Inutza-sufletzelul nostru MINUNAT

Nici nu stiu de unde sa incep povestea ingerasului ce a dat alt sens vietii noastre...asa ca am sa incep cu ultima saptamana de februarie cand am simtit ca ceva s-a schimbat la mine…asa ca am folosit testul de sarcina primit de la gasca noastra dupa casatorie …l-am facut..inima imi batea de trei ori mai repede..si surpriza..au aparut 2 liniute..eu nu mai puteam de fericire..era 3 noaptea si eu topaiam prin casa...

Bineinteles ca nu am mai dormit pana dimineatza..iar a doua zi la servici eram tot un zambet…dar nu am spus nimanui…si am hotarat sa mai cumpar un test ca poate cel pe care l-am folosit era prea vechi si trebuia sa fiu sigura…Asa ca primul lucru pe care l-am facut cand m-am intors de la service a fost sa mai cumpar un test…si binenteles ca si acesta a fost pozitiv. I-am spus si lui Stefu si ne-am hotarat ca dimineazta sa-i anuntam si pe parinti..ca nu mai aveam rabdare pana ne intalneam..asa ca la prima ora am sunat-o pe Pufa (soacra mea) si ne-a intrebat: “v-ati trezit asa devreme?”..si noi i-am spus “Da...toti 3”, ea a ramas muta ..nu-i vemea sa creada…era foarte fericita..ca si noi de altfel…

Stefu nu a mai avut rabdare sa stea la servici in acea zi..asa ca m-am pomenit cu el la mine la servici pe la 11 si a zis gata..mergem in oras sa sarbatorim..Seara ne-am intalnit si cu gasca la Hanul lui Manuc si nu l-a rabdat sufletul si a spus la toata lumea.

Eu am vrut sa fiu cat mai sigura ca ceea ce mi se intampla e real..asa ca la prima vizita laValcea am mers la ecograf…Eram tare emotionata, iar d-na doctora a fost o scumpa…imi zicea..”Vezi acolo bobul acela mic…e bebele tau..” Cand am ajuns acasa Stefu m-a sunat..iar eu fff entuziasmata i-am spus…”E totul bine..si sti..e ff bine dezvoltat bebe pt varsta sa…are 13 mm” …

A urmat apoi o perioada mai grea..cand nu suportam mancarurile mele preferate…nici nu vroiam sa aud de condimente…in acesta perioada am slabit vreo 4 kg…dar am recuperat apoi cu varf si indesat.

In fiecare zi vorbeam cu puiutul meu dragalas..ii povesteam tot ce faceam..ca acum doar ma ajuta si el…iar in dimineataza de 5 mai mi-a dat primul semn ca e de acord cu planul pe care il facusem pentru acea zi..ce mai ..eram in al noualea cer.

Au trecut lunile..burtica a inceput sa prinda contur si personalitate de mama mama…si in plus avea o problema cu fotbalul pe nocturna ..oricat i-as fi explicat nu intelegea ca noaptea e pentru somnic.

Au inceput apoi grijile cu alegerea doctorului cu care sa nasc….eu fiind din Valcea si mama fiind medic pediatru am ales sa nasc la Valcea pentru ca aveam o mai mare siguranta. In prima faza am vrut sa merg la consul la o doctoritza (cred ca eram prea pudica)..dar dupa primul consult in care nu am aflat ceea ce ma interesa pe mine..adica starea puiului meu, lucruri cat mai concrete despre sarcina…ci doar ca in aceasta periaoda se “creeaza o apropiere cu natura..etc…”..m-am hotarat sa merg la consult si la cel mai bun prieten de familie al parintilor mei care e medic ginecolog si pe care il stiam decand eram mica..m-am gandit ca pentru binele copilului meu trebuie sa las la o parte orice jena…si pot spune ca a fost cea mai buna alegere pe care o puteam face…

Cu nenea Viorel (dr. Viorel Parauseanu)…ca de..asa eram obisnuita sa-i spun…puteam discuta absolut orice ma interesa..ii povesteam de fiecare data de prietenele mele de pe forumul desprecopii.com si-mi lamurea orice neclaritate. Impreuna am calculat DPN 10oct (aflasem ca puiutul meu e fetita si ne gandeam poate e mai nerabdatoare sa cunoasca lumea).

