Cum ne afecteaza infertilitatea cap. 2
Raspunsuri - Pagina 2
toriceli spune:
La multi ani sarbatoritelor de astazi !
Toriceli 
17+
ioana_p76 spune:
Am readus acest subiect pe prima pagina pentru ca ma cufund din nou in "butoi" si poate mai sunteti si altele in aceeasi situatie si putem vorbi aici, sa ne descarcam sufletul.
Ioana 
animalutele mele iubite
pisicutii nostri
CAMPANIA NOASTRA *** www.petitieonline.ro/petitie-p28651051.html" target="_blank">PETITIA NOASTRA - semneaza si tu!!
jasmine30 spune:
Of fetelor pe mine infertilitatea m-a transformat foarte mult...
Eu care sunt o optimista de fel si care visam uneori cu ochii deschisi am devenit o negativista, o deprimata...
Ma credeti ca pur si simplu nu mai indraznesc sa mai visez ca pot tie si eu propriul pu in brate? Ca pot avea si eu un crampei din mine? Ca pot fi cea mai fericita femeie din lume pentru ca aduc pe lume o noua viata?
Simt ca nu mai pot... Am atat de multa iubire de daruit ca nu mai pot sa il sufoc pe sotul meu, ci ca vreau sa o revars asupra unui prunc. Nu credeam vreodata ca voi ajunge aici dar viata e plina de suisuri si coborasuri....
Am senzatia ca soarele pur si simplu nu mai vrea sa rasara si in sufletul meu, desi e plin de speranta dar si de dezamagire...
Vreau un crampei de sufletel..
Doamne ce sa fac?
RalMar spune:
Eram convinsa ca m-am obisnuit pana acum cu ideea, dar se pare ca nu. Pana acum erau suisuri si coborasuri, dar acum nu mai reusesc sa urc 
. Ma gandesc ca poate vremea e de vina, eu sunt mai pesimista din fire si toamna ma deprima cumplit. Acum sunt convinsa ca nu voi fi niciodata mama; in ultima vreme am vorbit numai cu persoane care nu au putut avea un copil, si ma linistisem, puteam sa-mi dau seama ca viata nu s-a terminat, ca vor fi momente frumoase, ca durerea va trece. Dar vad ca durerea nu vrea deloc sa treaca, nici depresia. In schimb, a disparut speranta.
speranta76 spune:
Dupa ce m-am luptat catvia ani cu infertilitatea si am reusit sa am un pui am crezut ca a doua oara va fi mai usor, dar nu a fost sa fie si acum din nou trec prin aceleasi stari de disperare !
ioana_p76 spune:
Off, fetelor, in tot ce spuneti voi ma regasesc si eu..si as vrea sa reusesc sa trec peste starile astea, am avut momente cand am crezut ca am trecut, dar..sunt dati cand revin iar..si nu stiu daca vreodata o scap de ele daca nu voi avea fericirea de a deveni mama.
Ma gandesc in fel si chip..de multe ori traiesc cu speranta ca totusi voi fi mama poate peste 1 an-2-3..alte ori insa ma gandesc cu groaza cum va fi viata mea dupa multi ani, daca totusi nu voi reusi sa fiu mama..
De adoptat deocamdata nu ne simtim in stare, al meu zice ca niciodata nu ar vrea, dar poate cu varsta si daca tot nu vom reusi, vom ajunge si aici.Imi pare rau ca adoptia ramane pentru mine ca o ultima solutie, intr-un viitor indepartat si parca ma gandesc ca daca nu sunt capabila sa adopt acum, poate nici nu merit sa fiu mama..
Asa as vrea cateodata sa reusesc sa pun in practica toate sfaturile (multe si de aici de pe forum) care spun sa luam o pauza, sa nu ne mai gandim, sa ne traim viata, etc, tare as vrea, dar nu reusesc deloc sa ma detasez, sa uit cand e ovulatia, sa nu mai sper absolut in fiecare luna ca poate am ramas etc etc.
Cum sa fac????
Ar trebui sa iau poate o pauza si de pe forum, ca doar aici in fiecare zi citesc despre proceduri, ovulatie, monitorizari, etc, dar nu pot, in primul rand pentru ca vreau sa contribui la campania noastra si nu pot face pauza de la forum. Pot sa nu mai citesc la alte subiecte, dar ar fi egoism din partea mea, ca si cum nu mi-ar pasa de fetele mele dragi de acolo si chiar mi-ar fi dor de ele.
Deci cum sa fac sa iau o pauza de la ideea mea de a avea un bebe fara sa renunt la acest forum?
As vrea sa ma pot purta ca la 20 si ceva de ani, cand eram la inceputurile relatiei cu sotul meu si inca nu aveam ganduri de bebe, atunci chiar traiam doar pentru noi!
Stiu ca nu aveti cu ce sa ma ajutati decat cu o vorba buna si sustinerea voastra, ca daca ati avea raspunsul la intrebarile mele, n-ati mai scrie poate la acest subiect.
