Citim impreuna JULIO CORTAZAR

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Sfarsitul jocului e sfasietor de nostalgica pentru mine. Dincolo de sfarsitul copilariei, sfarsitul jocului e sfarsitul oricarei posibilitati de a crede, e...moartea. Leticia e bolnava si pentru ea, sfarsitul jocului e sfarsitul dragostei (inainte de a incepe), iar sfarsitul dragostei e moartea. Jocul pe care ni-l propune povestirea asta e un sfarsit in sfarsit in sfarsit - adica un fel de mise en abyme pe invers. De prima oara cand am citit-o, a starnit niste ecouri stranii in mine, care au reverberat si reverberat pana au atins marginea amintirii indepartate a unei povestiri a lui Cartarescu - din cele grupate in 'Nostalgia' - nu mai stiu sigur cum se numeste si nu am cartea la indemana - 'REM' sa fi fost? Si acolo niste fete se joaca de-a Reginele (parca), joc la fel de initiatic precum cel de-a statuile din povestirea lui Cortazar. Da, REM era.
Iata si un fragmentel care evoca, in toata splendoarea-i, minunata copilarie 'de maidan': Fapt e ca se pornea scandalul, si in harmalaia incununata de splendidul si bemol al matusii Ruth si de fuga mamei care cauta batul sa ne bata, Holanda si cu mine ne faceam nevazute in galeria acoperita, spre odaile pustii din spate, unde ne astepta Leticia citindu-l pe Ponson du Terrail, lectura din cale-afara de ciudata




You cannot both dance and not pay the piper.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Insula la amiaza e una dintre cele mai solare povestiri ale lui Cortazar, dar numai in sens literal. Multe dintre prozele scurte cortazariene se petrec in penumbra, in casa, in fum de tigara, noaptea etc. Si apoi, buf, naucitoarea explozie de lumina a unei minuscule insule grecesti, pe care o si vad acum in fata ochilor, cu albul ala de creta incendiat de soare, un alb atat de alb ca te dor ochii.
S-ar putea crede ca de atata alb, nu mai e loc de mister. Totul e prea la lumina ca sa nu poata fi vazut, analizat, descifrat. Numai ca fascinatia insulei e atat de mare incat personajul principal viseaza in fiecare zi sa ajunga acolo, puterea dorintei sale fiind cea care duce prabusirea avionului. Cred ca cel care moare in apele ce inconjoara insula e chiar el, Marini, care se afla la bordul avionului in momentul prabusirii, visandu-si visul lucid cu insula.

Motivul visului e foarte important si foarte des intalnit la Cortazar. Apare in Poveste cu fundal de apa, in care personajul viseaza un vis strain, ca sa descopere pana la urma ca inecatul din vis e el insusi. Apare in Fluviul - una dintre preferatele mele - in care eroina viseaza ca se ineaca sau naratorul viseaza ca eroina viseaza ca se ineaca, ceea ce se si intampla. Apare in Noaptea, cu fata spre cer, una dintre ilustrarile perfecte ale parabolei cu Zhou care visase ca e fluture si apoi nu mai stia daca Zhou visa ca e fluture sau fluturele visase ca e Zhou (cred ca Borges a folosit chestia asta ca motto pentru una dintre povestirile lui).

Voi ce mai spuneti? Ce mai place la voi?


You cannot both dance and not pay the piper.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iarina spune:

Da Mihaelka, este vorba de REM si este acelasi joc initiatic ca si in Sfarsitul jocului. Vin si eu cu un fragment:
"Satisfactia cea mai mare era sa-mi imaginez ca mama sau matusa ruth aveau sa afle intr-o buna zi de joc. Daca apucau sa afle de joc, avea sa se iste un scandal de necrezeut. Si bemolul si lesinurile, protestele navalnice pentru abnegatia si sacrificiul nerasplatite, gramada de amenintari cu pedepsele cele mai faimoase,, pentru a sfarsi cu prevestirea destinelor noastre, ca toate trei vom ajunge in strada. Treaba asta de la urma ne descumpanise intotdeauna, caci a ajunge in strada ni se parea destul de normal."