Din august a trebuit sa intru in concediu..ca bebe era prea jos..si am stat cat mai linistita..iar spre sfarsitul lui septembrie m-am instalat la Valcea in asteptarea clipei miraculoase…dar se pare ca ingerashului meu ii placea sa asculte povestile din burtica pentru ca a trecut 10 oct..a trecut si 15..si puiul nimic..parca din contra..in loc sa se angajeze pentru nastere ea urca…era ff activa..ii simteam si uneori chiar vedeam forma talpicilor ei pe langa coastele mele.

La ultimul control dl doctor mi-a spus ca pe 23 este de garda si ar trebui sa ma intenez sa vedem ce facem. Zis si facut…asa ca pe 22 a venit si Stefu la Valcea…am mai revizuit o data bagajul facut cu atatea saptamani inainte si am asteptat dimineatza..eu tot speram ca de emotii sa se declanseze ceva..dar nimic..puiului ii placea in burtica.

Pe la 9 dimineatza plec spre spital impreuna cu parintii mei si Stefu.. .ei erau super stresati…eu eram tare vesela..parca nu eu trebuia sa nasc…eram asa de nerabdatoare sa o cunosc pe Gogosica din burtica ca nu imi pasa de absolut nimic.

Cum a aparut dl doctor mi-a mai facut un consult si m-a intrebat “Ce facem..nastem azi?”..iar eu i-am spus din tot sufletul ”DAAAA”. Au urmat apoi procedurile pentru internare… clisma…probe de sange…mi-au dat haine de acolo (cica erau sterile si nu aveam voie cu altceva in sala de nasteri ) m-am mai dus o data sa-l pupicesc pe Stefu si am plecat spre sala de travaliu (pe Stef l-am trimis acasa ca m-am gandit ca mai e cale lunga pana la “marea intalnire” si el oricum nu avea voie sa stea cu mine).

In sala mai era doar o fata..asa ca mi-am ales un pat cu vedere la rau..aveam niste contractii usoare..A venit o asistenta si m-a pus la un aparat ce monitoriza contractiile si pulsul lui bebe si mi-a montat o perfuzie ca sa imi declanseze travaliul..asta se intampla pe la 10…Eu eram toata un zambet…am glumit in continuu..m-am imprietenit ff bine cu asistenta (care era si ea insarcinata)… In urma medicamentelor contractile au inceput sa fie mai dese, dar tot suportabile…asa ca am plecat la plimbare pe coridor..doar doar pierd si eu dopul…Intre timp a mai venit o fata care era deja in travaliu de vreo 3 ore…si care in 10min a si nascut…a tipat super tare si cred ca puiul meu s-a speriat asa ca am inceput sa-i simt piciorushle prin coaste…Pe la 13 a venit din nou doctorul la mine..m-a controlat…s-a uitat pe graficele de monitorizare ..verdict …dilatare 2cm..cica eram pe calea cea buna…mi-au marit doza din perfuzie …si din nou asteptare. Contractiile parca erau mai dese si mai puternice…dar pentru mine inca erau suportabile. Pe la 15 ..in urma plimbarilor pe coridor am inceput sa pierd putin sange..si mi-am zis..gata..incepe distractia si pentru noi (nu stiu..dar eu de abia asteptam..)..asa ca eu ff fericita m-am dus la asistenta sa o anunt ca pierd sange si ceva gelatinos (dopul)…Ea il cheama pe dl doctor si acesta imi rupe membranele (operatiunea asta a fost mai dureroasa) si ca urmare au inceput contractii mult mai dureroase. Am fost din nou pusa la aparatul de monitorizare si pulsul puiului meu era cam razna..incepuse sa scada..atunci m-am speriat tare…Asistenta zicea ca trebuie sa se adapteze noilor conditii..dar mi-am dat seama ca spunea asta era doar ca sa ma linisteasca pe mine…A venit si doctorul si a luat-o pe mama de acolo…cica sa-i faca cinste cu o cafea…la intoarcere a mai venit cu un alt doctor care era de garda si l-a pus sa ma controleze si el..nu vorbeau nimic intre ei..se intelegeau prin semne..dar eu mi-am dat seama ca ceva nu e in regula..Al doilea doctor spunea ca dilatatia e de 4..si ca pot continua travaliul..dar doctorul meu a zis nu…si l-am prins cum facea semne ca taiem burtica..si eu ff senina am zis.. DA… daca trebuie facem cezariana. Si apoi mi-a explicat ca e cel mai bine pentru puiutzul meu cel incapatanat…care in loc sa avanseze spre “iesire” incerca sa se ascunda spre coaste #61514;

