de trei ori mai mare (decât înainte n.n.) . La Aiud am vazut oameni care innebunisera de foame” .
Psihicul unui trup chinuit de foame are o singura preocupare – hrana. În acest fel se evita ca detinutii sa-si creeze mental o structura de rezistenta la reeducare. “Încet, încet organismul îsi consuma rezervele, o foame teribila pune stapânire pe trupul tau, iar aceasta cerinta fiziologica antreneaza dupa sine o foame psihologica fiind coplesita de aceasta senzatie” . “Foamea detinutilor, umilirea lor si reducerea lor la simple animale înfometate era ceea ce se petrecea în închisori si avea în spate un plan stiintific” .
Efectele psihologice ale înfometarii au fost vizibile în comportamentul unor persoane care si-au negat credintele de-o viata pentru o farâma de pâine. Foamea distrugea orice farâmi de demnitate umana si “facea un fost ministru sa declare în gura mare <<nu exista Dumnezeu>> pentru a i se da voie sa <<rada ciubarul>> si sa culeaga patru-cinci linguri de terci cu care sa-si potoleasca foamea.” .
*
“Prin munca spre eliberare!” era un slogan îndragit de regimul communist. Pedepsirea prin munca a avut rezultate devastatoare în rândul detinutilor datorita epuizarii fizice extreme în care se gaseau. Programul de munca a variat în functie de perioada: daca în anii 1948-1960 în fabrica închisorii Aiud un schimb era de 12 ore, între anii 1960-1964 detinutilor li s-a oferit o mostra de normalitate – program de opt ore. “De-abia când am ajuns la Aiud, în octombrie ’51 am cunoscut munca în conditii de osândit politic.” .
Daca regimul a considerat munca ca un mijloc “îndreptare” a elementelor dusmanoase, realitatea, adica neplata acestor munci ne duce cu gândul la rentabilitatea muncii acestor robi pentru regim. “Munceam fortati, loviti, înjurati, insultati, în conditii de lucru neomenesti ca sa ne platim asupritorii, sa le platim salariile, hainele, toate drepturile care le primeau, ba si primele, plus toata cheltuiala întretinerii noastre de catre acest M.A.I. care ne facuse prizonieri în propria tara. Munca fortata în comunismul românesc a fost un mod de viata” .
Comunismul a autorizat o confuzie între pedeapsa si leac, aceasta cvasiidentitate a gestului care pedepseste si acela care vindeca. “Daca munca este esenta omului, a sili la munca înseamna a-l întoarce pe fiecare la omenie. Munca silita nu este reconcilierea omului cu omul?” .
Regimul de munca a presupus avantaje de ambele parti în afara de cele economice pentru detinuti. Detinutii, în ciuda incapacitatii fizice au acceptat sa munceasca din doua motive: dreptul la pachet si scrisoare si ocazia de a scapa de monotonia celulei. “Când au iesit la lucru politicii, le-au dat dreptul la pachete, la scrisori si au fost scosi la punctul de lucru. La Ciumbrud aveam brigada de 60 de politici. Munceau, erau corecti … nu erau platiti.” . “Dupa ce am iesit în fabrica, în ’62, la toti ne-au dat dreptul la pachet si la amiaz primeam doua feluri de mâncare. La amiaz ne saturam. Eu … ma saturam . Lucrau si primeau doua feluri de mâncare: supa si felul doi. Mai multa decât cei care nu lucrau.” .
Dimensiunile atelierelor fabricii închisorii Aiud erau impresionante. “Erau vreo opt mii si ceva de detinuti. O parte lucrau în fabrica, ceilalti erau la celule . Lucrau 400-600, cum aveau nevoie.” . Programul de munca de dupa 1960 oferea detinutilor acea normalitate pe care regimul “dorea” sa le-o ofere în conditiile unei autoreeducari sincere. “În fabrica se lucra în trei schimburi . Dimineata la sase jumate intrau în fabrica, la sapte sunam, se încolonau, îi numaram si mergeau la lucru iara pâna la doua când ieseau si mâncau… si veneau altii ” . Desi în fabrica închisorii “erau numai politici” exista o chestiune care demonstreaza ca selectia celor care aveau dreptul sa munceasca nu era întâmplatoare. “<<Capii>> nu munceau. Ei erau la Zarca” . Administratia închisorii urmarea sa reeduce detinutii în grup fara însa a le oferi pilonii afectivi care sa permita o eventuala coagulare a grupului. “Tocmai asta se urmarea: uzura fizica si destramarea morala. Îmi vin acum în minte lozincile afisate pe peretii atelierelor din fabrica Aiudului. La început puteai citi peste tot <<prin munca spre eliberare>>. Dupa un timp devenise alta <<prin munca spre reeducare>>. Cei care eventual supravietuiau trebuiau sa se reeduce disparând ca persoana cu vointa proprie” .
Însumarea acestor factori: foame, frig, munca fortata, izolare, umilinta continua, promiscuitatea, comportamentul gardienilor este practic infernul. “Schema arhetipala a Gulagului este coborârea ad infernos. Dar acest infern are mai multe nivele, exista un infern <<bland, un prim cerc>> unde libertatea îsi pastreaza o aparenta relativa; exista apoi <<cercuri>> progresive (mai degraba regresive n.a. ) culmineaza cu tara lui Lucifer, imperiul infinitului negativ, ultimul cerc” .


