Cum trecem peste o despartire dureroasa?

Buna, fetelor! Unora dintre voi poate le suna cunoscuta povestea mea, am tot postat in ultimele trei luni fragmente din ea, din disperare... din nevoia de a auzi si alte opinii... din nevoia de a comunica... cu oricine!

Il iubesc din tot sufletul! Am fost impreuna mai bine de patru ani, patru ani minunati... Nu mi-a vorbit niciodata urat, nu s-a imbatat niciodata, nu a umblat dupa altele, a fost un partener ideal. Anul trecut, in noiembrie, ne-am logoditi fata preotului, dar acum el nu mai vrea sa fie cu mine... De ce? Pentru ca asa vrea el... Pentru ca nu mai stie ce simte pentru mine... Pentru ca are nevoie de o pauza lunga, sa se regaseasca... Pentru ca s-a lansat in afaceri si asta ii ocupa tot timpul... Faptul ca avem un copil impreuna, in varsta de 6 luni, nu pare un motiv suficient ca sa lupte sa ne salvam relatia...
Suntem despartiti de mai bine de trei luni insa locuim in aceeasi casa... cu chirie... pentru ca el nu are unde sa se duca... deocamdata...

Acum cinci zile i-am gasit in telefon, in Mesaje, la articole expediate, fotografia partenerei lui de afaceri, sub care scria "Te iubesc!" Am explodat... el a ras: "nu am scris eu mesajul de sub fotografie", ca apoi sa-mi spuna "stii foarte bine ca nu pot timite imagini de pe telefomul asta", ca nu e setat pentru asa ceva... Apoi a continuat: "degeaba iti zic ca nu am nimic cu ea, orice ti-as spune, tu nu ma crezi"... I-am zis sa se mute in alta parte, pentru ca mai suport sa ma minta si sa-si bata joc de sentimentele mele. Pentru ca era a nu stiu cata dovada ca lui ii sta mintea la alta, a nu stiu cata ora cand imi dadea motive sa fiu geloasa... Iar el, inainte sa plece la serviu, m-a intrebat atat, de parca l-ar fi apasat o vina pe suflet: "Iau ceva (n.r. de mancare) pentru diseara?"

Am depasit demult pragul disperarii. Nu va pot descrie starea in care ma aflu! Sunt cumva... suspendata! Ma asez in genunchi in fiecare zi, in fata icoanelor, cu o carte de rugaciuni in maini si plang! Mi-e groaza de ce urmeaza sa se intample, de reactiile pe care le pot avea... Asa ca nu imi ramane decat sa ma rog! Si sa sper! De ce mai sper? O sa vi se para ciudat, dar undeva, in adancul sufletului, ceva imi spune sa nu renunt la lupta.

Sambata i-am propus in final sa ramanen prieteni buni, pentru ca m-am saturat sa ne certam. El se poarta frumos cu mine, eu ma port frumos cu el. In plus, avem un copil impreuna, care trebuie sa fie mandru de noi! Gresesc? Nu stiu... Dar imi este clar ca si el s-a saturat... de certuri...Mi-am pierdut logodnicul, nu vreau sa imi pierd si cel mai bun prieten!

Duminica mi-a pus in brate, zambind, o cutie cu un robot de bucatarie. "Sa nu te mai vad ca toci cu furculita!" L-am luat in brate si l-am pupat pe obraji. "Multumesc!"

Poate unele dintre voi poate ati trecut printr-o situatie asemanatoare... poate aveti o alta parere... Mi-ar prinde bine o opinie sincera.

Va imbratisez!

pork spune:

Stoi si eu...stai impreuna de niste ani, aveti un copil. Nu cre ca aveti cum sa inlocuiti o realatie in care tu iubesti cu o prietenie, mai ales daca te face sa suferi. Merita sa lupti pt ca daca nu o faci s-ar putea ca ulterior sa regreti toata viatza...ca puteai sa faci mai mult si nu ai facut. Vezi si daca nu e ceva in neregula cu tine...si ca si comportamnet, si mai ales fizic. Dute la o sala, investeste in imagine...barbatii sunt sensibili la asa ceva. Am avut si eu p prietena care ma iubea...totusi avea uneori niste iesiri comportamentale...si pe urma odata...si pe urma odata nu era epilata calumea...mi-a picat brusc tensiunea...sunt lucruri care conteaza.

serendipindity spune:

Trebuie sa recunosc, am gresit foarte mult cu iesirile mele necontrolate! Asa ca prioritatea mea numarul unu acum este sa-mi regasesc echilibrul. Sa fiu calma, zambitoare, doar am un copil de crescut! Cat despre sala, fac destul efort prin casa. Si la 48 de kile ale mele, chiar nu e indicat sa mai dau jos. Toate lumea imi spune ca arat foarte bine dupa nastere, nu-mi ramane decat sa-mi shimb garderoba. Daca voi gasi timp de cumparaturi...

pork spune:

...vezi si cu ce o schimbi

Ramonika spune:

totul e sa nu mai vorbesti despre asta, sa nu mai suferi, sa nu mai fii mereu cu reprosuri etc.
poarta-te normal, ingrijeste-te, fii vesela, optimista, iesi cu prietenele. daca va vedea ca nu te preocupa numai persoana lui, va deveni mai interesat de tine. oricum, nu cred ca e totul pierdut pt voi, cred ca tine la tine, daca totusi ti-a adus robot de bucatarie.
eu zic sa lupti pt relatia voastra, dar fara ca el sa isi dea seama de asta.

---

Ramonika si pisicile Vladutz Bubulina Maritza Fulgushor

hanna10 spune:

Buna!

Si eu am trecut printr-o despartire foarte dureroasa, dupa 7 ani de stat cu acel tip si dupa ce am crescut impreuna, aveam aceiasi prieteni, toata viata noastra se invartea in jurul celuilalt. Dupa ce ne-am despartit, eu am plecat imediat pentru 6 luni la sora mea care locuia atunci in Spania cu sotul ei. A trebuit sa fiu cat mai departe de el, am rupt orice legatura (desi si noi eram cei mai buni prieteni), dar nu cred ca as fi suportat sa il vad, sa vorbesc cu el sau sa il vad cu alta. Dupa ce m-am vindecat, am reinceput sa vorbim si sa fim amici ca pe vremuri.

Eu sincer nu stiu cum esti in stare psihic sa stai cu el in aceeasi casa. Eu i-as fi spus clar sa se mute daca nu mai are chef sa fie cu mine pentru ca e prea dureros. Mi-e mila de tine de cat suferi si imi imaginez ce cumplit trebuie sa fie.

Acum un an si ceva, am avut o criza cu sotul meu si practic 2 luni nu am vorbit deloc (decat strictul necesar), dormeam separat. Imi amintesc ca eram pe punctul sa innebunesc pentru ca normal ca il iubeam dar aveam amandoi orgolii.

Eu iti sugerez cu toata puterea sa ii spui sa se mute. Odata mutat, nu il vei mai vedea zilnic, nu va mai trebui sa te intrebe ce sa cumpere de mancare pt diseara si tu sa consideri asta ca pe un mic semn pozitiv de afectiune - si astfel isi umplii inima de sperante false. Toata aceasta situatie poate avea serioase efecte psihice pt tine si nu uita ca ai un copil de crescut care nevoie de tine.

Trebuie sa te schimbi radical, sa il dai afara din casa, aranjeaza ore de vizita la copil, aranjeaza-te, simta-te bine cu un pahar de vin si un film bun.

Parintii de pot ajuta sa tina copilul pt un weekend de exemplu? Du-te undeva un weekend, fa-ti cadou o mica placere. Crede-ma ca exista viata dupa despartiri dureroase, dar trebuie sa incepi sa te gandesti la tine si la ce vrei tu.

Mult succes iti doresc si am sa urmaresc evolutia povestii tale!

