Pierderea(moartea unui animal)

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Lemoni spune:

In primul rand felicitari pt noua catelusa sa traiasca si sa va bucurati de ea.
Sunt sigura ca o vei iubi, poate nu asa mult ca pe prima dar o sa fie ok o sa vezi.
Eu tocmai ma gandeam zilele trecute am avut 2 catei.Blacky a fost favoritul meu ,l-am iubit mult si am plans foarte tare cand a fost otravit, dar din pacate nu am mai avut ce face si a murit cand avea un an.Apoi am cumparat un caine lup Sky o frumusete de catel ,am descoperit ca are epilepsie(pe la 6 luni a inceput cu 23 de crize pe zi pana si doctorul a zis ca nu avem ce sa-i facem decat sa-l punem in sleep.
Am suferit mult de tot dupa ei si am zis ca eu numai iau alt catel niciodata dar nu am avut cu cine sa ma intelg asa ca ne-am ales cu Max care are aproape 2 ani frumusel el si destept dar e febleta la consoarta ca eu nu am putut sa ma apropi asa de mult de el. ii dau sa manince il scot afara daca e necesar si daca nu e nimeni altcineva acasa dar de aceea ma gandeam zilele trecute saracu tocmai pe el care traieste eu il ignor ma simt asa de vinovata ,dar probabil ca mi-am blocat inima pt ca imi este frica de suferintza asa ca mai bine stau mai departe sa nu sufar.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns crisoprea spune:

Fetelor, e greu sa pierzi un animal care ti-a fost drag si care ti-a alinat singuratatea, dar parca e mai trist sa nu fi avut niciodata un mic sufletel. Mie mi-a murit acum ceva timp un perus, un frumos si destept papagal turcoaz. Era o bijuterie, vorbea ca sa cerseasca pupici iar sesiunile le petrecea langa mine,statea zi si noapte aproape (la marginea cartii, pe umar, prin casa). A fost cel mai inteligent animal pe care l-am cunoscut. Stia cand facea o boacana si il certai, se bucura alaturi de tine, cersea afectiune si uneori il apara pe tata cand dormea (mai rau ca un catel!).
Cred ca eu si mama am plans mai rau decat daca era vorba de un om, atunci cand a murit. Si partial, a fost vina mea, in mare parte - veterinarul... Dar tot asa, cu timpul, si eu si mama ne-am gasit alinarea in alte si alte generatii de perusi, care au trait mai mult sau mai putin. Si in mare parte din cauza tatalui meu, care stie ce inseamna terapia prin animale.
E bine ca ati putut sa luati un alt puiut si o sa vezi ca o sa va apropiati foarte mult de el. Afectiunea copilului pentru catelus o sa-ti schimbe si tie perspectiva. Vei vedea...
Tot binele din lume

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns isabela spune:

Am inceput sa o iubesc si pe aceasta nebunatica puiuta, dar de multe ori imi fuge gandul la cealalta.
Si, parca ar stii ca trebuie sa se faca iubita, sta tot pe langa mine, si asa se bucura cand vin acasa, iar seara, avem momentele noastre de joaca. Este foarte jucausa, deja rasfatata, iar daca o cert, se supara pe mine, si ma "cearta" si ea la randul ei.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns danita spune:

mona a fost blanoasa mea ! am primit-o de ziua mea si a fost ca animalul meu din copilarie . s-a stins acum mai putin de o luna din cauza unei boli necrutatoare care face victime si in randul oamenilor dar si in randul lor, a necuvantatoarelor . sper sa aiba un loc frumos in raiul cateilor .....

nu mai vreau alt catel ......

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bebec07 spune:

Mi-am pierdut si eu, acum 11 ani, partenerul de joaca, Rostogol.Un metis de ciobanesc mioritic.Dupa ce a murit mama, cam la o luna, a plecat si el...a fugit si nu s-a mai intors.Acum, privind in urma, n-am suferit atunci, pe loc.Eram anestiziata de moartea mamei.Sufar de fiecare data cand imi aduc aminte de el si ma uit pe strada dupa caini latosi si abandonati, in speranta ca-l gasesc pe Rostogol.
Alt animal nu-mi mai trebuie acum...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ernestine spune:

Draga me de 2 ani trecem prin asemenea pierderi si doare ingrozitor.Am avut un coker al adolescentei mele pe care am iubit o enorm.Ea a fost ceea care mi a sters lacrimile si necazurile multor povesti de dragoste cind aveam 14,15,...etc ani.Afacut pui si am pastrat 2.A murit si ea a mai murit si un pui,ajuns si el la10 ani,mai exista unul dar nimic nu e ca ea,Linduta mea.Dupa 2 ani adorm si acum plingind de dorul ei.Te inteleg perfect si te felicit pentru decizia luata ,era necesara pentru fetita cit despre tine sper sa o iubesti chiar daca nu va fii la fel.

Mergi la inceput