Un factor important în procesul de reeducare si în faza pregatitoare a acestuia sunt gardienii. Acestia sunt cei care aplica directivele administratiei penitenciarului creându-le detinutilor politici o viata de cosmar. Ei sunt un angrenaj de baza în acest proces. Gardienii erau selectionati cu grija din patura nevoiasa a societatii cu descendenta <<curata>>. “Când m-am angajat eram îmbracat într-o tinuta ordonata si mi-au spus <<cam nu ar trebui sa fii aici. Aicea trebuie oameni mai saraci, mai nacajiti>>. Nu te angaja numai daca erai UTC-ist sau membru de partid si minimum sapte clase. S-au facut caracterizari daca au avut parinti sau neamuri legionari.” . La angajare “cadrele” erau supuse unui instructaj privind regulamentul de ordine interioara care prevedea adoptarea unei atitudini fata de detinuti conforma cu politica regimului. “Când m-am angajat mi-au spus sa fiu foarte sever, sa nu am relatie cu ei, ca ma închide si pe mine” . Pentru a se asigura respectarea acestui regulament între subofiterii angajati ai penitenciarului erau infiltrati ofiteri de securitate care trceau drept subofiteri. “Între noi erau doisprezece subofiteri cu gradul de plutonier major. Astia toti erau ofiteri de securitate si faceau pe sectii ca noi. Erau angajati. Aveau misiunea de a urmari cum reactioneaza cadrele si detinuti. Era dubla securitate… si pentru cadre si pentru detinuti. Cadrele cum se poarta cu detinutii si daca se respecta regulamentul interior.” .
Atitudinea gardienilor era atent cuantificata deadministratia închisorii, orice abatere fiind sanctionata aspru, pedeapsa mergând pâna la încarcerare. “Nu aveai voie … eram mai timorati ca detinutii. Au fost condamnati si gardieni pentru încalcarea regulamentului. O luat legatura cu familiile detinutilor…corespondenta. Daca vroiai sa-ti câstigi pita de toate zilele trebuia sa respecti regulamentul. Secretul … în primul rând secretul. Nu ziceai nici afara dar nici ce-i afara cu detinutii…doar strictul necesar . Trebuia sa-mi fac meseria indifferent de sentimente ca de nu ma baga pe mine în puscarie. O fost gardieni care au intrat în puscarie … nu stiu ce-o facut ca l-o dezbracat (concediat n.n.) si l-o îmbracat detinut” . Gardienii care nu-si faceau meseria în limitele pretinse de administratie erau îndepartati deoarece si de atitudinea acestora depindea succesul reeducarii. “Majoritatea gardienilor <<normali>> erau sanctionati atunci când tortura sau brutalitatea nu era aplicata cu originalitate sau râvna diabolica. Exista deci o teroare a terorizatorilor, lesne de înteles pentru un sistem de represiune care trebuia sa provoace spaima si într-o parte si în cealalta a zidului; prin urmare au existat si cazuri de calai deveniti victime din cauza inaptitudinii lor structurale de-a fi calai.” . Unii gardieni au clacat în aceste conditii de maxima strictete si au renuntat. “Nu mi-a placut. Aveau pretentii sa te comporti cu ei…nu mi-a convenit ca, conform regulamentului, sa-i bat. Când am împlinit trei ani de serviciu n-am mai vrut sa stau . Pentru noi a fost mai rau decât pentru ei. Nu aveai ce sa faci, ai intrat, trebuia sa respecti regulamentul.” .
Având în vedere aceste realitati, eludând latura animalica a omului ne putem explica raritatea cazurilor de omenie prezente în penitenciare si multimea actelor de barbarie comise de gardieni. “În regimul comunist binele poate fi realizat numai întâmplator pe cai ocolite, ocolite si nelegale, nelegale adica neconforme cu principiile, prin urmare neprincipiale. (Între ideea de comunism si bine exista o discrepanta de principiu n.a.)”. “Ma feream … ca-mi pierdeam pita. Se fereau si ei de ei. Se pârau unii pe altii si mai ales pe noi. Ne-au facut multe probleme.” .
Duritatea conditiilor de detentie amplificata de gardieni era un act bine calculat de foruri superioare care doreau reintegrarea sociala a acestor “paria”, dar cu o conditie: sa-si manifeste atasamentul fata de regim. “Conditiile de detentie în care am trait pâna în 1964 au fost subumane iar tratamentul aplicat de gardieni a fost, în unele perioade, salbatic . Gardienii erau parte a procesului de reeducare . Conditiile de detentie în general vorbind n-au fost urmarea unei provocari din partea detinutilor, ci era planificata de undeva de sus în baza unei doctrine politice sau a unui reflex al încordarii internationale.” .
