Dar daca este un tata bun?

Daca este un tata(vitreg) foarte bun, daca a mea copila il iubeste foarte mult, si ma roaga sa-l las sa stea cu noi, ce pot sa fac? Sa ma gandesc la ea sau la mine? Cum pot sa-mi fac copilul sa sufere, sa o las sa creasca fara el? Fata de tot ce am citit aici, barbatul meu este un inger, doar ca eu simt ca alaturi de el nu mai pot merge mai departe. Simt ca ma sufoc, ca nu mai am aer. Si cand ma hotarasc sa fac pasul decisiv, ma uit la ei doi, cum se joaca, cum vorbesc, cum fac lectii impreuna, si nu pot sa-i spun sa plece.
Este o hotarare extrem de grea si mi-e teama de efectul ei aspura copilei mele. Pur si simplu nu stiu ce sa fac.

gabibarta spune:

Drga Isabela, sa nu faci greseala sa traiesti alaturi de un om cu care nu te simti bine din toate punctele de vedere. Cat despre sentimentele copilului, nu stiu ce va castiga fetita daca nu vede in jurul ei o relatie armonioasa bazata pe dragoste... Efectul? pai daca intr-adevar o iubeste pe fiica ta, poate sa vina in vizita daca vrea, dar cam atat. Trebuie sa-i explici fetitei tale ca prietenii mai si dispar din viata noastra, si apar alti prieteni. E fetita mare, va intelege.

Ramona J spune:

Isabela, ai primit un sfat foarte bun de la gabibarta. Relatia lor poate continua daca e atit de puternica.
Am vrut sa adaug ca eu am avut un tata vitreg la care am tinut mult, cu el am crescut si intotdeauna l-am considerat ca pe un tata adevarat. Apoi parintii mei au divortat, dar am pastrat intotdeauna relatia cu el. Mama nu s-a opus nicicind.
Pina la urma a fost mai bine asa, mama nu mai era atit de nervoasa si nu am mai avut de asistat la discutiile lor.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

Lona spune:

Daca te sufoci si nu mai ai aer, e clar ca nu mai conteaza nimic.
Dar vreau sa-ti spun scurt reversul situatiei, petrecut in familia mea.
Sora mea, divortata cand fiul ei avea 5 ani. A incercat, dupa o vreme, sa-si refaca viata. Doua rateuri: baiatul nu a acceptat pe nici unul dintre cei doi barbati care ar fi vrut sa intre in viata lor. S-au straduit toti, au incercat toate "tehnicile" - ei bine, n-a mers. Evident ca i-am cunoscut pe amandoi - barbati seriosi, gata sa-si asume responsabilitati, cu sentimente profunde fata de sora mea. La un moment dat chiar se ajunsese la situatii foarte tensionate, tanarul avea 17 ani, o adolescenta dificila si crize de personalitate, chiar daca sora mea a fost intotdeauna foarte apropiata, iubitoare si intelegatoare cu el.

Finalul: a ajuns la 50 de ani, cu un fiu de 27 de ani care are viata lui, abia atunci s-a recasatorit. Cu "pagubele colaterale" aferente.
Si-a crescut fiul singura, uneori cu dificultati mari, iar cel mic a simtit adeseori nevoia unui model masculin alaturi, suferea ca nu merge si el la fotbal cu tata, ca alti copii. Cred ca si acum, adult fiind, are reminiscente ale frustrarilor din copilarie.

Stiu ca este o situatie diferita, ma ierti daca nu te ajuta.
Sigur ca nu se poate sta cu un barbat care te sufoca, dar cred ca e foarte importanta si relatia dintre acesta si copilul din alta casatorie.

miria_cristina spune:

Nu stiu cum te simti langa barbatul tau, dar daca zici ca tatal si copilul se inteleg minunat, iar tu iti iubesti copilul si vrei sa-l cresti frumos si fericit, atunci ar trebui sa iei in calcul mai multe aspecte nu doar faptul ca "nu mai ai aer".

Eu am crescut fara tata si alti prieteni ai mei au crescut la fel si pe parintele lipsa sa stii ca nu l-a suplinit nimeni!

Nu-i stirbi copilului tau linistea copilariei! Voi sunteti 2 straini care s-au iubit la un moment dat si care acuma nu se mai plac, dar copilul va simte si va vede altfel, ca pe MAMA si TATA. Voi sunteti CASA si MIROSUL si COPILARIA lui. Incearca sa-ti amintesti de casa in care ai copilarit, de mama si tata si sper sa intelegi ce incerc sa spun!

Mai gandeste-te si nu numai din punctul tau de vedere!
Din momentul in care nasti tu nu-ti mai apartii, in schimb, devii datoare pe viata fata de copilul tau!

Aaa, daca te bate, te injura, face circ de fata cu copilul, te umileste sau te nedreptateste, atunci ai motive intemeiate si nu trebuie sa mai ceri sfatul nimanui!

Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina

"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."

isabela spune:

Cristina, nu ma bate, nu ma injura, nu face circ in fata copilului, nu ma jigneste pe mine ci pe ai mei(frate si tata), iar asta ma doare foarte tare. Daca am ajuns "sa nu mai am aer" probabil ca s-a intamplat ceva.
Si , daca am stat pana cum cu el, a fost tocmai pentru ca m-am gandit la copil, la ce simte el. Eu, am crescut cu ambii parinti, dar tatal il vedeam doar seara, sau chiar nici atunci.
Dar pun in balanta fericirea mea si cea a copilei mele, si evident ca fericirea ei este cea mai importanta.
Multumesc celor care mi-au raspuns, mai ales ca ma intereseaza si opinia celor care au crescut fara un tata, ce au simtit ele.

