Povestea EVEI - Spitalul Filantropia

Dragele mele,

Postez si eu povestea fetitei mele iubite cu rugamintea pt Mickyyy sa o arhiveze la povesti. Nu am stiut cum sa procedez, asa ca am postat separat

Povestea EVEI

Miercuri, 10 ianuarie. Era seara si ne pregateam pt marea intalnire cu fetita care trebuia sa aiba loc a doua zi dimineata. Eram programata la cezariana la 7,30 dimineata, pe 11 ian, la Spitalul Filantropia.

Bagajul era facut de o saptamana, luni am pierdut si dopul. Am facut baita, m-am spalat la cap, m-am cremuit si m-am bagat in pat pe la 23,00 sa vad un film. Tin minte ca era un film spaniol, chiar mishto, se numea “Despre dragoste si sex”. Sotul meu s-a culcat, eu nu prea puteam sa dorm. Ne puneam problema daca fetita vrea si ea sa iasa tot maine, oare nu o chemam prea repede, o fi bine pt ea, si asa mai departe.

Pe la 23, 45 am simtit o durere sub burta si la spate cu presiune mare ca si cum ceva ar fi vrut ca imi iasa si prin fata si prin spate. Raman uimita si ma intreb daca astea or fi contractii. Mai stau si ma gandesc ca daca imi vine o durere la fel, ele trebuie sa fie. Si vine. Tot nu eram dumirita. Am asteptat asa si imi dau seama cand ma uit ca ceas (trecuse o ora) ca eu am avut vreo 7-8 contractii din astea. OOOPS! Zic. Ma duc la baie pt pipi si vad sange! E clar! NASC! Se trezeste sotul, ne imbracam si ajungem la spital in 10 minute sfidand noul cod rutier.

La camera de garda, o doctorita foarte draguta m-a consultat. Asa am facut si eu cunostinta cu calul si celebrele lopeti de fier pe care ti le baga acolo. Pe mine nu m-a consultat Dr. Peltecu nici macar o data pe cal, si uite ca am mai gasit inca un motiv, pe langa cele o mie pe care le am deja, sa ii multumesc.
Imi face ecografie, zice: “nasteti”. Aveam contractii la 4 minute, durau 18 secunde fiecare, colul sters si dilatat. M-au internat pe loc si l-au sunat pe doctor (asa era conventia) Eu ma rugam sa ma tina contractile pana dimineata ca sa nasc cu el, stiam ca nu vine noaptea. Cand colo, vine doctorita si imi zice “In 10 minute domnul profesor este aici, va pregatim de cezariana.” A inceput o forfota in jurul meu, alergau asistentele ca albinutele, una imi punea branula, alta ma pregatea, m-au dus in sala de operatii. A venit dr anestezista, o doamna senzationala care m-a linistit avand in vedere ca imi facusem CLEXANE la ora 18,00 si mi-era teama de coagularea sangelui. Eu dardaiam de frica pe masa si ii rugam sa nu imi faca nimic pana nu vorbesc cu domnul doctor. Aveam contractii din ce in ce mai dese, niste dureri insuportabile. Simteam ca mai am putin si nasc pe masa.
Cand a venit doctorul toti au strigat ca nu pot sa-mi faca anestezia daca nu il vad. Cand a intrat Dr Peltecu in camera va spun ca a intrat linistea si siguranta. Mi-a zambit o singura data, eu I-am multumit si din acel moment am stiut sigur ca totul va fi PERFECT! Si am adormit. Omul asta este POWER! Nu am mai trait asemenea siguranta si liniste langa un medic niciodata si ii sunt recunoscatoare toata viata pentru sarcina asta care a fost o perioada in care nu am avut nici o spaima si am fost tot timpul sigura de reusita, in ciuda tuturor problemelor.

Fetita s-a nascut la 2,20. Sotul meu a vazut-o primul. Totul s-a petrecut atat de repede incat nu am avut timp sa ne ingrijoram. Cand am deschis ochii primul om pe care l-am vazut a fost iubitul meu care mi-a zis ce fetita frumoasa avem.

A doua zi eram inebunita sa o vad si eu. Am incercat sa ma dau jos din pat la ora 10,00. Mi s-au infundat urechile si mi-a scazut tensiunea. Am reusit sa stau in picioare si sa fac 3 pasi. Nu m-am lasat. Am incercat de vreo 4 ori si la a 4 incercare am ajuns la frigiderul care era la 3 m de pat. Imi era ciuda pe corpul asta ca nu ma ajuta sa ajung la fetita, desi el saracul facea tot ce putea. Pana la urma m-au dus cu un scaun cu rotile sa imi vad fetita pe la 15,00. Plangea si cand mi-au pus-o in brate si am vorbit cu ea a tacut instant. A fost dragoste definitiva si totala. Cand mi-au luat-o din brate am inceput sa plangem amandoua.

In fine m-au mutat de la terapie intensiva in rezerva. Era o rezerva cu 3 paturi si baie proprie. Totul nou si foarte curat. Mi-au scos sonda (pe care o URASC!) si am reusit sa ma dau jos in pat si sa ma duc la WC. Se pare ca totusi corpul meu isi facea treaba.
In orice caz am ajuns la fetita in aceeasi zi, la ora 18,00 la primul alaptat. Si am fost cea mai fericita cand mi-au pus-o in brate.

DESPRE SPITALUL FILANTROPIA[/b]

Spitalul, si mai ales maternitatea si sectia de nou –nascuti sunt impecabile. Unora li s-ar putea parea nasol ca nu se pot primi vizite in afara orelor de program, dar mie mi s-a parut senzational pentru ca totul era curat, linistit, lauzele aveau timp sa se refaca si sa doarma. Personalul medical este foarte amabil, de la infirmiere, la asistente si medici. Toti sunt extrem de atenti, vin sa verifice sa vada ce faci. Le-am asasinat pe asistente cu intrebarile si au stat de vorba cu mine cat am vrut.
La copil nu am putut ajunge decat la orele de alaptat. Nu stiu daca e bine sau rau. Pt mine a fost bine, nu am lipsit la nici un alaptat, m-a determinat sa ma dau repede jos din pat si sa ma refac, fetita era pe maini bune, bine ingrijita. Nu cred ca eu as fi stiut ce sa-I fac in primele ore, in plus nu ma odihneam sigur. Acasa am alaptat la cerere si s-a rezolvat cu laptele din ziua 4 de viata a fetitei.


Tot timpul am fost de-a dreptul euforica, parca eram drogata de fericire. Durerile operatiei mi s-au parut floare la ureche, singura chestie enervanta a fost sonda.

ASTA E POVESTEA NOASTRA, DAR MAI ALES POVESTEA EVEI

Laura si EVA, 7 zile, 17,01,2007