Parinti singuri, fericiti

Parintii singuri nu mai sunt demult, un tabu in societatea moderna, si chiar romaneasca, care e, stim, mai traditionalista...

Aici, la desprecopii - acest sub-forum este foarte citit si este plin de informatii utile, serioase si interesante pentru parintii singuri si ne bucuram ca am adunat o mini-comunitate sincera si deschisa.

Acum, as dori sa deschid acest topic special - despre parinti singuri fericiti - cu ideea de a asculta experientele si reusitelor parintilor care isi cresc copilasul/copiii singuri. Stiu ca exista parinti singuri fericiti care au inteles de pe pielea lor ca uneori e mai bine sa fii un parinte singur decat sa iti minti viata si copilul cu o gluma de sot/sotie/mama/tata ...

Va invit la dezbatere, dragi parinti singuri pentru ca da, experientele voastre si reusitele voastre pot deschide altora ochii ...





Sanatate si o zi cu soare va doresc!

**************
Linkurile mele: Supereva.ro | Blogul meu | www.facebook.com/#!/desprecopiicom" target="_blank">DC pe Facebook

mamica9 spune:

se pare ca incep eu. :)
am avut o relatie cu un barbat casatorit. a fost bine o vreme, apoi, cand a inceput sa aiba pretentii asupra mea, i-am pus capat. fara sa stiu ca eram deja gravida. cand mi-am dat seama, am decis ca nu ii voi spune si ma voi bucura de maternitate. intre timp, pitica are noua luni, el nu stie nimic, iar eu ma bucur din tot sufletul de sentimentul de femeie implinita. nu este usor, dar nici imposibil.

Eleni spune:

De ieri am vazut subiectul, si din numarul de citiri fara raspuns m-am prins ca ma asteapta pe mine .
Am o zi buna azi... ma rog si cea de ieri a fost buna, de fapt mai toate sunt asa.
Nu fac apologia parintelui singur (apropo de asta, mamica9 te-ai bagat adanc intr-o potentiala controversa, ma mir ca inca nu ai intrat pe radarul cautatorilor de "comori", dar in locul tau as tine garda sus).
Cum spuneam, nu fac apologia singuratatii, cred ca un copil are nevoie de 2 modele, unul masculin si unul feminin pentru a-si construi o personalitate completa. Dar in egala masura stiu pe pielea mea ce rau e sa cresti in tensiune si vieti practic paralele... tot cu personalitatea praf am iesit si eu si surorile mele. Inca tratez amintirile alea...
Si mai cred ca sunt oameni pentru care probabil comfortul relatiei in 2 (atunci cand nu vorbim de relatii abuzive) e mai important decat dezvoltarea personala si gasirea fericirii pe cont propriu. Si nu-i condamn. Nu exista o reteta absoluta a binelui. Exista cate ceva bun si cate ceva rau in fiecare din noi... si atunci ca sa nu mai fac filozofii, zic sa scriu din experienta mea personala.
Mie imi este bine asa. Pentru ca pot fi eu insami. Si pentru ca in acest fel pot oferi Mariei adevarata mea fata, nu un "fake". Am vazut demult "American Beauty" in care era o mama de baiat, sotie de militar, atat de abrutizata de viata ei incat era practic o umbra. Si nimanui nu-i pasa de ea. Mi s-a rupt inima de ea, pentru ca probabil acceptase tot rahatul ala pentru familie, si familia nu dadea 2 bani pe ea.
Eu sunt ceea ce sunt... si asa ma si manifest. Uneori o mai intrebam pe Maria daca i se pare ca sunt o "ciudata", si mi-a zis: Mama, noi suntem amandoua ciudate, dar mie mi se pare tare asa. A crescut inima in mine de bucurie. E drept ca eu am sansa sa si lucrez intr-un mediu creativ si neconventional si ea a fost expusa de mica la el, probabil daca lucram in vreo banca nu debordam de neconventionalism (am prietene in zona si-s saracele oprimate de reguli).
Imi vine sa si rad cand ma gandesc ca eu am facut Dreptul si cand mi-am facut al doilea tatuaj pe glezna mi-a zis un profesor ca o sa mi se vada de sub roba si ca o sa fiu prost-inteleasa. Atunci mi l-am scos pe acela, ca prea era vizibil, dar mi-e clar ca nu de aia nu am profesat in bransa.
Revenind, eu sunt un parinte singur in casa, in crestere suntem 2, si incerc cat pot sa ii respect solicitarile tatalui ei sau sa o las pe ea sa decida daca are de ales, nu sa o manipulez. Desi e drept ca de cele mai multe ori nu are armele egale cu ale mele, eu avand avantajul jobului si al relaxarii in "parinteala".
Mai scriu... cand imi mai vine!

pitzinuca spune:

mirela sunt sigura ca vrei vrea sa editezi... nu e implicit sa fie partea masculina de vina.

desprecopii spune:

Pitzinuca, ai mare dreptate! Am editat. Nu facem discriminare :)

Eleni, stii tu ce stii, si esti un exemplu foarte bun pentru mamicile singure. Te felicit.



Sanatate si o zi cu soare va doresc!

