Asa se nasc ingerii...

Mult timp a trecut pana cand s-a intamplat minunea...Am ramas insarcinata; nu intamplator, a fost o sarcina planificata. Asta este o alta poveste (trista)pe care nu am de gand sa o inserez aici. Acum vreau sa-mi mai amintesc clipele acelea magice, vreau sa plang mult de tot si sa-i multumesc lui D-zeu ca a fost atat de bun cu mine, cu noi...
Am incercat sa traiesc din plin fiecare moment al sarcinii, sa savurez fiecare etapa, de parca stiam ca va fi singura data sau ultima ...Am si reusit intr-o oarecare masura sa fac asta, spun intr-o oarecare masura pt ca ai fost destule momente cand cei din jurul meu ma tratau ca atare, sau ca si cum nu as fi fost insarcinata. M-am simtit de multe ori foarte singura, aveam atat nevoie de dragoste, dar ma consolam mangaindu-mi burtica si gandindu-ma ca acolo este un suflet, o inima care bate si o fiinta pe care nu peste mult timp o voi tine in brate si care imi va zambi, imi va rade, ma va adora...Si chiar asa si este!!!Imi iubesc copilul enorm si nu imi doresc nimica altceva acum decat sa il stiu pe el bine.
Cand am ramas insarcinata, m-am gandit "oare cum ar fi ca acest copil sa se nasca de ziua sotului meu?", pt ca DPN era la o distanta foarte mica de aniversarea sotului meu. Mi se ridica parul pe mine cand ma gandesc ca tot, absolut tot ce mi-am dorit s-a transformat in realitate...Minune la patrat, chiar asa s-a intamplat!!! Este ceva incredibil, puterea mintii cred ca este de-a dreptul de domeniul SF-ului. Chiar cu riscul de a parea oarecum deplasata, va spun ca de multe ori am avut astfel de momente in viata mea, cand am considerat ca D-zeu ma iubeste, ca ma asculta cu adevarat. Sunt ortodoxa, nu pot sa zic ca sunt fff bisericoasa dar il port mereu in suflet pe D-zeu si de multe ori simt in preajma mea ca ma calauzeste, ca ma ajuta. In fine, pe parcursul sarcinii, pana pe la 4 luni cred, nu ma puteam gandi la nici un nume pentru copilul meu. Nu stiam: va fi fata, va fi baiat, nu imi placea nici unul, toate mi se pareau ca nu se potrivesc cu numele nostru de familie...Intr-o noapte am visat un baietel care vorbea cu mine si pe care il intrebam cum vrea sa il cheme. "Iti place Andrei? Razvan? Stefan? etc". De fiecare data copilul spunea "nu", pana cand mi-a spus " Pe mine ma cheama ALESC". Stiu ca in acea dimineata m-am trezit si i-am spus sotului ca am visat un baietel, nu stiu daca va fi baiat sau fata dar orice ar fi trebuie sa il cheme ceva cu Alex, Alexandra, Alexandru, pentru ca asa mi-a spus. Ecografia mi-a confirmat visul. Acolo, Alexandru crestea din ce in ce mai mare si mai frumos pregatindu-se pentru marea intalnire cu familia lui. Si credeti-ma ca a crescut foarte mare (a avut la nastere 4,500kg si 63 cm)...Va vine sa credeti sau nu, am nascut normal.
Era in seara de 8 august 2005 si eu asteptam sa se faca ora 24:00, sa-i pot spune sotului meu "La multi ani", sa fiu prima care o face, mereu mi-a placut acest lucru. El a adormit, era in concediu, m-am asezat si eu in pat (destul de tarziu) si la un moment dat am simtit o durere puternica in burta. M-am ridicat din pat si am mers la toaleta si...surpriza!!! Cateva picaturi de sange. Primul impuls a fost sa ma impacientez, apoi m-am calmat, m-am uitat la ceas, (era ora 24:00) am venit in dormitor, mi-am pupat sotul, i-am spus "La multi ani" si calma, am inceput sa fac ceea ce eu consideram ca trebuie sa fac. Incepusera deja durerile. La inceput tineau putin si erau la intervale mari. Intre dureri am facut dus, moment in care sora mea, care era venita la noi a venit si m-a intrebat ce e. I-am spus ca mi-au inceput durerile si ca vreau sa ma pun la punct pentru cand o sa merg le spital. Ea, saraca ma tot indemna sa merg, sa nu mai stau insa eu nu si nu. Am rugat-o sa-mi usuce parul cu foenul, sa mi-l aranjeze cu peria, mi-am retusat manichiua, pedichiua, epilatul pe ici pe colo pe unde mai era cate ceva...toate astea cu pauzele de rigoare in care o auzeam pe sora mea care, speriata fiind, ma tot indemna sa mergem. Am terminat cu salonul de manichiua-pedichiura, coafor etc pe la 2:45, dupa care am rugat-o sa mearga la culcare, pentru ca mie nu are ce sa-mi faca, sa fie odihnita, pt. ca voi incerca sa ma odihnesc si eu (nu am reusit). Am avut senzatie de voma, am si varsat (pentru a doua oara in sarcina; nu v-am mai spus dar am aut o sarcina perfecta de la A la Z). Totul, dar absolut totul a mers ca pe roate. Mi s-a facut sete, pe la ora 3:00 l-am trezit pe sotul meu usor, usor, spunandu-i ca Alex vrea sa vina si ca mi-e sete. L-am rugat sa-mi cumpere apa minerala carbogazoasa (toata sarcina am baut apa mineral plata) dar atunci simteam nevoia de acidulat. Nu stiu cum de a reusit sa conduca (vreau sa zic ca a fost somnambul...dormea intr-un fel foarte ciudat). Mi-a adus apa si...s-a culcat la loc dupa ce i-am spus eu sa se odihneasca cat mai poate pt ca atunci cand trebuie