Cum trece viata pe langa noi

Am avut adeseori senzatia ca viata trece mult prea repede si, mai ales, ca nu o traiesc dupa pofta inimii.
Nimic mai firesc...o gramada de probleme ma impiedica sa fac lucrul asta...sau nu?
M-a impresionat un articol in care cineva a alcatuit un "top" al regretelor, exprimate de oameni inainte de a parasi aceasta lume:

1. Īmi doresc sa fi avut curajul sa-mi traiesc viata asa cum vroiam eu, nu cum au vrut altii s-o traiesc
2. Īmi doresc sa nu fi muncit atāt de mult
3. Īmi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele
4. Īmi doresc sa fi pastrat legaturile cu prietenii mei
5. Īmi doresc sa-mi fi permis sa fiu mai fericit

Nu credeti ca au dreptate?

(aici e sursa: http://jurnalul.ro/stiri/observator/top-5-regrete-pe-patul-de-moarte-ce-spun-oamenii-inainte-sa-si-dea-ultima-suflare-636363.html)

Rufus, Tora si iadele

anya spune:

Imi doresc sa stau mai mult cu copiii mei si sa nu ma imprastii atat in nimicurile zilei.

Laura25 spune:

Acum, imi doresc o pauza de macar 1 an de la servici. Sa pot sta cu copiii mai mult, sa ii iau eu de la scoala, sa fac eu temele cu ei, sa ne jucam mai mult afara, sa ii duc sa faca sport, sa calatorim toata familia in fiecare weekend, sa ne vizitam prietenii din celelalte colturi de tara si sa putem sta in tihna cu fiecare, sa ma ocup de amenajatul gradinii ... sa fac ce am chef cand am chef.

Desigur, acum nu se poate ...

MElise spune:

Cu un an si ceva in urma imi doream foarte mult, ca si Laura25, o pauza de la serviciu. Acum o am... am timp pentru copiii mei, chiar daca Tudor ma epuizeaza, iar faptul ca Elisa se transforma pe zi ce trece in adolescenta ma face sa realizez ca imbatranesc... Incerc sa ma tin departe de contactul cu serviciul la care peste mai putin de un an ma voi intoarce. Imi place ceea ce fac acolo, nu ma plang, insa va trebui sa ma impart din nou intre prea multe activitati, unele inutile. Cred ca acum am aproape tot ce imi doresc... As vrea sa caltoresc mai mult, insa bugetul nu ne permite prea multe variante in urmatoarele luni, asa ca incerc sa ma amagesc cu ideea ca oricum e prea frig afara ca sa plecam...Imi place viata mea asa cum e ea acum... Singurul lucru care ma intrsteaza atunci cand privesc lucrurile in perspectiva este ca timpul se scurge ireversibil ca, asa cum spune Rufus, viata trece mult prea repede.... Ma bucur intr-un fel ca realizez lucrurile astea acum, pentru ca, poate, mai am inca timp sa traiesc fiecare clipa aproape asa cum imi doresc....

PS: Frumos subiect, Rufus!

Fascinatie

Inevitabil... Eminescu

Laura25 spune:

MElise, sa inteleg ca un bebe mi-ar rezolva problema?

ligia13 spune:

este un subiect cu un titlu asemanator , doar ca acolo Miky se refera strict la ea..ca simpte ca viata trece pe langa ea!

Si i-a raspuns cineva intr-un mod in care chiar m-a pus pa ganduri!

Titlul este incorect! De fapt corect are fi : cand noi trecem pe langa viatza!

Deci pana la urma sta in puterea noastra sa trecem prin viata nu pe langa ea!
Si cum nu suntem pe patul de moarte ...sper ... mai putem face ceva!

Ma alatur celor care vor sa incerce asta!

desprecopii spune:

Of da! Timpul si viata trec ... sau poate el sta pe loc si noi trecem pe langa el ...De fapt ce am realizat eu de catva timp este ca observi timpul trecand mai repede atunci cand te raportezi la un copil. Mai ieri ma uitam in jos spre copilul meu si ii vedeam capatana blonduta zburlita, ma tinea de manuta peste tot... azi, ma priveste de la acelasi nivel si imi pastreaza mana doar cateva minute ... cand e sigur ca nu ne vede nimeni...

Despre intensitatea si frumusetea cu care treci prin timpul vietii, depinde insa numai de noi. Cred ca fiecare din noi isi doreste sa poate rosti ce simte, sa calatoreasca, sa aiba prieteni adevarati, sa nu mearga la servici cu greu ... si daca ma gandesc bine, la mijloc sunt doar deciziile noastre. Ne incurcam uneori in discursuri si declaratii in care nu credem dar care suna frumos doar pentru ca asa e bine, acceptam des prieteni falsi in jurul nostru, stam acasa prea mult, si poate prea des - atunci cand ar trebui sa calatorim prin tara sau pe langa ea, muncim mult ... poate prea mult ...

De multe ori ma gandesc si eu la downshifting ... ne gandim serios sa devenim fermieri intr-o tara, sa avem gainile noastre ne-indopate cu hormonI, vita noastra de vie, sa traim o viata simpla si ecologica. Probabil ca inca ne oprim in panza comfortului... dar asta e cumva visul meu.

Cred insa, ca atunci cand crezi cu adevarat in ceva ... exista acea conspiratie a universului ....si fiecare bataie de fluture poate produce acel tsunami in sufletul tau care iti aduce energia necesara pentru a construi in realitate visul.

Eleni spune:

Eu fac de ceva timp toate astea. Adica reactionez spontan si impulsiv, aleg sa ma fac fericita des.
Inainte ziceam ca daca as sta mai mult acasa as avea mai mult timp de copil. Am stat acasa 2 zile, am stat degeaba. Am avut timp, nu am avut neaparat chef... da, aia sunt... recunosc. Dar in loc sa ma invinovatesc am inteles ca eu functionez pe baza de chef... si ca daca am entuziasm fac niste lucruri cu suflet si ne incarcam amandoua.
Mult timp citeam ca trebuie sa petrec mai mult timp cu Maria si trageam de mine sa fiu langa ea doar ca sa fiu... dar dadeam zero in relatia mea cu ea si evident ca ea simtea. Acum avem cateva momente, dar fantastice, de-o chimie de film... si am renuntat sa ma mai simt vinovata ca uneori am chef sa raman in oras la o cafea cu prietenii in loc sa ma duc acasa langa ea.
Ce-as mai vrea in plus, as vrea sa gasesc curajul sa ma rup de niste oameni pe care ii tin inca legati de mine (cum e tata de exemplu, am mai scris eu despre el)...
Am gasit insa curajul sa ma rup de prietenii toxici din viata mea, pur si simplu. Si am castigat mai mult timp.
Imi mai doresc mereu 10 minute de somn in plus... dar ori de cate ori vine ziua in care dorm mai mult, cu siguranta apreciez teribil ora aia de leneveala in pat.

desprecopii spune:

Bine zici Eleni. Prieteni toxici ... da...si eu i-am eliminat din viata mea. Viata e prea scurta pentru a accepta mizerii.

DidiAlex spune:

totul e subiectiv, cand vorbim de astfel de lucruri. Imi aduc aminte de o semnatura pe care o avea un membru DC la un moment dat, si care mi-a influentat nitel viata: accepti sau schimbi.
Noi suntem cei care ne facem viata frumoasa, renuntzam la grupuri toxice, petrecem timpul cum crede ca ne face noua placere, ne angajam sau nu in lucruri care ne depasesc, Viata in sine e o multime de decizii, din care ar trebui sa luam aminte

De ex: io de zilele copiilor, mea, colegului automat am concediu: nu fac lucruri maretze(a se citit costisitoare), ma duc cu ei la scoala sau gradi cu prajituri, ii iau la timp nu la sfarsit de program, mancam pe unde isi doresc ei. De ex anu asta pt ziua piticului am inchiriat gradinita sa ca pe 01 iunie o sa aiba petrecere surprisa de ziua lui cu copii lui din gradi si unii cunoscuti. nu ma costa nici o carutza de bani (25E) in plus invitatii vor aduce si ei ceva, si scopul nu e mancarea ci distractia copiilor La fel si pt noi adulti.

-la ei mei ( 8 si 5 ani)le place teatru de papusi asa ca nu scap nici o piesa care e la noi in cartier, chit ca e ea de la 16:00.
- dupa ce am citit sibiectul de aici dupa DC cu prea multe activitati extra am convenit cu copilul si am taiat doua dupa lista. Nu avea sens sa continui. Daca tot e extra sa fie si placere

- ii iau cu mine din cand ii cand la servici. Le place tare mult sa se plimbe pe acolo sa vb cu colegii sa mergem la cantina in pauza de pranz. Ii iau vinerea cand nu-s asa multi, si numai cate unul altfel fac prea multa harmalaie.

-Nu imi iau obligatii care ma depasesc sau care nu le pot duce la bun sfarsit, am invatata sa spun NU.

- merg cu copii la bibliteca, la piscina, la patinaj si ne distram cu totii, gatim impreuna.
Nu are sens sa iti para rau de timp. Ma paste si pe mine semntimentul asta, asa ca acctionez in directia dorita.

lista e deschisa sa impartasim ideei

Rufus spune:

Citesc de peste 8 ani pe DC. Mii de mesaje, mii de oameni, fiecare cu experienta lui...pentru mine, o experienta fara rival. Nu exista alt loc in care sa fi avut posibilitatea sa am informatii despre atatea vieti de om.
Concluzia mea este ca, in general, nu stim sa ne traim viata. O fi si asta o arta...totusi, mai degraba cred ca ne "straduim" din rasputeri sa o traim complicat, chiar prost pe alocuri. Cunosc putini oameni multumiti de viata lor. Iar dintre astia, majoritatea sunt aproximativ multumiti...adica au si motive de multumire.
Daca sunt sanatos, daca cei dragi mie sunt sanatosi...ce anume ma poate retine sa fiu multumit?
Nimic.
Si totusi...nu fac ce (si cum) trebuie. E clar. Mi-e tare mila de cei care au facut topul ala. Va dati seama ce-i in sufletul lor?
Regrete o sa am, cu siguranta...macar sa nu fie prea multe.

Da, cred ca ideea e sa ne invatam unii pe altii sa traim bine

Rufus, Tora si iadele