emigrarea sufletului
Raspunsuri - Pagina 17
Pet spune:
Si eu am citit intr-o suflare povestea ta, Lia. Sa-ti dea Dumnezeu multa serenitate ca mai rar se intalnesc persoane asa ca tine...
Numai bine!
nelia spune:
Ce mi-ai facut tu, Lio, fata draga... pai e frumos din partea ta? Sa stau eu, cu casa vraiste, cu copilul bolnavior si cu o gramada de alte trebi, juma' de noa'te sa citesc povestea ta?!? Ca eu, saraca de mine, abia acum am descoperit-o, cind tu deja reveneai...
Cornelia, mamica Agatei
angelp spune:
quote:
Originally posted by n/a
Eu cred ca toti romanii care am plecat avem momente cind ne-apuca brusc nostalgia. Incepem sa uitam tot ce ne-a determinat sa ne mutam un pic mai derte si ne-amintim numai de rtea frumoasa a lucrurilor(uitam de guvern, de opozitie, de scumpiri, de politica, de " oamenii de afaceri", de vecini, de gropile din sosea, de sefi , pile , mita etc.)
Cit despre 'vindecarea' sufletului(dorului) e suficient sa te intorci intr-o vacanta acasa si sa vezi ca nimic nu s-a schimbat, ca toata lumea se agita in zadar fara sa se intimple ceva cu-adevarat. Totul e asa cum ai lasat , tara e aceeasi nemiscata, principiile de viata neschimbate doar familia te primeste cu aceeasi dragoste si caldura. Atunci iti amintesti de ce ai emigrat iar acasa devine 'stiul' unde e mai bine pt tine si copilul tau.
Odata plecat cu greu iti mai gasesti locul. Aici ti-e dor de ACOLO iar acolo ti-e dor de-AICI . E ca un blestem de care nu scapi asa usor.
Un lucru e sigur, ca nu vei uita niciodata ca te-ai nascut in Romania.
ai perfecta dreptate,dincolo ti-aduci aminte doar de clipele frumoase si te-apuca un dor nebun de tzara,de cei dragi;dar cand vii te-apuca jalea cand totul re neschimbat!Cred ca noi romanii suntem prea sentimentali si suferim prea mult de dor... oare ne-om schimba vreodata?
nelia spune:
betaroxana77, ei, uite, ca nu e chiar asa de necunoscut oraselul tau Comanesti. Desi nu sint de acolo, il cunosc destul de bine, am si facut un Revelion super la Asau, intr-o cabana de lemn, am si citiva prieteni pe acolo. Am numai amintiri frumoase legate de acele locuri si de oamenii cunoscuti pe acolo.
Cornelia, mamica Agatei
lela spune:
Am sa va povestesc si eu de ce am plecat din Romania. Din cele citite mai sus deduc, ca multi au ceva ani de cand s-au rupt de toate cele de acolo, eu si cu sotul meu suntem veniti in State de exact un an jumate si amintirile sunt vii si nevatamate.
Cum sa mai stai intr-o lume in care numai banii isi spun cuvantul ?! Toate prieteniile se bazeaza mai mult pe asta. Atunci cand ii ai toata lumea iti este prietena si vine la tine precum o capusa, iar cand nu ii mai ai, te ocolesc toti de parca ai avea lepra. Am trait asta pe propia noastra piele si de atunci suntem foarte circumspecti cu cei pe care ii numim " prieteni ". In plus in ziua cand sotul meu a terminat facultatea ( eu eram in penultimul an ) nu am avut nici bani de paine. Ulterior cu salariul meu de inginer ne acopeream numai incalzirea si apa calda, iar daca sotul meu nu ar fi avut o firma proprie, bani de mancare si alte cele nu am fi avut. O, sa nu va imaginati ca am fost dintre cei norocosi pe considerentul ca aveam firma proprie pt ca aici rechinii isi spun intotdeuna cuvantul . Fiecare usa se deschidea numai cu mita, pile si altele. Noptile sotului meu au ajuns cosmaruri, arata precum o fantoma si la cateva luni dupa ce am ajuns aici, inca mai aveam intiparita pe chip expresia de oameni chinuiti , iar in poze abia se zarea o grimasa ( ca zambet nu-l putem numi ). Mama mea saraca a iesit la pensie si daca nu am fi aici sa-i trimitem bani, probabil ca ar muri de foame. Fratele meu a avut si el firma propie si a fost mancat de viu de Garzile Financiare, astfel ca acum si-a vandut afacerea si munceste in Florida pe vase de croaziera. Ce sa va mai spun, mi-a cam pierit cheful pt ca mi-a revenit gustul acela amar in gura. Nu spune nimeni ca nu simti dorul de mama, de mirosul de sarbatori pe care l-ai trait atatia ani acolo, insa asta este viata - pierzi pe o parte si castigi pe alta. Iar noi suntem fericiti aici si desi suntem de doar un an si jumatate ne-am indeplinit vise si am facut lucruri pe care altii nu le vor face poate nici intr-o viata. Si trebuie sa va mai spun ca inca nu suntem realizati d.p.d.vedere profesional, deocamdata sotul meu lucreaza ca maintanance in cladirea in care locuim , iar eu fac cleaning si nu ne este rusine si nimeni nu te priveste superior pt ca aici orice munca este pretuita si respectata. Sotul meu s-a inscris la masterat,iar dupa el voi urma eu, nu putem sa o facem in acelasi timp din considerente financiare, dar ideea este ca se poate si ca niciodata nu este prea tarziu. Acum suntem fericiti pt ca asteptam primul bebe, facem planuri pt el,ne permitem sa cumparam tot ce are nevoie dintr-o data si nu stam impietriti la gandul ca nu vom avea bani de scutece, hainute , etc !
Poate ca peste ani sufletul nostru mutilat de nedreptatile din Ro, se va vindeca si ne vom aminti si noi doar cele bune, insa deocamdata ne urmaresc motivele pt care am plecat de acolo si pe care inca le resimtim daca este sa ne aducem aminte de ele !
Ferigutza spune:
Hi guys,
Numele meu este Delia, si acesta este primul meu mesaj in calitate de membru nou-nout al forumului vostru. Am mai citit cateodata mesajele voastre, in principal retete, caci asa l-am gasit, in timp ce cautam diverse retete. In consecinta fiecare vizitare a site-ului se termina subit datorita unei pofte de mancare alarmanta :)
Nu stiu daca in forum sunt inscrise numai mamici, sper ca nu, caci eu nu am (inca) aceasta sublima calitate. Am inceput mesajul cu o intrebare in minte, intrebare pe care am intarziat sa o pun din cauza micii introduceri care mi s-a parut necesara. Dar intrebarea se adresa ultimului mesaj, sper ca am retinut id-ul corect, "lela": unde te localizezi in state? eu ma aflu in Michigan, in Detroit area. Sunt aici de 3 ani jumatate, pot sa va spun ca m-am oarecum obisnuit, dar evident ca duc lipsa prietenilor care au ramas in Romania. Cumva, nu stiu de ce, nu am mai reusit sa incheg prietenii de valoare. De sarbatori parca se simte si mai tare toata alienarea asta, nu stiu, asa mis e pare mie. Cateodata citesc pe site-uri cum cei romanii din Europa isi dau intalnire in diverse locuri si pleaca in grup spre "casa". Atunci mi se strange inima in piept si simt o durere surda. Trece mai apoi, nu vreau sa dramatizez cand nu e cazul...Ma uit apoi la americani, toata lumea se strange impreuna..de Thanksgiving, Craciun, An Nou. Copiii vin care de pe unde sunt, diverse colturi ale statului, sa se reuneasca cu parintii. Noi suntem singuri si acum redescopar ce mult conteaza sa fii in familie oriunde ai locui. Nu stiu cum voi reactiona la prima vizita inapoi in Romania. Sunt constienta ca multe amintiri sunt invaluite intr-un "glow" care e mai mult sau mai putin imaginat. O sa va explic de ce spun asta, e un exemplu mic, si nu pretind ca generalizarea lui e foarte indicata. Stiu ca imi cumparasem in Romania niste patine, imi place sa patinez (pe gheata). Cand am plecat numai la patine nu m-am gandit, asa ca ele au ramas pe undeva printr-un raft. Ajunsa aici, am inceput sa traiesc, sa ma zbat sa invat diverse lucruri, sa ma adaptez. Am uitat de patine. Apoi intr-o zi vad o pereche de patine la o prietena si mi se par urate, de proasta calitate..si colac peste pupaza si scumpe. Si imi aduc aminte de frumusetea de patine pe care am lasat-o in tara.(imi amintesc ca dadusem si destui bani, in jurul la 1 mil) Si de aici pana la dorinta nebuna sa am aici patinele mele vechi nu a fost decat un pas :) Am reusit sa le aduc, am rugat un amic sa mi le transporte. Si acum...cred ca va inchipuiti ce urmeaza..uimirea mea la vederea lor. Imaginea pe care o aveam in minte era in discordanta crasa cu ceea ce vedeam in fata ochilor. Nimeni nu le-a purtat intre timp, am un numar imposibil (5 in US si 34 in Ro)..si uite-ma aici cu patinele in mana, vazandu-le toate zgarieturile, materialul despre care eu credeam ca e nemaipomenit..totul atat de diferit de ceea ce credeam ca stiu eu. Si nota bene..eu eram si inca sunt convinsa ca am amintiri f clare despre cum e/era in Romania. Asa ca ma intreb: cum va fi oare? SI ma refer la o potetiala vizita in Romania. O sa vreau sa plec cat mai repede inapoi in State? Atunci..o sa fiu in paradoxala situatie ca agonizez dupa ceva care de fapt nu mai e la fel pt. mine. Cumva, gandindu-ma am o senzatie de pierdere ireparabila. SI asta ma descumpaneste. Oare mi-e dor de ceva ce nu mai vreau? Oare voi fi dezamagita?(am auzit multe povesti de la oameni care s-au dus si au vizitat)Atunci toata suferinta mea e oarecum fara sens si substanta. Oare..si oare? O sa inchei aici, ipotezele pot fi nesfarsite..voi vedea eu cum va fi.
ruxi spune:
Bravo, Lia! Felicitari, am citit cu sufletul la gura ce ai scris! Iti doresc multa fericire si cat mai multe impliniri!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
viorela hoff spune:
Draga Ferigutza,
Nu vreau sa te descurajez, dar mai bine nu te mai gandi prea mult si mai ales sa nu faci comparatii! Lasa-ti amintirile in suflet, undeva intr-un cuib frumos, si ia-le pe toate asa cum vin...
Eu am plecat de cateva luni din tara, am lasta totul acolo, servici bun, casa, pe mama si am venit dupa "sufletul pereche" si nu regret.
De un timp simt asa usor cum incepe sa ma piste dorul, poate din cauza sarbatorilor care se apropie, dar sunt constienta ca atunci cand ma voi duce in vizita, voi vedea totul cu alti ochi....
Viata nu e numai frumoasa...e foarte frumoasa, trebuie sa sti numai in ce cotloane ale ei sa cauti micile bucurii care toate impreuna aduc fericirea!
Pusilici, Vio
Crystinne spune:
quote:
Originally posted by Ferigutza
Delia............eu eram si inca sunt convinsa ca am amintiri f clare despre cum e/era in Romania. Asa ca ma intreb: cum va fi oare? SI ma refer la o potetiala vizita in Romania. O sa vreau sa plec cat mai repede inapoi in State? Atunci..o sa fiu in paradoxala situatie ca agonizez dupa ceva care de fapt nu mai e la fel pt. mine. Cumva, gandindu-ma am o senzatie de pierdere ireparabila. SI asta ma descumpaneste. Oare mi-e dor de ceva ce nu mai vreau? Oare voi fi dezamagita?(am auzit multe povesti de la oameni care s-au dus si au vizitat)
Am simtit asta dupa ce am facut o vizita in Romania in vara asta.Am simtit acolo ca trebuie sa ma intorc in Germania. Nu stiu de ce, cumva ma simteam " musafir" si asta ma durea. Stateam in propia-mi camera, imi strangeam lucrurile ca pentru a face loc altuia, simteam ca eu nu am venit acolo decat pentru scurt timp si trebuie sa plec. Eram cumva dezamagita de ce vedeam in jurul meu si de oameni si de ceea ce se intampla ... ceea ce de fapt eu stiam pentru ca am trait atat de mult acolo. Dar vezi ... lunile petrecute departe de tara mi-au adus aminte numai de partile frumoase de care imi era dor. Doream mult sa ma intorc ca sa ce??? Ca sa vad ce???Acasa??? Dar acolo... unde ma simteam "musafir" ma simteam EU .
Ciudat starile astea contradictorii ma nedumeresc mult!!!!!
Dar de cand am venit inapoi plang de fiecare data cand imi aduc aminte de EU din Romania. Sunt o persoana care glumeste si rade mai tot timpul si cu toate ca in Romania aveam o multime de probleme si stres aici plang mai mult ca niciodata.
Nu dau vina pe nimeni, stiu ca viata este frumoasa si poate fi oriunde frumoasa daca stii sa traiesti. Dar... iarasi dar... desi mi-am facut mai multe cunostiinte aici, si prieteni, sufletul meu tot acolo "zboara" .....acolo unde am amintiri, unde imi sunt radacinile. Un om fara amintiri cred ca este un om fara o viata proprie.
Titlul acestui subiect cred ca este foarte bine ales "emigrarea sufletului". Am o presimtire sumbra ca nu voi reusi sa-mi "emigrez" si sufletul. Chiar daca voi avea aici 100 de prieteni si familie si copii si trai mai bun, sufletul meu nu va fi aici.
Si nu stiu ce este mai rau!!!!!
Scuze... sunt trista si plang astazi. Mi-am amintit ca maine este Sfantul Nicolae si eu sunt aici singura in Germania. Singura ma simt chiar daca sunt sunata si cautata . Si sotul meu este in Romania :-( Acolo unde ar trebui sa fiu si eu!!!!! Ma doare!!!!!!
As vrea sa am aripi sa pot zbura!!!!!