Baietelul meu

“Copiii de Cristal se nasc pentru a ne ajuta sa devenim mai buni si pentru a ne invata sa ne respectam unii pe altii, sa traim in armonie, pace si iubire. (…)

…comunica cu parintii lor inca inainte de a se naste. Mai mult decat atat, se spune ca isi aleg parintii si le transmit inca inainte de conceptie (!!!) ce schimbari ar trebui sa faca.
de exemplu, viitoarei mame i se cere, prin intermediul unui vis sau a unei intuitii, sa renunte la fumat, astfel incat copilul sa nu “locuiasca” timp de 9 luni intr-un corp plin de toxine.

Copiii de Cristal isi aleg singuri numele si il comunica, printr-un vis sau in alt mod, parintilor.
Nu de putine ori isi anunta parintii data exacta pe care si-au ales-o pentru a veni pe lume.
Se intampla ca aceasta data sa nu coincida cu data preconizata de medic si, chiar daca nasterea se produce mai devreme, decurge fara probleme pentru mama si copil.

Copiii de Cristal nu vin decat in familii in care sunt doriti cu adevarat de ambii parinti, pentru ca stiu ca acolo vor fi tratati cu dragoste si respect.

Ei au o legatura speciala si cu unul din bunici, chiar inainte de a se naste, iar aceasta legatura se consolideaza dupa ce micutii vin pe lume.”


………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Am extras cateva randuri dintr-un articol citit intr-o revista din 2004.
Orice asemanare dintre copilul meu si un Copil de Cristal este…intamplatoare?………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………








Nu mi-am programat sarcina; doar am incetat sa o mai evit. Influentata poate si de povestea unei colege de birou, care incearca sa faca un copil de 8 – 9 ani…

Cand mi-a intarziat ciclul, nici nu indrazneam sa ma gandesc; repetam mereu ca asa il am eu , neregulat…
mi-am facut testul intr-o seara; incepusem sa am un vag gust metalic in gura;

vad ca deja mi se amesteca amintirile, asa ca trebuie sa scriu, in sfarsit, “povestea copilului de cristal”:

pe 5 martie 2004 am vazut si eu pentru prima oara cum arata un test de sarcina POZITIV!
Dupa DPN (data probabila a nasterii – 7 noiembrie 2004), am dedus ca Vlad a fost conceput pe 14 februarie…

Dupa ce mi-am facut testul, evident, am inceput sa sangerez; m-am programat la control, la doctorita mea care ma stie de multi ani; pe care o intrebasem cam cu sase luni in urma cam ce teste va trebui sa fac daca nu raman insarcinata…
mi-a dat tratament cu no-spa si utrogestan.
Alt fel de probleme nu am avut (cel putin nu in primele luni); nu greturi, nici pofte, nici oboseala.

Pe mama am anuntat-o dandu-i testul de sarcina cu ata de martisor; iar pe tata – la Hanul Ancutei, locul nostru de intalnire din week-end-uri. N-am sa uit niciodata expresia lor…probabil ca te cuprind tot felul de sentimente cand constati ca ai tai copii incep sa faca…copii…

mama mi-a spus mai tarziu ca il visase pe Vlad - stia parca in vis ca il cheama Vlad - si ca se parea ca ea se ingrijoreaza ("nu e bine sa visezi copil mic") si el ii spunea sa stea linistita...

Din 9 aprilie (de Paste) mi-am dus burta in excursie in Italia; bine ca nu se vedea, altfel nu ma lasau sa ma dau in toate masinariile din parcul de distractii; inclusiv trenuletul groazei sau cum se mai cheama!
Asta e unul din lucrurile pe care nu le-as mai face la a doua sarcina; si nici drumuri atat de lungi, fara pauza…
Si nici drumuri cu masina in ultimele luni; si nici ridicat ligheanul cu rufe sau cocotat pe scaune.

Pe la 24 de saptamani am sangerat din nou; in urma controalelor a rezultat ca am colul scurtat, dar si o infectie urinara…
Iar tratamente, plansete, recomandarea de a intrerupe serviciul.