Ramona J spune:

Sa fim seriosi. Si daca ar fi tatal natural, daca nu mai merge casnicia tot nu cred in "solutia" de a sta pentru copil. Ce invata un copil din asta? Sa inghita, sa se multumeasca cu putin?
Sint de acord ca e un soc pentru copil o asemenea despartire, se poate crede vinovata etc. Trebuie sa petreci cit mai mult timp cu ea si sa-i explici situatia, pe intelesul ei desigur.
S-ar putea sa fiu in inferioritate cu parerea asta, am tot citit pe forum despre mamici care stau in casniciile lor "pentru copil".
Eu cred ca orice copil are nevoie de armonie in familie, daca parintele este nefericit asta se rasfringe si asupra copilului. Sint total pentru familie, dar pentru una fericita. Altfel, un copil poate creste foarte bine numai cu mama sau cu tata.

The best thing you can do for your children is to love your wife.

miria_cristina spune:

Sunt multe cupluri care nu se inteleg cu rudele celuilalt partener. Acuma, daca este un tata bun si mai este si tata de fata, adica il iubeste pitica, este tare greu sa iei o hotarare.

Daca tu ai fi simtit ca esti abuzata fizic si psihic hotararea, poate, ai fi luatat-o mai usor, dar daca nu are nimic cu tine doar cu rudele tale, incercati sa conveniti niste reguli de suportabilitate intre cei care nu se inteleg si lasa lucrurile asa.

Tu stii mai bine din ce cauza nu se inteleg, fiind toata lumea matura ar trebui gasita o solutie. Alta decat despartirea. Asta las-o ca ultima varianta.
In momente de criza spui ca te-ai despartii, dar viata e tare grea daca ti-o petreci singura! Iar ca femeie singura e si mai grea! Si ca sa gasesti un alt barbat pe care copilul tau sa-l iubeasca cum vezi ca-l iubeste pe tatal ei, nu cred. Si in general, un copil din alta casatorie este o permanenta problema delicata in cuplul ala. Chiar si atunci cand toti se inteleg. E cam la fel de sensibil ca adoptia.

Cristina si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina

"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."

lexi_hope spune:

Dar tatal natural al copilului? Fata are cu el vreo afinitate?
Eu nu stiu ce sfat sa iti dau, pentru ca atunci cand eram copii, mama si-a inabusit simtamintele, desi si ea se simtea 'sufocata'. Nu mai comunicau, nu se mai iubeau, nu isi mai manifestau afectiunea in nici un fel, fiecare era singur in felul lui, fiecare avea ceva de reprosat celuilalt.
Dar astea erau vremurile, poate ca nu se divorta la fel de usor, lumea gandea altfel - femeile mai ales.
Nu se certau. Abia mai tarziu au inceput, si chiar si atunci, certurile erau civilizate, erau doar 'discutii', se contraziceau, isi faceau reprosuri, dar niciodata urat.
Si totusi, frustrarile mamei mele s-au rasfrans asupra mea, care eram preferata tatalui, iubirea si rasfatul ei s-au revarsat asupra fratelui meu, care era preferatul mamei. Iar eu, am ajuns sa fiu o adolescenta plina de complexe, simtindu-ma inutila, deloc frumoasa, prea plinuta, cu mai m ulte defecte decat calitati.
Am avut noroc de un barbat bun, care m-a facut sa depasesc criza.
Si totusi, mama nu s-a reglat nici macar atunci cand m-am maritat. Tot ridicol ma facea sa ma simt, chiar imbracata in rochia de mireasa. Tot nu eram suficient de buna, desi nici sotul meu, nu parea nici el suficient de bun pentru mine.
Ce se intampla azi? Mama s-a schimbat fata de mine abia dupa ce a devenit bunica. Cu tata continua sa se certe. Probabil ca ei i-ar fi fost mai bine sa ia decizia de despartire atunci, cand a inceput criza. Pentru noi insa nu cred ca ar fi fost bine. Totusi ei sunt familia, casa, parintii, cu tot ce implica asta. La ei mergem in vacante, suntem impreuna de sarbatori, de aniversari. Cum ar fi fost sa ma duc de Craciun intai pe la mama, apoi pe la tata...
Desigur, nu stiu cum ar fi fost ca acum sa nu vorbesc de tatal meu natural, ci de un tata vitreg.
Intre timp, tu ai luat vreo decizie?

isabela spune:

Tatal ei biologic nu mai exista de multi ani. Nu mai traieste.
Nu am luat nici o decizie. Suntem inca impreuna.
Multumesc celor care au avut o parere.

ankalaura spune:

Daca tatal biologic nu mai este, nu ii rapi copilului sansa de a avea un tata!
Cred ca ar fi bine sa va reconsiderati emotiile, sa recapitulati impreuna (tu si el) ce vreti unul de la altul, si sa reparati acolo unde nu mai merge.
Daca insa ati incercat tot ce este posibil si tot nu functioneaza, atunci...
Este bine ca ai gasit aici alte exemple, iar faptul ca recunosti ca barbatul tau este un inger pe langa altii ma face sa cred ca nu ati incercat inca sa reparati ceea ce nu mai merge.

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza