Istoria unei nasteri
Istoria unei nasteri | Autor: AbraMack
SASHA TAMARA PERSIDA
19 februarie 2006
Era vineri seara, 17.02.2006, si vorbeam cu o prietena pe Yahoo Messenger... Totul parea ok doar ca eram cam obosita asa ca, pe la miezul noptii i-am spus ca merg sa ma culc. Zis si facut!!! Am stins calculatorul si când m-am ridicat de pe scaun am crezut ca am facut pe mine. M-am gândit: „ A dracului candidas, trebuie sa fac ceva cu ea, dupa ce am sa nasc...!” Candidas, ne-candidas dar peste noapte m-am schimbat de vreo câteva ori. În final mi-am pus drept tampon un prosop care s-a „umplut” în jumatate de ora... Era în jurul orei cinci dimineata când m-am decis într-un final sa-mi trezesc jumatatea... Mi-a trebuit ceva timp pâna am facut asta fiindca stiam ca are sa panicheze si nu vroiam sa se întâmple asta decât daca era într-adevar cazul... În fine, speriat si cu freza într-o parte, barbatu-meu a sarit din pat direct pe telefon unde – într-un ciudat melanj de limbi vorbite cu creierul adormit – i-a explicat doamnei de la celalat capat al firului ca nevasta-sa e gravid si ca noi o sa venim la spital... Iata-ne, asadar, aproape de ora sase dimineata, în masina rulând catre Thusis – oraselul de lînga Tiefencastel – cel în care se afla spitalul unde urma sa nasc... Pe drum, trezindu-ne de-a binelea, ne amuzam copios gândindu-ne ca nu s-a rupt nici o apa si cât de stupizi o sa aparem acolo... eu – cu un tampon cât toate zilele, facut din cel mai mare prosop pe care-l aveam în casa – barbatu-meu cu freza în vânt – caci în virtutea inertiei, unde sa te mai dushui sau toaletezi???...
În fine, iata-ne ajunsi la spital unde am fost întâmpinati de o acritura, pe numele ei Laetitia... Îi zic acriturei, care se apucase sa îmi lalaie ceva într-o germana de Elvetia, ca nu vorbesc aceasta minunata limba DAR ca putem încerca sa comunicam în engleza, franceza sau sârba;... Replica ei? „Mda, sârba... ce sa fac eu cu ea?” Mi-a venit sa îi spun eu cele câteva sute de modalitati de a fi fericita cu limba... sârba... dar... hm... tocmai îmi spusese asta în franceza asa ca eram uimita, un pic contrariata... M-am decis sa nu spun nimic, mai ales ca în franceza înca nu am deprins cuvintele care mi-ar fi fost de folos cu vaca asta. S-a decis sa îmi faca un control... Mi-a spus ca ma dilatasem trei centimetri si ca da, aceea ce se scurgea, precum Niagara, din mine într-adevar este APA. M-am simtit deodata fremen#259;. Nu vroiam sa pierd nimic, cu atât mai putin apa MEA!!!! Era apoape ora sapte dimineata. Asadar trei centimetri!!!
Mi-au luat sânge si m-au bagat într-un salon cu o doamna foarte simpatica, care nascuse de cinci zile o fetita pe nume Nona si care urma sa plece acasa în dupa-amiaza aceea ; doamna se numeste Julia, e din Elvetia, am ramas în contact – asta dupa ce i-am facut capul calendar cele câteva ore în care am fost împreuna...
Cei care ma cunosc, vor sti la ce anume ma refer... Julia a fost atât de draguta încât mi-a „împrumutat-o” pe Nona sa o tin un pic în brate, „daca vreau”. Vroiam dar simteam cum ma cac pe mine de emotie... Nu am tinut în brate niciodata un copil de cinci zile dar Nona era adorabila asa ca nu m-am cacat pe mine dar cred ca am slabit instant vreo cinci kile... Julia mi-a zis:”Vezi, daca esti atât de emotionata acum...îti imaginezi cum vei fi când vei tine în brate propriul tau „produs”?!?” ... Ceea ce a omis, cu desavârsire, sa spuna a fost ceea ce avea sa urmeze...
