povestea nasterii lui rory- bebelusul premiant

dedic aceasta poveste lui blueangel si crinutei, care m-au ajutat sa fac o alegere buna

am plecat la bucuresti pe 17 martie, cu dorinta ascunsa de a nu ne intoarce acasa cu un pestisor. la volan, tatal asteptatului berbecut este apostrofat pentru fiecare groapa pe care nu reuseste sa o ocoleasca: << vrei sa nasc pe drum?>> strig, chinuita de spaima ca va fi rau, mai rau decit prima data. nu am mincat de o zi, teoretic si practic sint pregatita sa ne intilnim, dar tocmai am descoperit ca inspiram aerul primei zile de primavara; va urma, probabil, un weekend la fel de senin, in care nu vreau sa ma doara nimic…

ajungem la spital si dupa citeva minute imi aud doctorita concluzionind: << e copt, trebuie sa prindem peridurala!>> << o secunda, va rog, ca nu m-am prins, cine a copt? ca eu vreau sa duc acasa un berbecut, iar pentru asta trebuie sa asteptam cel putin pina luni, cind se deschide sezonul…>> doctorita, om minunat, dar cu capul pe umeri, imi propune o solutie de compromis: asupra zodiacului nu avem cum sa intervenim, dar putem suna sa aflam in ce masura peste weekend am beneficia de anestezisti capabili sa execute peridurala perfecta. cu raspunsul pozitiv pe buze hotarim sa asteptam pina luni, cu interdictia clara de a cobori din pat pina atunci – si noi, care aveam planuri marete pentru timpul ramas – cumparaturi, cumparaturi, cumparaturi! nu am renuntat asa usor la ele – desi spitalul este amplasat chiar la intrarea in capitala si am fi putut face cale intoarsa, ne-am continuat drumul catre centru pentru a ne pune in aplicare planul pentru cumparaturi, minimizat ad-hoc.

dupa citeva ore si mult mai multe gropi aterizam in patul conjugal – tati il paraseste rapid pentru a face ultimele pregatiri, ceea ce lasa cale libera pentru scenarii in mintea mea chinuita de asteptare. de ce realizez pentru prima data ca mai am de trecut peste patru nopti? va astepta berbecutul atit de mult? si daca nu, voi ajunge la timp pentru peridurala perfecta? in fine, cel mai greu trece noaptea de simbata spre duminica, burtoiul se revarsa din pat si am senzatia ca vom pleca spre bucuresti din moment in moment… apoi totul reintra in normal – contractiile false imi tin companie cam de o luna, asa ca sint obisnuita cu senzatia de disconfort pe care o produc.

duminica nu maninc din nou toata ziua si reusesc sa dorm doua ore noaptea, insa de data asta nu-l mai terorizez si pe tati, simt ca voi avea nevoie de el odihnit, asa ca patrulez singura si inspectez la lumina becului din coltul strazii peretii desenati de juniorul familiei. rid cu pofta cind imi amintesc ce mi-a raspuns, intrebat fiind daca vrea sa-l scoatem pe fratior din burtica : <<vreau, mami, scoate-l! ACUM!>> si totusi, daca rid, de ce imi mai tremura barbia de frica?

avem instructiuni sa fim la spital la 7.30 trecute fix, asa ca la 6 fara un sfert ne urcam in masina cu bagaje cit pentru o croaziera de lunga durata care incap cu greu in portbagaj, ba mai invadeaza si bancheta din spate. am cu mine o perna pentru a atenua socul gropilor care se dovedeste ineficienta, dar ce mai conteaza asta acum? ajungem la clinica just-in-time, intreb de moasa cu care facusem cunostinta joi si imi propune sa ma imbrac intr-o camasa oribila, uzata si inflorata. refuz si ii explic emotionata ca nu vreau sa ma intilnesc cu bebe imbracata asa, ride si ma invita sa ma imbrac cu propriile haine, dar problemele de-abia incepeau!

okay, spun, <<si pe tati cu ce il costumam?>> <<sper ca nu ati crezut in istoriile doamnei doctor, ca sotul poate asista la nastere, asta nu se va intimpla>> - imi rapunde moasa amuzata. asta nu intelege, imi spun, sau poate numai se preface, ca eu nu nasc singura? imi string lucrurile pe care apucasem sa le asez pe noptiera din coltul unui salon si parasesc sectia pentru a-l anunta pe tati ca gata, nu mai nasc aici, ca tot ceea ce am discutat timp de noua luni cu doctorita s-a dovedit a fi o farsa etc etc, inecata de lacrimi si speriata pentru berbecut. tati pune mina pe telefon si o suna pe doctorita – femeia isi pastreaza calmul, spune ca e in curte si ca ajunge in trei minute, timp pe care ma invita sa-l folosesc pentru a ma schimba. eu nu si nu, ma schimb doar cu tati inauntru… anyway, in timp ce continua parlamentarile la telefon, doamna doctor ajunge in clinica si ne asigura ca totul e in regula, putem demara operatiunea. acccept sa intru singura, ma costumez intr-o camasa sexy, aflu ca am deja dilatatie doi si moasa imi strecoara niste calciu in vena – simt binecunoscutele senzatii si astept un semn de la tati. suna telefonul, e chiar el, si vocea nu ii suna prea bine: <<ce faci acolo?>>, ma intreaba. <<ia, ce sa fac, te astept sa apari si ar fi bine sa te grabesti, ca vor incepe si contractiile adevarate in scurt timp!>> <<pai nu ti-au spus?>> <<ce?>> <<ca e vizita de la sanepid si nu pot asista?>> <<esti crazy? si eu cum imi scot chestia asta din mina sa plec de aici?>> <<stai acolo, ca vad eu cum ma descurc>> ma incurajeaza iubitul meu si se tine de cuvint; isi face aparitia in citeva minute, costumat in chirurg, chipes rau, dar putin speriat. moasa nu e incintat ade situatie si, intr-un fel, o inteleg – se intimpla ce va destul de ciudat, numarul nasterilor anuntate e mult mai mare decit de obicei, asa ca in sala de nasteri, obisnuit a se folosi de catre o singura persoana, mai este cineva – o doamna firava dar mult mai curajoasa, si fara sot, si fara peridurala. a asigur ca tati ii va fi si ei de ajutor si ca se va intoarce cu spatele de oricite ori va fi nevoie…buuuun, si acum, la treaba! unde e peridurala? vreau peridurala! injectia de declansare a fost facuta la 8.20, dar inca nu e momentul pentru anestezie – doctorita imi spune ca are nevoie de citeva contractii “bune” pina atunci. <<dar astea ce-au?>> ma intreb, rugindu-ma ca alea bune sa nu doara. de pe culoar se aude glasul sefului clinicii – nu are o zi tocmai buna, asa ca doctorita, anestezistul si moasa il prind pe tati de-o aripa si il inchid in baie, pina trece “pericolul”. pentru viitorul tatic, prima ora e fragmentata astfel: un sfert de ora cu mine de mina, un sfert de ora in buda, pentru ca, de obicei, e anuntat cind se apropie pericolul, dar nu si cind a trecut… in fine, ma multumesc si cu asta, mai ales ca intre timp am inceput sa gust din placerile naropinului si nu simt mai nimic – vorbesc la telefon, ma imprietenesc cu moasa si SPER sa fie bine. in timpul reprizelor petrecute in sala de nasteri, tati se tine de cuvint: ii umezeste buzele colegei de suferinta si o incurajeaza cum stie el mai bine.

la dilatatie 6 isi face aparitia SEFU’ si intreaba de sanatatea participantului clandestin, s-au mai calmat lucrurile intre timp si incuviinteaza ca poate sa stea. <<acum putem sa-l scoatem din buda?>> intreaba anestezista si raspunsul e cam asa: <<sinteti una mai nebuna ca alta, scoateti omul din wc, daca tot sta, sa stea unde trebuie!>> rasuflam usurati si a mai trecut si o contractie. glumim acum pe seama incidentului dar nu avem timp sa terminam gluma ca au, iese copilul! si au, ma doare, <<unde e a doua fiola cu anestezic, ca mooooor!!>> stiu ca anestezicul nu o sa mai aiba timp sa-si faca efectul si imi doresc sa mor usor, apoi imi aduc aminte de copilul de acasa si parca imi pare rau de el. cineva ma ajuta sa ajung la masa ginecologica si tati fuge in paralel cu o mina ridicata cu care tine perfuzia si cu o alta in care tine camera digitala. primesc naropin, imping de doua ori si iese rory: <<salut, te cam plictiseai acolo, nu?>> doctorita imi arata un nod ca de cravata la cordonul ombilical si iar incep sa tremur – dar bebelusul primeste deja primul zece din viata lui si mindria ne napadeste pe amindoi – tati continua sa fotografieze in orb, iar rory racneste sanatos. asistenta mi-l aduce, as vrea sa il imbratisez, dar camasa mea nu mai e sexy ca la inceput – moasa ride: <<n-ati vrut-o pe cea de aici!>> asta e, ce-a fost USOR a trecut!




foto: http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=crissy

crinuta spune:

Crissy mama, sa iti traiasca Rory si sa iti aduca multe bucurii.
In ceea ce te priveste, ai un talent innascut de narator. Am ras intr-una.
Ai fost haioasa la faza cu zodia. Stii tu ce eforturi am depus eu pentru ca Rayan sa fie sagetator? E bine, printisorul meu nu a vrut, uite, asa, si s-a nascut in prima zi din zodia capricorn!
O stiu pe dr ta, e o simpatica. In a doua zi de declansari la mine, ea era de garda si a avut si ea 3 nasteri. Toata lumea a raspuns mai devreme sau mai tarziu la declansari, numai eu nu, asa ca am avut ocazia sa o vad in actiune.

pupici

Crinuta si Rayan

amo2004 spune:

Frumoasa poveste, Crissy! Sa-ti traiasca al patrulea membru al familiei si sa va aduca numai bucurii. Si ai dreptate, GREUL dupa nastere apare :)

Mona si bebe Mihai (13 ian. 2005)
Poze

Witchie spune:

felicitari crissy:))

Anda, mama Irinei
http://community.webshots.com/user/andavutescu

oana cretu spune:

Felicitari! M-am amuzat copios! Sa fiti sanatosi toti patru!

Oana si Seb
(10.01.2005)
"Si maine mai este o zi..."

lena spune:

Hai ca ai talent de povestitoare, esti o dulce! Pai sa-ti traiasca minunea mamica curajoasa de doi kinderasi!

Lena si Freya