Andrei, ingerasul meu drag

Incep prin a va spune ca am citit multe povesti despre nasteri la ac capitol si de de fiecare data am fost impresionata in special de momentul marii intalniri dintre mama si bb. Pentru mine acesta a fost si va ramane cel mai frumos moment din viata. Poate de aceea am simtit nevoia de a povesti despre nasterea ingerasului meu.
Povestea noastra incepe in noiembrie 2003 cand m-am casatorit cu omul iubit si cand am hotarat ca de acum "putem da drumul la copii". Din fericire nu a trebuit sa asteptam prea mult pt ca deja la jumatatea lui ianuarie 2004 am vazut cu bucurie cele 2 liniute rosii mult asteptate. L-am sunat pe sotul meu care m-a intrebat "Adica o sa fim tatici ?". I-am raspuns cu lacrimi (de bucurie) in ochi "Nu, doar tu o sa fi tatic, eu voi fi mamica!"
Primele luni de sarcina au trecut destul de repede, desi nu am scapat de greturile de inceput. Tin minte ca ma exaspera mirosul de mobila noua din casa (pt ca abia ne mutasem) si nu suportam sub nici o forma mirosul de Pronto sau alti detergenti sau odorizante. Chiar glumeam cum ca lui bb nu o sa-i placa curatenia.
Pe la trei luni am facut prima eco care ne-a "instiintat" ca 99% este baiat. Fericire mare la tati si nefericire totala la mami, care nici macar o sec din viata nu-si imaginase ca va creste baieti. Am plecat de acolo si in drum spre munca am oprit la um McDonalds unde se jucau mai multi copilasi. L-am pus pe sotul meu sa se uite ce dragalase sunt fetitele si ce uratei sunt baieteii-cred ca o cam luasem razna(de fapt cam asta imi sugera mai pe ocolite si sotul). Ma rog, in timp am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea ca bb-ul nostru este baietel.
Pe la 5 luni, in urma unui control de rutina, medicul meu a descoperit ca aveam colul f scurt si ca aparuse pericolul "iminentei de avort" Verdictul: 10 zile in pat dupa care revenim la control. Am plecat de acolo plangand in hohote si cu mustrari de constiinta ca probabil Dumnezeu ma pedepsea ca nu-mi dorisem baietel. In momentele alcelea imi iubeam mogaldeata din burtik mai mult decat orice pe lumea asta. Dupa cele 10 zile am revenit la control si dr m-a instiinta ca a doua zi trebuie sa merg la spital pt cerclaj pt ca situatia nu se remediase. Am facut-o si pe asta desi sincera sa fiu nu aveam nici un simptom de nastere prematura, dar nu-mi putea permite sa pun la indoiala hotatrarea medicului (Dr. Badea-seful sectiei de la spit Municipal).
Incepand cu ziua respectiva si pana in sapt 34 cand mi-a scos firele si mia zis "de acum poti naste oricand" am incercat sa stau cat mai cuminte. Dupa ce am auzit asa o incurajare am inceput sa merg la serviciu pt ca innebunisem numai acasa in pat si de fapt imi si doream sa nasc mai repede - nu mai suportam "starea de gratie" in urma careia mai si luasem f mult in greutate si mai mult ma rostogoleam decat mergeam.
Am dus-o asa, din ce in ce mai umflata si mai suparata pe toata lumea pana in sapt 38 cand totul a inceput cam asa:
Am plecat vineri seara de la serviciu cu nervii intinsi la max pt ca ma luase o durere nesuferita de masea, iar eu nu putem lua nici un calmant. Am ajuns acasa unde am incercat sa dorm linistita langa sotul meu. Credeti ca am reusit ac lucru? Nu! Abia am mai calmat durerea de masea cu spirt in gura (altceva nu stiam ce as putea face) si am incercat sa adorm cand, au inceput contractiile. Si uite asa am tinut-o pana la 7 dimineata - cand amorteam maseaua, ma luau contractiile, cand ma lasau contractiile trecea efectul spirtului si ma lua maseaua. La spital nu mi-a trecut prin cam sa merg, sau sa-l scol pe adormitul meu sot pt ca eu in prostia mea credeam ca nasc numai cand mi se rupe apa si sincera sa fiu nici contractiile nu mi se pareau insuportabile pe langa durerea de masea.
Hotararea am luat-o abia dimineata cand la toaleta am vazut ca scapasem de dopul gelatinos.
Buuun! Am trezit sotul, am facut dus si hop la spital. Acolo asistenta care m-a controlat mi-a pus in brate o camase si papuci si mi-a zis ca raman la spital pt ca am dilatatie 2. Am urcat, am facut formele de internare si am anuntat pe toata lumea ca sunt pacienta dr. Badea, pe care incercasem sa-l sun dar nu rasp la tel. Una din asistente a fost draguta si mi-a zis ca-l suna ea mai tarziu pt ca nu nasc chiar atunci, iar resp dr. nu raspunde la orice telefon. Afost primul soc pe care l-am avut in legatura cu medicul meu care ma monitorizase toata sarcina, imi facuse cerclajul si stia ca se cam apropiase termenul sa nasc. Am stat bine merci in spital pana a doua zi dimineata cand ajunsesem la dilatatie 5 si a aparut in sf si dl dr. M-a vazut, mi-a rupt apa, m-a pus pe perfuzii pt indesirea contractiilor si urgentarea dilatatiei, m-a trimis in sala de nasteri si...a plecat. La momentul acela nu stiam asta, dat dr meu era asteptat la o conferinta care probabil pt dumnealui era mult mai importanta. Din momentul in care a inceput perfuzia sa-si faca efectul nu mai stiam de capul meu de durere si nu mai vedeam in jurul meu dacat umbre care tot veneau si ma controlau. In cele 3 ore de chin am avut impresia ca m-au controlat toate asistentele din spital si...nimic. Intr-un final am auzit o voce care pendula intre blandete si panica si care a zis "nu este bine deloc, a aparut un edem, colul se inchide si trebuie dusa de urgenta la cezariana". Dupa asta liniste. Eu, care nu vroiam sub nici o forma cezariana am inceput sa plang in hohote, dar deja nu mai aveam cu cine sa vorbesc. Intr-un final a mai aparut o "umbra" la care m-am ratoit: "daca tot merg la cezariana, scoatet-mi naibii perfuzia asta pt contractii ca nu mai suport". Ce mai tin minte dupa asta a fost o discutie in sala de operatii cu o doamna care ma anestezia si pe care in ultimele momente de constienta am intrebat-o "cine ma opereaza?" (voiam sa stiu daca s-a intors dr meu), iar ea mi-a raspuns rastit" un dr draga normal, cine crezi?". N-am mai apucat sa-i spun nimic de dulce pt ca am adormit.
M-am trezit la reanimare cu mami langa mine pe care am intrebat-o "cum este bb?", iar ea mi-a zis ca are 3200 kg. N-am putut decat sa zic"e miiiic" si am adormit la loc.
Cand m-am trezit iar venise langa mine nasa noastra care-i facuse puiului meu cateva poze. Sincera sa fiu nu am fost f impresionata si nu mi s-a parut extraordinar de frumos.
Un pic mai tarziu a venit o asistenta cu bb-ii la alaptat.
Vreau sa va spun ca in momentul in care mi-a pus mogaldeata in brate, cand l-am vazut si cand primul lucru pe care l-a facut s-a uitat in ochii mei si a intins gurita sre san am simtit ca ma topesc, am simtit ca nimic altceva pe lumea asta nu mai conteaza, am fost napadita de o dragoste sufocanta, am simtit ca de acum incolo voi trai numai pentru el, l-am vazut ca cel mai frumos copil de pe planeta,am simtit ca-l iubesc din tot sufletul, am realizat ca sunt mama.
De atunci si pana ne-a mutat in salon impreuna o rugam pe asistenta ca atunci cand vine sa ia bb-ii din sala, pe al meu sa-l ia ultimul.
Acum Andrei are doi anisori, este iubit si rafatat de toata lumea si este foarte vesel si lipicios (in special cu mami, ca doar este "baiatul mamei")
Abia astept momentul cand seara vin de la serviciu si bat la usa, iar de pe partea cealalta se aude "a venit mamiiiii!"
Acum sunt din nou insarcinata, in luna a 7a, avem o fetita, avem iar probleme cu sarcina, abia astept momentul marii intalniri si ma bucur ca Dumenzeu mi-a implinit dorinta de a avea si o fetita, dar nu mi-as da baiatul pe 1 milion de fete.
La ac sarcina nu mai sunt la fel de speriata la prima si acum ma monitorizeaza doctorita Grigoriu, care este exact vocea blanda de care v-am povestit mai devreme si despre care atunci nu stiam nimic, dar careia ii multumesc din suflet ca a fost OM.