Odata epuizate metodele fizice pentru “reabilitarea” detinutilor politici, regimul a luat în considerare si implicatiile psihice ale detentiei si posibilitatea de a se “reeduca elementele dusmanoase” din închisori. “Reeducarea se naste initial dintr-un fel de penalitate platonica”; nu corpul trebuie pedepsit, caci el este oricum decazut, ci sufletul, singura materie ispititoare si demna de recuperat. Reeducarea presupunea mai multe etape: Asaltul asupra identitatii victimei, fortarea complexului de vinovatie, tradarea de sine a victimei; gasirea punctului de cedare si frica de a fi anihilata complet; aparenta îmblânzire a hartuirii pentru a face victima sa clacheze; constrângerea confesiunii autocritice; dirijarea vinovatiei victimei; dezonorarea victimei careia i se dovedeste ca nu este ceea ce considera a fi; adaptarea victimei la situatia sa; confesiunea finala; renasterea si identificarea cu agresorul; eliberarea victimei reeducate.” .
Aceasta reeducare a fost privita de detinuti ca o moarte morala cu consecinte profunde asupra calitatilor umane. Teama de moarte morala a fost egala, uneori amplificata, cu moartea fizica. “Fie ca i se spunea << spalarea creierului>> sau << reforma gândirii>> aceasta presupunea o forma de <<moarte>> si apoi de <<înviere>> a victimei prin confesiune. <<Învierea>> nu putea avea loc decât dupa etapa de marturisire si analiza detaliata a <<pacatelor>>. Examenul vietii, pe care victima era silita sa îl faca, tinea de un fel de recapitulare înaintea <<mortii>>, doar apoi victima având dreptul sa <<renasca>>. Adevarul este, însa, ca renuntând la fostul sau eu pe care îl reconvertea victima chiar <<murea>> psihic” .
În penitenciarul Aiud, s-au înregistrat doua perioade ale actiunilor de reeducare; o prima tentativa esuata în primavara anului 1952 si procesul mamut din anii 1960-1964. Perioada 1960-1964 suscita interesul prin proportiile procesului de reeducare initiat ca ultima tentativa de eliminare a liderilor români necomunisti. În aceasta “cursa nebuneasca” între reeducatori si subiecti, un rol important l-a avut personalitatea victimelor si capacitatea acestora de a rezista etapelor procesului reeducativ. “Personalitatea victimelor este decisiva: au existat firi puternice care au acceptat, totusi, un minimum de colaborare, asa cum au existat histrioni si exhibitionisti care s-au cait în cadrul unui <<spectacol>>, chiar daca acesta era prefacut. Au existat, apoi, încapatânati, care au refuzat reeducarea, dar si reeducati din pornire.” .
Reeducarea a început prin a le arata detinutilor avantajele acceptarii adeziunii fata de sistem: normalizarea conditiilor de detentie (hrana accptabila, eliminarea pedepselor, munca în aer liber, dreptul la contactul cu familia etc), eliberarea, integrarea în societate. Pentru aceasta, întregul aparat al penitenciarului a fost antrenat în aceasta activitate. “Ni s-a pretins sa fim la cravata, curati, sa le aratam ce bine o ducem noi si sa le aratam igiena. Trebuia sa le demonstram ca sub regim este cultura, este …de toate.” . În paralel cu acesta umanizare a apratului represiv, un rol important îl au “cluburile”, spatii imense unde subiectilor prezenti li se vorbea despre intentiile “ umanitare” ale regimului în ceea ce-i priveste, li se permitea sa citeasca, li se cerea sa-si faca autocritica si sa-si declare adeziunea fata de regim. “Spre toamna, maiorul Oltet, umbla din celula în celula, invitând detinutii sa mearga la capatul celularului în <<sala de lectura>> ca sa citeasca.” . Lecturile din aceste <<sali de lectura>> erau cu grija alese pentru ca parcurgerea acestora sa creeze o impresie favorabila despre societatea comunista. “Am fost introdusi într-o sala mare, careia i se zicea <<club>>. Colonelul Craciun (coordonatorul procesului de reeducare n.n.) a luat cuvântul de la tribuna si ne-a vorbit de <<umanismul>> regimului comunist al carui <<obsesie>> era numai <<binele>> detinutilor politici. Dupa ce a terminat de vorbit, a dat cuvântul detinutilor, ca sa ia cuvântul si ei, si sa se <<autoanalizeze>>” .
Conducatorii sedintelor de erau atenti selectati dintre ofiterii de securitate, profesori, reprezentanti ai partidului, ziaristi, delegati ai sindicatelor. “Erau ofiteri care se ocupau numai cu reeducarea. Erau angajati si civili. Era o chestiune foarte stricta. Erau si ofiteri-profesori care se ocupau cu reeducarea. Îi ducea la club si le povestea… nu pot sa cuprind tot ce se spunea acolo. O dus capii (detinuti politici importanti n.n.) si la Sectia a V-a (a penitenciarului n.n.) s-a facut toata istoria actiunii lor, toate ducumentele. Nu aveam voie sa intram acolo” . Reeducatorii <<invitati>> tineau discursuri în care le aratau detinutilor ca nu are rost sa-si iroseasca viata în închisoare, când partidul le întindea o mâna de ajutor. “Veneau adesea sa ne vada în puscarie tot felul de reprezentanti importanti din partea partidului si guvernului, ziaristi, delegati ai sindicatelor etc., care în general duceau cu noi ceea ce se cheama munca de lamurire politica . “Le vorbeau detinutilor, topiti de foame si suferinta, cam astfel: partidul si guvernul în grija lor fata de om s-a gândit sa va faca