Pierderea(moartea unui animal)
Raspunsuri - Pagina 2
Criss75 spune:
Si eu mi-am pierdut...iepurasul, si sincer am plans si am suferit, pentru ca imi era foarte drag. Si chiar m-am invinovatit pentru ca poate nu murea daca sotul meu nu l-ar fi dus la niste prieteni la tara. L-am crescut timp de 4 ani, era foarte rasfatat, va dati seama, crescut in apartament la bloc, ii cumparam numai bunatati...In fine, si cand eram la spital, dupa ce am nascut, sotul a dus iepurasul la tara la niste prieteni, pe motivul ca bebe mic si animalut intr-o casa nu se prea impaca, in plus mai si mirosea destul de urat. Dar dupa cateva zile iepurasul a murit, nu s-a putut adapta la noul mod de viata si a refuzat sa manance, el care era un mare mancacios. Nu va spun cat am mai plans dupa el...
Criss si Alex
ileanna spune:
Teribila treaba cu animalele astea. Pe de o parte mai ca imi vine sa nu mai am niciodata nici un animal pt ca intr-un fel sau altul este clar ca voi asista la moartea lui. Pe de alta parte sunt bolnava dupa animale si mai ca as trai printre ele in loc de oameni ...
In vara asta a trebuit sa-mi euthanasiez motanul birmanez de 12 ani .... Ce sa mai zic ... Ca am fost neom pana am luat decizia asta ... ca as fi vrut sa pot VORBI cu el macar 1 minut ... Barbata-miu imi zicea sa stau acasa ca se duce el la cabinet pt procedura pt ca eu nu pot suporta ... si am zis ca no matter what, indiferent cat de dureros este ... daca moare, pisoiul asta moare in bratele mele si voi fi langa el pana in ultima clipa.
Inainte sa moara ma gandeam ca vreau sa-l am ca exemplu, sa fiu asa cum este el ... sa ofer caldura, dragalasenie si clipe de fericire, fara rautati si pretentii asa cum fac zi de zi.
Am avut oarecare noroc ca am facut asta exact in dimineata in care am plecat in concediu pe o plaja pustie ca altfel ... Si asa, ma ascundeam de barbata-meu si plangeam ca idioata ... Pe drum am trecut in viteza pe langa o broasca testoasa si am tipat la el sa opreasca, sa ne intoarcem sa vedem daca mai este vie (era pe mijlocul drumului), am luat-o in brate desi ma zgaria cu ghearele si am zis ca io n-o las pana nu ajungem la un lac sa stiu ca e in siguranta. Sotzul s-a enervat ca's nebuna si in minutul urmator s-a uitat la mine si mi-a zis "Bine ... fie. Viata pentru viata."
O sa iubesti catelusa aia. Dar ... nu la fel. Si o sa o pretuiesti mai mult. Pentru ca acum stii cat de fragile si trecatoare sunt dar ofera atata bucurie ... De fapt si oamenii de langa noi sunt la fel.
Am scris mult dar e un subiect tare dureros pentru mine ...
Never say NEVER.
Ramonika spune:
eu am pierdut-o pe Bubulina, o puteti vedea in pozele de la semnatura mea. a murit in ianuarie 2005, calcata de o masina. ea iesea pe afara, chiar daca noi stam la apartament si prin fata blocului e o alee, nu drum mare, dar totusi nu stiu cum s-a intamplat si cineva a calcat-o. nu va spun ca am plans zile intregi dupa ea. era cea mai frumoasa pisica.
am ingropat-o in cimitir, la capaul mormantului tatalui meu. unii spun ca e pacat, dar nu ma intereseaza, pt mine a valorat mai mult decat valoreaza unii oameni.
noroc ca mai am si celelalte pisici: Maritza si Vladutz si pe Fulgushor la mama. Vladutz e preferatul meu, il iubesc ca pe okii din cap, nu as suporta sa pateasca ceva.
Ramonika
si pisicile Vladutz
Bubulina Maritza Fulgushor
kitzy spune:
Eu inca n-am pierdut nimic, dar nici multe nu mai am... avem o pisica de 14 ani care de o luna e tare bolnavior, a fost dus la medic, diagnostic crunt... il mai poate salva un transplant de rinichi, ceea ce la noi nu se face si cred ca nici in alta parte. Daca era mai tanar scapa. I-a dat max 2 sapt pt ca nu manca nimic. Deocamdata mananca dar foarte rau si numai din mana , i se face greata de la mancare din cauza ca incept toxinele sa-i intre in sange, dar am zis ca nu-l eutanasiam numai cand nu se mai poate tine pe picioare. A slabit foarte mult, dar totusi inca merge la ladita, bea apa, iaurt, si mai papa cate un pic de carnita si cam atat. N-as putea sa-l pierd, stiu ca e doar un animal dar il crestem de 14 ani, e ca un copil pt noi. Sper s-o mai duca inca, dar e foarte batran, si cand n-o sa mai fie, nu luam alt animal pt ca tot timpul o sa facem comparatie si nu vrem sa mai trecem inca o data peste asa ceva.