**************
Linkurile mele: Supereva.ro | Blogul meu | www.facebook.com/#!/desprecopiicom" target="_blank">DC pe Facebook

szivarvany spune:

Eu nu stiu daca e fericire, ma simt zi de zi ca intr-un razboi de unde trebuie sa iesim vii, dar cand bifez cate o zi ma simt bine :-)
Insa e foarte placut sa mergi acasa, sa invarti cheia in usa ta cu mare viteza si sa te navaleasca multi pupici de la copila si catelusa :-)
Dupa care facem exact ce vrem noi, partea asta mi se pare extrem de usoara :-)



Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi: Iulia Monica70 Alex

MElise spune:

Desi acum nu mai intru in categoria parintilor singuri, am experimentat o vreme aceasta ipostaza. Pentru mine nu a fost tocmai usor, pentru ca perioada in care am fost parinte singur a purtat amprenta unor experiente dureroase, insa imi amintesc cu drag de clipele in care eram doar eu si Elisa si faceam ce vroiam noi sau, ma rog, asa ne placea sa credem... Cred ca as fi putut fi fericita ca parinte si daca ar fi trebuit sa o cresc singura. Din fericire viata iti ofera uneori alternative nesperate... Azi suntem 4 si, recunosc, e mai bine asa.

MElise

Eleni spune:

Mi-am amintit ceva... ca am tot citit ca daca esti parinte singur faci ce vrei... Frate, eu nu prea fac ce vreau... in general am tot felul de constrangeri legate de job si diverse obligatii sociale la care ma taraste vietatea minora care e Miss Popularitate si are garla de sindrofii la care musai tre' sa fie prezenta. So, eu mai rarutz fac ce vreau, in principiu asa ma pozitionez, dar rar imi iese... Am avut un weekend in care era M plecata si eu chiar nu aveam nici de lucru, nici de treaba prin casa (ma rog o ignoram) si ma gandeam: Moama, sa vezi ca fac tot ce vreau... pfoaaa, o sa rup, am atatea chestii misto pe care nu am apucat sa pun mana... si nimic, am atarnat ca o epava legumizata pe canapea, ba inca mi-am pus si un pahar de vin sa ma marinez, si nu am facut nimic din ce-mi doream. Dar nimic.
Asa ca, in ceea ce ma priveste, eu cred ca daca nu as fi constransa de fii-mea, prieteni, job, etc... as trece prin viata in stare larvaro-gelatinoasa.


PS. Poate ca trebuia sa scriu la subiectul meu dar acum mi-e lene sa dau copy paste si las aici...

aliclara spune:

Pai, sa povestim, zic.
Eu sunt mama singura. Infanta nu este recunoscuta de tata. Nu am avut pensie alimentara, nu am avut suport. Pana la 3 ani jumate ne-am zbatut amandoua, mai ajutate, mai incurcate. Eu am mers la facultate, ea la cresa cu program saptamanal. Da, am fost o denaturata(cum or sa spuna multi cei care vor citi) si mi-am lasat copilul la cresa. Dar, doar eu stiu cat jeleam in fiecare luni si cum zburam in fiecare vineri.
Am gasit pe cineva si am zis sa incerc sa-i ofer o familie. Nu a fost o mare dragoste, dar am zis sa incerc. Am esuat lamentabil. Am trecut printr-un divort plin de scandaluri. Ea a suferit alaturi de mine si m-a sustinut. Imi spunea:"mami eu te sutin in tot ceea ce hoatarasti. O sa fie bine. Am incredere in tine"
Am fost noi doua, dar din pacate eu nu aveam starea necesara sa ne facem de cap foarte mult.
Acum e in vacanta, se bucura de copilarie. In toamna, vreau sa mearga la un psiholog, sa inteleg cum a afectat-o totul. Si chiar daca voi avea o relatie, tot mama singura voi fi. Nu mai incerc sa-i caut un tata. Maxim, un prieten, daca ea va considera necesar.

lara_c spune:

Scuze ca va stric subiectul ...plin de fericire da' comentariul asta m-a oripilat!!
Vai de biata sotie care si ea e fericita nestiind ca sotul ei are bebe mic...si vai si de el caci a fost folosit ca sa devii tu femeie implinita. Simai vai de copila ta!!


Am un vecin frumos foc... ma gandesc sa ii fac si eu un copil fara sa stie si sa ma implinesc ( din nou) ca femeie...ca asa ne implinim noi femeile ....ramanand gravide cu barbati insurati!

eumada spune:

Lara,condamnarile nu-si au rostul aici.
Mai curand ar fi de apreciat sinceritatea de care a dat dovada femeia asta,descarcandu-si sufletul sub anonimat.E problema lor ,au fost doi adulti care au consimtit un act.....cata vreme pana acum barbatul respectiv nu a stiut nimic,nu vad de ce sa stie.
Intotdeauna,sinceritatea ar trebui sa fie apreciata si ce a spus persoana luat ca atare,nu judecat.

Parerea mea....e usor sa arunci cu piatra,mai greu e sa intelegi ca oamenii sunt atat de diferiti si natura umana e infinita ca sa zic asa.