Va 
Ioana animalutele mele iubite pisicutii nostri
CAMPANIA NOASTRA *** www.petitieonline.ro/petitie-p28651051.html" target="_blank">PETITIA NOASTRA - semneaza si tu!!
romanitza spune:
Nu iti poate spune nimeni ce sa faci, draga Ioana... Toate fetele care ne confruntam cu infertilitatea asta suferim la fel de mult, unele dintre noi stiu insa sa se detaseze, altele sa ascunda suferinta, altele sa nu uite sa ramana optimiste...
Te inteleg perfect si uneori nici nu mai intru pe site, tocmai pentru a ma detasa, dar e foarte greu.
Ce pot sa iti spun e sa speri in continuare, daca nu pentru viitorul apropiat...Acorda-ti mai mult timp! Eu ma gandesc asa: nu am epuizat toate caile, nu sunt cea mai batrana "mama aspiranta", sunt inca sanatoasa si il am alaturi de mine pe sotul meu.
E greu ca nu mai suport sa ma vad cu prietenii, sa ma duc la botezuri, aniversari, luat din mot, etc... Nu am pe nimeni aici, decat pe sotul meu care stie prin ce trec. Si mi-e greu... Crede-ma, nici macar parintii nu au stiut prin ce trec pana de curand, nu le-am zis de cele 3 inseminari nereusite, nu le-am zis de operatie decat dupa ce am facut-o.
Zilele astea m-am tot gandit ce as putea face sa ies din starea asta si sa urmez " sfaturile binevoitoare"... sa incerc sa nu ma mai gandesc si sa imi ocup timpul cu altceva... Am atatea lucruri de care as vrea sa ma ocup, inclusiv sa imi echivalez studiile aici, dar nu mai am deloc energia sa fac altceva! Nu mai am putere, nu mai am chef, nu mai vreau!!!
Un singur lucru iti pot spune... gandeste-te ca peste un timp ( nu conteaza cat) VEI DEVENI MAMA. Posibilitati exista!
Nu te invinovati pentru nimic... nu fa nimic impotriva vointei tale... daca nu simti ca trebuie sa adopti acum, nu adopta! Poate nu e momentul.
Hai, zambeste... 
Va iesi soarele si pe strada noastra!
mirimir spune:
Draga Ioana,
Asa este, nu poti lua pauza de pe forum, eu cred ca discutiile de pe forum ne ajuta cel mai mult si poti gasi un pic de bucurie in faptul ca sunt oameni care va multumesc tie si fetelor care va ocupati de campania noastra, si foarte important, pe acest forum simtim ca nu suntem singure in aceasta lupta si suferinta.
cristiama spune:
Fetelor,
Eu ma apropii de 40 de ani, stiti voi, varsta fatidica dupa care tratamentele isi cam pierd utilitatea, am pierdut 2 sarcini, am facut vre-o 9 inseminari si daca mi-ar trece infectia de-acum as face si vitro.
Dar asta nu insemna ca mi-am centrat viata pe asta! Traiesc si sunt fericita, ieri ne-am plimbat cu orele in parc pt ca a fost asa frumos afara! Pentru ca nu am copii mei, am posibilitatea sa ma implic in ajutorarea unor copii fara posibilitati. Imi da asa o mare bucurie!
Nu vreu sa pun povara asta pe capul unui copil mic, sa ma faca pe mine fericita. Eu am o viata implinita, daca va veni si bebele va fi mai plina viata noastra.
Am exempul trist al nasei mele, care a zis ca fara copil nu poate fi fericita, acum are copilul.... dar hmmmm... n-o face fericita!
Asa ca eu as incepe sa traiesc, ACUM, printre analize, printre stimulari, si mi-as axa gandurile pe ceea ce "am" in viata mai repede decat pe ce "nu am"!
goldi spune:
Eu ma apropii de 39, adica ... vorba Cristinei , "varsta fatidica" .
Am trecut prin momente de depresii adanci, cand voiam sa mor, sa divortez, sa-mi iau lumea in cap ... nu au trecut in totalitate, doar m-am obisnuit cu ele.
A fost f greu pana sa accept viata fara un copil, ca o sa traiesc fara ca un sufletel mic sa ma iubeasca ... la noi nu se pune problema adoptiei ... si nu din egoism sau teama ... sunt altele ...
Deocamdata nu ma pot da batuta, mai fac ISA , poate si un FIV, dar incerc sa fiu realista.
A fost foarte greu sa accept faptul ca viata poate fi mai presus de vointa mea sau de priceperea medicilor, ca exista minuni,citind pe forum, in atatia ani, am aflat multe cazuri disperate care s-au rezolvat miraculos ... dar nu la mine .
Este foarte greu.
Incerc in fiecare zi sa ma impac cu ideea si sa-mi traiesc viata asa cum e.