Pe la ora 16:00, barbatul Juliei, un superb exemplar, a venit sa îsi ia fetele. Julia mi-a lasat adresa ei de e-mail si au plecat... Am ramas singura si linistita în salon... Pâna seara la ora 20:00 citisem deja doua carti („Scuip pe mormintele voastre” – Boris Vian si „Matase” – Alessandro Baricco). Eram linistita fiindca nu aveam nici cea mai vaga idee despre ceea ce avea sa urmeze... Îi spuneam Riccardei, una dintre „mamele” din echipa, ca poate am sa am norocul de a naste fara dureri. Riccarda a zâmbit gales si mi-a replicat: „Daca tu nu ai sa ai dureri pâna când vei naste, ai sa fi prima femeie din lume care a avut sansa asta. Iar eu am sa chem presa si televiziunea pentru ca tot globul sa stie despre femeia care a nascut fara dureri...” „Mda, ma gândeam eu, las’ ca vezi tu... la ce sarcina linistita am avut, e imposibil sa nasc cu dureri!” Cine a nascut, stie ce tâmpenii debitam...
Ei, lume draga si pe la ora 20.00 începe Adina încetisor sa se vaite. Asta ca sa nu mai spun ce „apa la mal” aveam... Cum ma ridicam putin din pat, cum ma simteam de parca as fi facut reclame la „Pempers”... „Uite, mama, curge dar nu sunt udaaa! Pempers va protejeaza!” Normal! Eu nu aveam un Pempers, eu aveam ceva de gen parasuta si tot degeaba... Pe la ora 21.00 ma gândeam ca înca e bine, suportabil... La ora 20.00 eram dilatata cinci cm #61516;... Ma gândeam ca ceva nu e ok... Doar doi cm în aproape douasprezece ore?!?...Mda... La ora 00.00 eram ferm convinsa ca mi-am gresit cariera si ca trebuia sa ma fac mezzo-soprana... Începusem sa scot triluri... deocamdata încetisor.
Katharina, „mama” cu care am nascut, nu m-a mai lasat sa ma întorc în salon ci m-a luat cu ea în sala de nasteri... Mi-era somn si nu aveam chef sa respir asa cum îmi spunea ea. Acum timpul se derula astfel: atipeam câte un minut dupa care eram trezita de (primul tip) câte o contractie care ma facea sa cânt din ce în ce mai fals... La sfârsit aveam sa îmi dau seama ca exista doua tipuri de contractii: cele care nu te lasa sa respiri (sau sa dormi), si cele care te învata sa cânti, daca nu ai avut bunavointa de a stii pâna în acel moment... Nu, serios, prima categorie e groaznica, mult mai rea decât a doua; primele contractii le poti compara cu o operatie „pe viu”... ai impresia ca la fiecare trei minute cineva te taie fin, delicat, dar teribil de precis si apasat, cu un bisturiu mare, mare, mare... Buun... Din a doua categorie, un pic mai blânda, dar nu atât de...încât sa uiti ca esti bortoasa, face parte contractia „Împinge, bai, ca vreau sa ies!” Cred ca aceste contractii apartin mai mult viitorului personaj care are sa te ...multiplice, vorba unui prieten... Da! La aceste contractii nu poti face altceva decât sa te deschizi si ss împingi, indiferent ce iese... Va imaginati ca pâna iese ceea ce trebuie, mai iese si altceva... Acuma... cantitatile de „altceva” difera... de la persoana la persoana si în functie de meniul avut în momentul precedent „MOMENTULUI”... Eu am avut un pic noroc...dar Katharina, nu! Seara luasem cina si - fiindca la spital nu se face meniu special pentru gravide - am mâncat si eu ceea ce a mâncat toata lumea adica „Paste Carbonara”. Destul de reci si nu extraordinare. Asta avea sa afle Katharina mai tarziu. Ea le-a simtit destul de calde, bagsama, cel putin 37°C... Prima data nu