o favoare. Sa aveti si voi aer liber, sa va bucurati de soare, de mai multa libertate, sa aveti mâncare mai buna” . Sedintele de reeducare au fost deschise, cum era firesc, de comandantul penitenciarului, colonelul Craciun. Acesta lanseaza programul tinând un discurs în care arata detinutilor ca tine în mâna balanta normalizarii vietii acestora. Acceptarea reeducarii însemna normalitate, viata: refuzul însemna continuarea vietii de detentie asa cum “scrie la carte” fara îndoiala “cartea” dictata de specialistii Gulagului sovietic. “Începu directorul Craciun sa ne tina un discurs […]. Subiectul era popularizarea marilor înfaptuiri ale regimuli comunist. Ne-a vorbit de toate fabricile construite, de toate modernizarile facute, de sosele, de litoral, de locuinte etc. Dupa ce a terminat pomelnicul, a spus: - Iata cum testamentul lasat de Ion Mota, Capitanului vostru Cornelui Zelea Codreanu: <<sa faci din tara asta, mai Codrene, o tara frumoasa ca soarele de pe cer!>>, asta am facut-o noi comunistii, nu voi, legionarii. Aceste lucruri urmeaza de acum sa fie analizate aici, de voi. Acum vreau sa stiu cine este de acord cu ce am spus eu aici, si cine este contra! Cine este de acord, ramâne pe loc! Cine-i contra, sa treaca deoparte! Va atrag atentia, de la început, ca cei care nu sunt de acord cu ceea ce am zis eu, vor avea un regim conform regulamentului, o mâncare cum scrie la carte, echipat regulamentar, tacere etc. Cei care ramân pe loc vor avea toata bunavointa noastra. Vor avea carti de citit. Vor fi scosi la aer în curte. Vor primi scrisori si în cele din urma vor fi pusi în libertate” .
Aceasta “momire” a unor oameni abrutizati de conditiile inumane de detentie denota un cinism extrem. Promisiunile nu lasa loc îndoielii: cine este ca noi va supravietui, refuzul echivala cu moartea. “Cu noile convingeri în minte veti iesi din închisoare în mod sigur.” .Adoptarea “ noilor convingeri” era conditia sine qua non a eliberarii.
Administratia închisorii mai obtine un atu important prin participarea unor detinuti la acest proces în calitate de reeducatori. “Din multime s-a ridicat parintele Valeriu Anania care a urcat la tribuna. A luat ziarul din mâna comandantului si a citit articolul […] Am plecat cu totii. Parintele Anania Valeriu a ramas pe loc la tribuna. El a fost scos de la Zarca si mult mai târziu am aflat despre dânsul ca e lector la un << club>> al reeducarii. O parte au cedat la promisiunile reeducarii duse de reeducatul teolog Valeriu Anania, cu talentul sau oratoric. “ .
Detinutilor li se cerea sa renunte la credintele si idealurile pentru care, în fond, au suferit lungi perioade de claustrare. Detinutii aveau de ales între “calea usoara”, care presupunea o imensa renuntare la idealuri în favoarea conservarii ca fiinte si “calea grea” care presupunea un imens effort de vointa în refuzul de a obtine conditii umane de viata. Motivele alegerii reeducarii (chiar si nesincere) sunt multiple dar nu sunt dificil de înteles si acceptat. “Nu erau reticenti la reeducare. Asteptau … stiau ca trebuie sa se libereze si ca li se va schimba situatia. Vorbeau ca sa scape, sa le dea drumul” . Dorinta firesc resimtita de libertate, chiar si numai fizica, îi va determina pe cei mai multi sa accepte reeducarea. Acestia, în cadrul sedintelor de reeducare, erau “convinsi” în ceea ce spuneau, în realitate dorind sa scape din iadul închisorii. “Majoritatea îsi faceau autocritica. Multi regretau… Vreu sa cred ca au fost sinceri, dar suferind atâtia ani de zile, … au fost pedepse mari…mari… probabil si cu gândul la libertate. Zica cine, ce-o vrea. Eu nu-i mai rezist acestui regim. Sa-i ia dracu’ pe acesti ticalosi. Sunt în ghearele lor. Consider de datoria mea sa fac tot ce îmi sta în putinta sa ma salvez. Sund decis sa urlu ca lupii pâna sa scap de haita. Administratia a considerat ca a înregistrat un succes prin acceptarea de catre majoritate a reeducarii “zecile au trecut deoparte, refuzând <<reeducarea>>, sutele au ramas pe loc, acceptând cele zise de comandantul închisorii” si rând pe rând s-a tinut de promisiuni. Astfel “aia care erau mai <<buni>> (reeducati n.n.) erau lasati sa mearga acasa” . Mult mai grava era situatia celor care au refuzat reeducarea desi multi nu erau într-o conditie fizica care sa le permita continuarea detentiei “ca la carte”. “Mi-am dat seama de la început ca nu toti cei care am refuzat reeducarea vom fi în stare sa rezistam pâna la capat cruntului regim de exterminare a Zarcii. Cu adevarat, asa a fost.” . Taria morala a celor care au refuzat reeducarea era subminata de slabiciunea fizica si psihica provocata de regimul de Zarca. “Au fost cazuri când au refuzat categoric. Au fost lasati la Zarca… mâncarea era mai slaba… frigul. Au fost unii dintre ei care au cedat, dar cei mai multi nu au cedat. Regimul aspru era o forma de a-i obliga sa se reeduce” . “Daca n-am mai acceptat sa particip la sedintele astea de club si la reeducare, m-au bagat la Zarca, unde am mai stat un an de zile în conditii extraordinar de grele. Si foame, si frig, si… mizeria. Nu te mai batea nimeni, dar de înfometat te înfometa, de tinut în frig te tinea… vara îti dadea pantalonii grosi si toamna ti-i lua zicând ca a trecut… si îti dadea pantaloni scurti cu care te prindea iarna. Si asa am stat un an de zile” .
