Darul meu de Craciun

Eram casatorita de aproape 2 ani si imi doream cu disperare un copil, dar din motive obiective si arhicunoscute a trebuit sa amanam momentul - sa ne construim intai o cariera, sa ne gasim un servici bun, dar poate inainte de toate sa avem o casa a noastra. Ne-am luat si casa si ne-am pus pe treaba . In naivitatea mea eram convinsa ca voi ramane insarcinata chiar de prima data, ceea ce nu s-a intamplat insa nici a doua, nici a treia oara... Trecea luna dupa luna si eu incepusem sa intru la idei, incat am devenit pana la urma obsedata, desi toata lumea imi spunea sa am rabdare si sa las natura sa-si urmeze cursul. Acum, cand privesc in urma, imi vine sa rad - abia daca trecuse vreo juma' de an de cand ne "chinuiam". Citisem insa pe net tot felul de grozavii despre infertilitate si eu ma apropiam vertiginos de 30 de ani... Am inceput o serie de controale, analize, la mine totul era normal, cel putin morfologic, la sot ceva probleme, dar nu grave, si totusi... nu se intampla. Pana la urma doctorul la care mergeam m-a sfatuit sa imi iau temperatura bazala in fiecare dimineata, pt a urmari daca si cand avea loc ovulatia. Am ras initial de metoda asta pe care multi o considera azi invechita, dar acum ii multumesc pt inspiratia pe care a avut-o. Mi-am facut lectiile constiincioasa, zi de zi, dupa grafic totul era ca la carte, sigur ca am profitat de zilele fertile, dar in prima luna - nimic ! A doua luna insa, ciudat, temperatura crescuta si constanta - 36,9 - mai bine de o saptamana dupa ovulatie si eu incepusem sa ma simt cam rau. Nu am dat prea mare importanta simptomelor, peste cateva zile trebuia sa-mi vina menstruatia, dar temperatura ma punea pe ganduri. Citisem undeva ca e unul din semnele timpurii ale unei sarcini, dar nici nu cutezam sa visez macar la asa ceva. Imi iau un test si-l fac in graba pe la 5 dimineata - ca de atatea ori pana atunci, am vazut dupa cateva secunde o liniuta si, dezamagita, l-am ascuns in dulapul din baie, cu gandul sa-l arunc dupa ce pleca al meu sot la serviciu (ma certa mereu ca arunc banii pe teste De precizat ca era ajunul Craciunului 2005 ! Zis si facut - pleaca al meu si vreau sa arunc testul si, intr-o doara, imi mai arunc o data ochii peste rezultat si... am crezut ca nu vad bine : slab de tot, se contura a doua liniuta ! Va puteti imagina ce am simtit, pt ca eu nu pot descrie in cuvinte. Alerg iute la farmacie si mai iau un test : acelasi rezultat - a doua liniuta era abia vizibila, dar era acolo, ceea ce nu se mai intamplase pana atunci ! Am sunat o buna prietena, care avea deja o fetita si mi-a spus ca a avut si ea aceleasi indoieli, si explicatia era ca la inceputul sarcinii (dupa calculele mele, aveam abia vreo 2 sapt )cantitatea/concentratia de hormoni de sarcina este mai mica. Mai tarziu m-am convins de asta, pt ca in testele pe care le-am mai facut - si nu putine , a doua linie s-a conturat treptat din ce in ce mai mult. In concluzie, din cele vreo 5 teste pe care le-am facut in ziua aia, unul singur a iesit negativ. Spre imensa mea fericire eram ! Era cel mai frumos cadou de Craciun pe care il primisem in toata viata mea ! Abia m-am abtinut sa nu-i spun sotului vestea cea mare - vroiam sa-l anunt in dimineata de Craciun si asa am facut pana la urma. Recunosc ca am fost putin dezamagita de reactia lui - am crezut ca va sari in sus de bucurie, dar poate din teama de a nu se bucura prea tare inainte de a fi 100% siguri sau din teama de responsabilitatile care urmau, a fost putin rezervat. E drept ca si eu am stat cu frica in san multa vreme, rugandu-ma sa nu ma fi inselat (la fiecare 2-3 zile mai faceam un test de sarcina, sa ma conving ca era inca acolo si ca nu se intamplase nimic), apoi sa nu am cumva un avort spontan, de asta m-am temut de fapt toata sarcina, dar din fericire totul a mers bine. La 6 sapt am facut prima ecografie si n-am mai fost nici o indoiala : i-am auzit atunci pentru prima data inimioara si mi-au dat lacrimile de fericire ! Bataile acelea precipitate faceau ca bobul acela de mazare de pe monitorul ecografului sa nu fie doar o aglomeratie de