Nastere cu final fericit

Nici nu stiu de unde sa incep. Simplu………cu inceputul, cand am mers intr-o zi de august la un cabinet (particular) care era si in apropierea casei, sa-mi confirme ca sunt insarcinata, pentru ca eu am avut o presimtire ca eram insarcinata si facusem si un test de sarcina, dar iesise o liniuta jumatate. Bun ajunsa in cabinetul D-nei dr. imi pune cateva intrebari de rutina(ii spusesem de ce venisem ) si ea nici una nici doua ma intreaba (nici nu ma consultase) ca daca e sa fiu insarcinata daca vreau sa pastrez copilul? Mi s-a parut o intrebare cam stupida, ma rog, dar sa trecem , trec eu pe masa si imi spune, apasandu-ma pe burta, uite il simti este aici pune mana, cand am pus mana si am simtit acolo, ca un bob de mazare, am simtit ca plutesc, ca sunt in al noulea cer de fericire, la care asistenta imi pune mana pe frunte si imi spune sa fim binecuvantate, m-au impresionat cuvintele ei si am plecat fericita de la cabinet.
Intre timp, sotul a aflat ca o sa plecam in Germania, obtinuse un contract, fericire mare, dar eu eram tot mai ingrijorata, voiam sa raman in tara sa nasc si apoi sa merg si eu cu bebe in Germania. Dar bine ca nu am facut asa.Cu cateve zile inainte sa plecam, eu am avut o usoara sangerare, de fapt niste scurgeri mai mult roz,eram in 5 luni, merg la doctorita, ii spun, si ea imi spune ca ar fi mai bine sa nu mai plec ca din cauza drumului lung sa nu se intample ceva. Asistenta imi spune ceva de o injectie care costa 1 milion, eu ii spun ok, dar nu am banii la mine, merg acasa sa iau, stateam la cinci minute, dar ea nici nu are rabdare sa ma asculte si imi zice ca o sa pierd copilul daca nu imi face acea injectie. M-am speriat ingrozitor, dar ma linisteste doctorita si imi spune ca o sa-mi dea niste pastile si daca nu imi trece o sa-mi faca si injectia. Imi daduse alinestenol( nu stiu daca am scris bine ca nu imi mai aduc bine aminte cum se chemau) si niste supozitoare scopantil. Cert este ca dupa ce am luat cateva, sangerarea s-a oprit si am putut pleca in aventura noastra spre Germania. Doctorita a spus ca se roaga pentru mine sa ajung cu bine si mai ales sa nasc cu bine si la termen, asa ca pe 1 decembrie 2001 noi luam trenul si plecam.
Am facut doua zile cu trenul, am ajuns cam obosita, dar am ajuns cu bine, dar nedumerita de ce caut eu de fapt acolo in pustietatea aceea, era un orasel mic si abia vedeai picior de om pe strada si ploua intr-una mocaneste. La inceput am stat la hotel, aproape o luna de zile, dupa care ne-am gasit un apartament cu chirie. Au trecut cu bine sarbatorile si eu voiam sa ma intorc acasa, pentru ca ai mei de la firma nu imi platisera asigurarile si nici salariile pe cateva luni, asa ca trebuia sa merg sa-mi rezolv oarecum problemele. Degeaba se rugase sotul de mine sa raman, ca eu nu si nu, ma duc sa-mi rezolv problemele.(acum privind in urma am vazut cat am riscat). Ma intorc inapoi in tara, rezolv cat de cat, mai merg si pe la d-na doctor la control, imi spune ca acum e totul ok, dar ca mare curaj mai am sa calatoresc atata, in loc sa stau linistita. Ma invita la dinsa la spital, la un control, inainte de a pleca, la Caritas si cand am vazut ce conditii mizere sunt acolo(la ea la cab. Privat era parfum),cu o masa jupuita saraca si fara nici un pic de intimitate, erau controalele ca pe banda, una se dezbraca, alta se imbraca, se mai perindau si niste medici pe acolo, ce mai am ramas cu un gust amar de am zis sa fug mai repede de aici sa nu ma apuce nascutul mai devreme. Intre timp nascuse si o prietena de-a mea Dana( V.erica), ati citit probabil povestea ei, si am vazut prin ce chinuri si mizerii trecuse si ea.
Asa ca la sfarsitul lunii februarie imi luam talpasita din tara. Plec eu singurica, iar pe tren, noroc ca aveam loc la vagonul de dormit pana la Viena si a fost bine. Ajung eu seara, eu stiam ca trebuia sa ajung pe la 10 seara, dar vad ca vine nenea conductorul si ne spune sa ne dam jos din tren, ca s-a stricat trenul, sa coboram si sa luam alt tren( se intampla si la nemti). Offf, ghinion Doamne, eu nu stiam germana, asa ca date fratioare jos din tren, cu bagaje, nu mai erau decat cativa nemti in tren, ca era un tren regional, noroc, ca vazandu-ma nenea conductorul, ca eram si gravida, m-a ajutat sa ma urc in celalalt tren. Uff, ce spaima am tras , credeam ca nu mai ajung odata la destinatie. Dar ajung slava Domnului cu bine,ma ia in primire sotul si mergem acasa. Peste doua zile ne pregatim si mergem la primul consult, de data asta in Germania. Mergem noi si stupoare, doctorita ne spune ca am colul deschis si sa mergem de urgenta la spital, sa-mi puna un fel de inel, eram in saptamana 32, deci destul de devreme pentru a naste. Raman in spital si aveam sa raman pana la nastere, desi noi tot intrebam cand ne da drumul acasa, ei ne spuneau ca mai stam putin, inca cateva zile.
Acum sa va spun si de spital. Cand am ajuns am fost uimita de conditiile de hotel:camera cu doua paturi, baie proprie, pat de se ridica in functie de cum vrei sa stai de comod, televizor color, telefon, meniul ti-l alegeai singura in functie de ce doreai, pentru a doua zi si era asa de multa mancare de nu puteai sa mananci totul, oricat de infometat ai fi fost, lenjeria era schimbata zilnic sau si de mai multe ori pe zi, in functie de necesitati, aveai o telecomanda langa pat si la orice problema aveai apasai pe un buton, si in cateva secunde venea o asistenta sa vada ce problema ai. Dar ce era cel mai frumos era ca nu erai nevoita sa dai nimanui nici un ban si se purtau cu tine cat se poate de frumos, macar scapasem de acest stres. Imi monitorizau zilnic contractiile, pentru ca aveam deja contractii si imi puneau zilnic niste perfuzii, de fapt stateam nonstop cu ele, mergeam cu acel stativ dupa mine si la baie, mi se umflase mana de la intepatura, ce mai abia asteptam sa se termine totul. Si intr-o zi de duminica,17martie 2002, cand nimeni nu se astepta sa se intample ceva deosebit, imi facuse CTG si tot vedeau ca aveam contractii variabile spre mari, iar bataile inimii copilului erau cand 150 cand 85, iar burta mi se impietrea intr-o parte pentru cateva minute si ma durea. Noroc ca era duminica si sotul venise foarte devreme in acea zi la mine. Ne-au dus intr-o camera, foarte frumoasa, aveam sa aflu ca era sala de travaliu si mi-au pus iar CTG-ul asta si am stat cu el mai bine de o ora. Eu nu aveam dureri foarte mari si eram placut impresionata de aceasta camera care avea un pat imens in centrul camerei, cu niste perne mari, o lenjerie impecabil de alba, tapetul era frumos colorat, niste dulapuri frumoase, ne-au pus muzica odihnitoare, sotul statea pe un fotoliu linga mine si ne-au spus sa asteptam linistiti. La un moment dat a venit seful sectiei(ulterior am aflat ca venise special de acasa, fiind liber). A vorbit cu sotul, eu nu intelegeam ce vorbesc, dar imi dadeam seama ca nu este ceva foarte placut dupa fetele lor. Incheiasem saptamana 36. Apoi a venit sotul la mine si mi-a spus ca trebuie sa-mi faca cezariana, ca trebuie sa intru in operatie de urgenta, nu prea am avut timp sa mai zic ceva, ca a venit doctorul, am semnat niste hartii, mi-a scos cerclajul, mi-a dat sa beau ceva dintr-un paharel si apoi m-a luat somnul, nu am mai apucat decat sa zic Tatal Nostru si cand am ajuns in sala de operatii, deja nu mai vedeam decat in ceata. La 11.20 a venit pe lume Andreea, destul de micuta, 2170gr. si 46 cm, scor Apgar 10, eu am vazut-o putin, nu mi se parea asa mica, nu a avut nici o problema, numai ca au dus-o la o sectia de prematuri, pentru ca era mica si pentru ca spitalul nu avea sectie de prematuri au pus-o intr-un incubator si au dus-o in Dortmund, cel mai apropiat oras. Asa ca eu nu am vazut-o decat pentru cateva minute.
Noroc ca ii facusera doctorii 2 poze cu un Polaroid. Eu am mai stat in spital o saptamana cu durerile de rigoare de dupa cezariana, laptele il pompam, atat cat era, iar sotul il ducea, mergea cu trenul pana acolo, ca pe vremea aceea nu aveam masina. Dupa aceea am venit acasa, ce trist era, ca desi nascusem casa era goala, fara bebe,ea a stat 3 saptamani in spital, pana a facut 2500gr., apoi am adus-o acasa si totul a decurs apoi firesc si frumos. Am avut oarece probleme, ca nu mai voia sa suga, fiind invatata cu bibe, dar incet incet a invatat, am alimentat-o mixt, s-a dezvoltat frumos, iar acum este o adevarata domnisorica cu toanele specifice varstei.
Aceasta este povestea nasterii Andreei, cu peripetii, dar cu un final frumos.
Sper ca nu v-am plictisit cu aceasta poveste lunga.
Cand o sa am timp o sa scriu si cealalta poveste, a celei de-a doua fetite, care s-a nascut acum aproape 6 luni.

Va pup si va doresc sa aveti nasteri usoare si copii sanatosi si frumosi.

monet spune:

ce mamica curajoasa! sa aveti parte de un 2005 bun si frumos, toti patru!

mona si lia (24.04.2004)

www.seansimon.com/craciun2004.htm" target="_blank">CRACIUN
site-ul nostru www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=31961" target="_blank">asa s-a nascut lia

dana_ene spune:

Christel, vai dar cat curaj ai avut ! Bravo, mamico !
Sa va traiasca comoara si sa va faca fericiti .

Daniela si puiul Oana Maria (nascuta pe 2 septembrie 2003)
http://community.webshots.com/user/oana_maria100
http://community.webshots.com/user/oana_maria200 POZE NOI !!!!!!

Christel spune:

Da, fetele, multumesc, dar curajul asta a avut si o mica doza de inconstienta, pe vremea aceea nu prea stiam eu la ce riscuri ma supun. Si am uitat sa va spun ca in octombrie am avut si nunta si a mai fost si acolo stresul si topaiala de rigoare.

DidiAlex spune:

Felicitari..
astept cu nerabdare si cea de-a doua poveste..
ce rau imi pare ca nu te-am cunoscut anul trecut...ca spre deosebire de tine eu m-am intors in ro sa nasc si nu prea am amintiri placute..

Felicitari, felicitari...

narcisa spune:

Christel, numai bine iti doresc, si tie si familiei tale!
Totul e bine, cind se termina cu bine! Bb sa fie sanatos, ca restul se mai uita cu timpul.

P.S. Eu am nascut ambii copii in Germania, amandoi in acelasi spital.
La prima nastere(naturala) am parasit dupa 3 zile spitalul, dornica sa ajung acasa! La a doua, a fost si cezariana, am stat cit de mult m-au putut tine(12 zile), deh conditiile de hotel descrise de tine.....totul pe tava....nu miscam un deget! Si oricum cel mare(1 an si 7 luni), era la bunici, deci pe miini bune! Plus ca asigurarea ne platea cam 70 euro pe zi pt intretinerea celui mare. Si mie mi-au placut conditiile din spital, eu efectiv am savurat acele zile la ultima nastere, sa ai timp numai pt. bbelusul tau, fara alte griji, mincare, spalat, calcat etc.!

toate cele bune
narcisa

Anina_n spune:

Multumim pentru poveste, Christel ! Ai fost foarte curajoasa sa te plimbi asa !
Sa va traiasca si sa va incante mereu sufletele, printesele voastre !

---

Nina, mami de www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002), www.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=19346" target="_blank">Povestea nasterii


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=42199" target="_blank">Copii capricorn