Idaira spune:

Imi pot inchipui cit de tensionata poate fi situatia voastra.Cu atit mai mult cu cit tu ai face orice iar el e indecis..de asta un gest frumos din partea lui iti agraveaza si mai tare durerea.
O independenta afectiva si materiala ar fi perfecta..o analiza minutioasa a comportamentului tau,a reactiilor tale poate ar fi un inceput..
Pe de alta parte,gandeste-te,oricit de dureros ar fi pt tine,cum ar fi viata ta fara el..ce ai face zi de zi,cum crezi ca te-ai simti,si cauta solutii..te poti pregati mental,si pt ce e mai rau..

pork spune:

Eu te sfatuiesc sa lupti pana la ultimul cartus, dar cu tact si strategie (daca poti), fara disperare.

serendipindity spune:

Discutia cu mutatul lui a ramas in aer...mi-e groaza sa mai deschid subiectul. Si asta pentru ca il vad in fiecare seara ca vine tarziu, dupa 11 noaptea, terminat de oboseala si stiu ca nu are timp sa isi mai caute si locuinta. In plus, nici el nu sta foarte bine cu banii in perioada asta, iar la ce preturi sunt acum la chirii, m-am gandit ca nu are rost sa dea 300 de euro la un strain, lunar, cand aici unde stam acum da doar 50... 250 de euro nu-i o suma de aici de colo - nici de la stat nu i-au atatia bani pentru ingrijiea copilului. Asa ca, de ce sa nu tina banii astia pentru el si copil?
Cat despre mine, imi impun sa am rabdare, imi impun sa fiu calma, imi impun sa zambesc, chiar daca sufletul meu e sugrumat de durere. Ma ajuta fantastic si copilul, care e atat de cuminte si de dulce! Nu mai stiu ce sa zic... poate ca timpul le va rezolva pe toate. Si numai Dumnezeu stie cum!

hanna10 spune:

Lui ii ie mila de tine cand stai in genunchi si de rogi la icoane si plangi?

Ma scuzi ca sunt atat de directa si poate ti se pare ca sunt dura dar esti in aceasta situatie DIN CAUZA LUI. Iar tu te gandesti la cat de obosit e el, nu are timp, nu are bani...nu s-a gandit la toate astea iniante sa ia decizia ca nu mai vrea sa fie cu tine? Sau poate stia ca tu nu il vei da afara si el isi poate vedea in continuare de viata.

Nu mi se pare deloc corect din partea lui!!!!

Qamar spune:

Mara,
imi pare tare rau ca nu s-a rezolvat situatia...eu tot speram ca ai sa intri intr-o zi cu vesti bune...Dar, daca asa stau lucrurile, inseamna ca trebuie sa fii puternica pentru Iustin, el are cel mai mult nevoie de tine acum..vesela, relaxata, chiar daca e asa de greu..

SI eu sunt de acord cu ce au scris fetele mai sus; cel mai bine ar fi sa plece altundeva, macar pentru o vreme. Eu am locuit vreo 5 luni cu un fost prieten dupa ce il parasisem eu, si pe zi ce trece imi devenea mai nesuferit, ii observam doar defectele...Nu zic ca asta e si cazul vostru, insa sunt sigura ca nici tu nu ai mai fi atat de stresata daca el nu ar fi in zona, si el, mai mult ca sigur, ar deveni curios sa te vada, poate i se va face dor...Oricum, pana la urma faci cum crezi tu ca e mai bine...

Da, Iustin are nevoie de ambii parinti, insa trebuie sa ii si simta ok, calmi, relaxati...mai bine sa va vedeti undeva in parc, sau la un restaurant, cu totii...decat sa simta tensiunea din casa...

Te cred ca ti-e greu..nici nu ai avea cum sa simti altfel, dar, ma repet, in acest momen important e Iustin si modul in care el va fi/sau nu, in cazul ideal, afectat de relatia voastra.NU stiu daca sunt coerenta, am Bia cu chef de joaca langa mine..

Pupam si sper sa se rezolve...

Noe si Anne-Bianca (14.03.2006)


Ce mai citim noi
Pe unde ne mai plimbam