m-am jenat... Katharina a venit cu o tava mica, atunci când i-am spus ca „am pofta” sa vomit... Mi-a pus tava sub barbie... Eu ma vizualizam în relanti... am îndreptat gura înspre tava, dar fiindca ma uitam în ochii ei (nu ma întrebati de ce, probabil cautam o aprobare pentru a borî), jetul meu a avut o alta traiectorie, mai precis între sânii ei, undeva între piele si acea camasa albastra – curata si impecabil calcata... Da... A fost! Bun! Ziceam ca prima data nu mi-am cerut scuze, nu eram jenata iar fata a zis ca nu e nimic, ca e normal din cauza contractiilor... bla-bla... Daca ar fi avut ea ideea de ce avea sa urmeze... hehehe... Adevarul e ca mie mi se rupea! Eram aproape în coma! Nu vroiam decât sa dorm dar Katharina zicea ca trebuie sa ma plimb ca sa ma dilat. Sa ma plimb sau sa fac gimnastica. Ha! Eu care nu îmi miscam curul nici când nu eram gravida daramite acum? „Daramite acum” ma trezisem calare cu burta pe o minge mare si: ea – rotunda, eu – rotunda faceam un cuplu perfect întru rostogolirea secolului... Noroc ca aveam spatiu... Apropo, aici, sala de nasteri nu se compara cu nimic vazut de mine pâna acum. Nu miroase a niciun medicament, atmosfera e calda iar decorul minunat. Perdele de voal rozalii, sau cu tente mov se combina cu draperii albastre în ape... Mobilierul este alb dar în niciun caz rece... Miroase a betisoare parfumate si totul împrejur îti confera o stare de bine, de calm si de siguranta. Nu exista nimic care sa îti aminteasca, dinainte, de calvarul ce are sa urmeze. (ma refer la foarfeci, forceps-uri, etc.)
Revenind la prestatiile mele, calare pe te miri unde! Adevarul e ca daca avea cineva curajul sa ma filmeze cred ca lua Oscar-ul, fara niciun dubiu... De pe minge, am aterizat în pat fiindca „vroiam sa dorm”.. Ajunsa în pat, mi-a venit sa vomit. Katharina iar cu tava, ma rog, acelasi scenariu.. Nu are rost sa va explic...Ideea e ca femeia si-a schimbat de patru ori camasa ei impecabila, de fiecare data spunându-mi ca e ok, ca face parte din meseria ei si ca nu e suparata... (eu ma gândeeam ca o sa-si verse matele). Oricum, prima data a fost groaznic fiindca i-am oferit „pastele” mele... A doua, a treia si a patra oara a fost... „curat” ca nu mai aveam ce oferi... #61514; Fiindca durerile nu încetineau, mi-a fost oferita o cada plina cu apa calda si sare. Katharina a adaugat esente mirositoare, a aprins lumânari si mi-a pus muzica de relaxare: Enya... De atunci o urasc pe Enya!!! Pentru reusita completa „am înghitit” si doua supozitoare. Am reusit sa stau asa circa o ora, zguduita de dureri... supozitoarele erau pentru calmare (a-ha!) dar cum nu au reusit, Katharina a decis sa îmi mai administreze câte ceva, de data asta oral... Ok, mi-a dat un sirop amar si dupa cinci minute... l-am vomat... bineînteles pe ea! Cred ca atunci s-a suparat un pic fiindca mi-a administrat o injectie intra-musculara... zicea ea „pentru calmarea spasmelor” My ass! (Cine ma cunoaste, stie despre oroarea mea de ace). Dupa „calmarea spasmelor”, sau mai degraba razbunarea Katharinei, mi-a mai dat o data licoarea amara dar s-a tinut la distanta de mine pret de vreo zece minute... De data asta nu am mai vomat dar durerile nici vorba sa plece... Era apoape ora 06:00, dimineata. Dupa o verificare rapida, Katharina a decis ca bebe poate sa apara în orice clipa, eu