Budapesta...Viena....

pentru ca planuim o mica excursie in primavara asta in cele doua orase, v-am ruga pe cele care le-au vizitat sa ne povesteasca si noua putintel, putintel, ata cat sa ne deschida apetitul.

tinatache spune:

In Budapesta am stat f putin, o noapte si o zi, in care ne-am plimbat pe malul raului... Insa de Viena pot sa-ti spun atat: sa nu scapi castelul Schoenbrunn, e splendid. Si gradinile sunt extraordinare, pot sa spun ca la scurt timp am fost la Versailles si mi s-a parut mic copil pe langa asta . E drept ca sunt si din epoci diferite si pe la Versailles a mai trecut si o revolutie... Stiti unde stati? ati gasit cazare? te intreb pt ca noi am gasit pe net cazare si am fost multumiti. Si in Viena am stat putin, poate stiu fetele mai multe. Dunarea si canalele ei sunt frumoase, lebedele, daca mergeti numai pe jos si de dimineata pana seara tot vedeti lucruri frumoase. Distractie placuta!

Un an nou fericit!
Cristina

liv spune:

La Budapesta este Citadela (pe un deal), Cetatea (nu stiu cum ii zic ungurii), apoi biserica lui Matei Corvin ("Matyas Templom") - astea sint in Buda. Apoi mai este celalat mal al Dunarii, in Pesta, este Parlamentul si sint si alte alte cladiri interesante. Pe Dunare este Margit Sziget, o insula tare faina care merita vizitata. Pe insula gasesti niste ruine ale uni castel (unde a stat regina Margit). Ar fi frumoasa si o plimbare cu vaporasul pe Dunare. Mai este Gradina Zoologica (allat kert), linga gradina un parc de distractii (vidam park) (daca va intereseaza asa ceva). Sint 7 poduri peste Dunare, macar vreo 4 dintre ele trebuie vazute, dar nu mai stiu exact care (ungurii din Budapesta sint tare mindri de podurile lor ). In centru este o zona numai pentru pietoni (zona turistica, probabil exista asa ceva in fiecare oras) unde sint magazine, restaurante si alte treburi unde se pot cheltui bani multi. Cred ca mai sint o groaza de chestii de vazut, dar nu stiu care. Si trebuie sa mergeti intr-un restaurant unguresc, se pricep ungurii de minune la facut mincare . Da sa aveti grija la preturi .. sint cam mari (mai ales daca te miroase ca esti strain).

tinatache spune:

Da, da, mancare buuna in Budapesta. Dar si preturile... si tb sa adaugi cam 10% bacsisul chelnerului

Un an nou fericit!
Cristina

papy spune:

Eu am fost in Viena(escala de o noapte) asa ca nu pot spune mai nimik....oricum austriecii par niste oameni reci si neprimitori.....fetele din austria sa nu ma certati dar asta a fost impresia mea poate ca aparentele inseala

Ender spune:

Madalinutza,

In afara de ce s-a spus mai sus:
In Buda mai poti vedea
Fishermen's Bastion - sus langa Mat
Baile termale Gellert langa hotelul cu acelasi nume - fondate de romani -
Insula Margareta - are un strand cu ape termale, o mini gradina zoologica
Iar in Pesta:
Váci utca - este cea mai frumoasa stada a lor, sa nu o ratezi
City Park - cel mai mare parc din Pesta in care se afla si
Vajdahunyad Castle - care este o imitatie a Castelului lui Iancu de Hunedoara

In Viena:
Mergi la cele 2 palate: Schonbrunn (aici sa nu ratezi Glorieta) si Belvedere - resedintzele de vara, respectiv iarna a reginei Maria
Opera, cele 2 muzee gemene de Istorie naturala (ca Antipa) si ... am uitat cred ca Stinntze Naturale
Michaelerplatz - unde sunt niste relicve romane
Primaria orasului - superba -
Stephansdom - in centrul orasului vechi -
Hofburg -
Karlskirche - o biserica f frumoasa
si bineintzeles parcul de distractii: Prater

Drum bun si distractie placuta

claudiap spune:

Ce va recomand in Viena este sa faceti o plimbare si noaptea, cladirile sunt frumos luminate, iar imaginea e feerica. Domul sf. Stefan este luminat de un reflector care da o imagine superba intr-o cladire de visavis (care e din oglinzi). Mie una mi-a placut foarte mult si a fost o combinatie de vechi-nou care intamplator da foarte bine!

Daca vreti trasee turistice cel mai simlu este sa luati de la hotel o harta si sa va faceti singur un traseu care sa cuprinda cat mai multe atractii, deja ati aflat o mare parte din ele de la cei care au scris mai sus!

irinai spune:

Viena este absolut superba. Pe mine m-au impresionat oamenii: civilizati si mai ales foarte eleganti. Nu se compara cu nici o alta capitala din Europa.Superb.
Bineinteles ca sunt o serie de monumente de vizitat, dar asta depinde de gustul fiecaruia. Mie mi-a placut Belvedere si Stefansdom si o casa cu oglinzi, care nu stiu acum cum se numeste, iar Schonbrun-ul nu mi-a placut deloc. Poate si pentru ca era iarna si frig si nu ne-am plimbat prin gradini. Oricum vrem sa mergem si anul acesta, sa stam o saptamana sa vizitam mai multe.
Pe de alta parte Budapesta este un oras asa si asa. Mi s-a parut destul de murdar. Am stat 5 zile si am vizitat destule dar nu mi-a lasat nici o impresie. Absolut neutru.

Ubi spune:

Am fost anul trecut la Viena, in concediu (inceputul lui septembrie). Mai jos sunt cateva impresii de calatorie:

Lectia de civilizatie

In Viena, orice om bine crescut se aseaza pe scara rulanta in partea dreapta. Asta dovedeste ca a stiut sa interpreteze corect desenul de pe banda rulanta si ca are un minim respect fata de concetatenii lui. De altfel grija fata de om respira in fiecare coltisor. Metroul si trenul rapid (Snell Bahn-ul) vin cu precizie de secunda, inauntru este curat, exista locuri unde poti sa-ti pui bicicleta, caruciorul copilului iar persoanele cu handicap locomotor pot circula usor si in siguranta. De altfel pentru aceasta categorie de persoane ca si pentru cei in varsta (sau care pur si simplu nu vor sa foloseasca scarile) exista lifturi care te coboara de pe trotuar exact pe peronul statiei. O voce calda si interesata sa-ti comunice "citet" directia spre care se indreapta urmatorul tren se aude din difuzorul care nu paraie si nu ciunteste cuvintele. Daca te plictisesti in drumul tau cu mijloacele de transport iti poti arunca un ochi pe o revista sau un ziar pe care la sfarsitul calatoriei il pui de unde l-ai luat.
In Viena este imposibil sa te ratacesti. Totul este bine marcat cu indicatoare si poate numai cel ce nu stie sa citeasca s-ar putea incurca. In genere, daca nu esti "de-al casei" poti apela la cateva puncte de informare de unde capeti gratuit o harta cu orasul si cu reteaua de transport in comun. Harta are cateva reclame ale unor firme care sponsorizeaza aceasta gratuitate.
Biletele pentru transportul in comun costa 1.2 euro dar poti apela la abonamentele de 72 de ore (12 euro) sau pe 24 (5 euro). La un calcul scurt pentru un turist ele sunt mai mult decat convenabile. Noi am stat la periferia Vienei intr-un carteir linistit (Liesing) si plin de verdeata. Din oras mergeam cu metroul cateva statii si de acolo ne continuam calatoria cu S-bahn-ul. Totul dura cam 25-30 de minute. Controlorul nu a venit decat de 2 ori si numai in S-bahn. In metrou nu ne-a controlat nimeni dar vreau sa cred ca nici un calator nu circula fara bilet. In tot cazul biletele si abonamentele se gaseau si in tutungerii(foarte multe in oras) si la tonomate pe strada. O bulina neagra insa pentru vienezi care nu scriu instructiunile si in alte limbi decat in germana.
Blocul in care am stat era un fost camin de studenti alocat acum (banuiala mea) emigrantilor - turci, arabi, chinezi, indieni…si noi cei 4 romani. Apropo de emigranti: sunt foarte multi (familistii au cel putin 2 copii si unul pe drum…), galagiosi si murdari. Din cauza lor si a tinerilor punk-isti mi-am dorit tare mult sa revin in Romania. Dar si aici, cand am dat cu nasul de mizeria si aurolacii din Gara de Nord mi-am dorit sa plec urgent inapoi.