Am ramas acasa de pe 24 iulie; a urmat o luna de canicula de care am hotarat sa fug la Constanta, la bunicul meu…de unde ne-am intors pe 19 septembrie, fara sa banuiesc ca voi deveni mama mai repede decat ma asteptam.

Am aflat ca e baiat destul de devreme, inainte chiar de a-i simti miscarile; putin mai tarziu mi-a aratat doctorita si pe ecografie, am si acum pozele, in una din ele pare ca se da intr-un leagan si e "fotografiat" de jos, sa ne poata arata tot ce trebuie!
dar cum auzisem ca s-au mai intamplat surprize la nastere, si eu oricum sunt “Toma necredinciosul”, am pregatit doua liste lungi, una cu nume de fete si cealalta cu nume de baieti.

In timp ce comunicam cu “scafandrul” (eu tineam mana pe burta si el ma impingea in palma cu piciorusele, cred), mi l-am imaginat: cum va arata, cu cine va semana: mi-am dorit sa aiba ochii tatalui sau, sprancenele mele, nasul meu, gura mea, parul lui ondulat…
Si copilul de cristal a fost de acord!
Mai putin culoarea ochilor (albastri, nu verzi cum il programasem eu); iar onduleurile inca nu au aparut, dar mai au timp!

Insa nu a fost de acord cu…data probabila a nasterii! Nu l-a interesat ca doctorita mea era plecata din tara, ca nu incepusem sa pregatesc nimic (nici nu stiu daca as fi facut-o mai tarziu, din superstitie)…
s-a hotarat sa se nasca si m-a anuntat despre asta in dimineata zilei de 23 septembrie 2004 (nu aveam decat 34 de saptamani!), pe la 4, cand m-am trezit in…apa…
am crezut ca s-a intamplat un…accident, m-am dus la baie, m-am schimbat, m-am aseza inapoi in pat…dar “apa” continua sa se prelinga…

cu o zi inainte ma apucase “febra pregatirii cuibului” – curatenie, spalat rufe, dar am mai tras si o repriza de plans, cand am aflat ca bunicul de la Constanta e suspect de hepatita, si eu bine-nteles ca ma gandeam la ce e mai rau (pentru bb din burta).
Cred ca s-a saturat copilul de spaimele mele si s-a gandit sa se arate, sa ma asigure ca e OK, sa nu ma mai agit atata!

Si tot cu o zi inainte mi-am facut analizele pentru trimestrul trei de sarcina (premonitia!).

Am realizat ce se intampla cand mi-am amintit conversatia cu doctorita de la unul din controale:
Eu: “mi se scurge un lichid. (pauza) din sani”
Ea: “m-ai speriat, am crezut ca spui de lichidul amniotic!”

Tin minte fiecare secunda din ziua nasterii lui Vlad…
…Cum am sunat la spital la 4 dimineata, sa intreb cine e de garda (!); n-am inteles ce mi-au spus, dar cand am ajuns acolo am constatat ca era o prietena de-a noastra, rezindent…

…cu ce m-am imbracat (de atunci nu mai pot purta acele haine, nici sosetele cu care am stat prin spital, nici maieurile…), cat de frig era afara (sau imi clantaneau mie dintii de frica)…

…cum nu-mi puteam stapani lacrimile, de cand mi-au zis ca ma interneaza si pana…dar sa nu anticipez!

Gabi mi-a adus rezultatele analizelor facute cu o zi inainte, sa nu le mai repet in spital; am constatat ca doctorita ma lasase pe maini bune – un medic tanar dar care a stiut sa ma linisteasca (pe cat era posibil, la ce spaima aveam, nu de nastere, ci de una prematura, de problemele pe care era posibil sa le aiba copilul…)

Am facut ecografie; mi-a zis ceea ce stiam de la ultimul control la doctorita (imi spusese ca am sanse sa ajunga la 4 kilograme – daca se nastea la termen!): ca e un copil mare pentru varsta lui gestationala…si sa stau linistita.
Cine, eu?!
Eu care simteam nevoia continua sa merg la baie – ceea ce si faceam, pentru ca din motive necunoscute nu m-a dotat nimeni cu o plosca, mi-au recomandat doar sa nu ma misc din pat…