celule - era deja copilul meu mult dorit ! Am avut o sarcina f. usoara, cum doresc tuturor femeilor, fara greturi, fara pofte, fara disconfort la mirosuri sau alte ciudatenii. Starea aceea de rau de care vorbeam si pe care am pus-o pe seama menstruatiei, nu a durat decat cel mult 2 sapt. Pana pe la 4 luni am simtit nevoia sa mananc acru, mancam zilnic 1-2 grefe si beam apa minerala cu lamaie, dar nu pt ca mi-ar fi fost greata ci pur si simplu pt ca asa imi cerea organismul sau poate cel mic, o singura data mi-a fost pofta de salata de rosii, dar nu bag mana in foc ca din cauza sarcinii, iar de prin luna a sasea am inceput sa retin f. multa apa si m-am umflat ingrozitor, de ajunsesem sa port 40 la papuci. Noroc ca era vara si purtam saboti ! Am luat 17 kg in greutate dar cred ca in mare masura eram doar umflata, nu grasa propriu zis, dovada ca dupa ce am nascut am dat imediat jos 15. Imi amintesc ca in ultima luna de sarcina (care la mine a fost de fapt a opta, ca am nascut pana la urma prematur) m-am zgariat superficial pe picior si a tot izvorat de acolo apa in continuu pana am nascut, de nu stiam ce mi se intampla, ca nu mai auzisem asa ceva ! Am numai amintiri placute din timpul sarcinii, a fost, fara exagerare, cea mai fericita perioada din viata mea, si nu neaparat pt ca cei din jur ma inconjurau cu mai multa grija ca pana atunci, ci pt ca eu ma simteam implinita si impacata cu mine si cu lumea. Imi amintesc cu ce emotie mergeam la fiecare ecografie, as fi facut cate una in fiecare sapt, daca se putea, atat imi era de dor sa-mi vad puiul, sotul meu glumea ca ar trebui sa avem un ecograf acasa. Era cam lenes puiul meu in burtica - nici acum nu e altfel - si imi dadea mari emotii cand nu se misca uneori mai bine de juma de zi ! Dar ce senzatie minunata era cand il simteam, stiam si cum era pozitionat si imi venea sa-l mananc cand vedeam impingand in burta mea bolfitza aceea mica despre care stiam ca e talpitza lui ! Il alintam Bulbucel, dupa senzatiile pe care le-am simtit cand a miscat prima data. Nu ne doream sa aiba un anumit sex, dar eu am simtit din prima clipa, si nu glumesc, ca va fi baiat ! Pur si simplu nu ma puteam gandi la el ca la o fetita, avea si numele lui predestinat, cred, pt ca, ciudat, inainte de a sti ca sunt insarcinata am visat ca aveam un copil, un baietel, si il strigam pe nume : Matei, vino la mama ! E de inteles cat m-a impresionat visul si cam la o sapt dupa asta am aflat ca sunt gravida !
Intr-adevar, cand doctorul a facut stop cadru pe imagine la ecograf, s-a vazut f. clar, chiar si pt niste nespecialisti ca noi, ca acolo era un "el" si, cum era de asteptat, nu am fost surprinsa deloc. Pt mine, a fost doar o confirmare. DPN -ul era stabilit in jur de 5 sept si pt ca am rinichi polichistic bilateral si miopie urma sa fac cezariana. Am lucrat pana pe 24 iulie, desi mititelul se pozitionase de mult cu capul in jos si imi cam dadea dureri de burta, mai ales ca mergeam mult pe jos si stateam mult in picioare si chiar mult prea mult pe scaun, intr-o pozitie incomoda, eu lucrand mai mult pe calc, si pot sa spun acum ca am cam fost inconstienta, avand in vedere ca fiind o sarcina fara probleme nu am renuntat la a face treburile obisnuite in casa, inclusiv dat cu aspiratorul, spalat pe jos si carat sacose de la piata ! In ultimele sapt, m-am cam resimtit insa, incepusem sa am contractii f. dese, aproape la fiecare 2 minute, din fericire nedureroase, ceea ce ar fi trebuit sa-mi dea de gandit, dar eu inconstienta si la prima sarcina, fara experienta, le-am ignorat. Doctora mea de familie ma atentionase chiar, studiindu-mi burtica, ca pana pe 15 august aveam sa nasc si eu am ras - doar nu era specialist !
Cum am spus, pe 24 iulie am intrat cu totii in concediu de odihna, pana pe 7 august, si eu, culmea, ma gandeam chiar sa ma mai intorc la birou pana pe la sfarsitul lunii ! E drept, aveam nevoie de bani, celui mic ii trebuiau atatea !
Pe 4 august, era intr-o vineri dimineata, am observat speriata ca eliminasem ceea ce stiam ca se cheama "dopul gelatinos" si mi-am sunat doctorul, care m-a intrebat mirat de unde stiu ca asta mi s-a intamplat si m-a somat sa ma internez de urgenta. Am stat o zi in perfuzii si m-a trimis acasa, sub tratament impotriva contractiilor si cu instructiuni stricte de stat in pat. Vroiau sa-l mai tina inauntru macar pana la 37 sapt. Pe fisa mea era trecut iminenta de nastere prematura. Duminica mai facem o ecografie, cam ciudatei parametrii care indicau oxigenarea copilului, il intreb cand crede ca o sa nasc, imi spune ca e posibil oricand, si daca ar putea sa-mi spuna exact ar fi D-zeu, si ma programeaza pt inca o eco pt joi. Mi-am dat seama ulterior ca stia el ce stia, dar nu a vrut sa ma sperie, si asa il innebuneam de fiecare data cu tot felul de intrebari si scenarii horror citite pe net, de ajunsese sa rada cand ma vedea : Ia spune, ce ti-a mai trecut prin cap, ce prostioare ai mai vazut pe internet ?
Culmea e ca la ultima eco chiar nu am mai venit cu nici o idee ! Simteam eu ca cel mic imi pregatea ceva !
Marti noapte am inceput sa elimin lichid amniotic, dar nu mi-am facut prea multe griji, mai bine zis n-am vrut sa alarmez pe nimeni, mi-am spus sa astept pana dimineata, oricum erau cateva picaturi, desi stiam ca asta nu-i a bine. Contractiile dese si nedureroase existau in continuare, degeaba faceam tratament, in rest nimic anormal. Dimineata insa, deja cantitatea de lichid eliminat crescuse ingrijorator si parca incepuse sa ma doara si spatele. Mi-am sunat doctorul, era 6 dimineata, si din tonul lui am inteles ca nu era de gluma : Ne vedem intr-o ora in sala de nasteri !
Norocul meu ca bagajul era facut, dupa patania de vineri. La spital nervi, lacrimi, nu vroiau sa ma interneze pana la ora 8 cand incepeau programul , ca nu erau de garda, si eu stateam sa nasc, desi le-am spus ca mai fusesem internata, dar nu aveam biletul de iesire semnat de medic, ca ma externase asa, pur si simplu, pana la urma s-a rezolvat, ca le-a blagoslovit bine doctorul pe asistentele de la triaj. Aveam membranele fisurate, exista pericolul unei infectzii si doctorul nu a vrut sa riste, incat cred ca pe la 7,30 eram deja pe masa de operatie, ingrozita, sperand pana in ultimul moment ca nu aveam sa nasc - eram abia in a 36-a sapt de sarcina ! Parca nu era real, parca nu mi se intampla mie. Si totusi, pe de alta parte, nu mai aveam rabdare, abia asteptam sa-l vad ! Dupa atatea luni de asteptare, aveam sa-l tin in sfarsit in brate ! Peste toate, ai mei erau in concediu, tatal meu vitreg fiind ginecolog, e de inteles cat contam pe ajutorul lui, si se intampla ca exact atunci sa nu fie langa mine ! Eram socata, bulversata, ingrozita de operatie, sau mai degraba de ideea ca nu m-as mai putea trezi dupa anestezie si nu aveam sa-mi vad niciodata copilul, nu stiu de ce aveam obsesia asta, era singurul lucru de care-mi era frica din toata operatia, dar imi doream totusi anestezie generala, pt ca nu vroiam sa stiu nimic, doar sa ma trezesc si sa constat ca s-a terminat. Imi amintesc ca pana am adormit m-am rugat in continuu Sfintei Fecioare sa nu ma lase sa mor si sa apuc sa-mi vad copilasul !
Si uite asa, miercuri, 9 august 2006, la ora 8,24, s-a nascut iubirea mea, Matei-Alexandru, sanatos si super bine pt cele 36 sapt, cu 3100 g, 51 cm si scor APGAR 9.
M-am trezit la reanimare, strigata pe nume de asistente si-mi amintesc ca nu ma puteam misca si nu puteam vorbi, era reactia normala dupa anestezie, clipeam doar din ochi la intrebarile lor si am auzit ca prin vis: Ai un baietel de 3 kg 100 g, cum il cheama ? Am vrut sa raspund si am simtit ca nu pot respira, vroiam sa vorbesc si ma sufocam, mi-au pus repede oxigen si am ingaimat slab "Matei...".
A intrat doctorul in salon, l-am vazut ca prin ceata, si mi-a spus zambind ca baietelul meu seamana cu mine, ceea ce nu m-a incantat prea tare.
Stiu ca nu vroiam decat sa dorm si sa fiu lasata in pace si nici macar nu simteam nevoia sa-mi vad odorul. Mi l-au adus si, recunosc, am fost dezamagita : mi s-a parut uratzel, mai ales ca intr-adevar semana cu mine, ceea ce nu-mi dorisem, avea ochisorii edemati si inchisi, dar acum imi dau seama ca de fapt era un copil frumos in comparatie cu altii : rozaliu si bucalat, cu falcutze, pe care le are si azi, fara riduri, cu pielea fina si mirosind asa de frumos - mirosul acela n-am sa-l uit niciodata ! - era ca un ingeras ! L-am sarutat pe obrajor si atingerea aceea o sa mi-o amintesc toata viata !
La inceput nu simteam mare lucru pentru el, mi-era si frica sa-l ating, nu stiam nimic despre copii si eram inca bulversata ca nascusem inainte de termen, nu ma obisnuisem cu faptul ca deodata eram mama, cand eu inca trebuia sa mai fiu gravida.
M-am refacut super bine dupa operatie, n-au fost complicatii, dupa 5 zile, inainte de externare, aproape ca alergam pe holurile maternitatii, de s-a mirat si doctorul, durerile erau normale si suportabile, strangeam din dinti si induram, gandindu-ma cum doare o nastere naturala si bucurandu-ma ca am scapat numai cu atat, mai rau era la urcatul si coboratul din pat, o intreaga aventura, ca erau niste paturi inalte si incomode, de pe vremea lui Pazvante, mai era si senzatia de usturime provocata de sonda urinara, si chinul acela cand veneau asistentele si ma apasau pe burta, de-mi venea sa le iau la bataie, dar am indurat totul cu stoicism, bucuroasa ca se terminase cu bine si nu-mi venea sa cred ca eram mama, ca junsesem cu bine la finish si ca puiul meu era sanatos si viguros, chiar dolofan, chiar daca, teoretic, era prematur. Se adaptase f bine, era un luptator, un leutz adevarat !
Nici acasa nu m-am dat inapoi de la treaba, e drept ca nici nu prea avea cine sa ma ajute, dar am avut si noroc ca ma refacusem bine, nu am avut nevoie sa stau in pat saptamani intregi cum au patit alte mamici, am ridicat copilul, am intins si rufe, am facut si cumparaturi, sigur cu moderatie si fara exagerari, dar m-am comportat firesc, rugandu-ma sa fie bine si sa nu se intample nimic.
Cred ca am avut si noroc din pct. asta de vedere, depinde mult de organism. Taietura e chiar estetica, am avut fir intradermic, mi l-au scos chiar in spital, la externare, nu ma doare, ma mai mananca uneori pielea si am muschii amortiti, in rest nici nu simt ca acolo a fost o operatie.
Din pacate nu aveam lapte, mi s-a spus ca din cauza faptului ca nascusem prematur si prin cezariana, dar toata lumea era convinsa ca pana la urma se va rezolva, insa nu s-a rezolvat nicicand, a existat ceva, dar cred ca nici 10 ml nu scoteam o data, puiul meu plangea de foame, ca eu ma incapatanam sa-l alaptez natural, si eu credeam ca are colici si cand, dupa o sapt, am constatat ca scazuse 200 g si nu prea mai avea falcutze, m-am panicat si, la sfatul pediatrei, am trecut pe lapte praf. L-am mai alaptat vreo 2 luni asa de alint, pe urma am renuntat, ca nici nu prea mai vroia sanul, se enerva ca nu curgea cat vroia el, cred ca nici nu mai era bun laptele, ca-l cam durea burtica si am ramas pe lapte praf. Despre asta, insa, nu a fost nici o pb, a crescut sanatos, are 7 luni, e grasun, falcos, la 4 luni am inceput diversificarea si papa f bine dar numai ce-i place lui ! Am fost insa mult timp frustrata ca nu-l pot alapta, m-am simtit inutila si neputincioasa, am incercat tot felul de ceaiuri si solutii, cred ca facusem o depresie, dar acum m-am resemnat si mi-am revenit la timp ca sa ma pot bucura linistita ca puiul meu e bine.
Ma uit la el si nu-mi vine sa cred ca e al meu, ca am fost in stare sa aduc pe lume asa o minune si sunt mandra acum cand mi se spune ca seamana cu mine, e ca un ingeras : blond, cu gropitze in colturile gurii, cu ochisorii mari si rotunzi si un zambet dulce, maruntzel si finutz ca o fetitza, exact ca in visul meu ! Si e un smecher si jumatate, ne vinde si ne cumpara pe toti si isi impune de pe acum vointa si personalitatea - doar e leutz ! Ma topesc pur si simplu cand imi mangaie fatza cu manutzele lui mici si ma priveste in ochi gangurind ! Dovada mai mare de iubire neconditionata nu cred ca exista si-i multumesc in fiecare zi lui D-zeu ca mi-a dat sansa asta !
Intr-adevar, Matei a venit in viata noastra cand a vrut el, nu cand am fi vrut sau cand ne-am fi asteptat noi. Sau poate asa a vrut Cel de Sus...
E centrul universului nostru, e ratiunea mea de a fi si SUNT FERICITA !

lorelei_19 spune:

Sa-ti traiasca ingerasul si sa va aduca multe bucurii
Tare frumoasa si emotionanta pvoestea lui Matei

ionik76 spune:

quote:

---

Originally posted by lorelei_19

Sa-ti traiasca ingerasul si sa va aduca multe bucurii
Tare frumoasa si emotionanta pvoestea lui Matei

---

Multumesc, lorelei_19, cred ca pentru fiecare mamica povestea ei e frumoasa si emotionanta. A noastra nu are nimic iesit din comun, in comparatie cu alte istorioare pe care le-am citit aici si la care mi-au dat pur si simplu lacrimile. Multumim pt. urari.

roxanae spune:

Frumoasa poveste.Sa-ti traiasca si sa-ti aduca multa fericire.

Rox de Diana(8.05.2002) & Rebecca(18.09.2006)
poze

danielac spune:

felicitari si sa fiti fericiti!


www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=2006%20in%20imagini&page=14" target="_blank">
Poza Dianei este Humulesti.jpg - Va place?

mami_papatot spune:

sa-ti traiasca bebe mic si sa te bucuri de el!

mami_papatot 21+ cu Honey mica

http://community.webshots.com/user/mami_papatot

Sunt cucoana-n casa mea!

http://bd.lilypie.com/24Mjp3.png