o sa mergem. Tot timpul m-am gandit ca ceilalti trebuie sa fie odihniti, sa stiu ca ma pot baza pe ei, nu sa fie niste panicari, obositi si mai mult sa ma incurce decat sa ma "ajute". Spun in ghilimele sa ma "ajute" pt ca nimeni inafara de propria persoana nu are ce sa faca mai mult in situatii din acestea. Pe la ora 06:00 dimineata i-am da tun bip cumnatei mele (studenta la medicina in ultimul an care ma rugase sa o sun cand se intampla, indiferent de ora!!). M-a sunat inapoi si i-am spus ca durerile imi sunt deja la 15 minute si ca trebuie sa mergem la spital. L-am trezit si pe sotul meu si am intrat sa mai fac un dus. Intre timp aparusera cumnata mea cu socrul, m-am imbracat si pe la ora 06:45 am iesit din casa. Doctorul care imi urmarise sarcina mi-a spus ca nu are rost sa merg ma repede la spital, sa stau acasa, comod, cum imi place mie si cand am dureri la 10-15 min sa merg. Si bine am facut pt ca (asa cum zicea si el acolo este alfel, vad una, alta, ma las influentata, impresionata etc). Ma felicit si acum pt felul cum am reactionat. Pe drum mi s-a facut rau, sotul conducea incet, incet, am varsat..., in fine am ajuns. La internari o tampita de rezidenta (finuta de altfel, dar habarnista total), mi-a facut un control cum rar mi-a fost dat sa suport...Cu niste ustensile oribile, ca cica sa vada dilatatia si sa scoata dopul de mucus pt ca nu este eliminat complet. Acolo am icnit pt ca m-a durut ingrozitor, dupa care mi-a dat vestea ca nu sunt dilatata de loc. Mi-au facut fisa si eu eram dezorientata, stiam ca te dilati cam 1cm pe ora. Cum travaliul debutase la ora 24:00 si era deja trecut bine de 07:00 dimineata speram ca macar 5-6cm eram dilatata. Intre timp a aparut si doctorul meu care cand a auzit ca nu sunt dilatata si ca am dureri la 15-10min a fost intr-un fel ciudat as spune eu dezamagit si mi-a spus sa ma schimb si sa merg sus la sala de nateri ca vine el sa-mi faca control. Cumnata mea i-a cerut permisiunea sa stea cu mine si i-a dat voie. Am mers impreuna la sala de nasteri, se facuse deja mai bine de ora 08:00, nu dupa putin timp a aparut si medicul care mi-a facut control si care a zis ca aici este dilatatie de 5-6 cm. Dupa aceea timpul a inceput sa decurga foarte ciudat, parca eram intr-un vis, aveam dureri groaznice, nu puteam sa stau pe spate, moasa ma tot indemna sa ma intind, m-am ridicat, am stat pe minge, am mers la toaleta. Din cand in cand ea imi mai facea cate un control si tot asa pana cand mi-a venit sa imping. Atunci a fost greu, respira, inspira, tine aerul, impinge, tine aerul etc. A aparut si medicul care mi- mai facut un control si care a zis catre moasa si asistente sa ma pregateasca incet, incet. M-au suit pe masa, strigau toti sa imping, acum, hai inca o data, acum nu, acum da. M-au taiat inainte si la ora 12:30 am auzit prima data glasul puiutului meu. A primit nota 9. Pt ca a fost mare s-a cam chinuit un pic, avea ceva vanatai, ma rog...Pt mine era cel mai frumos copil de pe Planeta. Stiu ca l-am luat de mana pe doctor si am ineput sa plang si sa tremur, plangeam de nu ma mai puteam opri, nu-mi venea sa cred ca e acolo, ca a venit de ziua tatalui lui, ca ii semana atat de mult. A fost ceva ce degeaba incerc sa redau aici, cred ca nu pot sa descriu sentimentele acelea. Un amestec de durere cu fericire, cu emotii, cu teama de ce nu?, cu...nu mai stiu!!! Stiu ca a fost cel mai minunat moment din viata mea si stiu ca noi, femeile suntem de-a dreptul binecuvantate pentru toate durerile si toate chinurile prin care trecem...Bucuriile ne sunt putin spus pe masura suferintelor, bucuria e inzecita, inmiita, multiplicata la infinit...si tot asa si dragostea pentru copii nostri. Merge enorm de depart,; mi-e mila intr-un fel de barbati ca nu pot simti si ei macar o farama din acea bucurie coplesitoare...
Cam asta ar fi, sarcina, dar mai ales nasterea, pentru mine, au fost niste experiente frumoase, placute. M-am simtit binecuvantata si mult mai aproape de D-zeu, mult mai aproape de actul creatiei, de viata in sine, am simtit ca am adus pe lume un bot de aur. Este un copil atat de bun si cald, calm...Adoarme in fiecare seara la ora 08:00, isi cere laptele de doua ori (pe la 23:00 si pe la 03:00 si adoarme la loc...ma credeti ca e un inger?) Creste frumos, nu este un gras, are o privire atat de lucida, sunt sigura ca stie deja fff multe. Ne iubeste, e zambitor, scoate limba, incearca sa vorbeasca, comunica cu noi prin gesturi, priviri, sunete...
Desi nu am postat foarte mult, am citit foarte multe pe forum. Spuneam ca de multe ori m-am simtit singura insa nu si cand intram pe acest site. Va doresc tuturor un An Nou cu multe, multe bucurii care sa va aduca fiecaruia dintre voi ceea ce va doriti. Fiecare are dreptul la momente frumoase, momente ca acestea sau poate si mai mult...Va multumesc pt rabdare tuturor celor care au reusit sa citeasca si povestea noastra.

gegea spune:

Felicitari si sa va traiasca botul de aur!
Adevarata bucurie si satisfactia abia de acum incep.
Sa-i dea Dumnezeu sanatate ingerasului care tocmai si-a deschis aripile spre viata... Deja are aproape 5 luni, e mare deja.
Sa fiti sanatosi toti 3!

Geani si Daria

mariana tache spune:

Felicitari pt Alex si pt povestea frumoasa!
Sa fiti mereu fericiti, iar Alex sa va aduca numai bucurii!
Am o nedumerire: de ce simti ca sarcina cu Alex a fost ultima???


Mariana, Stefan (20.04.2004) si Simon (30.08.2005)

Pozicile noastre: album 1 si album 2
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=34377" target="_blank">Nasterea lui Stefan
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=60260" target="_blank">Nasterea lui Simon

Sanatate Maxima!!!

MONAI spune:

Foarte frumos ai povestit si m-ai emotionat cu ceea ce-ai spus la inceputul povestii. Sa va traiasca Alex, numai bucurii sa va aduca, iar tu...nu te mai simti singura. Vino mai des la bebelushii de iulie-august si vei vedea ce fete bune si unite suntem.

Sa auzim numai de bine.
Mona si Sara (16/07/2005)

Scumpii de noi

catalynaa spune:

Mi-a placut enorm povestea vostra si stilul tau de a povesti..de-abia astept sa fiu shi eu mamica sa pot simti acele sentimente despre care toate mamicile vorbesc...
Sa va dea Dumnezeu sanatate,fericire si multe bucurii in viata alaturi de "Alesc"!

Poate pui si o poza cu bebeul vostru sa vada si ochiu' meu mandretea de baietel.

Cary spune:

Frumoasa poveste!
Sa aveti parte de multa sanatate,bucurii si fruntea sus ca VIATA e frumoasa!

ra_75 spune:

Va multumesc pentru urarile voastre. Vreau sa specific aici ca, datorit afaptului ca nu am mai reusit sa o recitesc, povestea contine unele greseli de ordin gramatical. Speranta mea este ca voi ati retinut din ea doar continutul, nu si forma. De cand am scris povestea, tot incerc sa pun pe site si poze cu puiutul nostru, dar nu reusesc. Something's wrong! Oricum, voi persevera si pana la urma sper sa reusesc sa vi-l "arat" si voua.

Catalynaa, sa iti ajute D-zeu sa-ti vezi visul cu ochii si sa ne scrii si tu povestea voastra cat de curand!!!

Mariana Tache, raspunsul la intrebarea ta e simplu: pentru ca asa am hotarat, cu durere in suflet trebuie sa recunosc; Alex va fi singurul nostru copil, mai mult ca sigur. Nu stiam atunci cand eram insarcinata, dar acum stiu ca asa va fi. Ma bucur pentru voi in schimb, v-am citit si cea de-a doua poveste. Sa va traiasca ingerasii si sa va bucurati de ei impreuna cu cei dragi!

ramona

ra_75 spune:

POZE

Poze cu noi
http://pg.photos.yahoo.com/ph/ivan_ramona75/my_photos

mina spune:

Frumoasa poveste! Sa va traiasca si sa fiti fericiti!

Totusi, de ce ati decis asa? Imi pare rau daca au fost considerente de ordin material sau care tin de sanatatea unuia dintre voi.

Sa fiti fericiti toata viata asa cum ati fost in clipa nasterii lui Alex!

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
http://community.webshots.com/user/vizigotu

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului