Printzesa mea

Printzesa mea | Autor: codruta_grg

Link direct la acest mesaj

Ne-am dorit din tot sufletul un bebelush, mai ales ca am pierdut o sarcina la 32 de saptamani, in 2003.
Am ramas insarcinata din nou la inceputul lui decembrie 2004. Un cadou de Craciun care i l-am facut sotului meu.
In 7 ianuarie am avut o sangerare si m-am internat in spital, sub supraveghere medicala si cu medicamentatie (Duphaston si No-spa). In 12 ianuarie, chiar in ziua in care eu implineam 30 de ani am avut o sangerare puternica, moment in care am crezut ca am pierdut definitiv sarcina. Dar nu a fost asa, Dumnezeu ne-a ajutat si am trecut cu bine peste acel hop.
In timpul sarcinii am avut diferite probleme. Mi-a fost rau cam 2 luni si nu puteam manca aproape nimic. Am facut o radiografie (foarte bine blindata cu sortul de protecie) la un molar, pe care mi l-a si scos cu anestezie fara adrenalina. Am avut placenta jos inserata, care ulterior s-a ridicat. In 30 aprilie mi-a murit bunica la care tineam foarte mult. Pe la 34 de saptamani am inceput sa am contractii iar doctorul mi-a indicat sa stau in pat si sa i-au magneziu.
La 37 de spatamani am mers la controlul de rutina, pe la 10 dimineata, iar doctorul mi-a zis ca am dilatatie de 3 cm si voi naste in acea zi. Durerile le-am simtit doar dupa ce mi-a rupt membranele, pe la ora 13. Sotul meu a stat cu mine in toata perioada de travaliu si imi zicea „respira-respira”. E un scump!
Am adus pe lume o fetita, foarte, foarte frumoasa, PETRA ALEXANDRA, in 9 august la ora 15.35, cu greutatea de 3.200 grame, 53 cm, scor APGAR 10. Am nascut normal, cu anestezie cervicala. Nasterea a fost destul de usoara, doar ca am avut o problema cu dezlipirea placentei, care nu s-a dezlipit singura si mi-a dezlipit-o manual.
M-am trezit cu o papusa in mana cu care nu stiam bine ce sa fac. Pana la urma ne-am descurcat foarte bine. In seara cand mi-a adus-o prima data (la 4 ore dupa nastere) nu am putut dormi, m-am uitat la ea toata noaptea, n-am inchis un ochi si nu imi venea sa cred ca eu am facut acel ghemotoc frumos si ca este al meu.
Acum alaptez exclusiv la san. Petra este mare, are 2 luni si 2 saptamani si are 5300 g.
Acum sunt foarte fericita ca am primit aceasta binecuvantare si ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest dar.


Codruta & Petra (9 august 2005)

poze

[url=http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/2;10714;30/st/20050809/n/Petra+Alexandra/dt/7/k/bcf2/age.png]varsta[/url]

scoala de schi

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns lorelei_19 spune:

Sa va traiasca printesa si s-o vedeti mare. uff, cate peripetii, nu? bine ca s-a terminat cu bine. felicitari pentru papusha

"Unde exista dragoste, exista si Dumnezeu" - Tolstoi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns joy04 spune:

CODRUTA GRG sa va traiasca printesa, sa se faca mare si voinica si voi sa aveti rabdare si multa putere sa o indrumati in viata !!!!
LA MULTI ANI SANATOSI !!!!

joy + bocanila34 FIX
http://pg.photos.yahoo.com/ph/georgiana_cm/album?.dir=26e9&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph/georgiana_cm/my_photos

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns oanaiasi spune:

pentru tine si Petra !
Are un nume superb printesa ta !

Oana

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ancutzathree spune:

bine ca s-a terminat cu bine,sigur te simtzi fericita si implinita...sa va dea d-zeu sanatate,si sa crestetzi mari!


ancutzathree&alex***raza de lumina si fericire din viatza mea***(17iulie 2005)


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=60236" target="_blank">POVESTEA NASTERII
www.snugglepie.com/cb/52888" target="_blank">Varsta lui Alex
poze cu noi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ellen spune:

Sa va traiasca printesuca si sa va aduca numai bucurii.

Elena & Alexandra (25.09.2004) 1 Anisor


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=51010" target="_blank">Povestea Alexutei

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Denisam spune:

Codrutza- sa va traiasca PRINTESA- felicitari- sa fie sanatoasa si mincacioasa!Frumoasa si povestea!


Denisa
27+
Emma Andreea
BEBIK
Zambeste, si maine e o zi!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mamini spune:

ce de greutati, dar la final, premiul a fost pe masura asteptarii. sa va traiasca printesa.

M

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns jadi spune:

Codruta nici macar nu am avut idee prin cite ai trecut dar acum toate s-au sters cu marele buretzel pe nume Petra! Sa te bucuri de ea si sa va creasca frumoasa si sanatoasa!

Jadi & bb Vlad 28 sept 2005

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns codruta_grg spune:

Va multumim fetelor !!!

Codruta & Petra (9 august 2005)

Poze cu noi

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=60154" target="_blank">Povestea nasterii & www.snugglepie.com/ezb/284495.png" target="_blank">Varsta lui Petra

www.euroski.go.ro" target="_blank">Tabara de SKI

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gegea spune:

Sa va traiasca si sa fiti sanatosi!
Numai de bucurii sa aveti parte!

Geani de Daria(03.04.05)

Mergi la inceput