Capacitatea de rezistenta la conditiile vitrege create de administratie a fost amplificata si de sustinerea morala si materiala (hrana, în special) acordata de cei care au acceptat reeducarea si pe care nimeni nu-i condamna pentru gestul facut. “Majoritatea camarazilor care n-au putut rezista, ne-au ajutat cum au putut, ca sa rezistam si pentru dânsii” . Prelungirea acestei rezistente morale punea în dificultate administratia închisorii care era pe cale sa nu-si realizeze “planul”. Se instituie o cursa contra-cronometru din care administratia închisorii a iesit pe locul secund. “Am observat ca erau grabiti. Numai dupa expresia fetei si a diferitelor gesturi facute de colonelul Craciun, ne-am dat seama ca el stie data eliberarii noastre. De aceea insista. Ar fi vrut sa ne vada terfeliti în noroi înaintea punerii în libertate” .
Pentru a reusi sa înfrânga aceasta rezistenta morala, administratia închisorii recurge si la stimuli psihici.Cei care au refuzat sunt bombardati zilnic cu certitudini: cei reeducati pleaca acasa. “Ne-au scos si pe noi ca sa vedem si sa ne convingem ca pleaca acasa.” . O alta “certitudine” cu care se spera convngerea rezistentilor era si promisiunea ca vor ramâne în închisoare. “Pentru ca voi nu v-ati adaptat la noile conditii sociale create de regimul comunist, veti ramâne în închisoare.” . Opozitia rezistentilor se manifesta în special în cadrul sedintelor de reeducare unde refuzau sa-si nege trecutul, nici macar formal.”Ala care a întrebat si asa nu are valoare dom’le! Da, dar marturia are valoare! N-am vrut sa zic, ca nu era un adevar. Eu spun adevarul. Este la comanda (Horia Sima n.n.) Este comandantul tau si acum sa spui ca e un tradator de tara? Nici nu m-am gândit!” . “Domnule, eu asta n-o scriu, sa stiu ca mor aici, la Aiud! Nici un hunedorean n-a scris treaba asta, ca suntem vinovati si recunoastem vinovatia. Nu! N-am facut nimic! N-am… nu… nu suntem vinovati. Si tot ase ne-or dat drumul!” . În cele din urma cea care cedeaza este administratia închisorii. Aceasta face apel la detinutii care au refuzat reeducarea sa-si faca “mea culpa” formal, pentru ca aceasta sa poata declara “planul” realizat. “Domnilor, eu nu înteleg de ce va opuneti? Hai sa v-o spun pe a dreapta! Stie cineva ce aveti în suflet? Poate cineva sa verifice ce gânditi? Pe noi nu ne intereseaza ce gânditi dumneavoastra. Ne intereseaza sa ziceti ca noi, în rest, gânditi ce vreti.” . Rezistenta pâna la capat a detinutilor a fost dictata exclusiv de ratiuni morale. Pentru acestia. Asumarea propriei moralitati, a refuzului de a-si nega eul, conta mai mult decât salvarea fizica. “Acesta a fost pretul demnitatii. Acolo am învatat ca exista lucruri mai importante decât viata, ca merita sa ti-o risti pentru a-ti apara sufletul.” . Aceasta ultima secventa majora a detentiei politice din închisorile României comuniste se încheie cu amnistierea generala din 1964. “În aprilie o fost <<decretul>>. I-o eliberat pe toti. O ramas… chiar exact nu pot sa spun numarul ca nu stiu… da’ n-o mai ramas multi. Au ramas la Zarca si i-au dus. La Aiud n-a mai ramas nici un politic.” .
Acest capitol al reeducarii a încheiat procesul de distrugere al elitei românesti chiar daca acest proces s-a desfasurat sub semnul unei relative destinderi. Modul în care a decurs reeducarea din închisoarea Aiud, dovedeste ca sistemul dorea încheierea perioadei de teroare punitiva, acest fapt fiind dovedit cu prisosinta de graba si relativa superficialitate la care s-a apelat. Pe de alta parte, regimul dorea sa arate ca nu mai avea nevoie de forta punitiva si realizarile sale “marete” fiind un argument imbatabil. Modelul reeducarii din Aiud a fost experimentat în U.R.S.S. si aplicat cu succes la scara nationala în China. Ecourile acestui proces s-au propagat în toata lumea comunista, în România atingând apogeul în închisoarea Aiud în perioada 1960-1964. Regimul nu a reusit sa distruga total opozitia, inoculându-i puncte de reper incompatibile cu formatia morala a acesteia si inducându-le un comportament conform cu “linia partidului”. Dimensiunile acestui proces, marea masa de oameni supusi reeducarii sunt foarte plastic exprimate de un martor: Dar cine nu era în Aiudul acelor ani?

Lista cu martorii


Popa, Aurel – arestat în anul 1948 pentru activitate legionara parcurge o mare parte a sistemului concentrationar communist. Este victima a reeducarii de la Pitesti si un opozant înversunat al reeducarii de la Aiud. Eliberat din închisoare în 1964 în ciuda faptului ca a absolvit Facultatea de Drept din Bucuresti lucreaza pâna la pensionare ca tâmplar. În prezent locuieste în comuna Decea, judetul Alba.

Lupu, Petre – arestat în procesul “Garda Alba”. Este închis în închisorile Jilava, Gherla, Aiud. Este de asemenea un opozant a reeducarii din Aiud.

Lupu, Ioan - arestat în procesul “Garda Alba”. Este închis în închisorile Jilava, Gherla, Aiud. Este de asemenea un opozant a reeducarii din Aiud.

Kis, Ioan – gardian în perioada 1961-1964 participa la procesul de reeducare din penitenciarul Aiud. Nu rezista la tensiunea serviciului si renunta la expirarea contractului

T.I.A. – subofiter la penitenciarul Aiud în perioada 1962-1977. cunoaste toate sectiile închisorii, cu predilectie Zarca si Celularul. În prezent este pensionar.

Simion Dragoi – fost detinut politic



Sar`na Laura.

Editat de - AkaManah on 03/02/2010 10:27:41
Mergi la inceput
mamabear
mamabear



433 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite mamabear un Mesaj Privat
AkaManah cu scuzele de rigoare si cu speranta ca nu te jignesc, iti spun ca nu poti fi un "dreptmaritor ortodox" (banuiesc ca era vorba de crestin, ca sunt si evrei ortodocsi), daca nu crezi ca Dumnezeu face minuni prin sfintii sai, sau ca cei care au o moarte martirica, dreptcredinciosi fiind, nu devin sfinti.
Te rog sa nu-mi desconsideri inteligenta, faptul ca sunt izvoratoare de mir acele oseminte am constatat-o personal (nu ca as fi avut nevoie de asta ca sa cred). Un parinte calugar, apropiat noua, a adus de la Aiud particele din moastele acelor martiri si ne-a dat si noua, intr-o cutiuta. Mirosul pe care il emana e deosebit, si nu poate fi vorba de artificii menite sa insele (cum ar fi ungerea lor cu mir), pentru ca le avem in casa de vreo 5 luni si intensitatea mirosului difera ; uneori miros mai tare (mai ales in zilele de sarbatoare), alteori mai putin, dar mirosul nu se pierde. Imi imaginez ca pentru cineva care nu e ortodox, sau care e doar cu numele, pare o nebunie, dar acesta e adevarul!