Sa poti sa ierti cand altii te insala,
Sa te ridici cand altii te doboara,
Sa poti pastra ce altii vor s-arunce,
Sa razi chiar daca sufletul iti plange,
Si cald tu sa ramai chiar daca afara ninge,
Aceasta-i arma de-a invinge !

jojo spune:

Felicitari,pentru pretiosul tau baietel!!!!
si eu am un strengar de aproape 3 anisori,numai ca in cazul nostru papa a ramas cam dezamagit cind a auzit de baietel,vroia din adins fetita...dar acum este cel mai scump baietel din lume!!!
Felcitari inca o data si nastere usoara!!!!!

simina2005 spune:

Felicitari petnru cea mai curajoasa mamica si pentru ca a rezistat la una din cele mai grele sarcini/nasteri/cezariene ...ma bucur ca nu ai renuntat si ai hotarat sa-i faci o surioara ...

De asemenea dam muuulti scumpelului Andrei si uram toata fericirea din lume!

Sa ne povestesti cat mai des/multe din clipele petrecute alaturi de Andrei...


Va doresc toate cele bune si multa dragoste ...

POZE CU NOI

---

Simina cu Teo (7.06.2006) ,Diana (30.05.2003) si Andrei (10.04.2001)

---

Fiecare om pe care l-am iubit si pe care nu mai pot sa il iubesc e pentru mine un pas spre moarte.
Asa ca voi aceea ce stiti ca meritati dragostea mea aveti grija sa nu ma ucideti!!!!

---