Incepuse sa ma doara spatele…
A venit o asistenta si mi-a pus o perfuzie; si apoi ma intreba destul de des daca ma mai doare (spatele); cred ca ar fi trebuit sa-mi treaca (perfuzia avea rolul de a opri nasterea, dar am aflat mai tarziu ca, ramas fara lichid, uterul era foarte probabil sa inceapa sa se contracte).
Ma durea din ce in ce mai tare…

Tocmai cand a ajuns mama (de la Piatra) si Gabi (cu tot ce-i cerusem sa-mi aduca de acasa) mi-a zis asistenta ca … domnul doctor ma asteapta in sala de nasteri! Se intampla la 14,30…
asa ca ai mei au asteptat deznodamantul pe holuri, cu tot cu bagaje, ca oricum nu mai intorceam in salonul cu gravide, urma sa mi gaseasca un pat in salonul de mame (de prematuri)…

salonul de langa sala de nasteri era plin; de fapt maternitatea era foarte aglomerata…
nu prea mai puteam sa stau in nici o pozitie; ma durea spatele groaaaaznic; gemeam…
dar in acelasi timp vorbeam la telefon cu Gabi, dadeam indicatii – sa-l sune pe doctor, sa-mi aduca cineva niste apa…

mi-a povestit mai tarziu cum au reactionat ei in orele respective: mama mi-a zis ca Gabi vorbea si fuma incontinuu (a slabit doua kg. in ziua aia); iar Gabi – ca mama a inceput sa planga cand a auzit ca ma duc in sala de nasteri (eu eram programata la cezariana, din cauza miopiei), si ca o asistenta a intrebat-o “de ce plangeti, doamna, dvs. nu ati nascut?” si mama a zis “ba da, tocmai de-aia…”…

mie in timpul travaliului imi treceau prin cap urmatoarele:
- cata dreptate avea o colega de servici, care, povestind cum a nascut, spunea ca daca ar fi vazut atunci un geam deschis s-ar fi aruncat…
- ce bine ca am baiat, n-o sa cunoasca niciodata asa o durere…

dupa doua urcari pe masa si indemnuri sa ma mai plimb, ca nasc mai repede daca stau in picioare, probabil ca aveam dilatatia corespunzatoare, ca au inceput bine-cunoscutele “impinge…impinge…gata, nu mai impinge!”…
…apoi un moment de panica – “de ce nu plange?!” (ca asa vazusem in filme)…
…si apoi am cerut ochelarii (ca sa va dati seama ca sunt mioapa, nu gluma)…si mi l-au adus mai aproape (ajunsese deja pe masa aia de sub o lampa care da caldura)…
parca m-am vazut pe mine, in pozele de cand eram bebelus…
Vlad avea ochii (albastri, s-au schimbat foarte putin de atunci) larg deschisi si ma privea atat de linistit, parca nu intelegea de ce ma simtea atat de agitata.

Auzisem ca prin vis sunand telefonul doctorului; si cum spunea cuiva “felicitari, aveti un baiat de 2250 grame”…
Si a aparut Gabi, cu un halat alb pe umeri, incercanat, cu o fata pe care nu o pot uita; m-a luat de mana si am simtit cum tremura…

m-au instalat provizoriu intr-un fel de rezerva, dar folosita de asistente; era pe acelasi culoar cu sala de nasteri si vis-à-vis de camera cu incubatoare…
n-am dormit deloc in noaptea de dupa nastere; am lasat usa deschisa, sa-l pot vedea pe Vlad. Era “coleg de camera” cu un bebelus de 750 de grame.
Sunetele scoase de aparatele pentru respiratie, de termostatele incubatoarelor, se impleteau cu cele ale mamelor in devenire; pe care le-am vazut in drumurile pe care mi le faceam spre toaleta si mi se parea cel mai firesc lucru din lume, eu care de-altfel nu ma pot uita cand mi se ia sange…