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Vezi Mihaelka, pe mine nu m-a atins Sfarsitul jocului. De ce? E o poveste frumoasa, interesanta, dar e simpla. Prea simpla, prea previzibila, chiar m-as hazarda s-o numesc banala, cu riscul de a primi imputari.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iarina spune:

Si mai voiam sa vorbesc despre Toate focurile focul, este o povestire care nu apare in Manuscris , pe care am citit-o acum multi ani si in care Cortazar se dovedeste un stilist impecabil.Nu-mi amintesc foarte multe detalii, insa mi-a lasat o impresie de perfectiune stilistica.Mai mult, modul in care se suprapun planurile si timpul, fara ca cititorul sa simta o ruptura (se trece de la perioada antica la un apartament in Parisul secolului XX in mijlocul aceleasi fraze), totul este lin, sinuos si incredibil de intens. Intensitatea emotiilor femeii care priveste barbatul din arena ating paroxismul si totul se petrece intr-o confruntare muta, crancena, despicata de alternarile timpului si totusi atat de omogena.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Ingrid, nimeni nu ar avea de ce sa-ti faca imputari.

Mie mi-a placut mai mult pentru amintirile pe care mi le aduce la suprafata, amintirile despre casa bunicii si maidanul de alaturi, despre cum mancam sapun ca sa ma fac mica precum Alice in Wonderland ca sa pot trece printr-o usita din magazie (usita care exista doar in imaginatia mea si de a carei existenta izbutisem sa conving fetele din vecini care, bineinteles, s-au apucat sa manance si ele sapun), despre zilele de vara care se lungeau cat un an si cand fugeam din pat, refuzand somnul de amiaza, ca sa vad Fata Morgana pe maidan impreuna cu Cipi, baiatul din vecini. Si mai putin pentru constructie. Adica nu prea m-am preocupat de aspectul asta. Acum imi dau seama ca ai dreptate. Fata de labirinturile narative din celelalte povestiri, asta e chiar simpla si liniara.

Insa eu chiar am nostalgia copilariei mitice, cu jocuri initiatice si acces la adevaruri absolute (sau relative). Probabil ca povestirea asta vorbeste prea mult pe limba mea.


You cannot both dance and not pay the piper.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns liadorian spune:

Citat:
citat din mesajul lui Mihaelka
Dar fraza asta? La prima vedere, e o fraza absolut nesemnificativa. Poate ca si e, da fapt, dar, in ceea ce ma priveste, folosirea articolului hotarat in locul celui nehotarat (Incepuse sa citeasca un roman) speaks volumes. Cand introduci un referent necunoscut in discurs, folosesti articolul nehotarat. De ce atunci 'romanul'? Btw, am verificat si originalul - in spaniola e asa: Habia empezado a leer la novela unos dias antes. E 'romanul' si nu 'un roman' pentru ca romanul e cel mai important in toata tarasenia, el e de fapt personajul in povestire - singurul personaj.


Pe mine, acel "romanul" m-a dus cu gandul la ceva ce mi-a spus un pusti de vreo 15 ani, de m-a lasat masca: spunea el ca daca unora nu le place poezia, e doar o impresie a lor, falsa, desigur, fiindca inca n-au avut sansa sa dea peste poezia care se scrie in lumea asta special pentru ei. Pentru ca in mod sigur, undeva, cineva scrie pentru unul din noi poezia care ni se potriveste manusa.

No, revenind la Cortazar: cred ca tipul ala din fotoliu e un fericit care si-a gasit romanul/Romanul, povestea scrisa special pentru el, aceea in care el functioneaza perfect ca lector eficace/Cititor Model, in termenii lui Eco. Romanul pe care-l citeste e povestea ale carei strategii el le stapaneste perfect, ale carei goluri stie sa le completeze, povestea care-l completeaza desavarsit si-l provoaca subtil. Iar in cazurile astea, in care Cartea isi intalneste Cititorul, aventura e una pe viata si pe moarte. A citi devine sinonim cu a te angaja complet, a te trai.

La fel, in sensul asta orice lectura e de fapt o lectura de sine: te citesti pe tine in povestile altora, de fapt te cauti pe tine.

Trebuie totusi sa mai spun ceva: mie, ca cititor pasionat, mi s-o parut extrem de flatant portretul asta de cititor. De obicei, cititul e asimilat cu o activitate tihnita, lipsita de primejdii, de riscuri. Unde s-o mai vazut sa patesti vreun accident citind un roman grosut, instalat comod in fotoliul tau?! Ei uite ca si cititul e un sport extrem, zice Cortazar treaba asta, eu numai intaresc!

(Acusi ajung si la Sfarsitul jocului.)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Citat:
citat din mesajul lui liadorian

No, revenind la Cortazar: cred ca tipul ala din fotoliu e un fericit

Trebuie totusi sa mai spun ceva: mie, ca cititor pasionat, mi s-o parut extrem de flatant portretul asta de cititor. De obicei, cititul e asimilat cu o activitate tihnita, lipsita de primejdii, de riscuri. Unde s-o mai vazut sa patesti vreun accident citind un roman grosut, instalat comod in fotoliul tau?! Ei uite ca si cititul e un sport extrem, zice Cortazar treaba asta, eu numai intaresc!



Io cred ca e chiar Cortazar. Sau eu.

Ziceai ca e portret flatant? Ia uita-te ce ma flatez eu mai sus un pic.

Chestia e ca mie mi s-a parut mereu ceva deosebit de primejdios sa citesti. O carte te poate chinui sau ferici intr-atat incat nu te mai recunosti. Te simti cateodata de parca ai dansa cu diavolul.

Se intampla accidente si transformari si cand te uiti la vreun tablou (vezi Sfarsit de etapa). Mie mi s-a intamplat. Am dat intamplator peste un tablou al Margaretei Sterian - chiar si acum, cand imi amintesc (au trecut vreo 3 ani) mi se ridica parul pe ceafa - si senzatia ca tabloul 1. reprezinta ceva inspaimantator de adevarat pentru care nu sunt inca pregatita; 2. se uita la mine, in loc sa ma uit eu la el (mai precis personajele, care nici macar nu privesc in afara, ci unul la altul) - ei bine, senzatia asta nu numai ca nu m-a parasit pana in prezent dar ma face cateodata sa ma intrerup in mijlocul frazei pentru ca ma trezesc gandindu-ma la tablou. Se numeste Logodnicii. Stiti ceva despre el?


You cannot both dance and not pay the piper.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Stiti de fraza dintr-un roman de Galsworthy: primejdii? Oamenii culti sunt panditi de primejdii?
A citi o carte pentru mine nu e sinonim verbului a te aventura, ci a cunoaste. Iar Continuitatea parcurilor o vad ca pe o alegorie sau o inversare situationala, posibilitatea trecerii din postura de victima, in cea de atacator. Practic, autorul lasa o curgere linistita, o acceptare a mortii, vazuta anterior, perceputa cu toate simturile, dar mai e si alegerea pe care o poate face omul din fotoliu.
Cred ca m-am exprimat tampit, dar trecerea de la un plan la altul a fost facuta cu un scop. Acela de a putea intrerupe daca vrei firul intamplarii (nu al naratiunii).

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ingrid S spune:

Mihaelka, tocmai ca aceste jocuri spumoase, facile, imaginative ale copilariei mi-au adus senzatia de saturatie. Mi se pare ca intr-un viitor (nu prea indepartat) voi avea sansa sa stau si sa cuget cu drag la amintirile copilariei, sigur ca trecutul atunci va constitui cel mai puternic stimulent. Dar pana atunci vreau sa privesc in fata lumea, sa las la o parte copilaria. Mi se pare ca la aceasta povestire, Cortazar a abdicat de la talentul lui, ai avut dreptate cu linearitatea.

Ingrid S si Diana
www.dropshots.com/Ingrid28_photo" target="_blank"> FILME 1
www.dropshots.com/Ingrid28photo" target="_blank"> FILME 2
www.dropshots.com/Ingrid28photo1" target="_blank"> FILME 3


Cativa nebuni si-au spus la masa: "Numai noi formam aici lumea buna". Si lumea ii crede.
Vauvenargues

Mergi la inceput