David,ingerasul meu frumos

David,ingerasul meu frumos | Autor: mamaluidavid

Link direct la acest mesaj

Cam tarziu dar intr-un final m-am hotarat sa scriu si eu povestea nasterii sufletzelului meu.
Sa incep prin a va spune ca in ziua in care am aflat ca sunt insarcinata a fost cea mai fericita zi din viatza mea. 23 aprilie,seara am hotarat cu sotzul sa cumparam un test sa vedem daca am reusit (eram si noi casatoritzi de 24 de zile) Am facut testul si l-am lasat in baie.Tremuram toata de emotzie pentru ca presimtzeam.Dupa 5 min. l-am trimis pe sotz sa vada ce si cum. Vine cu o fatza nedumerita si imi spune:sunt 2 linii ce inseamna asta?
Cand am auzit am inceput sa sar in sus si mi-au dat lacrimile de fericire.Si acum cand imi aduc aminte imi dau lacrimile.
Sarcina a fost foarte usoara,nu am avut nici un fel de probleme nici macar greatza nu mi-a fost.
Am vut o burta foarte mare,abia asteptam sa ma scap de ea si sa imi vad minunea.
La controlul de 38 de sapt. doctorul a hotarat sa facem o radiografie pentru a masura capul micutzului si a face masuratorile de rigoare. Rezultatul a iesit ca oasele mele pelviene si capul mictzului sunt in disproportzie si ca este imposibil,oricat m-as dilata sa nasc natural. Asa ca am stabilit data de 24 decembrie sa facem operatzia si sa il aducem pe lume pe puiutz. Cred ca nu are rost sa mai spun ce greu au trecut zilele dar totusi a venit si ziua cea mare! Din pacate a trebuit sa ma internez in spital din 22 dec. pentru ca pe 23 aici era nu stiu ce sarbatoare asa ca doctorii erau liberi si mai trebuiau sa faca niste teste inainte de operatzie. Pe 22 dimineatza m-am internat,m-au pus la o gramada de aparate si mi-au facut o gramada de teste. A trecut si asta si pe 24 dimneatza m-am trezit cu niste emotzii!!! Nu imi venea sa cred ca peste cateva ore imi voi vedea copilul! Stateam in pat si ardeam de nerabdare cand ma suna asistenta prin interfon si imi spune sa cobor jos sa ma pregateasca. Mai imi spune sa imi dau si chilotzii jos dar eu de emotziile ce le aveam nu am fost sigura ca asta trebuia sa fac. Stateam si ma gandeam: daca am intzeles eu gresit si nu trebuie sa imi dau chilotzii jos ce va zice cand ma va vedea fara? Totusi am hotarat sa ii dau jos. M-au pus in perfuzii si trebuia sa astept. Din fericire perfuziile erau de imbarbatare asa ca nu mai simtzeam frica sau nerabdare,imi era doar somn. Intr-un final apare si sotzul care avea o fatza! Am inceput sa rad de el! Nu aveam nici o treaba!
Am terminat perfuzia asa ca m-au dus in sala de operatzii.Sotul nu are voie sa intre asa ca el asteapta afara impreuna cu mama mea si cu socrii.Ajung in sala de operatzii dar nu constientizam ce sa intampla cu mine! Eram intr-o stare de euforie . Nu m-am drogat vreodata dar imi inchipui ca asa trebuie sa te simzti.Astept doctorul.In jurul meu asistentele povestesc de zor.Nu intzeleg nimic.Eu sunt goala pusca sus pe masa de operatzii. Mi-e frig dar nu pot sa spun nimic.Mi-e prea somn sa vorbesc. Dupa o eternitate apare si doctorul.Incepem anestezia. Ma pune sa ma intorc pe o parte si sa imi ridic genunchii si sa bag capul in piept.Dar am burta prea mare,nu pot sa ridic genunchii! Nu miscati! Dar mie mi-e frig si tremur ,nu pot sa nu ma misc.Nu a reusit anestezia .Inca o data si inca o data.Nu stiu de cate ori au incercat dar m-au chinuit rau de tot.Si acum ma mai doare locul.Pana la urma am rimtit dintr-o data ceva rece ca curge prin spatele meu.Si nu mi-am mai simtzit picioarele. Se ridica paravanul in fatza mea si o asistenta imi pune o masca pe ochi.NU constientizez ce se intampla cu mine.Dupa cateva secunde mi s-a parut mie(de fapt au fost cateva minute bune)aud un planset de bebe.Instantaneu mi-au dat lacrimile. A aparut minunea pe lume.Imediat imi ridica cineva masca de pe ochi ,imi pune ochelarii si imi arata in partea stanga un pui de om.Era asa de alb! Altceva nu am putut gandi.Cred,nu sunt sigura ca am intrebat daca e bine,mi-au spus ca da si ca e baiat.Eu am uitat sa intreb ce e.
Iarasi am intrat in starea de "nu stiu ce se intampla cu mine" si m-am trezit ca ma duceau cu patul in salon.Pe hol mama mea si sotzul erau terminatzi.Mama imi spune ca e frumos foc si ma intreaba cum ma simt.Eu rad.Nu am nimic,de ce ma intreaba cum ma simt?Ajung in salon si pun mana pe telefon sa trimit mesaje si poza cu ingerasul.Ajunge si sotzul si mama in salon si incepem sa povestim.Nu imi aduc aminte ce am vorbit.Imi aduc aminte doar ca imi era sete rau de tot.Dar nu am voie sa beau apa dar sa ma clatesc cu ea in gura,nu sa o inghit.
La picioare am niste chestii care se tot umfla si se dezumfla dar eu nu simt decat un picior.Ma gadila chestia aia. O pun pe mama sa se uite.Imi spune ca e o chestie de facut masaj.La mana dreapta am tensiometrul care tot pornea la 10 min. Ma deranjeaza rau de tot.In mana stanga am perfuzia iar pe un deget am o chestie prinsa.Imi dau chestia jos de pe deget si un aparat din spatele meu incepe sa bazaie.O pun la loc.Incep sa imi revin.Ma doare burta.Adorm.
Ma trezesc cu dureri mari de burta si chem asistenta sa imi dea ceva.Imi face o injectie in mana. Mi-a calmat putin durerile dar tot simt disconfort. Vreau sa imi vad bebele.Sotzul face ture din salon pana unde e bb, face poze si vine sa mi le arate.E frumos foc.Si ii este foame.Isi papa pumnii.Vreau sa il tzin in bratze!Dar nu pot!
Adorm din nou.Se face seara si sotzul trebuie sa plece.M-au luat din nou durerile de burta.Ma doare tare de tot.O chem din nou pe asistenta.Vine si imi spune ca ar fi mai bine sa mai astept putin sa imi faca injectia mai tarziu ca sa pot dormi.OK,stau si indur.Sotzul pleaca.Eu adorm.Ma trezesc pe la 11 seara si chem asistenta.Durerile de burta au devenit insuportabile.Vine si imi face injectia.De data aceasta nu a prea avut efect si inca am dureri mari.Mi-au revenit simtzurile in picioare si ma deranjeaza rau de tot chestiile alea de facut masaj.Nu pot sa dorm.Mi-e dor de bebe.Ma uit la poze.Imi dau lacrimile.Ce perfect poate fi! Intr-un tarziu cu chiu c vai adorm si eu.
Dimineatza ma trezeste asistenta.Mi-e sete de nu mai pot! Dar tot nu am voie apa pana nu dau partzuri.Ce chinuita sunt! Operatzia nu ma doare,in schimb am mari dureri de burta.Se contracta uterul puternic din cauza perfuziilor.Intreb ce face bb.Face bine,a baut un pic de apa cu zahar.Vreau sa il vad. Asistenta imi spune ca mi-l va aduce mai tarziu in salon.Abia astept!
Vine alta asistenta,imi schimba tampoanele,cu un posopel cald ma spala pe corp si apoi imi schimba camasa de noapte.Ce dragutze sunt!
Ma doare rau de tot burta,am inceput sa ma zvarcolesc in pat!Imi da jos aparatul de masat picioarele. Ce bine e fara!
Adorm si ma trezesc dupa-masa.Am reusit sa dau partzuri! O anuntz imediat pe asistenta si imi spune ca mai tarziu voi primi ceai sa beau.Mancare inca nu am voie.
Intra o asistenta in salon cu un bb in bratze.E al meu! Imi dau lacrimile! Il pune in pat langa mine si el incepe sa ma caute! incercam sa vedem daca suge? ma intreaba asistenta.Cum simte sanul,puiutzul incepe sa suga cu putere! Sanii mei erau plini de colostru inca din luna a saptea de sarcina!
Asistenta pleaca si imi spune ca se va intoarce peste 10 min dupa bb.
Ramasi singuri,incep sa il studiez.Chiar este perfect! S are ochii albastri. Dar eu si sotzul nu avem ochi albastri! Ce minune! Se intorce asistenta dar eu mai vreau sa mai stau cu el! Maine,imi spune acum sunt inca slabita.
Restul zilelor in spital au fost OK,puiutzul a stat cu mine,eu m-am recuperat dupa operatzie foarte repede si acum suntem totzi foarte bine si foarte fericitzi.
Maine facem 2 luni!
Inchei prin a ura mamicilor care inca asteapta nastere usoara,puiutzi sanatosi si frumosi si sper ca nu v-am plictisit prea tare!


Stefania si David 24.12.2004

www.babiesonline.com/babies/d/davidel" target="_blank">DAVID
Poze noi

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns bibi spune:

La multi ani, micutule perfect! Sa cresti mare si voinic!
O alta mama de David, la fel de perfectsiminunatsiimpecabil:)

Bibi si David (08.07.2003)
http://community.webshots.com/user/bgoran

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ruxandra_sb spune:

Felicitari !

Sa va traiasca, sa fie sanatos si voios.

Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns monet spune:

o minune scumpa si perfecta! sa va traiasca feciorul sanatos, frumos si destept!

mona si lia (24.04.2004)
www.seansimon.com/february2005.htm" target="_blank">PROASPETE DE FEBRUARIE

site-ul nostru www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31961" target="_blank">asa s-a nascut lia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cary spune:

Felicitari! sa fie sanatos si sa va aduca numai bucurii.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns bidiloi spune:

La multi ani micutule print , sa fii sanatos si sa le aduci multe bucurii parintilor!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns pengunica spune:

La multi ani !Sa fii sanatos ,destept si frumos!


ANDRA23+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mamaluidavid spune:

Va multzumesc pentru cuvintele frumoase!
Va doresc si eu sa avetzi copii frumosi,sanatatosi si cumintzi!

Stefania si David 24.12.2004

www.babiesonline.com/babies/d/davidel" target="_blank">DAVID
Poze noi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Anina_n spune:

Multumim pentru frumoasa poveste, Stefania ! Frumos dar ati primit, tu si sotul tau, cu ocazia aniversarilor voastre !
Sa va traiasca ingerasul si sa va incante mereu sufletele !


Nina, mami de www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002), www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=19346" target="_blank">Povestea nasterii

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=43549" target="_blank">Copilasi din 2002

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=42199" target="_blank">Copii capricorn

Mergi la inceput