Am stat minute in sir langa incubatorul lui Vlad, examinandu-i manutele mici (pe una din ele avea deja bratara albastra pe care scria “Munteanu, B, 17,40; 23 septembrie” – data care mi-a schimbat viata!); intre sprancene avea deja cuta lui Gabi; si am mai descoperit si genele lungi, care nici alea nu sunt de la mine…

Dar urmatoarele doua nopti au fost mult mai grele; pentru ca m-au mutat in salonul cu mamici de prematuri, iar Vlad a ramas jos.
n-a fost de ajuns ca nu l-am tinut in brate…acum ne mai si desparteau cateva etaje; daca se intampla ceva si eu nu auzeam?!
Pentru ca ii dadeau lapte de-al meu, trebuia sa folosesc o pompa; mai bantuiam si cu aia pe la bucataria spitalului, sa o sterilizez…
Norocul meu ca nu sunt rea de somn, si m-am antrenat in pierdut nopti, e drept, cu alte distractii decat cele din maternitate.

Dupa doua nopti l-au adus sus, in salonul de prematurei - asa le spuneau asistentele la copiii astia mai...grabiti; era mic, dar perfect conturat; copii nascuti la termen mi se pareau niste delfini mari si albi, care aveau putere, tipau si se zbateau, pe langa pestisorul meu linistit...
el nu plangea, ca nu avea putere; scotea niste sunete ca un cocor, sau ca un pescarus… De-abia asteptam ora de hranit, ca sa mai petrec cateva minute cu el; asistentele au inceput sa ma lase sa-i tin si la sfarsitul mesei sa-i scot eu tubul de gavaj – da, tot eu, care ma inverzeam si lesinam daca ma uitam cum mi se ia sange!

Abia dupa o saptamana a inceput sa ia in greutate; dupa ce scazuse la 2060 de grame – partial si din cauza eforturilor de a se hrani din biberon (incepusem sa alternam gavajul cu tetina).
In fiecare seara ii cantareau in jurul orei opt; ora la care plangeam si ma rugam sa inceapa si al meu sa ia in greutate; Gabi astepta telefonul meu(sau mesajul, daca imi nu-mi puteam tine lacrimile, nu vroiam sa "il bag si pe el in boale"), sa-i spun cum sta cu greutatea...

si totusi el era "cel mai mare prematur": am impartit salonul cu mamici ai caror copii erau tot jos, la terapie intensiva, de saptamani bune, si care se intorceau fericite ca au mai crescut cu...10 grame...

am stat in spital 13 zile.

De pus la san nici nu a putut fi vorba, decat mult mai tarziu…dupa doua mastite, dupa eforturi de a-mi mentine lactatia cu ceaiuri, galactogil si…pompa…
La doua luni, cand nici macar doctorita care m-a invatat cum sa-l pun la san si m-a incurajat nu credea totusi ca voi reusi sa-l dezvat de tetina, dupa cateva zile cand suptul putea fi confundat de vecini cu taierea (asa de tare protesta fostul “cocor” care intre timp invatase sa se “exprime”), am reusit in cele din urma sa-l fac sa suga.
Si mai apoi a inceput sa-l placa – ii mai place si acum, la 1 an si doua saptamani.

Un an care a trecut prea repede…uneori am senzatia ca va creste prea repede, ca nu apuc sa ma bucur deplin de toate schimbarile prin care trecem impreuna: primul zambet, primul cuvant, prima jucarie stricata, prima iesire la terasa…primul hohot de ras – si privirea uimita: mie de ce mi s-au umplut ochii de lacrimi?...

Strangerea de mana, cu degetelele lui mici albite la capete…
Primele mari descoperiri: propriile maini si mai tarziu – propriile picioare/talpici…

Bucuria cu care schimb de fiecare data marimea la pampers – ca a mai crescut copilul nascut cu mai putin decat greutatea unei sticle de suc de 2,5…

Zicala noastra preferata/adaptata este “esentele de valoare se tin/nasc in sticlute/corpusoare mici”; si cu toate astea am marcat momentul cand greutatea lui Vlad (deja o greutate..."venerabila"!) a ajuns-o si intrecut-o pe cea a unui bidon de apa plata, de 5 litri…ca noi cu astea am concurat la inceput, cu bidonasele…

Poate de asta ne si place atat de mult in apa; in fiecare seara baia e o adevarata sarbatoare!

Sunt atatea de spus despre iubirea noastra, mai ales de cand aceasta a capatat un nume, Vlad…

multumim celor care au avut rabdare sa citeasca pana la capat! Si cred ca voi mai scrie, n-a fost decat … introducerea!

Nu exista decat un singur copil perfect in lumea aceasta si fiecare mama il are!

Cristina & Vlad (23 septembrie 2004)

papadie spune:

vlad
Intr-adevar esentele tari se tin in sticlute mici!:-)

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58070" target="_blank">Cum arata mama mea?

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57873" target="_blank">De la inima la inima

laureta spune:

Sa iti traisca Vlad copilasul de cristal!!!




Laureta si galusca Inisa(10 iunie 2004)

ellen spune:

Foarte frumos! M-a impresionat foarte mult.
Vladut, sa cresti mare, frumos, sanatos si sa asculti de parinti.
Multi de la noi.

Elena & Alexandra (25.09.2004) 1 Anisor


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=51010" target="_blank">Povestea Alexutei

roandre spune:

Foarte frumoasa povestea Herra! Sa va traiasca Vladut, copilasul de cristal!

Chiar daca esti pe drumul bun, vei fi calcat daca stai pur si simplu.

Lona spune:

Sa cresti mare, Vladut, sa fii sanatos si fericit, si sa vii la noi sa-ti povestim ce frumos scria mama ta. Cristina,

anamari spune:

frumoasa poveste-sa va traiasca...

anamaria-lia-21.10.2004 si alex -24.08.1993 si samburelul de decembrie 2005-31

poze de copii cuminti

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=39200" target="_blank">povestea lui alex, povestea liei, povestea noastra
Puterea corupe. Puterea absoluta corupe absolut

ancris spune:

In afara faptului ca ai un real talent de a povestii..totul este minunat asa cum il descrii.Sa va traiasca Vladut,Sa fie sanatos,sa aibe noroc si sa va implineasca dorintele.


ANA MARIA 35+++
http://pg.photos.yahoo.com/ph/anamaria_2369/my.phtos

herra spune:

multumesc pentru aprecieri!
ei, inseamna ca unele lucruri chiar nu se uita niciodata (in tinerete eram foarte buna la romana...)

Nu exista decat un singur copil perfect in lumea aceasta si fiecare mama il are!

Cristina & Vlad (23 septembrie 2004) - www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=59172" target="_blank">copilul meu de cristal

Andreea_si_Doru spune:

Draga Cristina ... pe langa faptul ca ai povestit foarte frumos si de mult eram atasata de Vladutz al tau... cred din tot sufletul ca ai un copil de cristal, care sa va ajute pe voi sa evoluati si pe cei din jurul lui. Numele Vlad inseamna intelepciune - ceea ce intareste din nou ceea ce ai zis tu.

Astept si eu mai multe detalii despre copiii de cristal , adresa mea de mail e andreea_sirbu1@yahoo.com

Va doresc din tooot sufletul multa sanatate si putere si bucurie!

si felicitari!

Andreea, Doru si Nathalie(29.09.2004)

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=37497" target="_blank">Povestea zanei www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=36133&whichpage=2" target="_blank"> Cererea in casatorie si povestea noastra
Nathalie

amironeanu spune:

Foarte frumos! Mie mi-au dat lacrimile.
Si mie mi se pare ca Stefi a mea creste prea repede si nu pot sa ma bucur de toate momentele, iar daca ai nascut la Cuza Voda, inseamna ca am impartit aceasi rezerva dupa nastere.

Pupici multi lui Vlad si sa creasca mare, sanatos si destept!

Pupici,
Andrea si Stefania (13.08.2004)
Stefi mica-mica si Stefi - mica

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=44241" target="_blank"> O poveste despre o raza de soare