Ce te deranjeaza asa de tare preotul de acolo? Nu il cunosc , nu stiu ce fel de om e, mai pacatos sau mai putin pacatos, (e treaba lui Dumnezeu sa-l judece), dar am impresia ca cel mai tare te supara faptul ca ii numeste sfinti si martiri pe o parte din cei morti in inchisoare. Ei bine eu cred ca are dreptate in aceasta privinta!

Nu va dati seama ce face popa de acolo? Sunteti chiar atat de usor de transformat in victime?

Nu e frumos sa jignesti pe cineva pentru credinta lui! E dreptul fiecaruia sa creada in ce sau in cine vrea ( atata timp cat nu ingradeste libertatea altor semeni), acest lucru nu il transforma automat in victima, numai pentru ca altii nu ii impartasesc convingerile! Nu imi plange de mila, nu sunt o victima!

Credeti ca cei ucisi la Aiud si-au dorit sa izvorasca mir? Eu ma mir cum credeti asa ceva.

Nici unul dintre sfinti, dintre martiri, nu si-a dorit sa izvorasca mir, sa fie cinstit dupa moarte de credinciosi, cu totii au fost oameni smeriti, interesati doar de a face voia lui Dumnezeu, de a placea Lui si nu oamenilor. Faptul ca la unii , osemintele sau chiar trupurile neputrezite izvorasc mir se datoreaza lui Dumnezeu. Asa ii cinsteste El, asa raman ei si dupa moarte o punte de legatura intre om si Dumnezeu, facand cunoscuta puterea Lui.
Mergi la inceput

AkaManah



610 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns
Citat:
citat din mesajul lui mamabear

AkaManah cu scuzele de rigoare si cu speranta ca nu te jignesc, iti spun ca nu poti fi un "dreptmaritor ortodox" (banuiesc ca era vorba de crestin, ca sunt si evrei ortodocsi), daca nu crezi ca Dumnezeu face minuni prin sfintii sai, sau ca cei care au o moarte martirica, dreptcredinciosi fiind, nu devin sfinti.
Te rog sa nu-mi desconsideri inteligenta, faptul ca sunt izvoratoare de mir acele oseminte am constatat-o personal (nu ca as fi avut nevoie de asta ca sa cred). Un parinte calugar, apropiat noua, a adus de la Aiud particele din moastele acelor martiri si ne-a dat si noua, intr-o cutiuta. Mirosul pe care il emana e deosebit, si nu poate fi vorba de artificii menite sa insele (cum ar fi ungerea lor cu mir), pentru ca le avem in casa de vreo 5 luni si intensitatea mirosului difera ; uneori miros mai tare (mai ales in zilele de sarbatoare), alteori mai putin, dar mirosul nu se pierde. Imi imaginez ca pentru cineva care nu e ortodox, sau care e doar cu numele, pare o nebunie, dar acesta e adevarul!

Ce te deranjeaza asa de tare preotul de acolo? Nu il cunosc , nu stiu ce fel de om e, mai pacatos sau mai putin pacatos, (e treaba lui Dumnezeu sa-l judece), dar am impresia ca cel mai tare te supara faptul ca ii numeste sfinti si martiri pe o parte din cei morti in inchisoare. Ei bine eu cred ca are dreptate in aceasta privinta!

Nu va dati seama ce face popa de acolo? Sunteti chiar atat de usor de transformat in victime?

Nu e frumos sa jignesti pe cineva pentru credinta lui! E dreptul fiecaruia sa creada in ce sau in cine vrea ( atata timp cat nu ingradeste libertatea altor semeni), acest lucru nu il transforma automat in victima, numai pentru ca altii nu ii impartasesc convingerile! Nu imi plange de mila, nu sunt o victima!

Credeti ca cei ucisi la Aiud si-au dorit sa izvorasca mir? Eu ma mir cum credeti asa ceva.