Aerul in Viena este cam ca la noi la Sinaia. Un aer curat si o atmosfera limpede. Un lucru care m-a impresionat a fost mirosul de pe strada si cel din blocul in care am stat (parca totul era spalat cu detergent). Nu am cautat super cazare pentru ca nu ne interesa decat sa fie un pat curat si apa calda asa ca ceea ce am gasit a fost chiar bine pentru preturile de acolo (am dat 9,5 euro de persoana). Cartierul era linistit, patriarhal, cu mici magazinase dichisite, toata lumea se saluta pe strada si in magazine...Apropos de salutat : m-am dus intr-o dimineata la Billa (supermarket micut, de cartier nu ca ‘biloiul’ nostru romanesc. Eram singura caci Bogdan ramasese in camera sa faca paturile (eveniment!!!!). Inainte sa plec, mi-a zis: ‘Fii atenta daca te intreba cineva ceva ii zici: Ich sprache nicht Deutsche’. Acum, cand scriu aceste randuri m-am uitat in dictionar caci altfel nu stiu nici o boaba germana (si mi se pare chiar incalcita si prea lunga la cuvinte). Am ajuns la magazin, femeia de serviciu care matura scarile imi zice "Gutten morgen", cea care aranja marfa in rafturi imi zice ceva in genul asta, ajung la casa si casierita gaseste sa faca conversatie tocmai cu mine. Din intonatie imi dau seama ca dupa buna dimineata si ce mai faceti imi zice ceva de vremea de afara, de soare...de dumnezeu stie ce, ca eu m-am blocat si am uitat ordinea cuvintelor repetate acasa cu Bogdan. Ii zambesc si ii spun ceva cu nicht, cu Deutche....Ea zambeste si ii spune ceva tipei din spatele meu si impreuna rad. Probabil ca sunt obisnuiti cu auswanderer-ii din cartierul acela marginas si eu nu eram prima persoana care habar nu avea limba. De unde sa stie ea ca eu nu stau mult in tara lor si nici nu am de gand sa le mananc lebedele.
In prima zi, am ajuns la 9 dimineata in Viena. Primul lucru de care am dat cu nasul pe peron a fost un InterCity care mergea in Elvetia. Inutil sa va spun cat de super arata. Vagonul intreg era numai sticla si inauntru scaune moi si comode. Ah, era sa uit ...la granita la romani (anul asta nu am avut nici un fel de probleme sau incidente cu vamesii sau politia de frontiera asa cum am avut anii trecuti cu slovacii si cehii). Dupa controlul de rutina la pasapoarte, bagaje, in podul vagonului, pe sub banchete...apare "Terminator"- un tip imbracat in salopeta si cu o bormasina. O tinea ridicata pe umar de parca era intr-un film de comando. Cu aceasta bormasina, nu o sa va vina sa credeti, gaurea vagonul pe interior. Da frate, dadea gauri in vagon, pe culoar, sub fiecare geam. Cautau droguri probabil. Am ramas trazniti. Pai la fiecare iesire a vagonului probabil gaurile se inmultesc. Dar sa revenim la prima zi...De la 10 dimineata si pana seara ne-am plimbat in partea de nord a Vienei. Am vazut Dunarea (modesta, nu ca la Budapesta) si canalele Dunarii, Praterul (plin de tigani romani veniti la furtisaguri) si nu in ultimul rand UNO Center. Un cvartal de blocuri foarte moderne (anii 2050 de prin filmele SF din vremurile copilariei). Totul numai aluminiu si sticla in forme ciudate. Bogdan crede ca nu au cutremure de isi permit sa construiasca asemenea blocuri. Pe langa cladirile destinate conferintelor si diverse birouri de firma exista blocuri de locuit. Blocurile au pasarele intre ele, totul este numai sticla, in loc de verdeata au fantani si fel de fel de opere de arta din otel. Ciudat rau de tot. Tot acest ansamblu se afla insa langa in parca imens si langa Dunare, ceea ce il face un pic mai "uman".
In Viena toata lumea face sport. De la mic la mare oamenii merg pe bicicleta, cu rolele sau fac jogging. Au un adevarat cult al bicicletei. Exista benzi speciale de bicicleta impartite pe directii. Nimeni nu o ia pe banda din sens invers decat daca are ceva de depasit. Intr-una din zile am luat si noi 2 biciclete si am pornit sa descoperim Viena vazuta de pe 2 roti. Bicicletele au fost gratuite, puse de catre primarie in slujba cetateanului. Din loc in loc, in oras existau rastele cu 6 lanturi fiecare de care erau legate bicicletele. Trebuia sa introduci o moneda de 2 euro, sa apesi pe cheita si gata, bicicleta iti apartinea. Daca o puneai la loc intr-unul din zecile de rasteluri puteai sa capeti inapoi moneda de 2 euro. Bicicletele aratau foarte bine, aveau schimbator de viteza si cosulet unde sa-ti pui rucsacul sau traistuta. Singurul lucru care le diferentia fata de unele normale era o placuta publicitara. De exemplu ale noastre faceau reclama firmelor Nokia si T-mobil. In toata aventura noastra prin Viena am cautat sa atingem cam toate obiectivele turistice existente in ghiduri. Pentru asta am studiat ceva vreme Internetul si mi-am extras de acolo ce e mai important. Am plecat destul de bine documentata. Bogdan a supravietuit si anul acesta maratonului la care a fost supus. Din fericire stiind ce am patit anul trecut, acum am plecat cu unguente si fasa elastica dupa mine si bine am facut.
Ca mai in toate calatoriile noastre, am cautat nu numai centru ci si periferia. Numai asa iti poti face o impresie asupra modului in care traiesc oamenii. Una din periferii, desi e periferie doar pe harta...este Grinzig-ul. Se afla in nordul orasului si este una din zonele foarte verzi. Pana acolo ajungi cu tramvaiul 58 iar de la capat ai o masina (58 A) care te urca pana sus la Kahlenberg. Urcusul se face pe serpentine, in stanga padure, in dreapta pajiste. Casele sunt ca la munte si in ele cred ca stau oamenii cu dare de mana (am citi pe placutele de la poarta de dr., prof....). Tot aici vezi si bodegute, restaurante si terase in stilul retro...Cui ii place Sighisoara si aerul de acolo se va bucura cu siguranta vizitand Grinzig-ul. In genere spatiul verde si florile sunt la mare pret. Nu exista bloc care sa nu aiba o mica zona verde in fata. Si desi blocurile sunt de chiriasi, cineva se gaseste sa planteze si sa intretina florile. Nemaivorbind de balcoanele incarcate de jardiniere cu flori care ne-au atras tot timpul privirile. In plus parcurile erau raiul florilor si chiar ne-am amuzat in Volksgarten, vis-a-vis de primarie, cu denumirea soiurilor de trandafiri. Fiecare alta culoare si alta denumire dar toti purtand ‘placuta de recunoastere ‘. Ceva similar era si in gradina palatului Schonbrunn. O sumedenie de flori iti incantau ochiul si simteai ca e...curat. De altfel in Schonbrunn am revenit si ziua urmatoare cand am revazut gradinile si am vizitat palatul pe dinauntru. In pretul biletului intra si audio guide-ul, un fel de telefon in care ascultai explicatiie pentru fiecare camera a palatului. Ceea ce ne-a uimit in gradinile palatului au fost copacii. Erau taiati drept, adica aratau ca niste paralelipipede perfecte. Daca pe alee exista si o statuie intre acesti copaci, erau decupati rotund atfel ca statuia statea sub o arcada.
O alta palma a civilizatie ne-a fost data in supermarket. Carucioarele functionau ca si bicicletele pe sistemul monedei de 1 sau 2 euro pe care ti-o recuperai doar daca aduceai caruciorul inapoi. Dar nu erai obligat sa-ti iei carucior la intrare. Puteai intra si fara, singura obligatie era sa platesti tot ce luai din rafturi. Am vazut chiar mamici cu carucioare de copii, care puneau produsele in plasa de la carucior sau langa copil...Iata deci ca poti sa te simti liber si sa demonstrezi ca esti cinstit. Sunt convinsa ca la iesire erau sisteme de avertizare in cazul in care incercai sa iesi cu produsele nescanate sau poate aveau chiar camere de luat vederi.
Si daca pana acum am vorbit de cele lumesti, sa va povestesc acum si despre bucuria sufletului. Bisericile Vienei nu sunt atat de spectaculoase. Multe sunt in stilul gotic, deci modeste. Arcade de piatra si cateva statui. Nici Stephen's Dom-ul nu exceleaza inauntru. Cand am vazut-o in vederi am avut impresia ca este izolata dar de fapt ea se afla in buricul Vienei, intre niste cladiri. Cele baroce arata mai bine dar multe sunt in renovare.
Ca preturi, orasul mi s-a parut cam scump. Periferia avea preturi bune dar produse pe masura acestui pret. Chiar am decoperit undeva pe malul Dunarii un mic cartier cu emigranti (am auzit muzica romaneasca de la o fereastra - manele, nu ceva cult...) si cu magazine in care cafeaua era 1 euro (Alvorada). In rest BigMac-ul era 2,5 euro, Un meniu la Pizza Hut 10 euro, gelul de dus 2,7 euro. Painea 0,39 (10 japoneze) iar apa (1,5l) tot atat. Bogdan chiar mi-a sugerat in prima zi sa nu mai fac conversia in lei daca vreau sa imi pice bine mancarea. Dar eu continuam sa ma gandesc ce friptane as fi mancat in Ro. de 20 de euro cat ne-a costat in prima zi 2 meniuri la Pizza Hut. A doua zi am mancat la un Italian (mancare buna, ca la mama lui) aproape de Schobrunn cam la acelasi pret de 20 iar in a treia la un bistrou mai necentral dar cochet unde am incercat snitelul vienez. In ultima zi, intrasem deja in atmosfera si eram de-ai casei. Din nefericire era ultima zi si seara plecam spre Ro. Dar tot am mancat kebab cu 2 euro si-un pic, dar ce kebab...Eu personal nu am putut sa-l termin, spre fericirea sotului meu dar am remarcat ca aveam carne pana la capatul de jos al chiflei. Patronul era turc si cred ca stia meserie.
Una peste alta a fost frumos, ne-am clatit un pic ochii si de ce nu, am devenit un pic mai civilizati. In Romania continui sa merg pe partea dreapta a scarii rulante pentru a-mi aminti de vremea cand eram in concediu si era bine si frumos.