11+
Fania spune:
Si noi ne-am pierdut acum 9 ani cel mai iubit catel. A fost parte din familia noastra, am plans si eu si sotul meu mult timp dupa el. Avem si acum 2 catei, am mai pierdut intre timp alt caine si un motan dar nici unul nu a mai fost ca Wolf.
Sunt sigura ca a fost unic prin felul in care ne-a cucerit cu inteligenta lui sclipitoare si nici eu nu stiu daca vom mai putea iubi la fel. Au trecut anii si fotografia lui troneaza si acum alaturi de cele apropiate sufletului nostru iar copilul nostru atunci nenascut il cunoaste doar din povestirile noastre.
Ne-ar place sa mai iubim la fel, ne-ar place ca si baiatul nostru sa intalneasca un prieten superb si devotat asa cum am intalnit noi. Cine stie Isabela? Noi dupa atatia ani inca mai speram ca vom intalni alt catel minunat si unic asa cum a fost el pentru noi.
[url="http://http://s218.photobucket.com/albums/cc189/Stefania1007"poze/url]
isabela spune:
Incep, incet, incet sa ma obisnuiesc cu noua catelusa. Este asa dragalasa uneori. Dar, indiferent ce face, fac comparatie intre ea si cea care nu mai este. Fetita ma intreaba in fiecare seara daca am inceput sa o iubesc. Ma bucur sa vad cat de draga ii este copilei si cum se joaca amandoua.
Multumesc fetelor pntru intelegere si sprijin.
Ingrid S spune:
Mie mi-a murit acum cateva luni motanul birmanez. Era tot asa cum spunea Kitzy, slabit, nu mai manca nimik, si cel mai crunt m-a lovit faptul ca poate din neglijenta mea a murit, pt ca nu i-am facut vaccinul la timp (a avut se pare leucemie). Si atunci cand stii ca tu esti de vina, durerea e cumplita. Plus ca aveam copilul si nu m-am preocupat mai mult de el, l-am dus la medic cand a slabit, dar nu mai avea ce sa-i faca in afara de perfuzii.
Ma ascundeam noaptea sa plang in bucatarie...ma doare fiecare minut pe care nu l-am petrecut cu el, avea 13 ani. Nici in momentul cand a murit nu eram langa el, fetitza mea avea febra mare si nu eram decat eu cu ea, asa ca fugeam cand la ea, cand la motan, iar dupa 10 min cand m-am dus din nou la el era mort. Nu pot sa descriu ce am simtit.
Asa ca inteleg foarte bine.
Dar eu nu mai imi iau alta pisica, nu pot.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo
Aleniram spune:
Eu am crezut ca o sa ma imbolnavesc de durere dupa un papagal.Vreo 3 saptamini am plins si am functionat pe "pilot automat".Cred ca daca era ciine sau pisica muream cu el.Asa ca te inteleg.Si inca ceva:suntem deja la al 2-lea papagal de dupa ciri-ca asa o chema-dar nu mai este acelasi lucru.
magh spune:
Mie mi-a murit catelul, pe care il primisem cadou cand ne-am casatorit...si inteleg perfect prin ce treceti. Nu cred ca oricine o poate face, stii... e ca si la o nastere(nu stii cum e , pana tu insuti nu treci prin asta). Si pe mine ma ironizau asa zise prietene, cand le spuneam cat de tare doare disparatia lui..
Am plans atunci 2 saptamani , zilnic...veneam de la lucru,si aproape ca nu mai vedeam soseua de lacrimile ce-mi invadau obrajii...si acum cand ma gandesc la el mi se strange inima...
mai ales ca inainte cu 3 nopti de a muri il visasem intins mort in fata mea...iar cand m-am trezit rasuflasem usurata ca nu e real. Cel mai dur e ca am vazut cum a fost omorat: reusise sa patrunda in gradinita din fata casei, iar printr-o gaura din gard sa mearga in sosea( vecinul de vizavi avea un dalmatian, iar uneori il duceam sa se joace impreuna). a reusit sa ajunga la jumatatea soselei cand un camion la izbit si tarait cativa metri...si toate astea le-am vazut neajutorata,cu mainile la gura tipand si rugandu-ma sa poate trece strada, fara...era prea tarziu sa jung la el...
Ca sa va incurajez : timpul le vindeca pe toate
magh spune:
Si noi am dorit sa ne alinam durerea, cumparand un alt
boxer...La un sfarsit de saptamana am alergat pana in tara (cineva ne spusese ca se gasesc pui de boxeri in piata, de vanzare). Erau intr-adevar dar nici unul care sa semene cu EL. Si am zis ca nu vreau un altul ...si uite asa am fost nevoiti sa ne obisnuim fara el, dar nici n-am mai luat nici un caine.
Acum avem insa o alta minune