Nici unul dintre sfinti, dintre martiri, nu si-a dorit sa izvorasca mir, sa fie cinstit dupa moarte de credinciosi, cu totii au fost oameni smeriti, interesati doar de a face voia lui Dumnezeu, de a placea Lui si nu oamenilor. Faptul ca la unii , osemintele sau chiar trupurile neputrezite izvorasc mir se datoreaza lui Dumnezeu. Asa ii cinsteste El, asa raman ei si dupa moarte o punte de legatura intre om si Dumnezeu, facand cunoscuta puterea Lui.


Mamabear...nu pot sa cred ce ne-ai spus. Ti s-au adus parti din moaste?! Ce e mai grav decat asta? Cu ce drept ia un calugar oase ale detinutilor de la Aiud? Apartin familiiilor acestora sau in cel mai rau caz monumentului de la Aiud. Ia spune, bani v-a luat pe ele? Sunt complet ultragiat de acest fapt. Ar trebui sesizata politia. Cu ce drept s-au pus stapani acolo si imprastie oasele acelor oameni, martiri sau nu? Cand se vor termina aceste oase, vor pune altele in loc. Voi nu vedeti nerusinarea? Chiar daca izvorasc mir (fapt de care ma indoiesc serios) nu au dreptul sa le mute. E un sacrilegiu. Oare e normal ca cineva, popa sau nu, sa nu fie pedepsit pentru profanare? Incredibil. ... Voi ceilalti ce parere aveti?

Sar`na Laura.
Mergi la inceput
ladyJ
ladyJ



6432 Mesaje
Link direct catre acest raspuns  Arata profilul Adauga semn de carte la raspuns Trimite ladyJ un Mesaj Privat
Mamabear, acum se dau si ´´particele din moaste´´ in cutiute?? Doamne, e prima oara cand aud asta!


EDIT:

INCREDIBIL!!!

Editat de - ladyJ on 03/02/2010 14:37:40
Mergi la inceput
Pag. din 36 Subiectul precedent Subiect Subiectul urmator  
Pagina precedenta | Pagina urmatoare

 Subiect inchis
Mergi la:
Forum DC © desprecopii.com - marca inregistrata La inceputul paginii
(c)




DESPRECOPII.COM - NAVIGARE
Preconceptie
Planificarea unui copil
Perioada conceptiei
Infertilitate
Ovulatie
Metode de tratare a infertilitatii
Conceperea unui copil sanatos
Alegerea sexului copilului
Adoptie
Sarcina
Sarcina la inceput
Calculul datei nasterii
Odiseea Sarcinii
Teste in sarcina
Nume de copii
Momente cheie in sarcina
Factori de risc in sarcina
Alimentatia in timpul sarcinii
Frumusete, sport si sex in sarcina
Pierderea sarcinii
Album: Miss Odiseea Sarcinii
Staruri+in+Odisee
Nastere
Pregatirea pentru nastere
Nasterea: modalitati si calmare a durerii
Pregatirea pentru nastere
Starea depresiva postpartum
Recuperarea mamei dupa nastere
Nasterea povestita de mamicile DC
Bebelusul 0-12 luni
Bine ai venit acasa!
Alaptarea bebelusului
Igiena & ingrijirea nou-nascutului
Sanatatea bebelusului
Dezvoltarea in primele 12 luni
Diversificarea si hranirea bebelusului
Bebelusii gemeni
Nou-nascutul: semne de ingrijorare
Copilul 1 - 3 ani
Bolile copilului intre 1-3 ani
Educatia unui copil inca bebelus
1-3 ani, varsta crizelor de independenta
Trecerea de la scutec la olita
Grafice de crestere
Dezvoltarea intelectuala intre 1-3 ani
Alimentatia intre 1-3 ani
Copilul 3 - 6 ani
Inteligenta emotionala a copilului
Educatia copilului intre 3-6 ani
Repere de dezvoltare fizica intre 3-6 ani
Sanatatea copilului intre 3-6 ani
Sportul intre 3-6 ani
Alegerea unui animalut de casa
Alimentatia copilului intre 3-6 ani
Copilul 6 - 10 ani
Repere de dezvoltare intre 6-10 ani
Sanatatea copilului intre 6-10 ani
Copilul de 7 ani
Copilul de 8 ani
Adolescentul
Pubertatea - pe intelesul parintilor
Scoala si notele
Sanatatea adolescentului
Dezvoltarea adolescentului
Siguranta copiilor pe internet
Utilitare: Calculatorul Ovulatiei | Calculul nasterii | Nume de copii | Dosarul bolilor | Doctorii raspund | Top 50 articole | Cele mai noi articole | Actiuni umanitare | Portalul taticilor | Viata de familie | Hai sa ne jucam | Concursuri | Carte de Bucate | Portalul Comunitatii Desprecopii | Galeriile Comunitatii | Toate Forumurile DC | Subiecte active | Mica Publicitate | Copilul tau pe coperta Revistei Desprecopii.com