Ubi spune:

Inainte de Craciun am fost cateva zile la Budapesta cu sotul si un prieten de-al nostru. Si de aici am ceva impresii (si bune si rele - dar Budapesta este un oras minunat, care merita vazut).

A treia oara nu-i ca prima data……..


Am plecat duminica 15 decembrie 2002 la ora 16 :10 din Bucuresti. Un noroc dumnezeiesc a facut ca in compartimentul in care aveam locuri sa existe un grup de 8 fete care nu doreau in ruptul capului sa se desparta. Drept pentru care noi am mers in compartimentul de alaturi si am dormit linistiti si singuri pana la Budapesta. Trenul a ajuns la 5:30 dimineata cand la casa de bilete a metroului nu era nimeni. Asa ca am fost nevoiti sa zacem in sala de asteptare a nu stiu carei clase – de fapt nici nu avea importanta ca la cum arata …cu peretii coscoviti si o gramada de homeless-i - pana la 6 cand se deschidea metroul. Ne-am luat abonament pe 3 zile si fuga cu metroul pana la Nepliget (statia unde trebuia sa coboram). Cand am dat cu nasul de oras (la 6 jumatate in creierii diminetii), ningea cu fulgi mari si putin viscolit. Mi-am scos harta si am ramas total nedumerita: incotro sa o luam? 2 bulevarde mari se intretaiau si noi in intersectie. Am hotarat sa facem 2 pasi si sa intrebam un nene ce dadea zapada: hotel Platanus ? Ei, in partea cealalta ne-a zis omul dand din maini. Pana la hotel am facut 4 minute. O surpriza extrem de plecuta ne astepta acolo : un hotel frumos si o camera calda si primitoare. Am facut un dus cald si ne-am bagat in patucuri. Pe perna am gasit cate o bomboana din partea casei. Chiar ca nu am mai mancat bomboane cubaneze de multa vreme. Ne-am sculat la 11 (in paranteza fie spus eu am dormit destul de bine in tren ca doar sunt copil de ceferisti plimbati chiar prea mult cu trenul ) si am fost gata de atac.
Orasul era cam adormit in ceea ce priveste gatelile de Craciun. In piata Vorosmarty erau instalate cateva casute din lemn unde se vindeau kurtos colacs, vin fiert, carnati si multe maruntisuri de Craciun. Seara ne-am plimbat pe Vaci utca si am admirat cateva ghirlande modeste de beculete. Atata doar! Pai la Bucuresti s-a facut risipa de lumini anul acesta ! Nu ne-am intimidat si am continuat sa ne uitam in stanga si-n dreapta. La fiecare colt de strada, existau cativa oameni ce vindeau brazi de Craciun (legal). Mai mici, mai mari, cu totii foarte desi si frumosi. Crescuti cu E-uri ? Ei, glumesc dar parca brazii nostri romanesti sunt prea golasi si inexpresivi. Stiu ca nu sunt patrioata dar asta e adevarul. Vitrinele magazinelor insa sunt aranjate si ceea ce am remarcat si anul acesta este ca au multe magazine cu confectii de calitate, purtabile si la preturi decente. In genere unguroaicele sunt destul de bine imbracate. Desigur ca pe strada gaseai, cum inca mai gasesti si la noi – dar mai putin – si marfuri de duzina importate din China mai ales si care uneori te scapa din situatii dramatice : ciorapi, pulovere, caciuli, manusi, camasi si alte alea.
