Cum ati ramas insarcinate?
Raspunsuri - Pagina 5
Sisi spune:
Intr-adevar frumoase toate povestile! Apropape ca mi se face rusine cand imi amintesc cum gandeam inainte sa ni se intample. Desi eram casatoriti de vreo 2 ani, nici nu ne gandeam la un copil, pana in perioada Craciunului din 2002. Abia atunci ne-am hotarat sa facem unul ... dar peste vreo 2 ani, ca sa mai rezolvam cu una cu alta, sa ii oferim ce e mai bun, bla, bla, stiti si voi! Parintii plangeau ca nu vor fi niciodata bunici si tot asa. In ajunul Craciunului (adica in aceeasi zi in care hotarasem ca intr-o doara chestia cu peste 2 ani) am ajuns acasa si am constatat ca nu aveam balonase. Nici simple, nici colorate nici aromate
Cum ne simteam bine, ne-am facut de cap si apoi m-am spalat. Am avut o strangere de inima, mai ales cand imediat dupa ne-au sunat niste prieteni sa ne ureze sarbatori fericite si ... copii! Aveam deja senzatia ca astea sunt semne si deja de a doua zi simteam niste intepaturi in zona ovarelor care imi dadeau de gandit. Am asteptat cu nerabdare sa treaca timpul si cand am crezut ca e suficient sotul meu a fost la farmacie, a luat testul si ...l-am probat! Nu era nimic clar, ba chiar am ras amandoi spunandu-ne ca avem probabil halucinatii de firca (ni se parea ca s-ar vedea o urma extrem de pala de a doua dunguta). Ne-am linistit dupa ce am mai facut inca un test, la fel de negativ. Nu putea fi vorba inca de o intarziere a ciclului, vroiam doar sa ma asigur si sa dorm bine. Au mai trecut cateva zile si iar m-a luat nelinistea. Iar sotu' la farmacie, de data asta venind inapoi cu 3 teste
. Si iata surpriza, ca au iesit pozitiv. Stateam in usa de la baie, imbratisati, si ne intrebam unul pe altul: Ce ne facem? ce ne facem?
Nu a fost vorba nici o clipa de avort, ne-am dat seama imediat ca ne doream un copil si nu fusesem constienti, eram doar putin speriati si luati prin surprindere.
Acum asteptam sa ne vedem minunea cam intr-o luna si suntem cei mai fericiti viitori parinti care nu se asteptau la una ca asta. Pare greu de crezut, dar inca ne mai intrebam: Chiar vom fi parinti?
khristin spune:
Hmmm...imi place subiectul asta...sa spun si eu povestea noastra...eram casatoriti de 6 ani si ceva si aveam si vreo 5 ani ani de prietenie....deci ne cunosteam de o vesnicie, dar ne tot spuneam...stai ca suntem inca tineri 
, ba ca stai sa terminam nu mai stiu cate studii, ba ca sotul meu sa mai dea niste examene, ba ca ne-am hotarat sa emigram, asa ca nu mai venea odata timpul sa luam hotararea cea mare, desi ne doream fara doar si poate un 
, socrii incepusera si ei, cand ne faceti bunici??!! ...asa ca sotul meu se hotaraste sa plece el inainte in Canada, urmand a veni si eu dupa ce imi dadeam licenta sa termin masterul pe care-l incepusem. Zis si facut...pleaca sotul meu pe 19 ianuarie 2002 in Canada, termin si eu cu licenta, finalizez toate treburile in RO si pe 2 martie zbor si eu spre el...si cum ni se facuse dor unul de celalalt... a urmat 
si 
...iar ceea ce nu se intamplase in atatia ani de casnicie, s-a intamplat in cateva clipe...bineinteles ca acum, abia aterizata pe noul continent nu prea ar fi fost (din nou) momentul ideal....dar se intamplase pur si simplu, fara ca noi sa o stim.......si la un moment dat ma hotarasc eu sa imi iau un test de sarcina, fara sa fiu prea mult convinsa, mai ales ca acum fusesera atat de multe schimbari si aveam destule motive sa imi intarzie....si cand il fac ce vad???? POZITIV....ehhhh, zic....ia sa mai facem unul de siguranta....mai facusem destule teste pana atunci si toate iesisera numai negative...dar pentru siguranta mai facem unul si tot POZIIV si asta....ei zic acum....se pare ca s-a intramplat minunea atat de mult asteptata...bineinteles ca am fost pe aceasi lungime de unda cu sotul meu,.. se intamplase pentru prima oara in aproape 7 ani de casnicie....asa ca am avut ce sa sarbatorim....si asa a prins mititica mea viata in burtica, eu mergand la interview-uri, ea stand foarte linistita acolo. Dar mititca din burtica mi-a purtat mult noroc, si nu dupa mult timp mi-am gasit si job. Si am mers la servici cu 2 saptamani inainte de a naste...culmea e ca bebelusei mele i-a placut atat de mult in burtica ca nu mai voia sa iasa….asa ca fix la 9 luni…pe 3 decembrie 2002 am devenit parinti, si am tinut-o in brate pentru prima oara pe comoara noastra Yasmine Alessia.
Cristina
osteffy spune:
>eh ,frumoase mai sunt povestile scrise aici ,sincera sa fiu mi-au dat lacrimile.Sunt casatorita de aproximativ 6 ani si la inceputul casniciei am ramas insarcinata ,nu am putut tine sarcina si am facut intrerupere.Asta-i viata!
>De atunci nu am mai ramas insarcinata desi nu ne-am ferit deloc ,dupa intrerupere am aflat ca am uter retrovers,noi speram si acum ca vom avea un copil,eu imi doresc din tot sufletul dar sotul meu nu stiu desi il intreb de multe ori spune ca ii este indiferent.Eu sunt credincioasa de felul meu si am senzatia ca daca copilul nu este dorit in egala masura de ambii parteneri el inatarzie sa apara.
>Ce sa mai spun ,am avut o perioada cand am facut si tratamente,tot felul de pozitii ,stateam cu picioarele ridicate si cu perna sub poponeata dupa actul sexual si in timpul ca sa ajunga "puturosii " asa le zicem noi ,unde trebuie si tot degeaba.
>Sper si ma rog la cel de sus sa am bucuria de a deveni mamica ,iar cand voi mai scrie aici sa nu fie lacrimi de tristete ci de bucurie.
>
>bafat tuturor!
stefi
anne-marry spune:
fetelor, chiar daca si voi ati simtit la fel...si mie imi vine sa plang cand citesc toate aceste randuri.....
de un an incercam si noi si pana acum...nimic
sunt sigura insa ca, in cel mai scurt timp posibil va voi da un raspuns...sper sa fie cam prin septembrie. nu ca asa vreau eu, nici de planificare nu este vorba ca...nu e cazul*de u an de zile( ci...DOAR ASA CRED EU.
PUPICI DULCI
anne-marry
Scuffy spune:
eram si sunt necasatorita, am ramas din greseala, nu m-am protejat suficient, sau am crezut ca ma protejez, dar n-a fost asa, eu am fost in soc si o luna am plans intr-una, asa ca partenerul mi-a zis ca orice ar fi ma sprijina in decizia pe care o iau. si am tinut belele, sunt in 18 luni aproape, dar il cam chinui saracutul de el, ca nu stau linistita si calma...ufff...
scuffy
nadina spune:
Mey nu mai plangeti mai, ca nu-i de plans.
La noi fu cam asa:
1% inspiratie, 99% transpiratie :)))
nadina
"Poate pentru lume esti o singura persoana, dar pentru o anume persoana esti intreaga lume"(G.J.G.MArquez)
roxanaz spune:
dragele mele, buna ziua la toata lumea.
cam asta e priumul meu mesaj..cu toate ca am fost de mai multe ori pe aici. faptul ca nu fac parte inca din clubul fericit de mamici cu bb..macar in burtica m-a tinut pina acum mai "de o parte". dar subiectul asta ma intereseaza tare.....
povestea e ca noi incercam de la 1 ianuarie ....(new year's day decision)fara nici o protectie, nimic...dar...mika (cum ii zicem noi) nu vrea cu nici un chip sa vina. adevarul e ca am avut parte de o gramada de stres...acum 3 luni m-am mutat de la bucuresti la constanta, peste o saptamina avem nunta....dar luna asta am avut chiar sperante mari!!!! dar...in a 32-a zi....s-au darimat toate!!!
...
cel mai dragutz este ca perioada fertila ar fi chiar....in timp cu nunta, cu luna de miere....poate de data asta avem noroc!!!
tineti-mi pumnii!!!
pupici la toata lumea!
Luiza spune:
Niciodata nu ma imaginam insarcinata desi mi-am dorit dintotdeauna un copil. Visam la momentul acesta dar aveam mereu sentimentul ca va fi undeva in viitorul indepartat Adevarul este ca mi-era teama, poate de necunoscut.Dupa 7 ani de casnicie minunea s-a produs.
Mi-am intalnit sotul in anul I de facultate iar in ultimul an ne-am casatorit (dragoste mare). El si-a dorit din primul moment un copil dar de comun acord am hotarat ca nu este momentul, sa mai asteptam sa terminam scolile, sa ne asezam la casa noastra apoi a venit dosarul de emigrare si tot asa au trecut 7 ani. Odata ajunsi in Canada si "aranjati" cat de cat cu joburi bunicele am hotarat ca este mmomentul. Sincer decizia a fost a mea caci el astepta de mult imi spunea mereu ca vrea un BB caci ne iubim mult si casnicia noastra este ca un "copac viguros dar fara roade." M-au pus pe ganduri cuvintele lui si in decembrie 2002 am zis gata.. incercam. Nu veti crede ce mi s-a intamplat. Eram la petrecerea de Anul Nou cu prietenii nostrii si la miez de noapte cand am ciocnit paharele si conform traditiei ne-am facut urari eu i-am urat nasei noastre ca in 2003 sa-si boteze finul. Nu tu sanatate, nu fericire, nu stiu ce mi-a venit in minte. Sa fi fost premonitie sau o simpla coincidenta. Ea a zambit si mi-a raspuns "daca tu iti doresti asa sa fie". Si iata ca nici dupa o luna de la luarea deciziei, in Ianuarie aflu ca sunt insarcinata. Incredibil, mi-am zis. Intr-adevar Dumnezeu te binecuvanteaza atunci cand iti doresti ceva cu adevarat si din tot sufletul. Ii multumesc si ma rog mereu ca totul sa fie bine si sa ne putem vedea puiul, rodul dragostei noastre.
malina_mircu spune:
Salve
Am vazut mai demult subiectul soi abia asteptam sa scriu si eu aici.
Am realizat minunea (sa raman) la exact 2 ani de la casatorie. Am intrerupt pastilele inca din decembrie, sa ma 'purific' si am continuat sa ne protejam local. Si acum in a doua luna dupa ce am intrerupt orice protectie si-a si facut aparitia. 
Sotul meu a ramas masca cand i-am aratat testul, a zis sa mai fac unul si sa mergem la dr ca sa sa convinga el.:-))))
Malina
Krissias spune:
Imi face tare rau sa-mi amintesc de prima sarcina si cu toate acestea tre'sa va povestesc.Am fost prietena cu ex-ul meu timp de 2 ani si toata aceasta perioada ,subiectul copil era prezent in toate discutiile noastre .Vroia clar unul (baiat daca este posibil)si imediat dupa nunta.A venit nunta in iulie ,ne-am iubit cu o pasiune nebuna zi si noapte iar "rusii"au intirziat sa apara in nov.
Am fost nebuni de bucurie ,insa ce pacat ca aceasta bucurie a tinut atit de putin.Se intimpla in '89 el era in armata la securitate , a venit Revolutia ,nu am stiut de el timp de 1 saptamina,in cartierul in care locuiam eram incercuiti din toate partile de unitati militare ,din care s-a tras non-stop si dupa ciori cred,sa ma pot calma am inceput sa iau medicamente(nu dati cu rosii va rog ,dar ororile acelor vremuri m-au adus intr-un asa hal de disperare ,incit singura sursa de calmare a fost aceasta).
Dupa o luna jumatate am aflat in sfirsit ce-i cu el ,am spus ca eu vreau copilul numai ca stressul prin care am trecut a inceput sa dea semne si au inceput singerarile.La inceput am refuzt sa cred ca m-i se intimpla tocmai mie si totusi doctorul a spus clar:tu esti cea care sa ia decizia finala.Ai de ales intre a da nastere unui copil cu malformatii ,care sa traiasca precum o leguma si chinul are sa fie dublu (si tu te chinui si el)ori sa faci "intrerupere de sarcina "si avind in vedere virsta tinara la care va aflati ,in curind veti putea fi din nou "embarasada"Am ales varianata a doua si stiu in sinea mea ca poate nu-i cea mai corecta alegere dar nu ma putem juca cu destinul unui copil.
Subiectul vostru trebuia sa afiseze bucuria nedescrisa ,a cuplului cind afla ca undeva in interiorul partenerei ,un pui a prins viata si daca vreti puteti schimba subiectul de aici,nu ma supar .
krissias si Alex
http://comunity.webshots.com/user/krissias