având o dilatare de zece cm. A decis sa îmi sune soztul, care era hotarât sa asiste la nastere, împotriva vointei mele... În fine... a ajuns jumatatea mea si eu, printre triluri,si mai ales când am vazut ce verde-galbui e la fata, sau poate vedeam eu în culorile astea la ora aia, i-am spus sa astepte pe coridor ca nu ma pot screme cu el de fata... Omul a înteles si s-a supus. Mai târziu mi-a explicat si de ce... Iata: Initial, cum el e asa un mic erou de felui-i, s-a suparat pe mine fiindca spunea ca vreau sa îl privez de bucuria de a-si vedea fiica iesind din mine... îhî... Nu stiu ce culoare si ce mutra aveam eu la ora la care Gui a ajuns la spital dar stiu ca nu a trebuit sa îi spun de doua ori sa astepte pe coridor. Acolo, avea sa îmi spuna el mai târziu, a prins el o culoare de var galbui si îi vâjâia capul atât de tare când a început sa auda trilurile mele de privighetoare ranita-n fund, încât un doctor care trecea pe acolo l-a întrebat daca e bine si daca nu vrea sa se aseze... „Nu, zice el, e ok. Naste nevasta-mea!” Nu stiu cât a mai trecut, nu mult în orice caz, chit ca mie mi s-a parut o eternitate; ma plimbam de colo pâna colo prin sala de nasteri. Când eram cu fundul în sus pe masa de nasteri, când eram calare pe minge, când ma tineam de masa si visam clatite... Eram în perioada de contractii „Prinde-ma, tanti, ca vin!” Nu mai vroiam sa împing nicicum fiindca simteam cum îmi ies ochii pe cur. Apropo, toata perioada travaliului, am trecut-o cu ochii închisi, „pe jumatate plecata”... Când Katharina a considerat ca e momentul, a umplut vana cu apa si mi-a zis „Fato, acum e momentul dar trebuie sa împingi o data muuult ca sa treci de faza cu „iesitul capului” ca de nu, o sa o tii asa pâna mâine!” Eu, când sa ridic piciorul sa intru în vana, alta contractie... M-am ghemuit lânga vana cu o oarescare frica sa nu îi dau drumul fiicei mele direct în cap. Cu ultimele forte dar cu ochii înca închisi am intrat în vana. Eram în picioare. M-am apucat de mânerele de pe margini pentru a ma aseza. Ajunsesem într-o delicata pozitie de Sumo – adica nici asezata, nici în picioare – pup, cum am zice noi în Banat, când... am simtit nevoia imperativa de a-mi contopi personalitatea cu cea a lui Pavarotti sau Domingo, sau Callas sau mai stiu eu cine dracu fiindca am tras un urlet, pardon, tril, care m-a tinut vreo cinci minute (timp în care fiica-mea tot iesea si nu se mai termina) Cred ca Minculescu de la Iris poate fi invidios... Am luat note mai acute ca el si de mai lunga durata... Katharina nu a mai apucat sa îsi puna manusile... Îmi tot spunea, „Împinge si urla, hai ca-i bine!” Eu: „Îi bine ca înca nu am trezit tot spitalul, sau...?!” Sasha a binevoit sa îsi scoata capul invers si nu în pozitia normala asa ca Mama Katharina si-a înfipt vârtos ambele mâini în! Hehehehe... Am avut aceeasi reactie ca atunci când mi-am rupt piciorul. Am auzit, în primul rând cum se sfâsie carnea, am realizat, dar – nu stiu prin ce minune – nu îmi pasa... Apoi, din cauza durerii am început sa cobor toti sfintii din Rai si sa urc toti îngerii din Iad. Bineînteles, în limba materna fiindca e greu sa te concentrezi, în situatia data, sa înjuri într-alta limba... Well... faza de Francisc Ford Copolla, mai precis capodopera sa Dracula: Ma uitam „înspre în jos”. Bineînteles ca din cauza burtii nu vedeam mare lucru dar am ramas „placut” impresionata (daca se poate spune asa), la vederea apei care, din albastra-verzuie (ca avea saruri în ea), s-a transformat dintr-o data în sânge prin care mai pluteau si alte bucati din mine (neindetificate, nebanuite si în consecinta neinteresante). Nu am sa insist asupra privelistei, nu de alta dar nu vreau ca vreun cititor sa lesine ... de pofta... SIC! #61514; Totusi, am sa mai spun doar ca a fost un moment demn de un cadru într-un film... bizar... Revenind la placuta si delicata mea îndeletnicire: si da-i si lupta Adino pâna când zarit-am ceva albastrutâsnind si apoi plutind spre marginea cadei. Între mine si aratarea albastra un cordon, alb gelatinos. Noroc cu cordonul ca altfel Albastreaua ajungea pe coridor, în marea ei graba. Evident, dupa vreo doua secunde, am realizat ca era Sasha – fata mea – cea care iesise atât de vânjos si de albastru... dar, chiar: moment panica: DE CE E ALBASTRA? CIANOTICA? Nu stiam eu ce e aia „cianotica;” dar nah, auzisem în „Spitalul de Urgenta” asa ca am întrebat: „Fiica-mea e cianotica?” Katharina a belit niste ochi la mine, nu a zis nimic fiindca avea altceva mai important de facut... Sasha nu plângea! Era atât de calma si în continuare albastra... S-a taiat cordonul ombilical. Eu am ramas în vana cu cealalta parte a cordonului atârnându-mi, iar la capatul lui aveam... o foarfeca. Imaginati-va cum a fost când am iesit din vana cu foarfeca pocnindu-mi pe la glezne. Am sa revin imediat asupra aspectului...
De abia când, cu niste pompite hidoase, a început sa i se curete narile si gura, Sasha a catadicsit sa scoata doua Oa-Oa!!! Dupa care s-a calmat, ca era obosita fata! A venit schimbul de dimineata! Riccarda, care a luat-o în primire pe Sasha (toaletaj si îmbracat), si înca o fata (regret ca nu îi stiu numele), care a venit sa ma ajute, împreuna cu Katharina sa ies din vana. Katharina mi-a explicat ca am nevoie de niste copci fiindca m-am cam rupt... în figuri! Am întrebat-o daca mai pot ramâne în vana, nu de alta dar mi-e somn... Mi-a raspuns ferm: „NU!” – dupa care a alunecat pe sângele de pe jos (eu eram deja afara din vana, cu apa si sângele siroind pe trupu-mi de-acum zvelt ...muahahaha...), si a cazut apoteotic în vana. A cincea oara si-a schimbat femeia uniforma! A mai avut ea toata noaptea tentative de a aluneca prin vomele mele dar s-a tinut tare. Ei, de data asta mi-a reusit! Mi-a spus de acolo din vana ca tura ei (de noapte), s-a terminat si ca ne vom vedea a doua zi (ma rog, noapte). Am ajuns si pe masa, cu foarfeca atârnându-mi, dalanga-balanga... Mergeam cracanata exact ca o vaca si îmi venea sa ma cac pe mine de râs fiindca vizualizam tabloul din exterior. Eu cu foarfeca mea si în dreapta mea, fatuca aia anemica, care încerca din rasputeri sa ma sustina si bâguia ceva în germana. Poate îmi spunea ca are probleme cu ficatul sau hernia sau... dar cum eu nu stiu o boaba germana...Eh! Mi-au pus-o pe Sasha în brate si parca sala în care eram, a devenit mai spatioasa si oarecum roz... A aparut si barbatu-meu! Alb la fata (izbitor de constrastant în tot peisajul meu rozaliu, cu stelute moave... ), si cu o cana de cafea în mâna; goala pe jumatate. Cana! Restul era pe jos fiindca omul tremura. (Aici, am omis sa spun povestea cafelei. Nu din rea-vointa ci pentru ca nu o stiam. Am aflat-o acum, la o luna dupa nastere. Asadar barbatu-meu fericitnevoie mare, cu matele si nervii pe pereti se chinuia de zor, pe coridor, sa îsi prepare o cafea... Aici, astia au un aparat gratuit pentru cafea. Probabil pentru personalul de noapte si pentru tatici isterici si tembeli, asa ca barbatu-meu... Barbatu-meu, aparent senin, a introdus capsula în aparat si astepta sa-i curga... Apare în peisaj acelasi doctor care mai devreme îl întrebase daca se simte bine. Uimit, de data asta îl întreaba ce face. Sotzul îi ofera aceeasi poveste cu nevasta care naste... „Nu, zice aa, ce faceti cu masina de cafea?” „Aaaaa, se destepteaza micul meu geniu, pai cafea!” „Si merge treaba? – zice ala – Curge?” „Nu prea, zice Gui, si chiar acum vad si ma întreb de ce oare?” „Fiindca nu ati scos ambalajul de pe capsula de cafea! Stiti, ala se scoate altfel veti bea apa plasticata” Barbatu-meu, jenat, i-a multumit si a plecat de lânga aparat. Si-a cumparat o cafea de la bufetul spitalului fiindca, desi e bucatar, e mare lucru sa stii sa faci o cafea buna!!! #61514; ) L-am întrebat daca îi e bine dar era atât de hipnotizat de fiica-sa încât nu mi-a raspuns. A vrut sa o ia si el în brate. Normal, i-am dat-o. Dupa ce Sasha era în bratele lui taica-sau, mi-am îndreptat privirea înspre partea de jos a corpului meu unde, am dat bot în bot cu un tânar medic...hm... simpatic foc! I-am spus: „Salut, ce faci?” El zice: „Mai...bine, uite ma pregatesc sa te cos!” Eu: „Aha... pai am o rugaminte. Nu stiu cum ar trebui sa fie produsul final dar, please, fa-o cu doi-trei cm mai mica decât e prevazut în standard!” Omul s-a blocat dar dupa vreo trei secunde îl auzeam chicotind dintre picioarele mele si repetând într-una, ca un disc stricat: „You are crazy, woman! You are crazy, woman! You are crazy, woman!” Aia stiam eu demult. El – evident, nu! A venit apoi sa ma viziteze în fiecare zi... hehehe... pacat ca sunt casatorita SI am si un copil... Nu l-aa fi iertat, chit ca nu îmi plac blonzii... (Mai târziu a venit sa ma viziteze un alt tânar doctor, brunet, si sârb pe deasupra. Daca nu m-ar fi durut atât de tare....of, mama!!!!)Buun! Odata cusuta treaba, blondutul meu mi-a spus ca îi pare bine ca m-a cunoscut (nu stia el ce bine îmi parea mie!) si ca îmi doreste o zi buna, alaturi de fiica si sotul meu si ca o sa ne mai vedem noi! (A-ha! Poti sa fi sigur!!! Oricum, omul s-a tinut de cuvânt, ca un gentleman, spre excitarea neuronului, si nu numai, meu). Am ramas în sala doar noi patru: Barbatu-meu cu Sasha lui în brate. Eu, cracanata si înfrigurata (ca doar îi greu „sa iei aer” atâta timp), pe masa si Riccarda lânga mine, care îmi spunea ca acum o sa mergem în salon.
M-am ridicat usor, ajutata de Riccarda, dar odata ajunsa în doua picioare am simtit ca îmi vine sa vars asa ca m-am reasezat si... am închis ochii... A-ha... Când i-am deschis, l-am vazut (drept e, cu capul în jos) pe Sotz, tot cu Sasha în brate, mai alb la fata care striga la mine :” Hei, hei, ce faci? Stai cu mine! Ramâi cu mine!” Ma miram ce dracu vrea asta ca doar nu am plecat niciunde. Mi-am îndreptat ochii spre tavan si apoi în directie opusa cuplului sotz-fiica si mi-am vazut picioarele în aer si pe Riccarda zâmbindu-mi dintre ele. Mi-a spus ca am lesinat. Ciudat! Nu stiu câte secunde s-au scurs dar am avut si un vis!
