Diana cea grăbită

Sambata, 19.03.2011, ora 4 am avut primele contractii. Nu au fost nici regulate, nici foarte puternice, dar a fost primul semn ca ma pregateam de nastere. Duminica oricum trebuia sa ajung la spital pentru ca era de garda doamna doctor. Sambata a venit mama mea din provincie si au venit la masa de pranz si parintii sotului, sora sotului cu sotul ei si fetita lor. In timpul mesei am mai avut niste contractii mici, dar ma tot gandeam ca merg a doua zi dimineata la spital si nu le-am dat prea mare atentie.
I-am condus pe cumnatei si pe nepotica la masina, iar dupa aceea am mers pana in Cora ca sa rezolve sotul o problema la RDS. Cand ne-am intors acasa am observat o scurgere rozalie pe care nu o mai vazusem pana atunci. Asa ca, am sunat-o pe doamna doctor sa imi spuna ce sa fac. Cred ca am nimerit-o la o petrecere ceva si a fost destul de speriata ca o sa o cheme in seara aia la spital pentru nastere.
M-a sfatuit sa merg la camera de garda sa vad ce se intampla si sa o sune medicul de garda ca sa stie cum stam. Zis si facut.
Cand i-am spus mamei mele ca mergem la spital, a fost foarte simpatica, incepuse ea sa se balbaie in locul meu. Mie parca imi facuse cineva un tranchilizant ca nu am intrat in panica, cel putin nu la inceput.
La spital, la camera de garda era o doctorita tanara foarte simpatica si care parea ca stie ce face. Verdictul a fost: col modificat dar nu este inca travaliu, internare pentru monitorizare. Asta se intampla pe la ora 21.
De cand m-am internat si pana a doua zi dimineata m-am tot rugat sa nu fie nevoie sa fie chemata doctorita inainte de a intra in garda. De asemenea, toata noaptea am avut contractii din ce in ce mai semnificative. Dar tot nu erau regulate, deci nici gand de travaliu.
Doamna doctor a venit a doua zi dimineata pe la ora 9:30. La ora 10 am coborat la sala de nasteri.
Si din acest punct, a inceput aventura. Intai am “facut nani” dupa cum m-a sfatuit moasa dupa ce imi facusera o injectie cu Mialgin.
Partea buna la spitalul Filantropia este ca sunt camere individuale pentru travaliu si nastere. Se numesc sali de travaliu, dar tot acolose desfasoara si nasterea. Asa ca nu am avut cu cine sa impart suferinta (cred ca a fost mai bine asa), dar nici nu am speriat pe nimeni cu vaicarelile mele si nici nu m-am panicat suplimentar din cauza altcuiva.
Nici dupa Mialgin contractiile nu au devenit regulate. Din cand, in cand o moasa draguta venea si ne mai verifica. Din fluturas si kinder nu m-a scos cu toate ca la un moment dat i-am dat ceva motive sa ma mustruluiasca.
La 13:50 doamna doctor mi-a rupt membranele, si la putin dupa mi-au pus o perfuzie, initial cu ser fiziologic dupa care a fost aditivat cu oxitocina. Din momentul in care mi-au pus si oxitocina a inceput nebunia. Nu mai simteam nici o pauza intre contractii. Mi se parea ca am o singura contractie, lunga si foarte dureroasa. Cand i-am spus moasei, a zis sa incerc sa mai suport putin pana cand ma dilat destul incat sa mi se faca epidurala. Cand mi-a dat o estimare de 20 de minute, mi s-a parut o vesnicie. Dupa alte cateva minute i-am spus moasei ca eu simt ca fac treaba mare. Mi-a zis sa stau linistita ca este normal si sa nu imping. Deja venea sa ma verifice extrem de des. Imi zisese ca poate mi-ar fi mai bine sa stau pe stanga, nu pe spate, dar observasem ca daca ma intorc nu se mai aude inima bebelului si am abandonat (aveam pus pe burta un aparat pentru monitorizarea batailor inimii bebelului). La urmatoarea verificare i-am spus ca mi se pare ca mai iese si altceva in afara de treaba mare. S-a amuzat putin de nerabdarea mea, spunandu-mi ca nu aveam cum sa ma dilat asa de repede. Totusi a verificat dilatatia. Atunci a facut ochii mari si a strigat-o pe doamna doctor. Se pare ca avusesem dreptate, VENEA COPILUL.
Dintr-odata, a inceput agitatia in jurul meu. Moasa ma ruga sa ma mut in asa fel incat sa pot apuca manerele de la masa de nasteri. Era vorba de cativa centimetri, dar mi se parea imposibil sa imi ridic fundul si sa ma trag sprea marginea mesei. Cu ajutor din partea moasei am reusit. Epidurala ramasese istorie pentru ca nu mai aveau cum sa mi-o faca asa ca eram pe cont propriu.
La un moment dat am auzit pe cineva intrebandu-ma ce bebe am eu acolo in burtica. O intrebare extrem de fireasca, dar cum raspunsesem de nenumarate ori la ea cu acelasi raspuns “Nu stim, nu am vrut sa aflam.”, mi se parea enervant sa fiu intrebata tocmai atunci. In gaandul meu era ceva de genul “Ia uite domne, eu stau sa nasc aici si doamna are diverse curiozitati”. Dar brusc am realizat cat de rautacioasa fusesem si i-am raspuns frumos doamnei la intrebare. Abia mai tarziu am inteles si rostul intrebarii. Trebuia sa pegateasca bratarile: alba pentru mine si roz sau bleu pentru bebe. Abia dupa nastere am realizat ca am vazut bratarile pregatite pe o masuta, dar nu am realizat ca bratarica roz era pentru fetita mea grabita. Doar eu eram cea care vroia sa afle ce sex are copilul atunci cand se naste. Si asa afost.
Nasterea in sine, expulzia, nu a durat foarte mult. Cred ca vazusem prea multe filme in care femeile care nasc tipa cat le tin plamanii. Poti sa faci asta, lungind groaznic timpul pana la nastere, sau poti face totul “pe muteste„ si atunci poti sa impingi cu o forta mult mai mare si, evident scapi mai repede.
Eu initial am facut ce vazusem in filme. Norocul meu a fost, din nou, cu mosa care mi-a explicat foarte calm ca nu este in interesul meu sa procedez asa. Drept urmare, m-am conformat si am nascut rapid.
Diana Emilia s-a nascut pe 20.03.2011, la ora 15:20. A avut 3000 g, 50 cm, ochi gri inchis si par des, negru. Stiam din poze si din povestiri ca nou nascutii sunt urati. Pitica mea mi-a demolat toate teoriile. In momemtul in care mi-a fost pusa in brate mi s-a parut superba, era superba. Auzeam vag ca mi se spunea sa o pup si am pupat-o pe nasucul carn. Parca imi era frica sa nu ii fac ceva, sa nu gresesc cu ceva, ma indragostisem.
La un moment dat imi spusese cineva ca imediat dupa ce iese copilul nu mai simti nici o durere. Exact asa a fost. Imediatce am nascut nu am mai avut nici o durere iar la cateva ore dupa nastere le uitasem si pe cele de dinainte. Corpul nostru nu inceteaza sa ma uimeasca, iar creierul… este extraordinar.
Asa a fost la noi nasterea. Superb! Acum ca stiu ceva mai multe despre nastere abia astept si bebe 2. Daca ar fi sa dau un sfat viitoarelor mamici, acesta ar fi: nu va temeti de nastere si mai ales ascultati ce va spune moasa, ea are mult mai multa experienta. Ce-i drept eu am avut parte de o echipa super la nastere. Ce bine ar fi daca ar fi toate echipele asa.

Mami fericita de bebe Diana Emilia (20.03.2011)

AllyLaur spune:

Minunata povestea nasterii!!! Si pot spune ca ai fost o norocoasa sa nasti atat de usor si repede.Eu m-am chinuit ceva timp/ore cu durerile pana sa imi monteze epidurala ....cand am ajuns la dilatatie 6-7, ce crezi???Eddy si-a pus cordonul dupa gat si nu mai repira bine si a trebuit sa-l scoata repede...deci...CEZARIANA....

ioanna16 spune:

sa va traiasca micuta grabita si sa va bucurati de ea!emotionanta povestioara voastra

mandreeac spune:

Foarte frumoasa povestea nasterii si felicitari pentru faptul ca ti-ai putut stapani curiozitatea de a nu sti sexul copilului. SA va traiasca si sa va bucurati de fiecarea clipa traita impreuna.

Nasterea miracolului meu


Mami de miracol Rares Andrei 27.02.2011

madutza_bra spune:

Superba povestea! Mereu plang cand citesc povestile despre nasteri Si eu tot la Filantropia am nascut si am cunoscut-o si eu pe moasa "fluturas"
Sa-ti traiasca dulceata si a doua nastere sa fie la fel de usoara ca prima !