Primul drum a fost la statuia eroilor – Milenium. Si tot primul drum a fost facut in premiera cu pasul pe Andrassy utca. Strada are case superbe, toate construite in stilul anilor 1800…multe din ele excelent conservate. Pacat ca afara era frig si a trebuit sa-mi pun si gluga pesta caciulita inchizand in acest fel “obiectivul”. Si mi se abureau si ochelarii …Dar sa stiti ca ce am vazut e adevarat, sa n-aveti dubii ! Ne-am fatait un pic prin piata, am intrat in parculet sa vedem castelul Vajdahunyad (acum muzeul agriculturii) si ne-am aruncat privirea pe lacul ingetat de langa castel. Vara aici sunt barcute, iarna lacul e transformat in patinoar excelent amenajat. Si bineinteles ca ne-am oprit sa admiram (am plecat cu 2 baieti, ce naiba!) cele 2 masinute care inghiteau zapada (lustruiau gheata in urma lor) si o depozitau apoi la …mantinela. Dar foamea nu ne-a iertat asa ca ne-am grabit sa mancam. Dupa ce in prima zi, hamesiti fiind ne-am oprit la primul Burger Ranch intalnit in cale si nu ne-am saturat cu burger-ul si portia infima de cartofi prajiti, de data asta am ochit un restaurant turcesc si ne-am pus burta la cale. Prietenul nostru cunoaste un picut limba turca asa incat, de cum am intrat in restaurant, el a vorbit turceste cu cei care serveau (era un fel de impinge tava dar mult mai evoluat) si astfel am castigat simpatia angajatilor si portii mai babane. Turcul se stie ca nu face reducere la bani dar iti umple farfuria daca te are la inima. Si nu stiu cum se face ca 2 dintre fetele de acolo o rupeau si pe romaneste ceea ce ne-a sporit cota de popularitate. Oricum in cele 5 zile cat am stat ne-am dus constincios sa mancam numai la acest restaurant. Apropo de mancare: am avut micul dejun inclus in pret. Masa era in stil bufet suedez ceea ce i-a incanta pe baieti (si chiar i-a saturat !).
Si ca veni vorba de mancare sa va zic ce experiente in materie de supermarketuri si produse am avut. In primul rand asa cum am remarcat si in anii trecuti, au niste magazine sarace in produse. Cateva sortimente de margarina, cateva (dar nu prea multe) de ciocolata si bomboane, cateva de lapte, cateva apa minerala, cateva cosmetice…Iar aspectul la unele este de alimentara ceausista. In fine ce ne-a socat pe toti este un Pepsi Blue (albastru ca cerneala de la scoala) pe care Prietenul nostru l-a cumparat spre incercare. Am baut si eu un strop sa nu zic ca nu am incercat dar senzatia ca bei spirt sau cerneala m-a urmarit tot timpul. Si mai au o bila neagra: nu dau pungi la iesire. Adica te descurci prin ce sacose le bagi…In plus pe Bogdan, una din vanzatoarele de la supermarket a incercat sa-l traga in piept cu banii (s-a prins ca e strain) - pe mine acum 2 ani m-a „executat” cu un produs care nu exista in final in sacosa mea (nici pana in ziua de azi nu stiu ce era ca scria pe limba lor si nu am priceput nimic). In schimb am revazut cu placere piata cea mare unde salasuiau salamurile unguresti cu paprika si tot felul de cutii cu pateu de gasca. Au un dar de a aranja marfa de-ti vine sa mananci din priviri. Bulina neagra si aici: pestii vii care urmau sa fie cumparati erau inghesuiti in acvarii astfel ca daca nimereai pe fundul vasului mureai cu zile strivit de cei de sus…Horor …si acvariul era transparent!
In una din zile am fost pe Insula Margareta. Din piata Batthyany am mers o statie cu HEV-ul (tren urban) si am cautat in primul rand mormantul lui Gul Baba (in traducere tatal trandafirilor) – un nene turc respectat pentru cate a facut pentru budapestani in timpul ocupatiei otomane (culmea!). Gasit, vazut, pozat si am plecat rapid pe insula . In ziua aceea a nins aproape tot timpul si noi ne plimbam prin parculet, pe insula… Am bifat-o si pe asta dar sa stiti ca nu se compara vara cu iarna aspra si neinduratoare. Adica sfatul meu, nu plecati iarna in concediu prin orase. Ziua urmatoare ne-am urcat sus la Citadela. Baietii