[Se facea ca mi-era foarte frig, eram obosita si nu îmi doream decât sa dorm... A aparut bunica-mea în peisaj, nu îmi era clar cum si de ce, si m-am simtit confortabil, dintr-o data mi-a fost cald si bine... atunci, cred, am deschis ochii. Oricum, „am revenit” printre muritorii de rând ferm convinsa ca; exista o legatura între Sasha si Mama , de care – by the way – mi-e atât de dor... atât de dor!!!.... OOOFFFF!!!!]
Într-un final, am reusit sa ma ridic de pe masa. Trebuia sa ma „transbordez” pe patul cu care urma sa ma plimb pâna în salon! Dar eu nu aveam chef sa ma plimb cu patul asa ca am început sa-l împing, alaturi de Riccarda. Barbatu-meu ne urma (Tot cu Sasha în brate. Am impresia ca atunci cînd Riccarda a îmbracat-o i-a pus si super-glue pe haine, altfel nu îmi explic de ce Gui nu o mai putea lasa jos?!?) Am ajuns în salon si, în sfârsit, am avut si eu partea mea de timp cu Sasha care era ca un îngeras: tare cuminte...
Ne-am pus toti trei, unul lânga altul pe pat, si am respirat sacadat pâna am adormit... Eu si Sasha fiindca jumatatea mea...
Dar asta e deja o alta poveste! ... #61514; #61514; #61514;
AbraMack
Raspunsuri
mira_m spune:
Se intampla ceva cu tastatura ta!
Don't talk unless you can improve the silence!
Mami 
& minunea mea 
( mai 2004) 
Laura Ioana spune:
AbraMack esti zapacita rau! "You are crazy, woman; you are crazy, woman!!!!!"- pe bune!!!
Sa-ti traiasca fetita si sa fie sanatoasa
http://pg.photos.yahoo.com/ph/lauricisolomon/my_photos
lorelei_19 spune:
bai, chiar ca avea dreptate doctoru' ala
Sa-ti traiasca minunea si s-o vezi mare. Brr, da ingrozitor a mai fost, m-au trecut totzi fiorii...
"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi
Natasa spune:
Eu una nu pot citi textul, voi cum ati facut? e plin de cifre, de semne care probabil au fost litere...
josefine spune:
ce misto a fost povestirea.. parca am citit un capitol dintr-o carte! sa iti creasca mare si frumos bebelul.. astept continuarea 
am citit cu word, am inlocuit cifrele cu litere:)
_
"I'll make him an offer he cannot refuse"
mira_m spune:
quote:
Originally posted by Natasa
Eu una nu pot citi textul, voi cum ati facut? e plin de cifre, de semne care probabil au fost litere...
Nici eu, initial am crezut ca-i bascalie dar.....
Don't talk unless you can improve the silence!
Mami
& minunea mea ( mai 2004)
ICorina spune:
Esti super tare! Pe bune!M-am chinuit un pic sa citesc povestea, insa a meritat!
Sa te bucuri mereu de puiutza si sa o vezi MARE!
P.s. Mai scrie, ca scrii bine!Dar fara diacritice!
Corina si Mihai Alexandru (12.05.2005)
Poze
AbraMack spune:
Doamnelor imi cer scuze pentru diacritice... Nu am stiut ca aici au sa apara asa... Daca imi putetzi da o sugestie, cum sa fac sa il inlocuiesc, v-as fi recunoscatoare. In rest, va multzumesc pentru aprecieri si urari. Va sarut si numai bine!
AbraMack
adameasca spune:
Abra, minunata poveste, recunosc. Dar,te rog, schimba diacriticele. Copiaza povestea in windows si da-i cu "replace", ca altfel se citeste extrem de greu.
_
Ileana, mama de LUCA(2 octombrie 2003)
www.desprecopii.com/forum/log.asp?log_id=54498" target="_blank">Jurnal
poze cu burtica
AbraMack spune:
... dar pana una-alta am sa il postez din nou... Sper ca de data asta sa fie ok... M-ar interesa insa daca l-as putea sterge pe celalalt?
AbraMack