Cand am iesit de la consult am vazut-o pe mama care incepuse sa planga (era tare stresata…mai ales ca nu fusese pregatita psihic pentru asa ceva).

Era cam 17.30 cand m-au transferat spre sala in care urma sa-mi faca cezariana. Am avut un super noroc pentru ca anestezista de garda era o foarte buna prietena a mamei mele. Cand m-a intrebat ce fel de anestezie vreau m-a cam blocat..as fi vrut sa-mi vad imediat copilashul..da pe de alta parte eram totusi epuizata de cele 8 ore de travaliu, asa ca dansa a ales sa-mi faca anestezie generala.

Inainte sa adorm am auzit ceva de genul…”bine ca am optat pentru generala ca pulsul a cam luat-o razna...se duce in jos” si apoi am adormit. Am inceput sa ma trezesc cand m-au dat jos de pe masa de operatii dar era o senzatie foarte ciudata..parca eram in afara corpului meu.. nu-l puteam controla absolut deloc. La reanimare a venit imediat mama care incerca sa ma trezeasca si imi tot spunea ca am o papusica frumoasa foc…Eu auzeam tot ce imi spunea dar nu reuseam sa-i raspund..era o senzatie tare aiurea. Imi venea sa plang de bucurie si nu reuseam. As fi vrut sa o vad atunci..dar stiam ca e imposibil…era greu..pana la urma mi-au pus un calmant in perfuzie si am adormit. Dimineatza a venit mama si am reusit sa vorbesc si eu..mi-a povestit despre papusica mea…toata lumea mi-a spus ca e o frumoasa…dar mi-e imi nu-mi era de ajuns..vroiam cu disperare sa o vad. Pe la 10 dimineatza l-am chemat si pe Stefu la mine (era mai complicat cu vizita fiind la reanimare) pentru ca mama vorbise cu doctoritza de la bebei sa mi-o aduca pe scumpetea mea.

La 11 a aparut in usa un patut de bebei ..era puiul meu…nu cred ca am sa pot descrie vreo data in cuvinte sentimentul trait in acele momente…aveam in sfarsit in brate ingerashul meu… o papusica dulce ce semana izbitor de mult cu Stefu. Lui Stefu ii pierise de tot glasul.

Au fost zece minute minunate care as fidorit sa ne se termine. Asistenta mi-a spus ca daca imi revin repede o sa am sufletzelul cu mine in salon a doua zi..asa ca m-am luptat…m-am dat jos din pat imediat si m-am mobilizat sa-mi revin, am inceput sa beau lichide multe ca-mi spuneau ca-mi trebuie pentru a stimula lapticul, iar a doua zi eram deja pe picioarele mele si asteptam cu nerabdare sa ma mute in salon cu Inutza mea. Dar surpriza…salonul in care m-au mutat pe mine au zis ca e prea friguros pentru Ina si trebuie sa mai astept o zi, mai ales ca Ina era la incubator pentru ca i se paruse doamnei doctor neonatolog ca plange prea gutural si se invinetzeste. A fost cea mai lunga zi din viatza mea…plus ca au inceput problemele…s-a declansat furia laptelui si a fost infiorator de dureros (operatia in sine nu ma durea asa de tare precum sanii).

