Cat de mult ne supraveghem copiii?
Cat de mult ne supraveghem copiii? | Autor: MElise
Siguranta copiilor nostri este mai presus de orice... De aceea, ca parinti, suntem tentati sa ne supraveghem copiii cat mai mult si mai bine, astfel incat sa putem interveni la timp in cazul in care li s-ar putea intampla ceva rau. Îi urm#259;rim pe net, în via#355;a reala, le citim pe ascuns jurnalul, facem tot posibilul sa le cunoastem prietenii etc. Si toate astea, repet, din dorinta de a le asigura protectia de care au atata nevoie. Care sunt insa limitele acestei "supravegheri" si care sunt riscurile unei protectii exagerate? Este o dezbatere pe care mi+ar placea sa o purtam aici, in comunitatea DC...
Fascinatie
Inevitabil... Eminescu
Raspunsuri
JuliaSM spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui MElise Siguranta copiilor nostri este mai presus de orice... De aceea, ca parinti, suntem tentati sa ne supraveghem copiii cat mai mult si mai bine, astfel incat sa putem interveni la timp in cazul in care li s-ar putea intampla ceva rau. Îi urm#259;rim pe net, în via#355;a reala, le citim pe ascuns jurnalul, facem tot posibilul sa le cunoastem prietenii etc. Si toate astea, repet, din dorinta de a le asigura protectia de care au atata nevoie. Care sunt insa limitele acestei "supravegheri" si care sunt riscurile unei protectii exagerate? Este o dezbatere pe care mi+ar placea sa o purtam aici, in comunitatea DC... |
Sper ca glumesti, la faza cu jurnalul... Copiii mei sunt inca mici, dar, din alta perspectiva, nu stiu daca maica-mea a pierdut vreodata mai mult teren in ochii si in sufletul meu, ca atunci cand am descoperit ca imi citeste jurnalul! Pentru ca nu se astepta sa-mi dau seama, cand am 'atacat-o' direct cu asta, s-a fasticit si a facut mai rau, minimalizand si razand sarcastic, ca pe ea n-o intereseaza prostiile alea pe care le-a citit.
Si-acum tin minte faza, nu ne-am apropiat ulterior, am simtit-o ca pe-o dezbracare fortata, sufleteste, violata si abandonata. Asa ca, din toata inima si cu cele mai bune intentii, nu dati buzna in intimitatea copiilor vostri (pre)adolescenti, daca nu va invita ei insisi sa cititi ce au scris, e posibil sa pierdeti si sa piarda mai mult decat daca i-ati lasa sa isi urmeze cursul firesc.
Chiar de-o fi sa scrie despre durere, moarte,sex, droguri si halucinatii, de multe ori ajuta sa-ti pui temerile, obsesiile pe hartie, nu ca le-ai si face sau proba, dar te ordonezi interior daca pui pe foaie ce demoni ai in minte ( tot asa cum, in puncte cheie, divort, depresii, esti sfatuit sa notezi, sa vezi concret,negru pe alb,care-i problema).
Inca o data, sunt si alte cai de abordare a unui adolescent, nu citirea jurnalului.NU.
abramburika spune:
julia, stii cum se zice, din greseli inveti. greselile altora. deci, condivid pe deplin ce ai zis ... pt ca am fost si eu in situatia aia. acum, ca mama, nici nu vreau sa ma gandesc sa repet greselile mamei mele.
si ale mele sunt inca mici, deci e absolut necesar sa le supraveghez. ba chiar as spune ca-s prea paranoica, vad drobul de sare peste tot.
JuliaSM spune:
Tocmai, subiectul este foarte bun si sigur voi avea multe de invatat de aici, insa faza cu jurnalul parca m-a ars cu fierul rosu... 
viviana spune:
Da, Julia, te-a ars. Dar, nu impusca mesagerul!
Sunt mame care citesc jurnalele copiilor. Si care vor sustine ca nu fac nimic gresit si ca e normala procedura asta.
Asa ca raman doar argumentele pro si contra.
marius spune:
Oricum e delicata ideea. Si dificila. Si mentalitatile sunt diferite, si experientele si felul de a fi... greu sa tragi o linie sa spui "asa e mai bine".
JuliaSM spune:
Discutia asta ma duce la origini, la ce inseamna parinte si care sunt obligatiile lui, dar mai ales drepturile lui asupra copilului. Unde se termina autoritatea parinteasca a cuiva si unde incepe demnitatea, spatiul privat al copilului, nu ca bot de om de dimensiuni reduse, ci ca persoana unica, adult in devenire?
Citirea jurnalului situeaza pe cineva dincolo de linia la care ar trebui sa se opreasca un parinte in actiune.Repet, daca nu are permisiunea copilului. Evident ca e parerea mea, proprie si personala.
As vrea sa aud si pareri contra, si mai ales ce anume le motiveaza si cum se justifica.
Rufus spune:
Pentru mine limita e cerul
Julia spune ca sunt si alte metode decat cititul jurnalului (in categoria asta intra si contul de FB, SMs-uri sau mai stiu eu ce) si are foarte, foarte mare dreptate.
Dar am o intrebare: ce te faci daca nu te pricepi sa aplici metodele (chiar daca le stii)?
Eu nu ma gandesc la lucruri marunte...mi-e mi-e frica de greseli iremediabile. De finaluri tragice. Orice care este definitiv...si foarte grav.
Ma gandesc ce este in sufletul parintilor ai caror copii au ales inclusiv moartea, fara nici cel mai mic semn, din contra, copii desavarsiti, din toate punctele de vedere. Poate daca le-ar fi citit un jurnal, ceva...adica sigur acestor parinti nu le poti spune ca aveau si alte metode, ca e clar ca nu le-au avut.
Rufus, Tora si iadele
marius spune:
@JuliaSM :
Pot sa iti spun. Printre altele... exista servicii de informatii private. Care servicii aduc informatii private cu un sens exact. Similar pot sa fie si parintii. Spun asta doar ca sa intelegi ca exista cazuri in care copilul(adolescentul/adolescenta) nu isi noteaza prima iubire, primul sarut, primii pasi pe sub teiul cel parfumat pentru prima data de mana cu X. Ce isi noteaza "cat a tras pe nas", "cine a lovit pe cine si de ce", "ce manga a fost in data X la locul Y si ce manga o sa fie in....", dar mai si noteaza "sunt distrus(a) pentru ca X Y Z ... vreau sa mor asa... am sa o fac" dar si "maine ii arat eu lui X bag cutitul in el(ea) pentru ca...." sau "azi a venit la scoala un/o.... si i-a dus prietentului/prietenei mele o... si mi-a zis ca daca plec cu el/ea...o sa... ce coool e, abia astept"...
Lista poate continua si face parte din realitatea parintilor si copiilor lor cu varsta cuprinsa intre 12-17 ani.
Am vrut doar sa spun ca in general viata nu este intotdeauna roza sau macar rozie sau macar normala unde las pe fiecare sa defineasca normalitatea.
MElise spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui JuliaSM
Sper ca glumesti, la faza cu jurnalul... Copiii mei sunt inca mici, dar, din alta perspectiva, nu stiu daca maica-mea a pierdut vreodata mai mult teren in ochii si in sufletul meu, ca atunci cand am descoperit ca imi citeste jurnalul! Pentru ca nu se astepta sa-mi dau seama, cand am 'atacat-o' direct cu asta, s-a fasticit si a facut mai rau, minimalizand si razand sarcastic, ca pe ea n-o intereseaza prostiile alea pe care le-a citit. Si-acum tin minte faza, nu ne-am apropiat ulterior, am simtit-o ca pe-o dezbracare fortata, sufleteste, violata si abandonata. Asa ca, din toata inima si cu cele mai bune intentii, nu dati buzna in intimitatea copiilor vostri (pre)adolescenti, daca nu va invita ei insisi sa cititi ce au scris, e posibil sa pierdeti si sa piarda mai mult decat daca i-ati lasa sa isi urmeze cursul firesc. Chiar de-o fi sa scrie despre durere, moarte,sex, droguri si halucinatii, de multe ori ajuta sa-ti pui temerile, obsesiile pe hartie, nu ca le-ai si face sau proba, dar te ordonezi interior daca pui pe foaie ce demoni ai in minte ( tot asa cum, in puncte cheie, divort, depresii, esti sfatuit sa notezi, sa vezi concret,negru pe alb,care-i problema). Inca o data, sunt si alte cai de abordare a unui adolescent, nu citirea jurnalului.NU. "You only live once, but if you live right, once is enough." |
Julia, era doar un exemplu de "supraveghere", nu il aplic eu insami pentru ca fata mea dialogheaya cu mine momentan cam despre orice... insa sunt convinsa ca, la fel ca mama ta, mii de alte mame citesc jurnalul fiicelor / fiilor lor. Si asta din dorinta de a sti ce se intampla, nu din dorinta de a "viola intimitatea" copiilor lor. Asta aduce in discutie exact ceea ce vreau sa dezbatem + pana unde merg limitele supravegherii...
Fascinatie
Inevitabil... Eminescu
JuliaSM spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui MElise Julia, era doar un exemplu de "supraveghere", nu il aplic eu insami pentru ca fata mea dialogheaya cu mine momentan cam despre orice... insa sunt convinsa ca, la fel ca mama ta, mii de alte mame citesc jurnalul fiicelor / fiilor lor. Si asta din dorinta de a sti ce se intampla, nu din dorinta de a "viola intimitatea" copiilor lor. Asta aduce in discutie exact ceea ce vreau sa dezbatem + pana unde merg limitele supravegherii... |
Tocmai asta spuneam, ca nu se poate una fara alta. Din dorinta de a sti ce se intampla cu copilul tau, calci pe un teren pe care ( eu consider ca) nu ar trebui sa te afli. Si e posibil sa fii nevoit sa suporti consecintele.In general vorbind.
Marius, realizez ca se poate ajunge si la situatii urate, insa mi-e greu sa cred ca un parinte de adolescent afla de pe fb sau din jurnal ca pruncul lui de 17 ani se mai imbata manga cand si cand sau ca are tendinta de a deveni violent in afara casei, iar in casa pozeaza angelic. Sper,totusi, sa nu ajung niciodata sa probez cum e in asemenea situatii.