au plans tot drumul de parca eram venita cu 2 copii mici: ca ii dor picioarele, ca au atata de urcat, pana acolo?!!! In cealalta zi am facut o excursie pana la castelul Buda. Noutatea absoluta s-a numit labirintul de sub castelul Buda. Undeva langa biserica Mathias, exista o intrare (zici ca intri intr-o bodeguta) intr-un labirint natural cu o multime de galerii pe care ungurii le-au amenajat ulterior. Sunt 10 km de galerie, 1.5 fiind amenajati pentru public. La intrare, ti se da o carticica si restul te descurci. Am pornit toti 3 (cine credeti ca mai era la ora aceea si in zilele acelea prin maruntaiele pamantului) intr-o expeditie de care imi aduc aminte si acum cu placere. De mentionat ca aceste galerii au servit in cel de-al 2 lea razboi mondial drept ascunzatoare ceea ce i-a crescut cota de mister in ochii mei. Din loc in loc erau montate difuzoare (dupa niste stanci, intr-o gaura ca de fantana…) din care rasuna o muzica infricosatoare (un fel de tam-tam al bastinasilor de pe nu stiu ce insula). Galeriile erau slab luminate si din loc in loc erau statui ciudate a caror umbra se profila pe peretele vecin. Mergeam cu inima cat un purice. Cum se indepartau baietii (eu ma incapatanam sa citesc din carticica, chinuindu-ma sa mi-o asez cat mai in lumina) alergam strigandu-i. Intr-una din galerii ne-am pomenit in fata unei fantani din care curgea vin rosu prin toate tevile montate pe cele 4 laturi. Muzica era vesela si lumina (asta chiar era luminata) care era acolo te facea sa crezi ca ai ajuns in rai. Prietenul nostru a gustat primul si ne-a zis ca e vin. Bogdan a refuzat sa incerce iar eu ca sa fiu pe deplin convinsa am bagat degetul sub jetul rosu si am dat verdictul: urme de vin dar probabil reciclat! Chestia care ne-a amuzat teribil (dupa spaimele traite in celelalte cotloane ale labirintului) a fost penultima galerie (mai aproape de zilele noastre), Acolo scria ca in urma sapaturilor au fost descoperite urme ale civilizatiilor disparute si ne prezentau: o piatra in care era intiparita urma unui adidas, o piatra in care era sculptat un laptop, una in forma de sticla de coca-cola…Pacat ca eram la finalul labirintului caci incepusem sa ne simtim mai bine. Prima bila neagra: in carticica pe care am primit-o scria ca la sfarsitul calatoriei vom primi un ceai fierbinte ca sa ne treaca teama. Din nefericire cei de la receptie, s-au facut ca ploua iar noua ne-a fost rusine sa intrebam. Si nu de frica as fi vrut sa-l bem ci de frig! A doua bila (si mai neagra) o dam celei care ar fi trebuit sa ne dea biletele de intrare. Am fost 3 persoane si ea a dat doar 2 bilete, desi primise banii pentru 3 persoane. Iata ca si la ei se fura!
In aceeasi zi am luat trenuletul cu cremaliera (dat in functiune in 1874!!!) si am urcat sus, la 427 meterii inaltime pe dealul Széchenyi. Am revazut cu placere casele care se intind pe acest deal si ma gandeam ca mi-ar fi placut sa locuiesc acolo. Practic erai ca la munte si faptul ca prin spatele curtii tale trecea un mijloc de locomotie care te scotea in oras, era super! Oricum casele, mai toate de tip vila si cu piscina, banuiesc ca apartineau unor oameni cu bani. La penultima statie, dadeai cu nasul de un supermarket in toata regula (pus exact in varful dealului), magazin care acum 2 ani, pe arsita de atunci, l-a salvat pe Bogdan de la moartea prin deshidratare. Am coborat dealul nu cu trenuletul ci cu autobuzul ca sa vedem si fatada caselor. Budapesta nu are multe blocuri comuniste (cu 10 etaje) ci majoritatea sunt de 6 etaje, cochete si banuim noi spatioase.
In ultima zi ne-am plimbat pe malul Dunarii (baieti crescuti la mare, va dati seama ca n-am avut nici o sansa sa scap) si am trecut cu pasul peste podul cel mai frumos: Podul cu lanturi a carui istorie este un pic patata de gestul sinucigas al sculptorului celor 4 lei ce strajuiesc intrarile pe pod. Acesta nu a suportat comentariile acide ale concetatenilor lui referitoare la lipsa limbilor celor 4 animale si a considerat ca lumea e prea rea si nedreapta. Drept pentru care pleosc in Dunare. In tot cazul, statuile „traiesc” si azi si sincer, pana sa citesc despre asta, nu am remarcat ca le-ar lipsi ceva. Si ca sa fie totul la unison in acea zi, i-am dus pe baieti la biserica Sf. Stefan. Biserica a fost inceputa de 2 constructori – arhitecti care au murit inainte ca opera lor sa prinda contur (misterul planeaza asupra mortii lor si azi, dupa mai bine de 100 de ani). Biserica a fost lasata in paragina si s-a daramat sub propria greutate. Dupa cativa ani, un alt arhitect a studiat planurile si a inceput reconstructia ei. Azi este cea mai mare cladire din oras si e foarte frumoasa. Inauntru se afla mana Sf. Stefan dar pe care o poti vedea doar contra cost (eu am reusit sa o vad acum 4 ani cand m-am nimerit langa un grup de japonezi) insa nu am deslusit nimic printre bucatile de material aurit care o imbracau. In schimb poti sa citesti cateva randuri si chiar sa vezi poze intr-o mica expozitie dedicata restudierii in zilele noastre a mainii acestui sfant.
Nu pot sa inchei fara a povesti momentul revenirii pe pamant romanesc. Bogdan il pusese in tema pe Prietenul nostru asupra procedeului de „repatriere” la care esti supus de catre vamesii romani (intrebari capcana din partea lor, raspunsuri calme din partea ta). Dupa ce la iesirea din tara, vemesul a pus intrebarea desteapta: „Ati mai iesit din tara?” (pasaportul avand mai multe vize), la intrare ne-a intrebat (dupa ce a consultat viza de iesire): „Pe ce data ati iesit din tara?” „Pe 16 decembrie” am raspuns noi. „Pai ce ati facut 2 zile la Budapesta?” (ziua in care se intampla asta era 21 decembrie). „Ei, au fost vreo 5 zile” am zis noi. „Si ce-ati facut?” „ Am fost turisti, sa vizitam Budapesta” Si acum intrebarea concurs: „Turisti? Ce-i aia turist?” Si de-atunci a ramas intre noi o vorba: „Ce-i cu intrebarea asta de vames?”
Aceasta a fost aventura noastra si daca ar fi sa mai merg odata in Budapesta as face-o cu placere caci Budapesta este un oras frumos indiferent de anotimp (ei, nu uitati de sfatul meu....). Oricum, eu cred ca cel putin prietenul nostru a avut aceleasi trairi pe care le-am incercat si eu acum 4 ani cand am fost pentru prima data in strainatate – ce sa facem, a treia oara nu-i ca prima data!!!

Corina Paraianu spune:

Draga Madalina,
Voi scrie si eu cateva impresii sentimentale despre Budapesta pentru ca este orasul in care am locuit aprope 2 ani cu sotul si copilul nostru bebelus mic (amandoi aveam burse de studii). Dar nu am timp chiar acum, voi incerca sa scriu diseara. Uby deja a acaparat subiectul, dar voi incerca sa adaug si parerile mele, care sunt mai putin ale unui turist ci al unui fel de locuitor care dei nu stie limba s-a integrat in peisaj si, mai mult, poate spune ca anii petrecuti acolo au fost poate cei mai frumosi ani de pana acum...
cu drag,
Corina