A doua zi mi-au schimbat salonul si in sfarsit mi-au adus-o pe Ina..am strans-o in bratze ..era numai a mea .

Au urmat o zi si o noapte de chin in care a trebuit sa-mi invat copilul sa suga…seara eram epuizate amandoua…Inei ii era foame..si eu plangeam de mila ei si nu stiam cum sa o mai alin..toata ziua se perindasera asistentele prin salon sa vada daca am reusit sa papam..mi-o puneau la san si ma intrebau..simti ca trage?..eu ziceam ca da..dar habar nu aveam care e senzatia..ca nu mai facusem asta pana atunci …pe la ora 21 a reusit sa pape dintr-un san…a fost cea mai mare bucurie a mea…ma simteam implinita total. Ina adormit satula si multzumita la mine in bratze. Imi venea sa o albesc pupand-o. Dupa vreo ora in care am stat si am privit cat de linistita si frumoasa era am adormit si eu. Intr-o ora ma suna Stefu disperat ce facem..cum suntem… fusese cutremur..dar noi nu am simtit nimic…eram prea fericite … Dimineatza m-a sunat si matusa mea sa ne intrebe cum a fost..iar eu i-am spus…SUPER…Ina a papat..a dormit bine..e MINUNAT..ea intreba..si cutremurul..Cum a fost?. “A..nici nu l-am simtit..nu conteaza..Ina a fost linistita”

Acum Ina asteapta petrecerea de 1 anishor, merge destul de bine singurica, ne striga prin casa si se bucura emorm cand ne vede, face estul de multe prostioare specifice varstei dar cand o prindemsio intrebam de ce afacut prostii se uita cu ochisorii ei marisi rade strengareste la noi iar noi ne topim intr-o clipa.

In concluzie acum totul s-a schimbat..Ina e centrul universului nostru…me-a facut sa ne simtim impliniti…e absolut MINUNAT……

Va multumim,


Ania & bebitza Ina (23 oct 2004)
Poze noi

ionella3003 spune:

anielas... fara cuvinte!!! o poveste minunata ca ina! sa aiba o viata minunata alaturi de voi! Am plans citind povestea, e tulburatoare la fel ca toate povestile despre nasterea ingerasilor... Sa va bucurati mereu de ea ca acum!

Ionela si Alex (DN 21.09.2004)
ALEX cantaretul

elyanne spune:

In sfarsit am aflat si povestea voastra... pentru mami ca a scris-o... pentru bb Inutza de la gemenica ei... Elena.
Sa fiti fericiti toata viata impreuna... si poate mai auzim in curand de inca un bb... cine stie

pufymic spune:

Era si cazul mamico sa ne povestesti si noua peripetiile voastre! pentru frumoasa ta Inutza si tie ca esti o mamica iubitoare....!
Sa fiti fericiti toti 3 , toata viata!....si poate cat de curand ne povestesti de bb 2!
Pupici multi!!!!

Ioana& Alesio, ingerasul nostru(08.10.2004) cu bazucu'
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=50933" target="_blank">Povestea bazucului

roandre spune:

Inutza e minunata, voi sunteti minunati...povestea e scrisa din suflet!
Imi pare bine ca v-am cunoscut si ca Inutza face parte din marea familie a bebelusilor de sept-oct 2004 alaturi de Alexutza mea...

Va pup si va doresc sa fiti toata viata la fel de fericiti ca acum!

Chiar daca esti pe drumul bun, vei fi calcat daca stai pur si simplu.

anielas spune:

Va multumesc din suflet fetelor...sunteti minunate...nici nu ma asteptam sa gasesc atatea cuvinte frumoase...m-au trecut fiori citind.
Sunt foarte fericita ca va cunosc..daca nu face to face cel putin de pe forum..ma simt ca intr-o FAMILIE alaturi de voi, o familie careia ii pot impartasi orice gand stiind ca voi primi o incurajare sau un sfat bun.

Va multumesc din suflet

mina spune:

Frumoasa poveste, Aniela! Va doresc din tot sufletul sa fiti fericiti toti 3.

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
http://community.webshots.com/user/vizigotu

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului